Interviu cu scriitorul şi traducătorul iranian despre eforturile sale în a traduce şi a promova literatura bulgară în Iran, despre planurile sale creative, legate de Bulgaria, despre ce înseamnă ”comunism literar” şi de ce diferitele grupări de stânga din Iran ar putea evita să participe la alegerile prezidenţiale din 2021
Farid Ghadami este un profesor iranian de inginerie mecanică, care este scriitor şi traducător vestit. El a scris un număr de cărţi de ficţiune, critică literară, manuale de ştiinţă şi a tradus un număr de romane şi scriitori din limba engleză. El este primul traducător al multor dintre cărţile generaţiei beat americană în Iran.
Farid Ghadami a petrecut luna august a anului 2019 în Bulgaria, fiind parte din programul pentru rezidenţe de traducere a fundaţiei ”Pagina Următoare” din Sofia. Unul dintre evenimentele lui din programul lui a avut loc pe 14 august 2019 la Biblioteca Austriacă din Ruse, unde a prezentat traducerea sa în limba persană a poetului bulgar de stânga Nicola Vapţarov şi a discutat cu publicul despre viziunea sa despre ”scriere ca traducere” şi ”comunism literar”.
Farid Ghadami a acordat acest interviu Baricadei, în care el vorbește despre realizările sale, legate de literatura bulgărească, despre teoria şi practică literară în Iran şi despre starea stângii din Iran.
Domnule Ghadami, aţi ales Vapţarov ca prima dumneavoastră traducere a literaturii bulgăreşti în limba persană. Cum l-aţi descoperit pe Vapţarov? Cum aţi decis să traduceţi poeziile lui? Care sunt primii dvs paşi cu literatura bulgărească?
S-a întâmplat aproape accidental. Traduceam un poem din Mayakovsky, numită ”Lenin”. Citind despre Mayakovski, am descoperit numele lui Vapţarov. A fost un nume complet necunoscut pentru mine. Atunci am căutat despre el în Google. Am avut norocul să găsesc o traducere completă a poeziile lui în limba engleză. Majoritatea lor au fost traduse de Peter Tempest. Când le-am citit, m-au impresionat. Primul lucru pe care l-am observat a fost intensitatea emoţională și ideea sa despre progres. A văzut fiinţele umane ca animale cu relaţie apropiată față de natură. A fost atât de interesant, că în acea noapte, în care le-am citit, am decis să le traduc. Și așa, lucrând la traducere, am început să citesc despre literatura bulgărească. Am găsit site-ul ”Scriitori contemporani bulgari”, care a fost foarte util. Mi-a oferit multe informaţii. Am început să citesc şi alte opere literare bulgareşti. Le-am considerat bune şi absolut noi pentru mine.
Cred că cel mai important lucru, pe care îl poți înţelege despre literatura bulgărească este intensitatea ei. Este ceva foarte rar în lumea noastră. Iată de ce am decis să traduc anumiți scriitori bulgari.
Sunteţi profesor universitar de inginerie mecanică. Cartea cu poezii de la Vapţarov se numeşte ”Cântecele Motoarelor”. Ce va uneşte cu Vapţarov?
Ca profesor în universitatea de inginerie, am fost impresionat de atitudinea lui Vapţarov față de tehnologie şi progres. Ca absolvent al unei discipline inginerești, am avut o înţelegere mai bună asupra ceea ce poate face tehnologia în lumea noastră. Tehnologia este dintotdeauna o forţă nouă. Dacă nu ai suficiente cunoștințe despre tehnologie şi inginerie, este posibil să cazi în sentimentalism, într-un romantism fundamentalist.
Este oare Vapţarov deopotrivă, nu doar un tehnocrat, ci şi un idealist? Cât de apropiat este Vapţarov de dvs din punctul de vedere al idealismului pe care îl manifestă în privința vieții?
În sens uman el este idealist. Este optimist cu viaţa – la fel ca mine. Amândoi suntem materialişti. Simt multe similiarităţi între noi. Cred că Vapţarov a fost foarte deştept, pentru că nu a fost uşor să gândeşti în felul lui în prima jumătate a secolului XX. El avea convingerea că dacă eşti un prieten al muncitorilor nu poţi fi un om antitehnologic. Nu poţi fi de asemenea antinatură, nu te poţi referi la natură ca fiind o sclavă. Există o teorie a lui Teodor Adorno, că dacă depăşeşti natura, atunci îi vei depăşi şi pe oameni. Dacă transformi natura într-o sclavă, atunci implicit și ceilalţi oameni vor fi sclavi pentru tine. Dacă ai o fabrică, ei vor lucra pentru tine ca sclavi. Există muncitori care au devenit sclavi în ultimele trei secole. În prezent există mulţi sclavi în uzinele cele mai bune din lume, în ţări care se cred democratice.
Aici la Ruse, aţi spus că plănuiţi să mai traduceţi, literatură bulgară în limba persană. Ne puteţi spune mai mult despre planurile dumneavoastră cu privire la literatura bulgărească?
Acum lucrez la o carte intitulată ”Antologia scriitorilor contemporani bulgari”, implicit la publicarea acesteia în limba persană în Iran. Printre aceşti scriitori se află Zdravka Evtimova, Alek Popov, Velina Minkoff, Olya Stoyanova şi alţi. Aș dori să traduc cel puţin două cărţi de literatură bulgară pe an. Următorul proiect al meu va fi ”Nouă iepurași” de Virginia Zaharieva şi ”Marele lider vine să ne vadă” de Velina Minkoff. Apoi voi decide ce o să mai traduc.
Ca traducator am un proiect de tip ”lifetime”, ce îmi va cuprinde intreaga viață, să scriu despre oraşele lumii. Zilele acestea lucrez asupra unui roman autobiografic despre experienţele mele din Sofia. Profesorul Penka Angelova – preşedintele Societăţii Internaţionale ”Elias Canetti”, a spus că societatea intenţionează să editeze cartea mea despre teoria literaturii în limba bulgară. Aşa că voi traduce cartea ”Politici Literare” în engleză şi apoi o voi avea tradusă în bulgăreşte.
Voi continua cooperarea mea cu fundaţia ”Pagina Următoare”. Profit de ocazie pentru a le mulţumi tuturor şi în mod special doamnei Yana Genova, care m-a invitat la Bulgaria ca traducător şi scriitor în această rezidenţă. Este un prim pas minunat, pe care l-am făcut. Am speranța că în lunile viitoare vom avea multă muncă de facut împreună.
Aveţi o carte despre teoria literaturii şi aveţi o viziune, numită ”comunism literar”. Ce înseamnă ”comunism literar”? Este un fel de utopie? Cum poate face el lumea mai bună?
Este un termen inventat de Maurice Blanchot, însă din păcate el n-a putut explica mai mult despre acesta. Îl consider un termen foarte util pentru modul meu de a scrie ca traducător. Folosesc acest termen pentru a explica şi a da exemple în literatura, în operele lui Walt Whitman, James Joyce şi Henry Miller.
Din ce înţeleg vedeţi literatura ca o unealtă pentru a crea conexiuni între oameni dincolo de graniţe. Este definitoriu pentru ceea ce dumneavoastră ințelegeți a fi ”comunism literar”?
Este puţin mai complicat. Traducătorul în opinia mea este ca scriitorul care abordează obiectul scrierii sale din unghiuri diferite, fiecare limbă fiind un alt unghi – engleză, persană, bulgară, şamd. Când un traducător abordează obiectul scrierii sale, el adună limbi diferite într-un singur obiect. Și astfel toate diferenţele, care apar între culturile noastre, pot fi depăşite.
Fiecare dintre noi poate citi o carte. Cărţile nu fac nici un fel de discriminare între cititori. Eu cred în îmbunutăţirea societăţii prin cărţi, prin așa numitul comunism literar. Politica noastră trebuie să fie inspirată de literatură, de imaginar. Comunismul literar este prima metodologie pentru a înţelege literatura. În acest sens noi putem înţelege Rumi, care foloseşte simultan, într-un poem, limba persană, limba turcă, limba arabă şi limba greacă. În mod similar, într-o poezie de Whitman toţi oamenii din lume sunt uniți de drum, lasând totul în urmă – religie, gen, națiune. Pentru Whitman viața însăși este un drum. Trebuie să călătorești și să abandonezi orice lucru, înainte ca acesta sa devină rigid sau să te restrângă. Drumurile sunt foarte importante pentru Whitman, pentru că ele îi conectează pe oamenii. Astfel, Whitman are o mulțime de laude pentru tehnologie, care a construit, spre exemplu, căile ferate sau Canalul din Suez, creând astfel un mijloc de a-i uni pe oameni.
Aveţi mulţi simpatizanți în reţele de socializare din Iran, fapt care va conferă statutul de mentor. De asemenea dumneavoastră personal credeţi şi vedeţi cum literatura schimbă societatea. Cum reuşiţi să înfăptuiţi această schimbare? Este Iranul o ţară specială unde literatura contează?
Majoritatea oamenilor doresc să afle despre lume lucruri noi, dar din păcate mare parte dintre informațiile asimilate sunt rahaturi. Mulţi citesc Harry Potter şi alte blabla-uri. Oamenii au timp să citească, doresc să citească, dar din păcate sunt impresionaţi de media şi cultura ei universală. În teoria mea această cultură este cuprinsă de ”pop”, ”porn” şi ”popcorn” (kitsch, pornografie și floricele de porumb – în traducere liberă). Pentru a crea o schimbare în societatea noastră, trebuie să-i încurajăm pe oamenii să citească literatură adevărată. Trebuie să facem mari schimbări prin literatură reală.
În Bulgaria, formatorii de opinie pe reţelele de socializare sunt oamenii de afaceri, vorbitorii motivaţionali şi vlogger-ii. Din păcate nu apar ca mentori, pe aceste rețele, scriitori sau teoreticieni ai literaturii. Este Iranul o ţară specială, unde intelectualii sunt formatori de opinie?
Mi-ar placea dacă ar fi adevărat. Dar cred că toţii intelectualii din lume ar trebui să-i atragă pe cititori, dacă doresc ca schimbarea să se întâmple. Lumea noastră nu este ca cea din secolul XIV-lea, unde nu exista media şi oamenii puteau citi doar cărţi. În lumea noastră sunt două probleme:
- Media mondiale plantează falsa idee în mințile oamenilor că ei ştiu tot ceea ce acestora le este necesar, afirmând că orice opinie este respectată. Dar de ce ar trebui să fie aşa? Pentru că din gândurile oamenilor a fost eliminată provocarea.
- Majoritatea oamenilor sunt inspiraţi de vedete de film, cântăreţi pop, jucători de fotbal sau mari manageri. Aceştia sunt oameni care nu se gândesc şi nu sunt îngrijoraţi de oamenii de rând. Pentru ei nu contează dacă mâine guvernul într-o oarecare ţară decide să ucidă întreg propriu popor. Niciunul dintre membrii acestei comunităţi de vedete de film şi cântăreţi pop nu se va îngrijora de asta şi nu ar face nimic pentru a opri acest lucru. Ei văd oamenii doar ca o sursă de bani.
Însă oamenii de rând, cu educaţie precară, din păcate cred că aceste vedete sunt modelele lor, pentru simplul fapt că situația lor este usor de atins. Nici o astfel de vedetă nu are sclipiri de geniu sau educaţie aleasă. Sunt oameni de rând. Kim Kardashian este o mare vedetă, dar cine este ea? Un nimic. Este uşor pentru oameni, în special pentru cei din clasa muncitoare sau de mijloc, să-şi imagineze: ”Eu sunt un nimic ca Kim Kardashian. Deci ea poate fi un model pentru mine. Noi toţii suntem nimic. Însă eu sunt sărac, iar ea este bogată.”
Kim este promovată de media universale. Se promovează faptul că cel mai important lucru este să faci bani
Vorbeam despre mentorii din Iran care sunt oameni de literatură precum dvs…
Vreau să ajung şi acolo. Ca intelectuali trebuie să găsim modul potrivit de a-i impresiona pe oameni. Oamenii sunt diferiţi în fiecare ţară. În Iran nu este uşor să-i impresionezi pe oameni. În primul rând, trebuie să-i câştigi încrederea. Cititorii tăi trebuie să aibă încredere că tu eşti îngrijorat de soarta lor şi că ai lucruri noi să-le spui, care sa să le schimbe viața.
Asta nu se întâmplă brusc. Este un proces gradual prin care oamenii te descoperă ca scriitor, intelectual, îngrijorat de soarta lor. Iar tu să le poţi influența felul de a trăi. Aș fi foarte fericit să aflu că am avut o astfel de influență în Iran după 15 ani de scris şi tradus. Bineînțeles, nu sunt sigur de acest fapt.
Ce etape aţi lăsat în urmă pentru a deveni un scriitor vestit în Iran?
Am început să scriu când aveam 10-11 ani. Prima mea carte de poezii a fost publicată când aveam 17 ani. Atunci am început să traduc. Prima dată am tradus poezia ”The Rock” scrisă de T.S.Eliot. Însă această traducere n-a fost publicată. A doua traducere a fost ”Sub asediu” scrisă de Mahmood Darwish. A fost editată inițial într-o revistă, iar apoi într-o carte. Primele mele opere de critică literară au fost publicate acum 20 ani, când aveam 14-15 ani.
Am parcurs un drum lung pentru a ajunge în acest punct. Eu am studiat ingineria mecanică. Cariera mea de scriitor este amestecată cu cea de traducător.
Aţi tradus peste 30 de cărţi…
Am publicat patru romane, o carte de poezie, trei cărţi de critică literară şi patru cărţi ştiinţifice: despre matematică, engleză pentru ingineri şi metodologia cercetării. Am tradus mai mult decât 30 de cărţi. Dintre autorii traduşi se află Jack Kerouac, Alan Ginsbourg, William Burroughs, Walt Whitman, Mahmood Darwish, Arthur Rimbaud, şamd. Mulţi dintre ei au fost traduşi pentru prima dată în limba persană de mine.
Este interesant cum sunt percepute generaţia beat şi idealurile ei în Iran. Ce reacţii aţi primit la traducerile sale?
Prima mea traducere a unui roman al generaţiei beat a fost ”Dharma bums” de Jack Kerouac. Cartea a fost întâmpinată foarte bine de publicul iranian. Au fost vândute doar în prima săptămână o mie de exemplare. Editorul meu a trebuit să scoată un nou tiraj. Generaţia beat este foarte populară în Iran. Oamenii tineri o consideră ca sursă de idei noi pentru viaţă. Când citeşti Kerouac, Burroughs, Ginsberg poţi găsi lucruri noi de gândit într-un mod nou. Și aceste lucruri sunt ușor de înţeles. Alții însă cauta lucruri noi în Agamben, Benjamin, Hegel, însă aceștia nu sunt uşor de citit de nimeni în lumea asta. Când eşti adolescent sau un simplu muncitor, nu poţi citi Wittgenstein. Dar poţi citi Kerouac sau Burroughs. Ei creează o viaţa nouă, diferită de această lume nebună ideologic în care trăim.
Cum este percepută literatura bulgară în Iran şi ce îi interesează pe iranieni la cultura bulgărească?
Literatura bulgarească este ceva nou pentru cititorul iranian. Din fericire, cititorii iranieni au încredere în mine atunci când le propun ceva nou.
Ce înţelegeţi prin intensitate, când spuneţi că literatura bulgărească este intensă?
Este un termen al lui Deleuze. Intens înseamnă să citeşti ceva, careatinge extremele. Lumea noastră este una foarte ”ușoară”, sau moderată. Ţigari uşoare, cafele decofeinizate. Chiar și atunci când vorbim de vreme și turism, oamenii preferă să meargă în zone moderate. Vara preferă să meargă în zone mai reci, iar iarna în ţări mai calde. Oamenii căută lucruri moderate. Însă literatura bulgară este ca şi cum ai merge în ţările calde, vara şi în ţări reci, iarna. Literatura se află undeva la graniţa experienţelor noastrе despre lume. Când ai un dor ca scriitor, cartea ta va fi intensă emoţional. Cred că literatura bulgărească este intensă, datorită felului în care ea găseşte şi exprimă lucruri. Ştiţi că poezia Virginiei Zaharieva da impresia că totul în poeziile ei este intens emoţional – ca un geam spart. Pentru mine cartea ei este ca un geam spart, pe care nu il poţi atinge. Cioburile sunt periculoase şi ascuţite. Nu este uşor să citeşti această carte. La început este dificil să o înţelegi.
Am simţit această intensitate şi în alte opere ale literaturii bulgarești.
Folosiţi termeni precum comunism literar, asociați gânditorilor europeni de stânga. Ce fel de stânga există în Iran astăzi? Ce înseamnă să fii un om de stânga în Iran?
Majoritatea intelectualilor iranieni sunt de stânga – nu doar astăzi, ci şi în trecut. Vorbesc despre Sadegh Hedayat, Nima Yushij, Hooshang Golshiri, Gulam Hosein Saedi, Ahmad Shamloo. Ei toţii sunt de stânga, pentru că au fost în cautarea dreptății, libertății şi a tot ceea ce este legat de stânga. Însă în ultimile decenii s-au conturat trei tipuri de stânga.
Primul este cel ortodox – marxist-leninist. Aceşi oameni nu sunt bine primiţi de cititori, pentru că mulţi îi consideră ca fiind vechi şi obsoleţi. Probabil discursurile şi scrierile lor nu sunt percepute ca posibil realizabile. Ceea ce ei scriu nu este util şi aplicabil.
Un alt tip de stânga sunt noii stângişti. Ei sunt inspiraţi de Alain Badiou, Giorgio Agamben or Slavoj Zizek, Walter Benjamin, Theodor Adorno, Marcuse, Horkheimer. Îi numesc stângişti ocidentali. Sunt întâmpinaţi bine de tinerii din Iran. Cea mai mare parte dintre cărţile de stânga, care sunt tiparite în Iran, aparţin noii stângii.
Al treilea tip sunt anarho-stângişti. Sunt inspiraţi de Karl Marx, beat generation, Barkounine, Alain Badiou, chiar Lenin. Nu sunt foarte concentrați subectele de economie şi politcă. Preferă să iși focuseze atenția pe lucruri individuale, pe libertatea individuală, pe progres în formele de viaţă, în cultură, dar nu și către politică. Sunt un fel de generaţie beat în Statele Unite. Sunt stângişti, dar nu au propriul partid politic şi nu sunt orientaţi spre putere. Doresc să-i impresioneze pe oameni prin cultură.
În ce măsură stânga iraniană, în diferitele ei ipostaze este doar un efort intelectual şi în ce măsură are aplicare practică?
Din păcate, nu avem un partid de stânga sau o organizaţie mare. În alegerile prezidenţiale în Iran şi în alte alegeri anterioare, mulţi oameni, poate jumătate dintre stângişti, au votat pentru Hasan Rouhani ca un om conservator, nu ca stângist sau om liberal. S-a întâmplat aşa pentru că majoritatea intelectualilor au decis să-i încurajeze pe oameni să voteze pentru Rouhani. Unii stângişti totuşi au preferat să încurajeze oameni să nu voteze, bineînţeles.
În timpurile lui Ahmadinejad au existat multe sancţiuni ca urmare a politicii acestuia. Au existat represiuni împotriva femeilor din Iran. Rouhani n-a fost cel mai bun, dar noi am preferat să-l votăm, pentru că nu aveam alt candidat care să prevină războiul între Iran şi Statele Unite şi să stabilească relaţii bune cu ţările europene. Și am avut dreptate, pentru că guvernul lui Rouhani a reuşit să semneze un acord foarte bun cu SUA şi ţările europene. Din păcate o dată cu venirea unui nebun ca Trump la Casa Albă, acordul a fost distrus. Acum nu există nimic în acest acord. Nu există nimic pentru Iran. Astăzi lumea este complet americanizată în politică, economie, cultură. Când Statele Unite refuză să-şi îndeplinească obligaţiile într-un acord şi introduc sancţiuni impotriva unei banci, nici un acord cu Europa nu poate funcţiona. Este doar un petec de hârtie în acest moment. Nu există un acord real.
Oricum, iată cum oamenii intelectuali joacă un rol în societate. Îi incurajăm pe oameni să facă sau să nu facă o anumită acţiune.
Există mişcări sociale în Iran, care se consideră de stânga?
Da. Există sindicate în Iran. Dar din păcate multe dintre ele nu sunt conectate la lumea intelectuală. Din cauza acestei omisiuni, muncitorii din sindicatele cer numai creşterea salariilor sau ceva de genul asta. Ei nu ştiu prea multe despre privatizare, surplus economic, capitalismul financiar şamd. În ultimul deceniu din cauza sancţiunilor şi colapsului economic mulţi muncitori au lucrat 5-10 luni fără salarii. Se întâmplă asta pentru că managerii refuză să-i plătească. Tot ceea își doresc acești muncitori este să le fie plătite salariile. Nimic mai mult. Dar poate că peste doi sau trei ani se va crea o legătură mai mare între muncitori şi intelectuali. Sper că se va întâmplă, pentru că este bine pentru intelectuali să fie implicaţi în acţiuni reale. Va fi folositor și pentru muncitori să aibă idei şi scopuri despre rolul lor în societate şi despre ţară, despre ce pot face pentru întreaga economie şi nu doar la nivelul uzinelor.
Ce se întâmplă cu mişcarea feministă din Iran? În ce măsură femeile din Iran sunt active în curentul politic de stânga? Ce revendicări şi realizări are mişcarea feministă din Iran?
Cred că societatea civilă din Iran este o societate feminină astăzi. Rolul femeilor pe toate planurile: social, artistic şi politic, poate fi văzut clar. În istoria iraniană contemporană femeile au fost dintotdeauna discriminate. Dacă un muncitor este discriminat față de o femeie, muncitoarea se simte la randul ei excesiv de discriminată. Femeile sunt mai curajoase şi mai practice, din cauza acestei duble discriminări. Cred că femeile din Iran sunt liderii reali ai dezvoltorăilor sociale şi culturale.
Puteţi schița o imagine a societăţii iraniene sub sancţiuni? Ce probleme apar?
Există multe probleme. De exemplu, americanii spun că nu au pus sancţiuni contra medicamentelor. Iran depinde de aceste produse străine pentru a trata cancerul. Însă guvernul nu cumpără aceste medicamente, pentru că nu are valută străină. Guvernul iranian nu poate cumpără și vinde. Nu poate face comerţ. Există mai mult de 100 000 de oameni în Iran care au nevoie de medicamente imediat. Aceste medicamente trebuie să fie importate în Iran. Asta este numai una din probleme.
A doua problemă este aceea că multe uzine s-au oprit, pentru că nu pot cumpăra materii prime sau maşini din Europa şi nu-şi pot vinde produsele. Oamenii din Iran devin mai săraci din cauza acestor condiţii. Ei nun pot vinde celorlalte ţări, din cauza sancţiunilor.
Ştiţi că în 2021 vor avea loc alegeri prezidenţiale noi. Rouhani nu va mai avea dreptul de a candida pentru al treilea mandat. Cum va răspunde stânga iraniană sancţiunilor şi cum se va implica in aceste alegeri? Pe cine îl vor susţine stânigştii din Iran?
Dacă va trebui să alegem din nou între două grupuri conservatoare, cred că cei mai mulţi dintre cei de stânga nu vor încuraja oamenii să voteze, pentru că nu există diferenţa între opţiunile electorale.
Dar cum se va schimba ceva fără a vota?
Trebuie să facem mişcări sociale pentru a schimba orientările, politica şi economia din Iran. În ultimile decenii am avut doi preşedinţi din două grupuri diferite. Primul a fost Ahmadinejad – un conservator fundamentalist. Al doilea a fost Rouhani – un conservator reformist. Însă nu s-a schimbat aproape nimic pentru economie. Uzinele noastre s-au oprit. Economia noastră a colapsat. Discriminarea împotriva femeilor continuă. Muncitorii şi clasa de mijloc nu sunt într-o situaţie bună, în timp ce ţara este foarte bogată. Nimic nu s-a schimbat.
Care este viziunea pozitivă a stângii din Iran?
Trebuie să fim optimişti şi să acţionăm ca activişti intelectuali. Cred că totul va fi mai bine în Iran, ca ţară, şi în lume. Capitalismul şi ordinea actuală a lumii au dus la mii de morți în războaie stupide, la milioane de oameni înfometați şi la milioane de oameni în şomaj, inclusiv la catastrofe naturale. Sunt convins că vom fi mai fericţi şi într-o stare mai bună dacă avem mai multă liberate şi dreptate. Vrem asta, ne luptăm pentru asta şi o vom obţine. Sunt optimist.
