Fuga de competiție sau lipsa investițiilor in educație?

Fără date solide despre cum se raportează românii la competiție & instituții, vom avea mereu doar puncte de vedere incomplete, lacunare

Cărţile care inspiră articolul despre competiţia şi drumul economic de urmărit (foto: Aurelian Giugăl)

Ieri, 13 decembrie 2018, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), cu Marian Zulean și Dragoș Paul Aligică în rolul amfitrionilor, a organizat dezbaterea cu tema ‘România la 100 de ani: Evaluări instituționale și proiecții de viitorʼ. Discuția principală a avut ca punct de plecare lucrarea lui Adrian Miroiu ‘Fuga de competiție. O perspectivă instituțională asupra societății româneștiʼ. Sala de la Facultatea de Sociologie a Universității din București a fost arhiplină. Am scris mai jos câteva observații referitoare la evenimentul organizat de ICUB.

Discuția a pornit de la studiul lui Miroiu, dar a ajuns la tema despre drumul politico-economico al României, unul în care competiția este unul din cuvintele cheie pentru a înțelege locul țării pe harta lumii. Opinia meu relativ la dezbatere este că avem nevoie să ne uitam la politică și economie folosind date consistente, dar și având disponibilitatea de a gândi nuanțat. Multe voci, e.g. Mihaela Miroiu (SNSPA) sau Lucian Croitoru (BNR), au accelerat pe lipsa competitivității, individualismului, a fricii de competiție ce caracterizează societatea românească de acum și dintotdeauna. În cartea profesorului Miroiu se discută și despre ‘formele fără fondʼ, o idee la jugul căreia au tras mulți intelectuali românii în ultima sută și jumătate de ani. Două mențiuni aș vrea să fac și pentru asta mă voi inspira (și) din Ha-Joon Chang, ‘Bad Samaritans. The Myth of Free Trade and the Secret History of Capitalism, Bloomsbury Press, 2007, volum tradus la noi la Polirom (2012), ‘Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb și istoria secretă a capitalismuluiʼ. Cartea/cărțile lui Chang arată cum țâri considerate o dată subdezvoltate au găsit drumul către statutul unor economii dezvoltate.

(1) Chestiunea formelor fără fond

Și în Japonia a existat un împrumut instituțional, ‘forme fără fond’ transbordate în spațiul nipon. Aici, sfârșitul Șogunatului târziu Tokugawa, a perioadei Edo, s-a produs într-un mod de-a dreptul brutal (Restaurața Meiji), cu armele de foc, mitralierele pe post de guri de foc ce scuipă moarte. Cu toții am văzut vulgarizator-siroposul ‘Ultimul samuraiʼ, cu Tom Cruise într-un rol epic de tânăr occidental ce apără cauza vechilor samurai. Este emoționant să-i vezi pe vechii samurai, cu săbiile lor admirabil mânuite, cum se prăbușesc sub asaltul gloanțelor împroșcate de mitralieră. Asta pentru a exemplifica cum au ales unii să implementeze anumite instituții vest europene, forme fără fond gândite și pentru un spațiu oriental.

(2) Frica/fuga de competiție

Deși românii discută la infinit despre piață liberă și competiție, ei uită, nu știu sau nu vor, să spună că în privința economiei pieței libere există foarte multe nuanțe. Nu totul e colorat, maniheist, în alb și negru. În istoria recentă a omenirii putem da trei exemple de națiuni ce au plecat la drum, pe bună dreptate, cu o teamă de competiție, piață liberă & all that jazz. Sunt trei națiuni foarte respectate și prospere azi, două țări asiatice, adică Japonia și Coreea de Sud, una europeană, Germania. Călătorii străini, englezi în special, au scris (mai ales în secolul XIX, dar, despre Japonia și Coreea de Sud, chiar și în secolul XX) despre vechii cetățeni ai acestor trei țări că sunt leneși, îndărătnici, pe alocuri chiar șarlatani – era în vremea când raționalitatea și instituțiile moderne nu intraseră adânc în viața cotidiană a acestor spații. Despre coreeni, în anii 60 ai secolului trecut Coreea de Sud era una dintre cele mai sărace țări ale lumii, un fel de Mozambic asiatic, s-a scris inclusiv că nu sunt altceva decât niște oameni zdrențuiți și cocârjați ce umblă fără scop de colo-colo. Exista chiar și noțiunea de timp coreean, adică timpul dilatat, fără cadre clare și precise. Spre exemplu, la o întâlnire se putea ajunge și cu o întârziere de o oră sau două, nimeni nu se supăra, nimic nu era raționalizat, totul era încremenit într-un timp premodern.

Startul acestor trei țări pe drumul dur al convergenței economice s-a produs, la început, în contra pieței libere. Compania ‘Trei Steleʼ se ocupa, până în anii 70 ai secolului trecut, cu rafinarea zahărului și a textilelor, vânzând inclusiv alge de mare. Când a intrat în industria semiconductoarelor, cumpărând acțiunile ‘Korea Semiconductorʼ, nu a fost luată în seamă, dar, foarte important, țara, și companiile interne, au fost supuse unor programe economice protecționiste. ‘Trei Steleʼ de atunci se numește tot ‘Trei Steleʼ și azi, adică Samsung. Mai mult, regimul sever de industrializare s-a făcut, în marș cadențat, sub un regim dictatorial, marțial, al președintelui Park.

Germania post-războiul franco-prusac a fost și ea supusă unor măsuri protecționiste, impunând tarife pentru o mare varietate de produse industriale și agricole – ‘iron and rye tariffʼ. Economistul Georg Friedrich List a fost un fervent susținător al tarifelor menite să protejeze industria incipientă germană. Despre Japonia? Colosul de azi, Toyota, ce a produs inițial mașinile Toyopet, a fost pentru multă vreme (ani la rând) în faliment, fiind salvată cu bani de la banca centrală japoneză (Bank of Japan). Asta după ce în prealabil guvernul japonez alungase din țară, în 1939, General Motors și Ford, motivele fiind lesne de înțeles.

E simplu, piața liberă, competiția, nu sunt panacee universale, iar exemplele și epocile celor trei țări amintite mai sus vin să sublinieze că, normal, cestiunea e mult, mult mai nuanțată și nu doar frica de competiție ține anumite națiuni la periferie. După cum ar spune Victor a lu’ Bălosu, asta devine după facultăți… Și da, ceea ce este comun tuturor acestor trei țări se referă la investițiile masive din educație-cercetare-inovație. Corpul strălucit de ingineri ai Coreei lui Park s-a creat sub valul de capital plasat în educație. România cleptocrat-clientelară din ultimii ani alocă cele mai mici fonduri (procent din PIB) din Uniunea Europeană pentru educație & cercetare & inovație, inclusiv mai mici și decât vecina Bulgaria, țară pe care noi o privim, cel mai adesea, de sus. Și asta realmente contează și se vede cu ochiul liber, inclusiv de pe partea întunecată a Lunii.

Figura 1. Cheltuielile pentru educație în diferite țări europene (2015) – % PIB

Sursa datelor: Eurostat, disponibile la https://ec.europa.eu/eurostat/data/database?node_code=t2020_50

Din sală au existat unele intervenții foarte bune, două extrem de importante, din punctul meu de vedere:

  • Mihai Popa (ICUB) a observat că deși suntem sub umbrela unei școli de sociologie, distincțiile privind clasele sociale, clivajele etnice sau religioase lipsesc cu desăvârșire din discuție;
  • Virgil Iordache (Facultatea de Biologie) a fost și mai pretențios, și-ar fi dorit o analiză de detaliu, cu date care să susțină argumentația privind, spre exemplu, tezele avansate în dezbatere și volum.

O concluzie de etapă: se risipește foarte multă energie bătându-se constant poteca aspră ce contabilizează tarele românilor din epoca post-1989. Până să avem acele date complexe care să închidă cercul, noi putem doar observa că milioane de români din țară, plus alte milioane de români din străinătate, nu refuză deloc competiția, înscriindu-se acerb în cursa a competitivității concrete. Nu este oare timpul ca și elitele, politice, economice, culturale să răspundă cu aceiași monedă?

Postări asemănătoare

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2013). Stagii de cercetare la School of Geographical Sciences, University of Bristol (2010) și Sapienza – Univeristà di Roma (2015). Colaborări la ʻCulturaʼ (2009-2015), ʻCriticAtacʼ, ʻSocial Eastʼ, ʻArgumente și Fapteʼ și ʻObservator Culturalʼ. Arii de interes: geografie politică, geografie electorală, partide politice, politică românească.


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat