Gospodinov sau arta spleen-ului în Balcani

Recenzie la romanul “Fizica tristeții”, apărut în 2021 în traducerea în limba română a bulgarologei Cătălina Puiu

(sursă: YouTube, Cărtureşti)

În a treia lună de toamnă, prin noiembrie 2021, în mediul online românesc (Facebook), apar unele notițe din Fizica tristeții a lui Gheorghi Gospodinov. Un „critic literar (sau ceva de genul)” decupează o reflecție ritmată despre pubertatea scriitorului și legătura oarecum intimă dintre evenimentele adolecentin-tinerești și cele politice (după primul sărut cu o fată a murit Brejnev). O altă notă scoasă din volum de către R. Ivan face referire la îndepărtatul an 1952, an în care la nu știu ce aniversare a Universității din Frankfurt, Horkheimer apare nu doar bătrân, dar și în chip neserios, cu o baghetă de carnaval (ce ar fi zis Adorno despre așa neseriozitate alegorică?).

Mai înainte vreme, în 2015, Florina Pîrjol discutase cu bulgarul, notând că Fizica tristeții, volum publicat în Bulgahria în 2012, a câștigat anumite premii literare importante. Mai spune Gospodinov în acel interviu că îl cunoscuse pe Cărtărescu, iar tezele de master și de doctorat din Bulgaria vorbeau deja despre asemănările dintre ei. Pasămite, și Gospodinov și Cărtărescu sunt atinși de aripa dulce a melancoliei ce le învăluie copilăria şi trecutul, niciunuia neplăcându-i eticheta de scriitor est-european. Mult mai înainte, în 2011, la editura Cartier, (i) se publicase Un roman natural (apărut în limba bulgară în 1999).

Gheorghi Gospodinov, ușor peste 50 de ani (s-a născut în 1968), este un scriitor de succes, unanim apreciat, tradus în mai multe limbi. După cum indică prezentările, scriitorul locuiește la Sofia și publică regulat în cotidianul bulgar Dnevnik și în Deutsche Welle. Gospodinov e un tip european modern, inteligent, causer, melancolic, un scriitor ce cumpără/colecționează/înregistrează povești de tot soiul. Și sunt multe povești în Fizica tristeții.

Spre exemplu, taximetristul Malamko trăiește în limitele unei speranțe domol-tandre. O tânără sofiotă voluptoasă, „super femeie, frate, super” (p. 204), se pare că s-a îndrăgostit de truditul taximetrist tocmai pe când acesta o plimba cu mașina prin capitala Bulgariei. Nu contează că tânăra senzuală nu i-a plătit cursa, i-a promis că-l va căuta. Dar pe Malamko îl tot chinuie un gând: dacă nici telefonul nu i l-a dat, nimic, nimic, cum o să-l găseacă ea pe iubitul de ocazie? Gospodiov-povestitor e generos și nu-i strică lui Malamko cea mai frumoasă zi, ba chiar îi mai dă un bacșiș generos îndrăgostitului realist – „eu doar mă fut, nu caut nod în papură” (p. 205).

Într-o altă poveste, precuviosul G., cel care stoarce din femei păcatul aidoma uleiului din măsline, este un fel de seducător-moralist ce se consacrase ispitirii femeilor cuminți și fidele, dar, odată seduse, acesta nu se bucura de nurii acestora. Totul se petrecea ca un mic exercițiu de seducție, o formă de neastâmpăr al trupului. Nedumirită de comportamentul straniului lover boy, o femeie ispitită îl întreabă dacă cumva „nu e (la fel de) împotriva firii și cu păcat să nu te întinzi alături de femeia pe care ai chemat-o, care a venit la tine și a dat jos de pe ea totul, bărbatul, copiii și toată legea dumnezeiască…” (p. 197).

E sensibilă și povestea Julietei și a fratelui său Goșo Central, cel care-i furase titlul de nebun al orașului. În capsula lui Gospodinov, Julieta îl iubea pe Alain Delon (pp. 105-108), îi știa toate filmele, și îl aștepta, gata oricând de plecare, doar să-i scrie Delon câteva rânduri înainte să vină s-o ia din din plictisitorul orășel bulgăresc.

Da, Gospodinov, ca orice scriitor est-european ce vine din zona clasei de mijloc, cu educație căpătată în școlile publice din vremea defunctului regim comunist, e foarte cult, instruit, șarmant, are vervă, cucerește. Dar citit în cheie politică, ideologic-angajată, bulgarul e de un prozaic dezarmant. Sumedenie de clișee se rostogolesc prin volumul povestirilor melancolice. Fără să insiste prea mult pe latura politică, însemnările lui Gospodinov sunt parte a spleen-ului mic-burghez din marile orașe central și est europene, dar, totuși, acestea cuprind și mici reflecții despre lumea comunist-apusă. Să vedem câteva mostre din imaginația scriitorului.

Scrie Gospodinov apăsat că în Bulgaria de după război „comuniștii umblau peste tot (și) ucideau pentru cel mai mic lucru” (p. 40). Un fel de hoardă sălbatică (The Wild Bunch) acești comuniștii care nu prea știau să glumească. Câteva pagini mai încolo, prinde voce și o tovarășă învățătoare. Femeie cu frică de comuniști, aceasta s-a crispat subit când puștuilică Gospodinov a răspuns Bog (Dumnezeu) atunci când clasa a fost solicitată să identifice cuvinte care încep cu litera b (p. 54). Când puștiul i-a spus acasă bunicii că Dumnezeu nu există, tocmai ce aflase de la școală, nevricoasa femeie și-a făcut cruce. Iată că în Bulgaria nu lipseau doar mirodeniile (boiaua) și uleiul, absenta de la catalog însuși Dumnezeu (p. 55). Un comunism plin de lipsuri, ne putem imagina ce straniu se uită occidentalii la însemnările despre acest regim ce nu producea din abundență nici măcar amărâta boia. Și în plictisitoarea și previzibila Românie, în epoca post-1989, chiar și în campaniile electorale se puneau întrebări de un comic voluntar, gen „Onor domnule candidat la poziția politic-prezidențială, dvs. credeți în Dumnezeu?”

Însuși Lenin este pus la punct. Ca orice geniu precoce, Gospodinov a învâțat să citească la cinci ani, iar la șase citea ca un apucat – un fel de builimie, așa zice autorul. Alegând din biblioteca părinților o carte despre criminalistică, acesta își amintește că acolo se spunea că este imperios necesară studierea criminalisticii burgheze tocmai pentru a i se demasca caracterul reacționar. Bineînțeles că la începuturile criminalisticii revoluționare se afla Lenin, cine altul?, autorul evidențiind că Lenin „avea în sânge criminalitatea” (p. 56). Mai încolo, Gospodinov se arată precupat de filme, acesta observând că în westernurile redegiste (există așa ceva?), „negrii erau cei buni, proletariatul, ca să spun așa, ei erau comuniștii roșii” (p. 89). Mai mult, pentru pasionații de amor, comunismul a fost o mană cerească: neavând ocupație, oamenii făceau dragoste în neștire (p. 95). Acești homo socialisiticus sau homo comunisticus amorezi și plictisitori nu prea dădeau nici patru leva pe Portretul artistului la tinerețe (Joyce) – era puțin vândut Joyce în librăriile din Bulgaria: „Cândva pe vremuri – dar ce mai vremuri erau și acelea – o vacă mugitoare venea pe drum la vale, și vaca asta mugitoare, care venea pe drum la vale…” (p. 115). Dar ce pretenții poți avea de la niște concetățeni care în proporție de 80% nu au ieșiseră din țară înainte de 1989 (p. 239)?

Sunt multe alte exemple, iar o contabilitate suplimentară nu ar adăuga prea mult în plus. În latura-i anticomunistă, autorul nostru, bulgarul Gospodinov, se arată extrem de previzibil, poate nu chiar atât de „jupuit de durere” precum un alt scriitor, de data aceasta unul ce s-a simțit claustrat în comunismul românesc.

Gospodinov este un neobosit călător, vizitează sumedenie de locuri. Când a primit vestea că soția este însărcinată se afla la 3.000 de km depărtare. Sunt listate apoi sumedenie de orașe vizitate Graz, Torino, Bamberg, Edirne, Rouen, Graz, Praga, Viena, Zagreb, Pisa etc., „micile orășele din Normandia, aflate la capătul puterilor sub învelișul istoric al propriului trecut, al cetăților și catedralelor” (p. 234). Și-a creat și propria memorie pentru hoteluri, „catifeaua grea și camerele lungi cât un compartiment al hotelului Royal Station din Newcastle” (p. 239), iar la hotelul cel mare din Sibiu (camere bleu, baie de sticlă) – p. 240 (ți) se oferă chiar un mic dejun prost. În toate  aceste cadre de călător neobosit, scriitorul Gospodinov rămâne un tip al efemerului, al fulgurantului, viața nu este a excepționalului, e doar derularea vieții fără evenimente notabile, în care nu se petrece nimic, viața în toată plinătatea ei, cu „mirosul fin al fumului de lemne, picăturile, sentimentul singurătății, liniștea, scârțâitul zăpezii sub picioare, ușoara îngrijorare a înserării, lentă și ireversibilă.” Sau, după cum se exprimă repetitiv autorul, fizica tristeții este fizica melancoliei („melancolia mea” – p. 232), a nostalgiei (boala elvețiană), saudade-ul portughez, hüzün-ul turcesc. Este spleen-ul claselor cu leisure de cheltuit. Citit în cheie ideologică, Gospodinov este foarte-foarte anost, previzibil, predicând un anticomunism de rigueur, încredințat fiind că în toate lumile posibile el ar fi fost tot ce este, un scriitor al melancolicului trist, iar istoria lumii est-europene tot una bizară, de neînțeles. Este un scriitor al claselor de mijloc, al claselor creative, a celor care-și asezonează spleen-ul cu un pai, ascultă muzică nonconformistă și visează la un destin vest-european („ca afară”) al propriei lor țari. Prea puțin sincron cu revoluțiile cultural-ideologice de dinainte de cele două războaie mondiale, prea puțin în comun cu iraționalitatea lumii (Kafka) și nu în sensul lui Lajos Kassák, „arta ne transformă pe noi și noi transformăm vecinătatea”, nu e o artă a rezistenței la Gospodinov, ci mai mult o adeziune (via literatură) la ideologia dominantă a zilei.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2013). Stagii de cercetare la School of Geographical Sciences, University of Bristol (2010) și Sapienza – Univeristà di Roma (2015). Colaborări la ʻCulturaʼ (2009-2015), ʻCriticAtacʼ, ʻSocial Eastʼ, ʻArgumente și Fapteʼ și ʻObservator Culturalʼ. Arii de interes: geografie politică, geografie electorală, partide politice, politică românească.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *