Brave New World sau „democrația” tehnocraților luminați, versiunea Andrei Caramitru

Ideile punitiv-vindicative ale lui Andrei Caramitru vor să ne vindece de comuniști, corupți și trădători

(foto: Pixabay, CC0)

Andrei Caramitru, consilierul președintelui USR Dan Barna, este tehnocrat – are peste 20 de ani experiență în mediul economic. Ca politician, economistul nostru ne spune că va face totul pentru a ne scăpa de ciuma PSD, iar la sfârșitul sfârșitului va veni și extra-bonusul, adică pedeapsa pentru social-democrați, pentru pesediștii demoniaci. Pedeapsa? Se împart pedepse și recompense cu larghețe, toată „lumea bună“ poartă în raniță bastonul de justițiar. USR excelează, e plin partidul de tehnocrați miraculoși, prin intermediul cărora dacă nu vom ajunge în paradisul terestru al abundenței și justiției, vom fi măcar pe acolo. Cu regularitate, fiul actorului de la Teatrul Național, face declarații tot mai deraiate. Vom lista și noi câteva.

Procesele, construirea lumii noi și disciplinarea societății

După ce scăpăm de javrele astea penale, vinovații sunt pedepsiți și autostrăzile încep sa fie construite, mai e ceva de făcut. Să construim in fiecare capitală de județ un muzeu al luptei anti-comuniste și un muzeu al luptei anti-corupție. Și fiecare elev, student și angajat la stat să petreacă OBLIGATORIU 2 zile pe an acolo. În plus – în toate școlile – cursuri obligatorii despre anti-comunism, anti-corupție și educație civică, date de ONG-uri cu oameni cu experiență.

Ca într-o piesă proastă, USR-Andrei Caramitru, ne-ar vrea într-o lume ordonat-totalitară. Pașii sunt cât se poate de clari. Mai întâii preluăm puterea, apoi îi pedepsim pe reacționari, pe javre, așa cum îi ridiculizează el pe „trădători”. Mai apoi construim societatea multilateral dezvoltată, cu șosele și autostrăzi zburătoare, iar la final impunem disciplina ciuce-usr: mergem la muzeu și învățăm ce ne spun experții partidului. Cuvântul justiție nu are loc în paragraf. Probabil că ei știu că justiția e doar mijlocul prin intermediul căreia clasele suprapuse își consolidează dominația, iar, în acest context, noțiunea de justiție e doar redundantă.

Statul polițienesc

Dacă nu respecți o regulă clară – oricine ai fi – există consecințe drastice. De exemplu – în Elveția dacă înjuri în trafic vine poliția și poți fi arestat 24 de ore. Dacă arunci ceva pe jos – amendă minim 100 EUR. Dacă faci zgomot la tine în apartament după 10pm – vine poliția și îți deschide dosar. Dacă depășești viteza legală – în America polițiștii îți pun cătușe și petreci noaptea la pușcărie.

Ceea ce frapează aici nu este apetitul pentru reguli și norme, prin intermediul cărora să ne facem viața comunitară predictibil-suportabilă, ci obsesia pentru pedeapsă. E un ethos punitiv: să amendăm, să deschidem dosar, să închidem, să arestăm…

Coabitare politică

Va trebui și vom încerca să construim un guvern cu PNL. Dar trebuie urmat ce zicea Coposu: „Negociem orice, dar nu negociem principii.”

Rareș Bogdan s-a înscris în PNL și va candida la europarlamentare – onorantul loc de frunte. Tandemul Rareș-Cosmin (Gușă) este detestat de mulți de la dreapta, cei din echipa de la ICR, pe care jurnalistul-politician o înjura cu obidă acum ceva ani. Să vedem cum se vor „negocia“ în viitorul apropiat aceste principii…

Dictatura instituțională

Vă spun direct – eu nu mai recunosc și nu mă reprezintă deciziile ne-constituționale ale acestei CCR. O șleahtă de mizerabili filoruși. Adică decid ei că – deși scrie în Constituție că trebuie să respectam tratatele și suntem în UE – de fapt acel articol nu există. Rescrieți voi Constituția cum vă ordonă Putin și Dragnea ???? Cine sunteți voi să decideți așa ceva? Ce urmează – o să decideți că dreptul la viața și proprietate ale celor care nu Votează PSD nu sunt garantate? Sau ce? Nenorociților

O decizie a Curții Constituționale este repudiată, e Curtea tandemului Dragnea & Putin, totul fiind împachetat și prezentat ca fiind începutul dictaturii. Curtea Constituțională este frecventabilă doar în măsura în care decide că este corect și legitim doar ceea ce Andrei Caramitru & USR decid ce este corect și legitim. Orice altceva înseamnă, pur și simplu, autocrație. Inutil să precizăm că platforma pe care o citează Andrei Caramitru – titlul ales de jurnaliștii începe așa, DICTATURA, instaurată oficial… – se numește comisarul.ro. I call you when I need you, my heart’s on fire… Simply the best!

Dușmanii poporului

Parlamentul European a votat săptămâna asta că Rusia nu poate fi considerată un „partener strategic” al UE (adică este inamic). În alte țări – cum e identificat cineva care lucrează pentru Rusia este arestat imediat (recent – în Germania, Franța, Belgia, US). Noi tot scriem pe FB informații și explicăm exact cum acționează trădătorii și cine sunt. Se poate vedea și de pe lună ce se întâmplă. Ai nevoie de Google și de câțiva neuroni să pui informațiile una lângă alta. La ce naiba servesc instituțiile statului ??? Președintele are vreun punct de vedere ? Serviciile? Faceți ceva ? Ce ?

Tot de pe comisarul.ro, este postat un interviu cu Hans Klemm, care cu nonșalanță și candoare juvenilă, spune chiar așa: „La Ambasadă, avem o echipă care monitorizează activitățile de influență malignă ale Rusiei din presa și societatea românească și încercăm să împărtășim din ce în ce mai mult aceste informații cu partenerii noștri din Guvernul României, dar și cu publicul român.” Înțelegeți ceva? Andrei Caramitru este înnebunit că serviciile făcute de el și echipa lui de partid, i.e. monitorizarea și identificarea trădătorilor neamului, un batalion diferit de instituțiile statului, cele care au atribuții legale, nu sunt luate în seamă de SRI, președinte și servicii. Doar Klemm îi înțelege durerea și îi alimentează furia. Încă o dată, platforma citată de Caramitru este tot comisarul.ro.

Nu trebuie să mai continuăm, fișa consilierului e concludentă și complexă. La acest manifest andrei-caramitrian, ce cheamă la o altă schimbare la față a României, trebuie să răspundem cât se poate de simplu: mulțumim, dar e dezgustător ghiveciul acesta rânced-re-încălzit!

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2013). Stagii de cercetare la School of Geographical Sciences, University of Bristol (2010) și Sapienza – Univeristà di Roma (2015). Colaborări la ʻCulturaʼ (2009-2015), ʻCriticAtacʼ, ʻSocial Eastʼ, ʻArgumente și Fapteʼ și ʻObservator Culturalʼ. Arii de interes: geografie politică, geografie electorală, partide politice, politică românească.

vizualizați toate postările

1 comentarii la “Brave New World sau „democrația” tehnocraților luminați, versiunea Andrei Caramitru

  1. Câtă ură emană adunătura politică numită USR! Cred ca poporul o sa simtă asta si n-o sa-i voteze asa cum se lauda ei prin sondajele lor contrafăcute. Un lingău Caramitru junior, acum se explica Manifestul politic al TNB, o afișare pe care eu nu o consider normala, motiv pt care n-o sa mai calc pe acolo o vreme!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *