De ziua Sportului se iese în stradă

Sindicaliștii de la Ministerul Tineretului și Sportului sunt revoltați de lipsa dialogului social și de absența transparenței din cadrul instituției

Protestului în faţa Ministerului Tineretului și Sportului (sursa: Sindicatul Național Sport și Tineret)

Astăzi, 6 Aprilie 2021, Sindicatul Național Sport și Tineret, a organizat un miting la ora 12:00 în fața Ministerului Tineretului și Sportului. În cadrul acestei manifestații, sindicaliștii au protestat pașnic, exemplificând guvernanților și populației generale, problemele existente. Unul dintre manifestanți a reamintit de problema îndemnizațiilor și de inegala acordare a acestora: unii care pleacă în cantonament le primesc, în schimb ce alții nu. Problema a fost pusă și dintr-o perspectivă emoțională, invitându-i pe guvernanți și pe oameni să se gândească cât de dificil este să le explici faptul unor copii că o parte dintre ei vor primi indemnizație, iar alții nu.

Aceștia au cerut Ministrului să iasă la dialog și să le asculte doleanțele. În cadrul protestului, mesajul ”Buget de sărăcie, livrat pe șmecherie!” a fost scandat de nenumărate ori, făcând aluzie la alocarea finanțărilor care au fost precară. În comunicatul de presă înaintat de SNST pe data de 5 Aprilie 2021, aceștia spuneau:

Ministerul a alocat finanțări sub limita sărăciei, fără nici un fel de criterii în acordarea bugetelor către federații sportive naționale și subordonate și fără fundamentarea tăierii premiilor pentru sportivi, antrenori și colective tehnice.”

Problema finanțării precare nu a fost singura cauză a protestului. Din comunicatul de presă din data de 5 aprilie, reiese că revendicările acestora sunt următoarele:

  • Transparența privind descentralizarea.
  • Criterii corecte pentru repartizarea bugetului către subordonate și pentru premiile acordate sportivilor, antrenorilor și colectivelor tehnice.
  • Un dialog social și corect.
  • Siguranța locului de muncă.
  • Eliminarea inechităților salariale.
  • Deblocarea posturilor vacante – singurul minister care nu face angajări chiar dacă în sistemul bugetar au fost ridicate interdicțiile referitoare la angajări.

Atragerea atenției asupra lipsei dialogului social este o componentă fundamentală a protestelor sindicale din ultimele 4 luni, cât și din ultimii 10 ani – de la introducerea Legii Dialogului Social, care mai mult a împiedicat realizarea acestuia. În cadrul protestelor din luna martie, sindicaliștii de la Cartel ALFA au cerut deblocarea negocierilor colective, care au fost îngreunate de Legea Dialogului Social. Sindicaliștii de la metrou – USLM – au reamintit în nenumărate rânduri că dialogul social nu este respectat și că Ministrul Transporturilor nu le răspunde la niciuna dintre adresele înaintate. Confederațiile și federațiile sindicale din străinătate au intervenit pentru a semnala lipsa dialogului social din cadrul acestui guvern. Grupuri precum European Transport Federation – ETF – a înaintat o scrisoare adresată Ambasadei României din Bruxelles, pentru a sancționa lipsa de comunicare cu sindicaliștii de la metrou. Pe 19 martie, organizațiile sindicale internaționale au trimis o scrisoare premierului, Florin Cîțu, prin care denunțau refuzul dialogului social și atacurile la adresa sindicatelor.

Sindicaliștii de la SNST au dovedit în cadrul ultimelor săptămâni că reprezintă un grup puternic de muncitori, care pot pune un nivel imens de presiune pe autorități. În data de 10 martie 2021, muncitorii din cadrul CSN Sala Polivalentă și-au întrerupt activitatea, pentru a protesta împotriva fostului directorului adjunct Clinceanu Ștefan Giuseppe. La momentul declanșării protestului spontan, sindicaliștii susțineau conflictul fiind ireconciliabil, angajații simțindu-se hărțuiți, grav umiliți, fiind hotărâți să nu reia lucrul până ce directorul adjunct nu va fi schimbat. Aceștia susțineau cu tărie blocarea activității care a însemnat suspendarea antrenamentelor loturilor de sportivi, a competițiilor și a dus șa perturbarea calendarului federațiilor sportive naționale. Acțiunea de protest spontan a continuat până în data de 25 martie, când fostul director adjunct a fost demis prin Ordinul de Ministru 177/25.03.2021

Puterea SNST este văzut din nou în cadrul manifestației de astăzi. Aceștia anunță că protestul de Ziua Sportului este doar unul dintr-o serie largă de manifestații ce vor avea loc în următoarele săptămâni. Indignarea

Protestul SNST trebuie văzut în legătură cu celelalte proteste sindicale, acțiuni de solidaritate cu clasa muncitoare, cât și declarații din partea sindicatelor internaționale. Este clar și a fost semnalat atât de noi, cât și de sindicate precum ETUC, ITUC, ETF, SEIU, că Guvernul conduce o relație precară cu mișcarea muncitorească. Dacă ar fi posibil pentru Guvernanți să ignore complet sindicatele și muncitorii, în numele # buneiguvernări, aceștia ar face-o.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Radu Stochiţa

Radu Stochița este student internațional în cadrul Bowdoin College, la secția Istorie & Sociologie. Acesta este în prezent creator, editor și distribuitor al podcast-ului Left Porch, axat pe-a pune în conversație oameni din diverse domenii pe subiecte de muncă, sindicate, muncitor. Din luna Aprilie 2021, lucrează ca Asistent Relații Publice și Comunicare în cadrul Confederației Sindicale Naționale Cartel ALFA.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *