Cum abordăm munca sexuală?

Câteva note despre mercantilizarea sexuală

Zona luminilor roşii din Amsterdam (foto: Pixabay, CC0)

Ca fenomen socio-cultural și economic, prostituția a fost mereu un subiect extrem de spinos, care s-a regăsit pe agendele politice ale multor state de-a lungul timpului și asupra căruia cetățenii se pronunță, de cele mai multe ori, foarte radical, adoptând ipoteze dintre cele mai extremiste și nu lipsite de dispreț sau ură; lucrurile nu ar trebui să stârnească mirare din această perspectivă, având în vedere că și facțiunile sociale sau politice cu greu pot cădea de acord în privința actanților implicați în prostituție, a drepturilor, reglementărilor sau presiunilor – astfel încât foarte des acest vacarm de voci eșuează în platitudini și clișee. Așa cum remarca și Bettina Eva Stumpp, o cercetătoare germană care s-a axat asupra analizei istorice a fenomenului prostituției în antichitatea romană, acesta este până astăzi un „obiect marcat de sentințe, clișee și platitudini, explicabile printr-un amestec de repulsie, fascinație și voyeurism, care nu se explică monocauzal, deși morala sexuală imprimată de concepția creștin-occidentală despre lume ar putea juca un rol important” (Stumpp 2012: 493).

Clișeele utilizate de cele mai multe ori în cadrul unui discurs care se referă la prostituție alimentează o serie de carențe intrinseci fenomenului dar, în același timp, promovează și opinii falacioase, susținute de o viziune falocratică în genere, dar dificil de asumat în mod conștient; astfel, probabil cel mai celebru dintre ele, care se referă la prostituție ca la „cea mai veche meserie din lume” nu demonstrează doar o cultură precară a vorbitorilor, ci are o implicație subversivă în același timp, după cum evidențiază și Roger Matthews, unul dintre cercetătorii care s-a aplecat cu seriozitate asupra subiectului – utilizarea pe scară largă a acestui clișeu este și o modalitate convenabilă de a evita dovezile care infirmă o atare poziție iar, mai mult decât atât, este deseori și un comentariu defetist:

Afirmația frecventă conform căreia prostituția este «cea mai veche meserie din lume» este utilizată de cele mai multe ori pentru a sugera limitele inerente ale oricărei forme de intervenție care ar avea ca scop îmbunătățirea sau schimbarea radicală a situației curente. Este, în fond, o afirmație defetistă care are, de asemenea, conotații aparținând registrului fatalist și naturalist. Comentatorii, care au deseori cunoștințe limitate despre istoria prostituției, apelează la această afirmație-clișeu pentru că au impresia că îi face să pară cunoscători. În realitate, ea dovedește o ignoranță remarcabilă. Din punctul de vedere al unei strategii, subtextul acestei afirmații ne spune că autorul ei nu este interesat în realitate de o discuție serioasă cu privire la reforma socială” (Matthews 2008: 22).

Deși, din punct de vedere strict uman, utilizarea clișeelor nu poate fi blamată, așa cum au remarcat, pe bună dreptate, lingviștii, acestea fiind, în genere, un apanaj al limbajului uman, este evident că de foarte multe ori, mai ales în cazurile care implică și o problematică socială, utilizarea clișeelor (sau a unor sintagme considerate încetățenite) se face programatic, cu valențe intenționate, astfel încât se urmărește demonetizarea sau depotențarea subiectului în cauză sau, alteori, un insidios transfer de vină asupra victimei: în acest sens, menționez că pe parcursul acestor articole voi utiliza sintagma femei prostituate, în detrimentul termenului încetățenit în cultura română – prostituate. Distincția dintre cele două este una subtilă, dar a cărei percepție afectează imaginea actanților – așa cum a remarcat cu acuratețe Sheila Jeffreys, termenul de prostituată este deficitar, deoarece implică faptul că prostituția reprezintă un fel de identitate de sine stătătoare, dar omite referința la cei care plătesc pentru sex; în schimb, sintagma femei prostituate aduce și clientul în prim-plan: „cineva trebuie să îi facă ceva femeii pentru ca ea să fie prostituată”. Se evită, astfel, stigmatizarea sau culpabilizarea unei singure categorii (Jeffreys 1997: 5). Recent, pe filieră anglofonă, spațiul românesc și-a racordat cumva terminologia, propunând sintagma de sex work (muncă sexuală) pentru a desemna acest tip de activitate. Pe parcursul acestei serii de articole, voi aduce în discuție și problematicile asociate acestei denumiri, însă, deocamdată, mă voi limita la a trasa un peisaj al abordărilor politice și culturale care au marcat fenomenul de-a lungul timpului urmând ca apoi să problematizez și alte aspecte (de percepție socială, terminologie și empowerment asociate cu prostituția).

Politicile și reglementările în privința fenomenului prostituției au fost – și sunt, în continuare – în mod inextricabil legate de paradigma încadrării acestuia, astfel încât orizontul de percepție ce cuprinde munca sexuală este fundamental diferit atât la nivel statal, cât și la nivel individual, mentalitar; cu alte cuvinte, legiferarea în privința aceasta depinde în mare măsură nu doar de normele și viziunile comunității în genere, ci și de autodefinirea actanților implicați. În același timp, teoreticienii fenomenului vor elabora modele sau vor realiza o certă teorie în jurul căreia să coaguleze principalele direcții de tratare; în mod simplist, care să traducă un anumit binom conceptual1, principalele paradigme cu privire la prostituție sunt cea a opresiunii, exploatării corpului uman, care își bazează discursul pe totalitatea formelor de violență implicate în actul sexual plătit și cea a empowerment-ului, ai cărei reprezentanți, cum este, de pildă, Camille Paglia2 – susțin că, în tabloul profesional uman, prostituția reprezintă un alt tip de muncă, asemănător oricărei alte munci care implică utilizarea corpului și care tind către o normalizare atât a discursului, cât și a perspectivei din care privim prostituția.

Conform paradigmei opresiunii, singura modalitate prin care poate fi stopată exploatarea femeilor (și violența îndreptată asupra lor) este absența prostituției, eradicarea fenomenului din interiorul societății, în acest sens, paradigma opresiunii identificându-se, până la un anumit nivel, cu teoria feminismului radical; conceptual, se observă și similitudinile – în cadrul acestei viziuni, despre sexul comercial se discută în termeni de „viol sexual” și „sclavie sexuală”, actanții fiind împărțiți în binomul abuzatori–victime. Prostituția ar reprezenta, în consecință, o formă de dominare patriarhală care s-ar plia pe abuzuri anterioare; în acest sens, feministe precum Sheila Jeffreys, Catharine MacKinnon și Andrea Dworkin își concentrează discursul împotriva fenomenului pornind de la motivațiile și evenimentele care le determină pe femei să practice sexul comercial, argumentând că procentul femeilor care ajung în această situație ca urmare a abuzurilor din copilărie este la cote înalte, că violența pe care o îndură în interiorul fenomenului face parte dintr-o traiectorie a vieții marcată de astfel de abuzuri, că cele mai multe femei care sunt implicate într-o formă sau alta de prostituție sunt menținute în interiorul industriei prin consumul forțat de stupefiante și că experimentează o „rutinizare a violenței”, atât din partea clienților, cât și din partea autorităților (Jeffreys 1997: 244-249).

Deși aceste observații se constituie în elemente de o importanță inestimabilă în cadrul studierii unui astfel de fenomen, soluțiile propuse de feministele radicale în interiorul paradigmei opresiunii și violenței sunt, de cele mai multe ori, ineficiente sau discriminatorii; aboliționismul, așa cum este teoretizat de reprezentantele feminismului radical, are profunde repercusiuni (așa cum am evidențiat anterior) tocmai asupra categoriei vulnerabile, a femeilor implicate în comerțul sexual. Prostituția nu este un delict fără victime, așa cum stipulează foarte bine cercetătorii care își subsumează viziunea acestei paradigme în mod special, însă prohibiția nu face decât să înmulțească numărul acestor victime și să perpetueze un tipar al pauperizării, violenței și încarcerării. Argumentând că motivele financiare care stau la baza intrării pe piața sexului comercial a femeilor reprezintă o constrângere similară cu violul, feministele radicale propun o inversare a contractului social, astfel încât monopolul financiar exercitat de actanții masculini să fie eliminat în favoarea celui exercitat de cei feminini.

O astfel de soluție se prezintă de la bun început ca nerealistă, iar incriminarea fenomenului în cauză se răsfrânge asupra femeilor, chiar dacă legal vorbind, ambele părți suferă consecințele mecanismului punitiv; ele se resimt însă în mod mai drastic tot de către femeile prostituate, așa cum a argumentat și Roger Matthews: în statele în care legea pedepsește ambii participanți ai tranzacției sexuale, aceasta este aplicată cu precădere asupra femeilor (Matthews 2008: 125-127). Personal, subscriu și empatizez cu foarte multe dintre argumentele feminismului radical atunci când se teoretizează violența simbolică și fizică împotriva femeilor, inclusiv a femeilor prostituate (plasarea prostituției ca formă de violență împotriva femeilor în sânul acestei mișcări a avut loc ca o consecință a publicării unor lucrări de maximă importanță ce tratau hărțuirea sexuală și violul domestic).

Nu contest argumentul Sheilei Jeffreys conform căreia prostituția reprezintă o formă de „violență neplătită”3, pentru că, într-adevăr, în interiorul comerțului sexual incidența actelor violente este foarte mare, însă trebuie să admit că soluțiile propuse în cadrul paradigmei opresiunii, deși evidențiază noi terminologii, conceptualizări și cercetări exhaustive, sunt, în esență, redundante la nivel practic – după cum am evidențiat în paginile anterioare, configurând o istorie a fenomenului, prohibiția, aboliționismul reprezintă chiar primele încercări moderne de reglementare a fenomenului și, de-a lungul timpului, nu au soluționat în vreun fel anvergura acestuia și nu au avut nici un impact meliorativ asupra femeilor prostituate. Din contră, situația acestora, care adiacent implică brutalitatea autorităților, stigmatizarea și imposibilitatea de a depune plângeri împotriva violențelor exercitate asupra lor (pentru că se află ele însele într-un cadru ilegal) a rămas ori neschimbată, ori a suferit schimbări dramatice la nivelul vieții acestor femei.

Pe de altă parte, paradigma empowerment-ului, așa cum este ea teoretizată de cercetători mai moderați decât Camille Paglia, conștienți de pericolele la care se supun femeile implicate în comerțul sexual, urmărește o normalizare a profesiei, făcând apel la respectarea libertăților și drepturilor actanților; înainte de a reliefa și analiza aceste reglementări ar trebui să menționez că opiniile exprimate de Paglia, care situează femeia prostituată într-un spectru al eliberării sexuale constituie, în genere, niște exagerări care nu fac decât să deformeze perspectiva asupra fenomenului, ele având o aplicabilitate extrem de redusă. Sigur, se poate argumenta și această teorie a eliberării, a supunerii instanței masculine printr-o retorică a seducției care să înglobeze un întreg arsenal de practici bine studiate și coregrafiate, însă aria de aplicabilitate este restrânsă la un segment privilegiat – din acesta făcând parte escortele de lux, damele de companie, femeile care practică această meserie la un cu totul alt nivel decât simpla prostituție stradală și, firește, într-un cadru cu totul distinct.

Escortele de lux nu se confruntă cu același nivel de riscuri ca femeile implicate în prostituția stradală, de foarte multe ori dispun și de autonomie, având în acest fel posibilitatea de a-și alege singure partenerii (în unele cazuri), care, spre deosebire de clienții anonimi și multipli ai altei forme de prostituție, pot deveni chiar exclusivi, dobândind mai mult statutul de amanți, așa cum se întâmpla în cazul hetairelor sau curtezanelor; nu încape îndoială, dată fiind prezența componentei financiare, ne încadrăm încă în spectrul prostituției, însă deosebirile între mediul în care se practică, între clienți, posibilități, nivel de educație și riscuri asumate sunt de domeniul evidenței. Doar trasând o distincție lucidă între aceste categorii de femei pot subscrie la afirmațiile privind eliberarea și se poate argumenta, pe urmele unor eseiști precum Bruckner și Finkielkraut că este posibilă „răsturnarea mecanismului masculin al vânătorii” (Bruckner, Finkielkraut 2015: 102). Într-adevăr, numai sub această mică umbrelă a empowerment-ului susținută de Paglia femeile care practică un comerț sexual pot manipula și stabili, la rândul lor, o certă dominație, anulând tragismul și mizeria inerente acestei munci prin modificarea statutului și cadrelor unei astfel de relații (uzând de anumite strategii ale seducției). Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere că ne referim la un număr foarte, foarte mic de astfel de femei, și chiar și în cadrul acestor relațiii intervin, mai devreme sau mai târziu, violențele și pericolele.

Revenind la cercetările supuse teoriei de mai sus, trebuie să clarific faptul că cei mai mulți autori care s-au aplecat asupra fenomenului din această perspectivă militează pentru legalizarea fenomenului prostituției, fapt ce constituie, desigur, un bun început pentru situația femeilor; însă, așa cum voi ilustra într-o analiză ulterioară, legalizarea fără anumite stipulații și delimitări creează la fel de multe probleme precum aboliționismul – doar că în loc de a fi chestionate, brutalizate sau stigmatizate de către autorități, femeile vor suporta tratamentele discriminatorii și paternaliste ale intermediarilor, o chestiune care va fi, cum am menționat, analizată ulterior, în cadrul prezentării politicilor și reglementărilor.

În cadrul acestei teorii, femeile implicate în prostituție sunt considerate simpli agenți economici, argumentându-se că munca prestată de ele se poate compara cu oricare altă activitate ce implică intimitate și utilizarea corpului, de la tehnici de masaj și fizioterapie, până la ocupațiile din sistemul medical (de asistență); în esență, susținătorii acestei teorii consideră că prin stabilirea unei independențe financiare se poate reduce gradul de pauperizare în cadrul populației feminine și, prin utilizarea unei terminologii distincte – „muncă sexuală” în detrimentul prostituției –, imaginea actanților feminini se va schimba gradual, eliminându-se în acest sens și stigmatul asociat comerțului sexual.

Mai mult decât atât, argumentul cel mai des reiterat de cercetători este că, sub auspicii legale potrivite și sub o certă protecție socială, femeile care practică prostituția își pot exprima – în cadrul stabilit de acest curent al „capacitării” – în mod autonom propria sexualitate, explorând dorințele sexuale fără constrângerile adiacente ale corpusului de norme heterosexuale și monogame (Bell 2009: 1-2). Cu toate acestea, dacă dezideratul ar fi doar explorarea sexualității și exprimarea, experimentarea liberă a dorințelor, de ce ar mai avea nevoie aceste femei de o dimensiune financiară a acestui tip de contact? Cu alte cuvinte, de ce angajarea în astfel de relații ar fi determinată de prezența sau lipsa plății? Intenția mea, ridicând aceste întrebări, nu este de a submina eforturile depuse de-a lungul timpului în vederea emancipării acestor femei, ci de a atrage atenția asupra faptului că, atâta timp cât componenta financiară este o condiție sine qua non a unei astfel de angajări, nu se poate vorbi despre dezirabilitate sexuală și plăcere, ci doar, așa cum subliniază cercetătorii, de un tip de muncă; condițiile pentru acest tip de muncă trebuie să le plaseze pe femeile implicate într-o sferă a siguranței și confortului, însă idealizarea în mod incorect a profesiei nu stabilește un traseu al emancipării.

În schimb, o agendă politică redutabilă în această privință, care să abordeze problema mercantilizării corpului dintr-o perspectivă globală și în mod lucid, fără implicații morale și defăimătoare la adresa femeilor, educând astfel publicul și, în mod implicit, percepția acestuia asupra persoanelor care se definesc ca lucrători sexuali ar reprezenta o schimbare majoră mai ales în ce privește riscul și violența. De asemenea, din punct de vedere legislativ, cel puțin dezincriminarea fenomenului ar trebui să constituie un subiect de focalizare: spre deosebire de legalizare, aceasta presupune abolirea legilor care definesc prostituția sub auspiciile codului penal (deci o incriminează), dar fără a o instituționaliza sau legaliza; ulterior, voi prezenta aceste aspecte și problematicile adiacente, precum și dificultățile care intervin ab inițio în astfel de procese, pentru că, exact cum se întâmplă și în cazul legalizării, dezincriminarea nu este suficientă pentru a le proteja pe femei. Cu toate acestea, o astfel de politică reprezintă cel mai bun început în cazul zonelor în care actualmente, femeile prostituate sunt hărțuite de autorități pentru prestarea de servicii sexuale. Dezincriminarea face și ea parte din agenda empowerment-ului, cercetătorii argumentând că, în această manieră, competitivitatea crescândă dintre femeile aflate pe piața serviciilor sexuale s-ar estompa, creând un mediu mai solidar și, evident, mai sigur (Canter, Ioannou & Youngs 2009: 5-6).

 

Bibliografie:

Bell, Kelly J. 2009. „A Feminist’s Argument On How Sex Work Can Benefit Women”. Inquiries Journal: Social Sciences, Arts, & Humanities. Vol. 1. No. 11. 1-2.

Bruckner, Pascal; Finkielkraut, Alain. 2015. Noua dezordine amoroasă. Traducere din limba franceză de Luminița Brăileanu. București: Editura Trei.

Canter, David; Ioannou, Maria; Youngs Donna (eds.). 2009. Safer Sex in The City: The Experience and Management of Street Prostitution. Farnham: Ashgate Publishing.

Jeffreys, Sheila. 1997. The Idea of Prostitution. Melbourne: Spinifex Press.

Matthews, Roger. 2008. Prostitution, Politics and Policy. London and New York: Routledge.

Paglia, Camille. 1994. Vamps and Tramps: New Essays. New York: Vintage.

Stumpp, Bettina Eva. 2012. Prostituția în Antichitatea Romană. Traducere din limba germană de Octavian Nicolae. Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Weitzer, Ronald (ed.). 2010. Sex for Sale: Prostitution, Pornography, and the Sex Industry. New York & London: Routledge.

 


1 Pe lângă acestea două, Ronald Weitzer, un cercetător care s-a aplecat îndelung asupra subiectului prostituției, mai propune și o a treia paradigmă – polimorfismul, considerând că primele două oferă o viziune manihesistă asupra unui fenomen ce comportă diferite grade și subtilități, și tocmai de aceea polimorfismul se poziționează în mod reacționar față de cele două, respingând în aceeași măsură perspectiva opresiunii, cât și pe cea mitizată a unei alegeri libere. Weitzer consideră că, dată fiind complexitatea fenomenului, paradigmele și terminologiile cu care se lucrează reprezintă niște variabile, în niciun caz niște constante, pentru că ne confruntăm cu „o întreagă constelație de aranjamente ocupaționale, relații de putere și experiențe de viață” (Weitzer 2010: 6).

2 Discursul lui Paglia transcende oricum simpla normalizare a profesiei, postulând că „prostituata simbolizează femeia eliberată pe deplin, care trăiește viața în mod aventuros și a cărei sexualitate nu aparține nimănui” (Paglia 1994: 38-39).

3 Prin „violență neplătită”, Jeffreys înțelege „o formă de violență care este relaționată cu prostituția, care apare în cadrul sexului comercial dar care nu constituie, în esență, fundamentul acestei munci” (Jeffreys 1997: 254). Cu alte cuvinte, sexul comercial presupune plata strict a serviciilor sexuale, în timp ce violența care deseori rezultă în cadrul unor asemenea tranzacții este necontabilizată.

Postări asemănătoare


4 Comments

  1. Aricol greoi si obositor de citit, dificil de parcus, exprimare prea academica! A trebuit sa verific in dex online mai multe cuvinte ca nu sunt folosite in vorbirea curenta!! Inteleg ca autoarea e doctor in filologie dar totusi ar trebui sa scrie mai pe intelesul tuturor – parerea mea.

  2. Vă mulțumesc foarte mult! În primul rând, pentru că ați parcurs integral articolul și, în al doilea rând, pentru că ați utilizat timpul dumneavoastră pentru a căuta anumiți termeni. Ca autor, nici nu vă imaginați cât de mult mă bucură acest lucru! Într-adevăr, dat fiind faptul că este parte dintr-o teză, care trebuie să fie științifică, articolul suferă de toate elementele semnalate de dumneavoastră, însă, având în vedere că a fost doar o circumscriere teoretică inițial, l-am lăsat așa, pentru că sunt totuși terminologii și curente dificil de explicat. Articolul este primul dintr-o serie și m-am gândit ca următoarele să fie redactate într-un limbaj mult mai accesibil, iar comentariul dumneavoastră nu face decât să îmi întărească propriile intuiții. Dacă, pe viitor, veți intra să urmăriți acest mic periplu (în măsura în care vă interesează problematica), veți descoperi un limbaj mai colocvial și mai accesibil. Îmi pare rău pentru dificultatea inițială, dar nu prea aveam cum să trasez o problematică teoretică fără un astfel de limbaj (și care să fie, în aceeași măsură, acceptabil din mai multe puncte de vedere). Vă mulțumesc încă o dată pentru lectură!

  3. Articolul mentioneaza la un moment dat ca femei care sunt implicate într-o formă sau alta de prostituție sunt menținute în interiorul industriei prin consumul forțat de stupefiante. Cred ca autoarea ar trebui sa clarifice daca prin prostituate se intelege si victime ale traficului de persoane. O femeie care este constransa prin administrarea fortata de droguri sa practice sexul in schimbul unor sume de bani este victima unei infractiuni, este traficata. Ea nu „practica munca sexuala”, ci e tinuta in sclavie de grupari de criminalitate organizata.

  4. Bună ziua! Vă mulțumesc mult pentru lectură și pentru întrebare, care este, de altfel, foarte bună. Păi, în mod strict legal, mai ales în statele unde este decriminalizată, prostituția reprezintă ceva (definit sub auspiciile liberului arbitru și liberei decizii), iar traficul altceva (firește, un act complet ilegal, sancționat de lege). Dacă citiți însă cu atenție paragraful respectiv, afirmația nu îmi aparține, este o trecere în revistă și o parafrazare a afirmațiilor celor două feministe radicale citate (care au anumite puncte de vedere valide, dar alături de care nu mă raliez din punct de vedere al reformei și al poziționării). Cu toate acestea, există conexiuni insidioase și tragice între ce știm că este intrarea fără coerciție pe piața muncii sexuale și trafic sau sclavie sexuală. Există destule cazuri în care unele femei practică fără coerciție (din partea cuiva) meseria și, la un moment dat, doresc să o părăsească, tot liber și fără dificultăți; numai că intervin diverși intermediari (știm că prostituția e un fenomen ce implică mulți actanți) care ar pierde profit în acel moment și, prin varii mijloace, unele foarte coercitive și traumatizante, reușesc să le mențină pe acele femei în interiorul acestei piețe. Nu sunt afirmații pe care le arunc în vid, există mii de studii pe această temă, nu doar teoretice, ci și venite din partea unor experți care au avut legături directe cu astfel de cazuri, care au discutat cu sute de femei care au trecut prin asta. De menționat ar fi doi experți criminologi, Roger Matthews și Sarah Kingston. Pe Matthews l-am și citat în acest articol, cu volumul Prostitution, Politics and Policy. Autorul este profesor de criminologie la London South Bank University, iar detalii despre aceste aspecte oferă pe tot parcursul volumului său, dar în special în capitolul 5, intitulat Desistance and exiting from prostitution. Sarah Kingston abordează și ea aceste aspecte, fiind profesor de criminologie la Leeds Metropolitan University, iar volumul în cauză se numește Prostitution in the Community. Attitudes, action and resistance. Sunt, evident, multe volume și studii legate de astfel de maniere de coerciție, chiar și după o inițiere sau un parcurs așa-zis voluntar, însă le-am menționat, deocamdată, pe acestea. Pentru alte referințe, pot reveni cu detalii. Vă mulțumesc!

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat