Devotamentul fanatic față de dogmele ortodoxiei economice va transforma această criză din sistemul medical într-o criză economică
Acest articol este semnat de José Gusmão şi Vicente Ferreira şi este preluat de pe site-ul lui Transform!Europe, iar originar a apărut pe Publico. José Gusmão este economist şi eurodeputat din Blocul de Stânga. Vicente Ferreira este economist şi asistent al lui José Gusmão în Parlamentul European.
Nu este obligatoriu că această criză din sistemul medical public să se transforme într-o criză economică, dar devotamentul fanatic față de dogmele ortodoxiei economice ne va conduce exact în această direcție.
Încă nu ştim ce dimensiuni va avea pandemia de Covid-19 şi nu intenţionăm să contribuim la avalanşa de poziţii alarmiste bazate pe speculații nefondate, de care spaţiul public este plin. Când vine vorba de sănătate publică, ascultaţi-i pe experţi şi acţionaţi conform recomandărilor lor!
Dar chiar dacă am urmări prevederile instituţiilor internaţionale pentru ameliorarea crizei din sistemul medical public, adevărul este că fie și în cazul celor mai pozitive scenarii, măsurile energice menite să ne ajute să controlăm pandemia nu vor preveni multe dintre consecinţele ei economice. Unele dintre măsurile privind sănătatea publică fac, de fapt, aceste consecinţe și mai dăunătoare. Asta, desigur, nu înseamnă că ele nu trebuie puse în practică, dar asta va cere, pe lângă răspunsul în plan medical la criză să fie pus în practică şi un răspuns economic.
”Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însaşi” – spunea Franklin Delano Roosevelt în discursul său de asumare a funcţiei de preşedinte al SUA în anul 1933 în momentul în care Marea Criză economică atingea nivelul cel mai alarmant. În contextul colapsului economiei şi creşterii şomajului, Roosevelt răspunde panicii şi disperării oamenilor printr-o creştere însemnată a investiţiilor publice, printr-un program de stat de ocupare a forței de muncă, prin sisteme de garantare a pensiilor şi ajutoare de şomaj, precum şi prin întărirea reglementărilor din domeniul financiar. ”New Deal”-ul lui a avut o importanţă decisivă, pentru că a mobilizat statul şi societatea pentru punerea în aplicare a unui set de măsuri puternice în fața crizei.
Roosevelt n-a fost prea impresionat de Keynes, iar cunoscuta sa operă ”Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor” va fi publicată câţiva ani mai târziu. Însă nu este dificil să vedem câteva puncte de intersecţie între cei doi, inclusiv când vine vorba de sinceritatea cu care ei confruntă una dintre cele mai grele perioade din economia mondială. Trei ani mai devreme Keynes scrisese că ”avem problemă cu motorul (economiei)”. Ambii au demonstrat încrederea calmă care îi caracterizează pe oamenii care au un plan şi care nu sunt nevoiți să aleagă între panică şi indiferenţă.
Astăzi panica socială este legată de măsurile luate de autorităţi şi de semnele tot mai frecvente ce prevestesc criza: închiderea unor fabrici, oprirea de lanţuri de producţie, într-un moment când producţia industrială deja dădea semne de scădere a vitezei. În China vânzările de mașini au scăzut cu 92% numai în prima jumătate a lui februarie. OCDE a avertizat în repercusiunile în plan economic ale pandemiei ar putea reduce aşteptata creştere economică globală la jumătate (de la 2,9% la 1,5%) şi ar duce Japonia și zona euro în recesiune chiar începând cu anul acesta. În SUA scăderea rapidă a piețelor financiare a dus la o oprire temporară a tranzacţiilor – o ”frână” care n-a fost pusă de la momentul de vârf al crizei din decembrie 2008. Rezerva Federală a reacţionat rapid şi a anunţat injectarea de lichidități în valoare de 150 miliarde de dolari, dar nesiguranță rămâne constantă.
Iată de ce economistul-şef al OCDE, Laurence Boone, a apelat la măsuri urgente pentru contracararea problemelor viitoare – în proprii săi termeni avem nevoie de o ”mare explozie bugetară”. Având în vedere că politica monetară și-a atins limitele, iar dobânzile sunt negative, economistul scrie că ”de această dată băncile centrale nu ne vor salva, dar bugetele de stat pot face asta”. ”Nu trebuie să ne întrebăm în ce măsură va creşte deficitul. Pur și simplu trebuie să facem acest lucru, dacă nu dorim să adăugăm şi o criză economică celei din sănătate”.
Mario Draghi şi Christine Lagarde deja au afirmat că Banca Centrală Europeană nu poate fi singura care aplică politici anticiclice pentru a evite o capcană deflaţionistă. Pe 11 martie Lagarde a avertizat guvernele că cheltuielile publice şi investiţiile trebuie să fie mărite, ca să fie evitată o situaţie, identică cu cea din 2008. Financial Times a publicat un editorial despre nevoia de a avea o politică fiscală activă. Acum câţiva ani centrul de cercetare al FMI a publicat o cercetare despre importanţa investiţiilor publice pentru creşterea şi crearea de locuri de muncă. Această cercetare a subliniat că astfel de reţele au un efect mai mare asupra economiei decât perioadele în care se practică dobânzi reduse cum este perioada în care ne aflăm acum.
Aceste mesaje, care vin din multe alte surse neaşteptate contrastează cu lipsa de interes manifestată de Comisia Europeană. Eurocomisarul pe probleme de economie Paolo Gentilioni a recunoscut efectul negativ al epidemiei, dar a insistat asupra faptului că regulile bugetare actuale sunt suficient de flexibile. Vicepreşedintele CE Valdis Dombrovsis i s-a alăturat. Dombrovskis este un binecunoscut apărător al austerităţii. Pus în faţa unor critici tot mai puternice, preşedintele Comisiei a anunţat un pachet financiar de … 0,015-0,18% din PIB-ul UE. Liderii europeni par că n-au învățat nimic din criza din zona euro şi acum sunt pe cale să repete aceleaşi greşeli. Îngrijorarea lor de bază este să nu creeze precedent de aplicare a unor politici economice neortodoxe, pentru că se ele s-ar putea dovedi eficiente!
Aici în Portugalia guvernul pare că se bazează pe politica ”să aşteptăm şi să vedem”. Propunerile guvernamentale făcute deocamdată limitează răspunsul economic la criză la sprijinul acordat companiilor, care nu asigură plata integrală a salariilor pentru angajațiilor şi se finanţează prin scheme de inginerii financiare cu asigurările sociale. Măsurile nu fac nimic cu privire la serviciile publice care ar putea limita epidemia.
Acestea sunt măsuri, care se bazează pe ideea că banii vor fi folosiţi cel mai bine de sectorul privat. Aceste prejudecăţi nu doar că nu sunt adevărate în principiu, dar sunt cu atât mai puţin adevărate pe timp de criză. Puteți vedea singuri cum absolut toţi, indiferent dacă sunt liberali sau socialişti, au apelat la Serviciul Naţional de Sănătate în momentul de criză, în timp ce companiile private de asigurări de sănătate au lăsat ca lucrurile negative să se petreacă fără să intervină. O astfel de poziţie demonstrează că guvernul continuă să privească cu un ochi criza, iar cu celălalt – deficitul, şi chiar nu încearcă să se folosească de afirmațiile instituţiilor europene privind flexibilitatea regulilor bugetare. Această încăpățânare de a nu avea excese bugetare nu se datorează numai Bruxellesului. Este şi rezultatul unei lamentabile prostii.
traducere: Vladimir Mitev, editare: Maria Cernat
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
