Politicienii de dreapta spun că chestiunea sindicală trebuie să treacă de ruptura dintre stânga și dreapta
În urmă cu două zile, pe 4 martie 2021, a avut loc Congresul Național al Blocului Național Sindical în cadrul căruia au luat cuvântul mai multe persoane din spațiul politic românesc, din zona sindicală, atât națională, cât și internațională. Mesajul preponderent al fiecărei persoane, reprezentând grupul politic sau sindical, sau o structură administrativă, a fost că dialogul trebuie să continue și că cooperarea cu sindicatele este necesară.
Atât Ludovic Orban – Președintele Camerei Deputaților din partea PNL, Marcel Ciolacu – Lider Partidul Social Democrat -, Raluca Turcan – Ministrul Muncii din partea PNL -, cât și Dragoș Pâslaru – membru Renew Europe, fost Ministru al Muncii, au reiterat importanța sindicatelor în spațiul românesc, cât și necesitatea acestora în menținerea dialogului social. Pe lângă aceștia, tendința de-a reasigura că politicienii sunt deschiși la dialog a venit din partea fiecărei persoane, care a preluat discursul. Această mișcare poate fi percepută ca strategică, în timpul în care Premierul Florin Cîțu aruncă cu atacuri împotriva sindicatelor la fiecare pas posibil, iar Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă este într-un continuu război cu Sindicatul Metrorex. În urma documentării accentuate din ultimele luni, legate de situația sindicală, a reieșit o doleanță comună, aceea că dialogul social despre care liderii politici vorbesc nu este în momentul de față existent din partea guvernului. După ce Ludovic Orban și-a terminat discursul, Dumitru Costin, Președinte BNS, a spus:
”Prima dată în 30 de ani când Dl. Cîțu a transformat întreaga mișcarea sindicală într-o adunătură de hoți. Domnia sa nu înțelege niște chestii de bază. Suntem dispuși dialogului, dar vom sancționa orice fel de derapaj comportamental.”
Mesajul venit din partea lui Marcel Ciolacu a fost de-a reaminti că parteneriatul cu sindicatele este ”modul de-a fi” al Stângii. Acesta criticat și faptul că indiferent de numărul ridicat de amendamente care au fost propuse legat de Bugetul pe 2021, toate au fost respinse, ”fără a asculta vocea românilor”. De asemenea acesta a spus:
”Imi place de oamenii care te critică atunci când greșești. Pe Domnul Costin, îl știți mai bine decât pe mine, că are o gură atât de mare și nu te iartă. Mesajul meu este că avem nevoie unii de alții și suntem în mijlocul unui război.”
Victor Negrescu – Vice-Președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din cadrul Parlamentului European – a spus:
”Atacurile asupra sindicatelor reprezintă un atac elementar asupra statului social. Prin acest sens, voi sesiza Instituțiile Europene legat de aceste atacuri. În Europa de astăzi, dialogul social este central.”
Pe de-o parte s-au renumit politicienii venind din partea de centru-dreapta, dreapta și dreapta-creștină care au reamintit că mișcarea sindicală nu ține cont de diviziunea dreapta-stângă și că poate ar fi timpul să trecem peste acestea. Dragoș Pâslaru, Renew Europe, a spus că ar trebui să lăsăm lupta de clasă, să că sindicaliștii ar trebui să nu graviteze între stânga și dreapta:
”Neajunsurile acestei stări în societatea Europeană sunt enorme. Pe de-o parte ai o teorie a drepturilor, din Stânga, dar trebuie să ne uităm și la Dreapta, pentru investițiile în capital uman. Aveți înțelepciunea de-a nu gravita politic într-o parte sau alta. Aveți înțelepciunea de-a profita împreună de acest moment istoric la nivel European în care lupta nu este atât de importantă precum este discuția.”
Același discurs împotriva delimitării politice a sindicatelor, a venit și din partea Ralucăi Turcan, cât și a lui Claudiu Târziu din partea AUR. Raluca Turcan a folosit platforma acestui congres pentru a-și promova proiectele politice, cât și modul în care aceasta acționează în cadrul ministerului. Aceasta spunea că:
”Și să schimbăm oarecum paradigma și stând de vorbă cu angajați ai ministerului: asta nu se poate că nu ne permite legea. Cum adică nu ne permite legea? Noi suntem în măsură să schimbă legea astfel încât să rezolvăm probleme. Asta îmi propun să o facem împreună. Avem nevoie de reformă.”
Din discursul lui Claudiu Târziu, a reieșit o dorință de reindustrializare a României, cât și o luptă cu capitalul străin al multinaționalelor. Acesta a mai încurajat BNS să deschidă și filiale în străinătate ale Blocului Național Sindical, pentru a sindicaliza și muncitorii români din afara granițelor. Dumitru Costin, Președintele BNS, a spus că aceste demersuri s-a luat deja în înființarea unei astfel de structuri în Austria, care să reunească persoanele care îngrijesc bătrânii și persoanele la domiciliu.
Pe de-o parte cel mai radical discurs a venit din partea lui Luca Visentini, Secretar General ETUC – European Trade Union Confederation – care a condamnat actualul război al guvernului contra sindicaliștilor. Acesta a spus:
Voi încerca să-l fac pe Prim Ministru să înțeleagă că grevele, protestele sunt măsuri clare democratice și reprezintă exercitarea unor drepturi. Mai ales în domeniul căilor ferate, a transporturilor, unde nu este acceptabil ca muncitorii să nu fie protejați cum ar trebui.
De asemenea acesta a spus că va denunța Prim Ministrul în Comisia Europeană, crezând că atacurile acestuia nu sunt fundamentate. A ținut să reamintească că la fel ca în oricare altă țară europeană, liderii sindicali sunt aleși liber și într-un mod democratic. De asemenea, a mai spus și că colectarea cotizațiilor membrilor de sindicat se face printr-un proces transparent, în urma consimțământului membrilor de sindicat. Luca Visentini a menționat că atacurile Premierului legat de colectarea cotizațiilor sunt făcute împotriva libertății de asocierii, independenței sindicatelor și protecției muncitorilor.
În cadrul Congresului, a BNS a mai adresat și o scrisoare deschisă adresată Premierului Florin Cîțu, în care au criticat:
- Necunoașterea prevederilor constituționale și legale ce stau la baza exercitării dreptului la liberă asociere a lucrătorilordin România, ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului.
- Inducerea în eroare a opiniei publice cu privire la ”plata automată a cotizației sindicale”. Ceea ce afirmați dvs domnule Cîțu, în traducere liberă înseamnă FURT.
- În ceea ce privește acuzațiile de manipulare politică a pichetelor noastre de protest, dezinformați opinia publică cu nonșalanță, ceea ce nu face decât să vă discrediteze ca om politic.
Aceștia au mai menționat să că:
”În cazul în care veți continua pe aceeași linie vom cere Președintelui României și PNL să vă retragă sprijinul politic. De asemenea vom sesiza Organizația Internațională a Muncii, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și nu în ultimul rând PPE cu privire la derapajele dvs față de mișcarea sindicală din România.”
”Vă reamintim domnule Prim Ministru că de mai bine de 3 ani România este monitorizată în ceea ce privește modul în care se exercită dialogul social și ne vom asigura că aceste derapaje se vor vedea și vor fi cunoscute și la nivel european și internațional.”
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!