Sfinxul rus. Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017 România gândeşte cu clişee despre Rusia şi autorii care încearcă să explice publicului român istoria ţării trebuie să aibă multe acumulări şi puterea de a aduce ceva nou în discuţie. Efortul profesorului universitar Ioan Stanomir de...

Vasile Ernu stă de vorba cu membra echipei ziarului ”Cărămida” din Cluj care problematizează problemele locuirii şi căută soluţii prin garantarea oamenilor dreptul lor la oraşEnikő Vincze este doctor în filosofie (2017). În momentul de faţa ea este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care se ocupă cu cercetări...

După ce economia vecinilor a crescut cu 8,8% în trimestrul al treilea, Camera Economică Bulgară a ieşit public cu un document şi explicaţii despre secretul succesulul vecinilor. Însă tezele experţilor bulgari le-ar surprinde pe colegii lor din RomâniaTimp de peste zece ani mediile româneşti şi bulgăreşti sunt tentate să...

Răspunsul lui Žižek la problemele plurivalente ale Europei Slavoj Žižek, Refugiaţi, teroare şi alte probleme cu vecinii. Împotriva dublului şantaj, traducere de Ciprian Şiulea, Editura Cartier, Chişinău, 2016 Cunoscut pentru poziţiile sale intransigente, uneori frizând ridicolul, Slavoj Žižek ne oferă de data aceasta un volum surprinzător. Nu în sensul că...

Democrația iliberală cu sfinte tradiții, anti-feminism, anti-progresism, anti-justiție socială și lideri investiți de Dumnezeu însuși, bate la ușa noastrăÎncep acest articol prin a spune că dincolo de toate efuziunile pro-monarhiste care s-au scurs zilele acestea pe toate canalele media există puține lucrări scrise la rece despre casa regală a...

Descoperirea de zăcăminte de gaze naturale în Marea Neagră la finele deceniului trecut au adus în România investitori de calibru din toate zările, la pachet cu povestea despre independența energetică a României și viitorul ei rol de hub energetic regional. Între timp, povestea a avansat, s-au modificat și dat...

Expertul economic şi social analizează cauzele şi contextul în care România a realizat o creştere economică de 8,8% în trimestrul al treilea anului 2017, abordând teme precum lipsa scăderii semnificative a decalajelor între România şi Europa de Vest, impactul schimbărilor Codului Muncii din 2011 asupra creşterii economice, corelarea insuficientă...

Fiica lui Ernesto Che Guevara a acordat un interviu Baricadei în timpul venirii ei la Sofia pentru A Treia Întâlnire Internaţională de Solidaritate a Ţărilor din Europa Centrală şi de Est cu CubaAleida Guevara – fiica lui Ernesto Che Guevara, a acordat acest interviu Baricadei şi jurnalistei Kadrinka Kadrinova...

O poveste de la DunăreAcum cîteva veri am mers să-mi vizitez moşul pe malurile Dunării de pe unde vin ai mei. Cu acest moş îmi termin povestea din Sectanţii. Între timp lacurile din jur au fost privatizate, iar “luciul apei” concesionat pe sute de ani unor “investitori strategici”. Ascult...

Violența de gen este expresia culturii opresiveDuminică, 3 decembrie, am putut urmări Inegal cel mai recent spectacol realizat de Petro Ionescu și Raul Coldea. Spectacolul este produs de Asociația ARENA în parteneriat cu MACAZ-Bar Teatru Coop. Andrada Corlat, Alice Monica Marinescu și Camelia Pintilie sunt actrițele care interpretează personajele...