Recenzia cărții scrise de activista feministă Amelia ȚigănușÎn 2018 am decis să fiu mai vocală în ceea ce privește feminismul. Relația mea cu această mișcare a fost una dificilă. Îmi amintesc cât de absurdă mi se părea abordarea profesoarei mele Daniela Rovența-Frumușani. Nimic nu înțelegeam din feminism la douăzeci...

Cercetătoarea Ștefania Cotei ne invită să reflectăm asupra rasismuluiȘtefania Cotei a absolvit Facultatea George Washington având o licență în Relații Internaționale și a fost ofițer al Marinei Americane, a predat ca bursieră Fulbright la Universitatea Transilvania din Brașov. A absolvit un program de Antropologie Socioculturală la Universitatea din Bern...

Discursul liderului rus din 9 mai 2022 reprezintă o insultă la adresa celor care au luptat și au căzut în cel de-al Doilea Război MondialCe aș putea să ne urez tuturor celor din Europa Centrală și de Est de Ziua Victoriei? În primul rând, pace. Și în al doilea...

Ambele sindicate solicitează conducerii CN Poșta locuri de muncă sigure și condiții de muncă decente, dialog social, respect față de salariațiBiroul Executiv al Blocului Național Sindical reunit in data de 12 mai 2022, a decis să sprijine inițiativa colegilor noștri din Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), cu reprezentativitate...

Interviu cu istoricul italian de origine maghiară despre fenomenul Viktor Orban, într-o epocă în care Vestul și Estul nu mai caută punți între eleCbT, 12.04.2022 Istoricul italian de origine maghiară discută despre recentele alegeri parlamentare din Ungaria și despre fenomenul Orban în vremurile în care Rusia intervine în Ucraina:...

Reglementarea nu este o soluție magică de combatere a traficului de persoaneÎn prima parte a interviului cu jurnalista Maria Moiș, autoare a trei reportaje despre traficul de persoane ce are loc într-o țară unde prostituția este autorizată, am vorbit despre demersul jurnalistic. Despre surse și despre interestul pentru subiect. Este vremea...

Interviu cu jurnalista Maria MoișMaria Moiș, jurnalistă cu peste zece ani de experiență și autoare a unor materiale de presă temeinic documentate, a publicat la finalul lunii ianuarie a acestui an trei reportaje despre traficul de persoane. Când vorbim despre această realitate, primul gând este că traficul este rezultat...

Colegiul Național „Unirea” din Turnu-Măgurele și Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova vă prezintă premiera Amortals, un spectacol de Bogdan GeorgescuStagiunea de Teatru Politic 2021-2022, în parteneriat cu Asociația Urbanium Turnu-Măgurele, prezintă în premieră absolută spectacolul Amortals*, un proiect de artă activă queer de Bogdan Georgescu. Primele reprezentații vor...

Blocul Național Sindical organizează miting în Piața Victoriei și marș spre Piața Constituției în ziua de 6 aprilie 2021Blocul Național Sindical organizează un Miting de protest în Piața Victoriei, miercuri 6 aprilie 2022, începând cu ora 11,00. Mitingul va fi urmat de un marș cu deplasare spre Piața Constituției....