O discuţie despre opţiunile electorale la alegerile prezidenţiale cu 2 luni înainte de vot şi despre posibilitatea ca o nouă stânga să se afirme după aşteptatul eşec al lui PSD la votul din noiembrie 2019Lucian Sârbu are studii universitare de filozofie şi marketing. A colaborat cu reviste culturale diferite...

Traducătorul iranian al cărţii de poezii ”Cântecele motoarelor” s-a întâlnit cu publicul din oraşul Ruse după o invitaţie a societăţii internaţionale ”Canetti”. Farid Ghadami se află în Bulgaria pentru a face cunoştinţă şi a traduce un număr mare de autori contemporani bulgari în limba lui Omar Khayyam şi Jalaleddin...

UE, Rusia şi China lansează propriile lor perspective despre Orientul Mijlociu punând accent pe dezvoltarea economică într-o regiune afectată puternic de conflicte. Un pas surprinzător în direcția păcii a fost făcut de EAUMedia internaţionale relatează pe larg despre escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu. În vara fierbinte a anului 2019...

Lupta feministă din România în căutarea unui răspunsProtestul Cade Una, Cădem Toate! care a avut loc în faţa MAI duminică (28 iulie), a fost o reacţie la uciderea celor două adolescente din Caracal – Luiza Melencu şi Alexandra Măceșanu şi la reducerea tragediei, în discursul public, la teme precum...

Ce ne arată uciderea Alexandrei MăceşanuSăptămâna trecută am asistat neputincioși la cronica unui asasinat anunțat. O înlănțuire halucinantă de incompetență, nepăsare și dispreț au condus la uciderea Alexandrei Măceșanu. Ar fi totuși greșit să credem că asistăm la o crimă cu unic vinovat. Ar fi și mai greșit să...

Unul dintre pilonii centrali ai mașinăriei de propagandă din Polonia, săptămânalul Gazeta Polska, se manifestă într-un mod bizar și pare că ne arată adevărata față și aspirațiile dreptei fundamentaliste catolice aflate acum la putere. Săptămânalul a anunțat pe rețelele sociale că va oferi abțibilduri pe care e desenat un...

O poveste scurtă de călătorie cu trenul ororilor, ceea ce reprezintă sistemul bulgar pentru tratament al copiilor cu boli oncologice. În sistemul acesta nu numai medicamentele, consumabilele, specialiştii şi paturile sunt deficitare, ci uneori chiar şi sapunulDepartamentul aglomerat Acum o lună mama unui copil cu o boală oncologică a...

Fuga de responsabilitate

Ce ne spune examenul de bacalaureat despre sistemul de învățământ din România?Parcă mai mult decât în orice alt an, rezultatele la examenul de bacalaureat au stârnit foarte multe reacții mai ales că inițial părea cea mai scăzută din ultimii cinci ani (în urma contestațiilor s-a dovedit că rata de...

Poveşti de succes despre putere şi privilegii de la eroii capitalismuluiZilele trecute a făcut vâlvă pe Facebook anunţul, altfel poate neinteresant, că Dragoş Bucurenci a acceptat poziţia de Director de Comunicare la Philip Morris România. Postarea lui a dus pe mai mulți cu gândul la Don Draper din “Mad...

Dacă vă gândiţi că guvernul bulgar a stat în genunchi în faţa lui Trump când a negociat acordul pentru avioanele de luptă, este numai pentru că nu ştiţi ce poziție a luat guvernul polonezDacă ne imaginăm cea mai mare forţă militară din lume ca pe o zeitate în faţa...