Cade Una, Cădem Toate! Care e preţul (ne)siguranţei?

Lupta feministă din România în căutarea unui răspuns

Protestatarele au ridicat mesaje de solidaritate împotriva culturii patriarhale (foto: Nicoleta Moise (Cutra))

Protestul Cade Una, Cădem Toate! care a avut loc în faţa MAI duminică (28 iulie), a fost o reacţie la uciderea celor două adolescente din Caracal – Luiza Melencu şi Alexandra Măceșanu şi la reducerea tragediei, în discursul public, la teme precum corupţia şi haosul instituţional, sau instrumentalizarea în scop politic. “Nu corupția ucide, ci patriarhatul ucide!” este unul dintre mesajele centrale ale protestatarelor, care vorbesc despre violenţa de gen structurală, instituţionalizată, o problemă ignorată şi în acest caz, în pofida datelor şi cazurilor care arată că România are o reală problemă în acest sens. Mesaje ca “Sexismul ucide!”, “Poliţia Ucide!” vizează contestarea normalizării abuzului şi violenţei împotriva femeilor, care de cele mai multe ori începe acasă. Statisticile arată că 1 din 4 omoruri au loc în familie, 81% din cazurile de violenţă se petrec la domiciliu – atât în rural (53% din cazuri), cât şi în urban (47%), în 81% dintre cazuri femeile sunt victimele violenţei şi în 92% cazuri bărbaţii sunt agresori, 1 din 4 românce a fost agresată fizic sau sexual de partener, şi cu toate acestea doar 4% din actele de violenţă ajung în instanţă.

Violenţa împotriva femeilor este tacit sau explicit acceptată atât la nivel de societate – prin glumele sexiste, “victim-blaming”, fluierăturile şi obscenităţile adresate pe stradă, reclamele, imaginile şi melodiile care reduc femeia la stadiu de obiect al fanteziilor bărbaţilor, sunt degradante sau promovează violenţa, cât şi instituţional – prin lipsa unui cadru adecvat de protecţie pentru victimele agresiunilor fizice şi sexuale, atitudinea autorităţilor – poliţişti care jignesc, învinovăţesc, iau în glumă femei care depun plângeri sau le sfătuiesc să “rămână în familie” fapta, procurori care resping plângeri şi ordine de protecţie, judecători care critică şi ironizează victimele violenţei şi iau apărarea agresorilor, sau complicitatea autorităţilor în cazuri de trafic de persoane.

Critica patriarhatului, aproape o excentricitate în discursul mainstream românesc, vizează deconstrucţia unei culturi machiste rostogolite ca un bulgăre de zăpadă încă din primii ani de viaţă prin educaţia primită acasă (“băieţii nu plâng”, “fetele sunt acultătoare”) şi pe băncile şcolii (în manuale care învaţă copiii că personalităţile istorice sunt majoritatea bărbaţi, sau construiesc roluri de gen stereotipice – femeia casnică, bărbatul independent şi întreprinzător), în cultura pop şi în subreprezentarea femeilor în structurile de putere, fie ele publice sau private.

Reacţia împotriva violenţei sistemice născute şi întreţinute de o astfel de cultură care minimalizează puterea, autonomia, suferinţa şi capacităţile femeilor nu este nici nouă, nici redusă la spaţiul românesc. Există o istorie întreagă de mişcări feministe care duc această luptă, însă nu fac subiectul acestui text. Mă voi referi doar la una dintre cele mai recente mişcări globale cu care protestul Cade Una, Cădem Toate! împărtăşeşte similarităţi şi solidarităţi, după cum o arată şi titlul evenimentului, sloganele şi subiectele abordate:

“Împreună supravieţuim! Niciuna mai puţin!”, “Patriarhat şi stat acelaşi kkt”, “Stop violenţei împotriva femeilor”, “Patriarhatul ucide” şi #cadeunacademtoate #niunamenos #sexismulucide

Protestul de pe 28 iulie se raliază la o mişcare feministă intersecţională mai amplă – Ni una menos (traducere: Niciuna mai puţin/Niciuna în minus). Mişcarea îşi are originile în Argentina şi a pornit în 2015 ca reacţie la uciderea unei adolescente de 14 ani, văzută ca simptom al violenţei de gen larg răspândite în societate. S-a extins apoi în regiune, în ţări ca Peru, Chile şi Uruguay, devenind un simbol în America Latină al alianţei în lupta împotriva femicidului (adesea rezultat al violenţei domestice şi a partenerilor – ca şi în cazul României), împotriva culturii machiste care întreţine violenţa de gen, a obiectificării şi harţuirii sexuale. Aceasta s-a extins şi în Europa, exemple recente fiind protestele NON UNA DI MENO din Italia în 2018 şi 2019 şi mişcările de amploare din Spania Ni una menos. În Spania, mişcarea a fost amplificată de protestele YoSiTeCreo (“Eu te cred”) din Aprilie 2018 – reacţie la decizia instanţei de a da o pedeapsă mai mică în cazul a 5 bărbați care-şi spuneau “la manada” (haita), acuzați de viol în grup asupra unei adolescente.

Toate aceste mişcări au o serie de comunalităţi şi o agendă similară, care nu se limitează la violenţa de gen. Ele propun ca miză mai mare deconstruirea patriarhatului şi a naraţiunilor comune prin care este explicată violenţa de gen, de tipul: importanţa “moralităţii” şi “valorii” victimei (cum se îmbracă, ce ocupaţie are, dacă “a provocat”), sau patologizarea individuală a agresorilor (“e un caz izolat/ e nebun”). Aceste mişcări ne propun să facem noi conexiuni cauzale atunci când încercăm să ne explicăm violenţa de gen, mutând focalizarea dinspre victimă înspre sistemul care alimentează violenţa. Propun, astfel, o înţelegere aprofundată şi o deconstruire a raporturilor de putere mai ample din societate, şi a modului în care ele întreţin violenţa stucturală asupra persoanelor celor mai vulnerabile – din perspectiva genului, etniei, statutului socio-economic, vârstei, orientării sexuale sau identității de gen. Sunt mişcări împotriva oricăror forme de abuz individual şi sistemic, fie că vorbim de violenţa fizică sau sexuală, exploatare economică sau autoritarism.

Aceste principii se reflectă şi în modelul de organizare al mişcărilor, care funcţionează pe o structură non-ierarhică, descentralizată şi incluzivă, transnaţională şi intersecţională. Acest lucru este vizibil în manifestele şi apelurile de solidarizare internaţională lansate de organizaţii ca Ni una menos în vederea organizării protestelor de 8 martie – Ziua Internaţională a Femeii. Acesta pare să fie cazul şi în protestul Cade Una, Cădem Toate! care nu are lidere asumate, ci este realizat de activiste care luptă pentru drepturile femeilor, persoanelor rome şi comunităţii LGBTQ+, în cadrul sau în afara unor asociaţii.

În plus, mesajul “Poliţia Ucide!” scris pe MAI de protestatare, îngrijorarea exprimată la protest privind întărirea aparatului represiv şi distrugerea serviciilor sociale, alături de riposta explicită la confiscarea dezbaterii de către discursul anti-corupţie, pot fi interpretate ca semnale ale aceleiaşi lupte împotriva abuzului autorităţii patriarhale prin braţul său armat sau prin capital. În acelaşi timp, protestul naşte cel puţin o dilemă când se scandează “Vrem siguranţă, pe stradă şi acasă!”: cine şi în ce fel va oferi această siguranţă, şi cu ce preţ?

Riscul într-un moment tensionat precum cel de faţă, în care oamenii, sub imperiul furiei şi emoţiilor, caută soluţii imediate, de regulă punitive, este tocmai întărirea aparatului represiv – creşterea numărului de poliţişti pe stradă şi a atribuţiilor lor, intensificarea supravegherii, focalizarea pe pedeapsă în loc de prevenţie, etc. Sau alunecarea unei societăţi care şi-a pierdut complet încrederea în oameni şi în instituţii către atitudini de extremă dreapta sau către o erodare şi mai profundă a statului social prin măsuri neoliberale promovate de “Oameni noi” cu cuvinte mari ca “Schimbare”. Riscuri ale căror costuri vor fi resimţite cel mai profund tocmai de persoanele cele mai vulnerabile pe care ne dorim să le protejăm.

Închei cu un vers din poemul scris de Medeea Iancu şi recitat în cadrul protestului:

Este raiul singurul loc în care fetele s-ar putea simți în

Siguranță?

Pozele din protestul Cade Una, Cădem Toate sunt acordate Baricadei de Nicoleta Moise (CUTRA):

(foto: Nicoleta Moise (Cutra))
(foto: Nicoleta Moise (Cutra))
(foto: Nicoleta Moise (Cutra))
(foto: Nicoleta Moise (Cutra))
(foto: Nicoleta Moise (Cutra))

Postări asemănătoare


2 Comments

  1. Pingback:Poliția Ucide. Apel feminist pentru o solidaritate anti-represiune - Arta politica

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat