Carnavalul masculinității toxice

Cronica unui film vechi și totuși atât de actual

Apărut în 1962, primul și singurul film lui Herk Harvey va avea o influență majoră asupra unor regizori ca George A. Romero sau David Lynch, însă va trece neobservat de critica vremii și va fi uitat în deceniile următoare. Uitare cu atât mai relevantă, dacă ținem seama că, pe măsură ce anii ’60 se desfășurau și Occidentul intra în era revoluției sexuale, fantomele (în film, este vorba de ghouls, ceea ce  definește un spirit care se hrănește cu cadavrele, sau person enjoying what is gruesome[1]o persoană cu o pasiune pentru lucrurile care produc groază) vor fi înlocuite de alte simboluri ale groazei, precum zombies sau extratereștri. Însă, așa cum vom vedea în acest text, fantomele semnifică apariția familiei nucleare și controlul pe care societățile falocrate l-au exercitat asupra femeilor, ceea ce Michel Foucault va numi normalizare.

La prima vedere, s-ar părea că un film precum Carnival of Souls este o producție horror oarecum standard, deși timpurie, construită pe atmosferă, viteza filmării și muzica lugubră, cu scopul de-a prevesti ororile viitoare, însă observarea tramei arată nu doar unul dintre cele mai înspăimântătoare filme de groază, dar și un film extrem de relevant și pentru discuțiile din prezent privind egalitatea de gen și rolul unor atitudini toxice. Astfel, tot filmul este străbătut de ceea ce în prezent se numește masculinitate toxică, sau diverse agresive și constrângătoare la adresa autonomiei femeilor. Asemenea atitudini apar chiar în debutul filmului, când Mary Henry și două femei aflate cu mașina la semafor sunt provocate de doi bărbați la o cursă prin oraș, moment în care cele două mașini ajung pe un pod și mașina în care se află Mary Henry va fi atinsă de cealaltă mașină și se va prăbuși peste pod, scufundându-se într-un râu mâlos. Mary va fi singura care va ieși pe malul râului, fără a fi observată de salvatori și fără a-și putea aminti cum a ieșit din mașina scufundată. Mutându-se într-un alt oraș pentru a se angaja organistă la o biserică, Mary descoperă că noaptea este urmărită de un spectru fantomatic, cu figura palidă și se simte inexplicabil atrasă de clădirea unui carnaval abandonat, moment în care narațiunea începe să gliseze în secvențe onirice, din altă lume, dar abia pe măsură ce filmul se desfășoară, privitorul își va da seama că planurile se substituie, iar lumea celor vii devine, pentru intervale pasagere, o prezență eterică și străină protagonistei. Abia în final vom descoperi că Mary Henry nu supraviețuise accidentului și se află în mașina scoasă în cele din urmă din râu.

Folosind un truc pe care îl vom întâlni și la M. Night Shyamalan (în The Sixt Sense, unde plot twist-ul de la final ne arată că Malcolm Crowe murise și se afla blocat în lumea celor vii), Herk Harvey este primul regizor care introduce figura de stil a personajului care nu știe că a murit și se află prins între lumi, însă originalitatea acestui regizor unic este demn de remarcat. În momente de singurătate și introspecție, precum atunci când se află singură în cabina de probă, când încearcă să plece din oraș sau cântă la orgă în biserică, Mary descoperă că nu mai poate auzi niciun sunet, picamărul muncitorilor este complet silențios și nimeni din cei cu care încearcă să interacționeze nu o mai observă – pentru ea, toată lumea a amuțit. Încercând să intre într-un autobuz, descoperă că puținii pasageri au aceleași figuri palide precum spectrul care o urmărea, probabil unul din puținele momente de spaimă din film, altfel bazat pe sugerarea nefamiliarului și a presiunii muzicii sinistre. În prezent, se discută despre masculinitate toxică, adică vechiul model de comportartament care le cerea bărbaților să se impună prin asprime și să obțină un statut social prin eliminarea unor trăsături care ar fi putut fi suspectate de slăbiciune sau feminitate. Toți bărbații cu care Mary Henry va interacționa încearcă să îi restrângă autonomia, fie că este vorba de un vecin care dorește să iasă la întâlnire cu ea fără a-i respecta spațiul personal, apoi îi cere să consume alcool, psiholog uimit că Mary nu are un iubit, nici nu este măritată și crede că bărbatul fantomatic care o urmărește reprezintă conștiința ei vinovată. Pentru un film apărut în 1962, gradul de independență acordat unui personaj feminin este incredibil și probabil că explică de ce pelicula a căzut atât de repede în obscuritate: publicul anilor post-McCarthy nu era pregătit să accepte un film în care protagonista nu avea neapărat sentimente religioase, văzând postul de organistă la o biserică doar ca pe un loc de muncă, nu dorea neapărat să se mărite și în general încerca să-și rezolve problemele pe cont propriu, fără a fi interesată de opiniile psihologilor dubioși. Aici, se poate face o cronologie a evoluției societății occidentale postbelice – urbanul industrial și familia culturii working-class sunt reprezentate de spectrul fantomei, depozitar al tehnicilor folosite pentru controlul social, în special pentru restricționarea mișcării femeilor; la sfârșitul anilor ’60, se trece la consumerism și familia nucleară descoperă că locul ei central este pus la îndoială de o nouă libertate câștigată de femei, moment în care autonomia se va combina cu consumerismul în creștere pentru a forja figura zombie, adică oamenii sedenatari și dedați dorințelor primitive, în principal hranei, cu orice preț.

Dacă vreți să vedeți un film cu mult înaintea epocii sale care vă va înspăimânta noaptea (așa cum ar trebui urmărit orice film horror clasic), Carnival of Souls vă va uimi prin relevanța comentariului social și a atmosferei sale parcă din altă lume.


[1] A se vedea The Oxford Illustrated Dictionary, text edited by J. Coulson, Lucy Hutchinson, C.T. Carr, Dorothy Eagle, Oxford University Press, 1975.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.

Alexandru Ionaşcu

Alexandru Ionaşcu (n. 1989) este doctor în filologie cu o teză intitulată „Monstruos şi monstruozitate în literatura engleză de secol al XIX-lea şi în literatura română din secolul al XX-lea”, un studiu de istorie şi teorie literară vizând o problematică puţin abordată în studiile umaniste din România, anume o istorie culturală a monstruozităţii din cultura occidentală şi analiza relaţiile sociale şi de gen din literatura română de secol XX. A publicat articole și studii în diverse reviste și volume academice, este prezent în diferite publicaţii literare și a participat la numeroase conferințe naționale și internaționale: Colocviul Şcolii Doctorale ‘’Alexandru Piru’’ din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, 21 aprilie, 2018; Conferinţa Internaţională de Ştiinţe Umaniste şi Sociale Creativitate, Imaginar, Limbaj, mai 2017; Conferinţa Internaţională ’’Text. Context. Pretext’’, Craiova, 17-18 mai 2019; Conferinţa Internaţională ’’Politics. Diplomacy. Culture’’, Craiova, 30 mai – 1 iunie 2019 cu lucrări privitoare studiile lui Michel Foucault despre normalizare şi control social, familia burgheză din prozele lui Urmuz, rolurile de gen din proza cărtăresciană relaţia dintre capitalism şi romanul gotic englez din secolul al XIX-lea sau alteritatea din scrierile lui Dimitrie Cantemir. Printre domeniile lui de interes se numără studiile culturale şi de gen, literatura contemporană şi goticul, cinematografia şi relaţia dintre literatură şi sistemele precapitaliste.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.