Propaganda deșănțată în apărarea băncilor amintește de un război… în Rusia
Zilele acestea am văzut peste tot o propagandă deşănţată în apărarea băncilor. Şi mi-am amintit de un război.
Despre acest război nu o să aflaţi din cărţi. Rar este pomenit. El se numeşte: buntul antialcoolic. Buntul la ruşi este o formă de revoltă şi protest ceva mai radical. I se mai spune şi „pogromul antialcoolic”.
Acest eveniment este fără precedent în istorie, din ce cunosc eu. El are loc în perioada anilor 1858-1860 în peste 15 gubernii (se extinde la un moment dat la 30 gubernii) şi 2000 de localităţi ale Imperiului Rus. În acele evenimente au fost distruse peste 3000 de crîşme şi fabrici de alcool.
Participanţii principali la bunt: ţăranii din pătura socială ce aparţinea statului, nu moşierilor (una dintre cele mai numeroase pături sociale), orăşenii din păturile de jos, soldaţii în rezervă. Nu e o iniţiativă nici a bisericii, nici a intelighenţieii şi lumii educate, ci a păturilor de jos.
Cum are loc?
Într-o bună zi, ţărani şi orăşenii din păturile de jos se revoltă, pun mîna pe topor şi coasă şi distrug crîşmele, beciurile, făbricile care produc alcool. Tot ce ţine de alcool este distrus. Şi nu doar distrug, ci anunţă statul şi pe proprietarii şi tîrgoveţii de alcool că ei refuză să mai bea. Definitiv. Este poate cea mai radicală formă de protest cunoscută în Rusia. Ei refuză să mai bea în semn de protest. Ba chiar fac „drujine”, grupuri populare, voluntare care merg prin localităţi şi verifică: nimeni nu mai are voie să producă şi consume alcool. Se naşte o adevărată solidaritate şi mişcare populară a buntului antialcoolic.
Întrebarea este: ce i-a apucat pe ruşi? În Rusia ţi se poate ierta orice crimă, nu însă şi acest imens păcat: refuzul de a bea. Băutura e cel mai puternic liant social pravoslavnic: e marca identitară, e comuniune, e comunitate. A nu bea însemnă „a fi străin”, a fi „duşman”: popa bea pentru că e „de-al nostru”. Bun. Şi brusc un refuz categoric şi violent: aici nu se mai bea. De ce? O fi despre morală, o fi despre religie, a coborît Duhul peste ei? Nimic din toate acestea.
Cauzele sînt strict economice.
Alcoolul este una dintre cele mai vîndute mărfuri din Rusia. Cine are monopol pe alcool are visteria plină. Şi statul are grijă să deţină acest monopol. În 1819 statul aducea în visteria sa din colectarea de impozite cam 16 -18 % prin impozitarea alcoolului, iar în 1859 acest procent ajunge la 39%. După războiul din Crimeea lucrurile scapă de sub control şi alcoolul se scumpeşte nepermis de mult.
În acea perioadă în Rusia exista un astfel de mecanism. Statul chiar dacă deţine monopol pe alcool, pe care el (statul) îl vinde prin intermediari privaţi, adică concesiona privaţilor dreptul de a produce şi vinde alcool (management privat), iar aceştia au grijă de propriile lor profituri şi de ungerea sistemului de stat. Aceşti intermediari şi monopolişti locali au o putere foarte mare. Ei instituie un alt mecanism, cu derogare de la stat: fiecare bărbat este arondat unei crîşme, un soi de „buletin de crîşmă”, unde îşi bea „norma” stabilită. Din venitul lui el avea o „normă” de consum pe care trebuia să o cheltuie pe alcool. Dacă „mujicul” îşi consuma acea „normă” stabilită care se lua din venitul lui şi o depăşea, atunci „mujicului” rus i se luau lucrurile de pe lîngă casă. Mica lui avere era garantul. Era cam ca la bancă: se putea bea pe credit, dar erai terminat. Cum în acea perioadă preţurile au crescut enorm de mult – găleata de vin de la 3 ruble a ajuns la 10 ruble doar în decursul unui an – o mare parte a populaţiei a început să piardă tot ce agonisise o viaţă. Preţul imens plătit pe consumul de alcool a dus la o sărăcie cruntă a populaţiei şi a început să afecteze profund viaţa satelor şi oraşelor din Rusia. Şi atunci „mujicul” rus a spus: „Mamă, eu nu mai pot azi să beau”, a pus mîna pe furcă şi topor şi a distrus toate mijloacele de producţie ale alcoolului. A dispărut alcoolul, a dispărut preţul, iar oamenii au devenit liberi. Ceva mai liberi.
Herţen scria atunci:
„Cine poate să cumpere de la guvern o cantitate fixă la un preţ fix, să o revîndă oamenilor fără să-i ridice preţul şi să plătească guvernului de zece ori mai mult? Bineînţeles că făcînd astfel de înţelegeri cu concesionarii, guvernul nu numai că nu poate să-i dea în judecată pentru abuz, dar este realmente obligat să-i protejeze… Guvernul îi jefuieşte pe oameni în mod conştient şi apoi împarte prada cu concesionarii şi alte persoane care au participat la crimă.”
Un gînd.
Ruşii nu au fost consumatori de alcool mai aprigi decît alte popoare europene. Prin sec. 16-17, călătorii străini notau şi observau că ruşii şi boierii lor par mai degrabă abstinenţi. Pe la începutul sec. 19 ruşii la consumul de alcool rămîneau în urma Franţei sau Marii Britanii. Erau, de fapt, pe locul 11 în Europa, la consumul de alcool. Împingerea populaţiei spre consumul excesiv de alcool este, din punctul meu de vedere, un rezultat al unui anumit tip de politică economică și socială. Producţia şi consumul de alcool devine un soi de „resursă naturală” care aduce profituri uriaşe statului, moşierilor şi burgheziei care-l controlează şi comercializează. E foarte uşor să faci o populaţie puţin educată dependentă de alcool. Alcoolizarea populației este un proiect economic și social indus. Și nu e primul caz în istorie. „Pieile roșii” au cunoscut același flagel. Fireşte, e doar una din cauze.
Finalul buntului?
Statul şi monopoliştii alcoolului încearcă diverse soluţii. Merg pînă acolo, încît oferă alcool gratis populaţiei: un soi de împrumut cu buletinul. Protestatarii însă rezistă şi reacţionează la fel: distrug tot ce ţine de alcool. Finalul: cum e mai rău, cînd se întîlnesc interesele statului cu cele ale capitalului. Peste 11.000 de protestatari vor înfunda Siberia. Evenimentul va fi atent şters din memorie, în cea mai pură formă de cenzură.
Şi totuşi există şi un efect extraordinar al acestui bunt: creşte conştiinţa populară. Dar asta nu e tot. Peste un an, în 1861, ca prin minune în Rusia are loc Abolirea iobăgiei iar alcoolul nu va mai fi concesionat, ci începe să fie accizat. Un pas important pentru păturile de jos.
E bine să ne mai amintim aceste lecţii de istorie.
