Scenele de violență dintre adolescenții din Plovdiv sunt un semn că tranziția a creat o generație pierdută
Acest articol a fost publicat pe 29 septembrie 2020 pe secțiunea bulgară a site-ului Baricada.
Acum două zile la Plovdiv ultraşi tineri cu vârsta între 13 şi 20 ani au organizat o cruciadă împotriva comunităţii LGBT. Această manifestație spontană a dus la conflicte cu cetăţenii de rând care se aflau din întâmplare într-o zonă din centru – unii dintre ei fiind persoane gay, alţii fiind pur și simplu acuzaţi de ultraşi că sunt gay din pricina hainelor pe care le purtau.
Cazul a atras atenţia publicului din cauza celor câteva înregistrări video distribuite pe Internet unde se vede cum un mare grup de adolescenţi – cel mai probabil viitori și actuali fani ai echipelor de fotbal şi membri ai unor organizaţii precum ”Lauta Hooligans” (organizaţie a ultraşilor al echipei Lokomotiv Plovdiv) scuipă şi bat câteva fete care au sărit în apărarea unui băiat de orientare sexuală diferită (sau cel puţin aşa ni se prezintă cazul – este dificil de evaluat situația doar după înregistrările video).
A urmat un val de postări pline de indignare pe reţele sociale. Toţi au comentat cât de brutală este povestea şi cât de şocaţi sunt. S-a spus că acești băieți sunt proști, că ei sunt o rușine pentru Bulgaria, ş.a.m.d.
Nu vreau să mă încadrez între vocile celor indignaţi. Tuturor ne este clar că cel puţin pe nivel superficial comportamentul ultraşilor este inacceptabil, când vine vorba de lucruri elementare precum ordinea publică şi buna creştere.
Dar este mai important să ne uităm în aceşti băieţi, care tuturor ni se par dezgustători şi să ne dăm seamă că ei sunt ”copii noştri” (chiar dacă eu, fiind student, sunt aproape la vârsta lor). Sunt copiii care au crescut după sfârşitul tranziţiei. N-au văzut presupusele lucruri terifiante ale comunismului. N-au simţit şi presupusă fericire a democraţiei proaspăt descoperite.
Figura dominantă în viaţa lor este Boiko Borisov. Unele dintre primele amintiri din copilăria mea sunt legate de ecranul unui televizor, unde îl vedeam pe secretarul general al ministerului de interne de atunci, ameninţând permanent rețelele de crimă organizată. Cu haine negri şi cu o faţa încruntată, ca un fel de Batman. Nu ştiam cine a era acest om, dar admiram puterea pe care simțeam că el o emană.
Este singurul lucru sacru pentru aceste generaţii – puterea. Sunt copii care au crescut ascultând chalga (echivalentul bulgar al manelelor – nota traducătorului). Protagoniştii muzicii chalga se duceau la baruri cu costume mulate pe corp, cu pistoale şi cu bodyguarzi în jur. Pentru aceşti oameni Georgi Iliev şi Paşata (interlopi bulgari notorii) sunt legende, iar numele precum cele ale judecătorilor italieni Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino sunt doar niște nume oarecare.
Când eram mic am avut prieteni care îmi spuneau sincer că doresc să devină skinheads când vor crește mari. Nu ştiau care e treaba cu aceşti skinheads, dar li se părea că este bărbătesc. Îmi amintesc cum părinţii mei au făcut o reclamație la poliția locală odată din cauza unei găşti locale. Îmi amintesc că poliţistul a venit la skinheazi şi le-a spus: ”E bine că bateţi ţigani, dar să îi bateţi fără a va uita mamele.”
Bulgarii se laudă adesea că sunt fii unui trib bărbătesc. Fii unor haiduci şi ai unor militari. Lucrurile astea nu sunt adevărate. Suntem copiii unei revoluţii eşuate. Suntem atât de alienaţi unii de alţii că suntem complet izolaţi. Suntem alienaţi de mediul social, de trecutul nostru şi de noi înșine. Nu este întâmplător faptul că ţara noastră se află pe unul dintre primele locuri în Europa când vine vorba de folosirea drogurilor de mare risc de către adolescenţi.
Să ne întoarcem la copiii din Plovdiv. Uitaţi-vă la ei. Fiți dezgustați, dacă doriţi. Dar trebuie să ştiţi că ei sunt produsul unei realităţi complet diferite. Dezacordul între această Bulgarie pe care părinţii noştri o cunoşteau din tinerețea lor şi ceea ce se vede acum este atât de mare, că este aproape imposibil de descris.
Viitorul Bulgariei a fost sabotat. Nu e nevoie să ne plângem. Trebuie să salvăm ceea ce putem. Pentru că ceea ce nu putem salva, se va răzbuna.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
