Recenzia cărţii ”Frică” de Bob Woodward
Cartea lui Bob Woodward e a patra, în aproape doi ani de mandat, despre Donald Trump. Prima, de Michael Wolff, Fire and Fury e din cinci ianuarie 2018. James Comey, fost șef al FBI, a publicat A Higher Loyalty, ”o loialitate mai înaltă” (față de patrie și adevăr, mai importantă decât loialitatea față de Donald Trump, n. n. ) în 17 aprilie 2018.
Omarosa Manigault, haitiană care se remarcase în serialul reality-show The Apprentice, unde-l cunoscuse pe Trump, a publicat în august 2018 Unhinged: An Insider’s Account of the Trump White House / Apucatu’ : Casa Albă sub Trump povestită dinăuntru.
Cartea lui Bob Woodward, Fear, aliterație la Fire and Fury, a apărut pe 11 septembrie 2018. Ianuarie, aprilie, august, septembrie – aproape o carte la două luni. Am fi așteptat o oboseală a publicului. Dar Fear: Trump in the White House (”Frică : Trump la Casa Albă”) a vândut 750 000 de exemplare în prima zi de apariție. În comparație, Sean Spicer, fost secretar de presă al lui Trump, a scris și el o carte, The Briefing: Politics, the Press and the President, din care s-au vândut în total șase mii de exemplare.
Ianuarie, aprilie, august, septembrie; pe 2 octombrie 2018, Stormy Daniels va publica Full Disclosure, din care vom afla că președintele SUA are o condiție numită parafimoză, adică are un sulcus mic, care îi sugrumă și umflă glandul; autoarea nu știe asemenea termeni anatomici, și spune doar că președintele o are ca o ciupercă.
În decembrie, așteptăm The Courtroom Is My Theater (Tribunalul e teatrul meu) de Jay Goldberg, fost avocat al lui Trump în procesele sale de divorț. Șase cărți pe an.
Sursele
Michael Wolff, ziarist, a zăbovit pe culoarele Casei Albe în cursul anului 2017. Era haos, intra cine voia ca la moară. Wolff, blând și moale în pofida numelui, și-a scris atunci cartea. E, grosso modo, axată pe conflictul dintre Steve Bannon, fost redactor la situl de știri de extremă dreaptă Breitbart, ulterior șef al campaniei electorale a lui Trump, numit ulterior ”strateg șef”, împotriva lui Ivanka Trump, fiica lui Trump, și a lui Jared Kushner, soțul ei.
Comey și Omarosa Manigault scriu dinăuntru. Cu toate acestea cărțile lor sunt mai puțin interesante: Comey a fost dat afară foarte repede, Omarosa a avut un rol extrem de marginal.
Bob Woodward în schimb e o instituție. Cu Carl Bernstein, a scris, timp de doi ani, despre scandalul Watergate care a provocat, în cele din urmă, căderea lui Nixon. E unul din cei mai însemnați ziariști în viață. Sursele sale par a fi patru: Gary Cohn, director al Consiliului Economic Național, structură de consiliere economică, și secretarul de stat, Rex Tillerson; apoi Reince Priebuss, șeful de cabinet al președintelui, și Rob Porter, fost secretar al lui Donald Trump. Toți fuseseră concediați arbitrar, cu cruzime, prin Tweet, după ce avuseseră conflicte de idei cu Trump.
Cartea începe ex abrupto, cu Trump care vrea să anuleze tratatul comercial cu Coreea de sud, unde SUA au staționate trupe. Rostul lor – printre altele – e de a detecta imediat orice lansări de rachete nord-coreene. Gary Cohn îi explică lui Trump că anularea tratatului comercial ar crea ostilitate în Coreea de sud. Iar prezența trupelor americane acolo e importantă pentru securitatea SUA. Cohn fură schița scrisorii de anulare a acordului comercial chiar de pe masa lui Trump.
Pasajul a fost abundent reprodus în recenziile cărții. Dar semnificația lui e adâncă, nu e ceva anecdotic: Trump ia decizii impulsiv, pe criterii meschine (deficitul comercial cu Coreea de Sud) fără să se consulte cu nimeni. Când îi se explică în termeni militari și economici de ce decizia e proastă, el doar o amână, complet surd la ceea ce i se explică.
Trump îi numește pe mexicani ”violatori”. I se explică de ce nu poate vorbi așa în public. Trump dă din umeri, nepăsător. Crooked Hillary, Lying Ted, Little Marco (Hillary cea coruptă, Ted mincinosul, Piticania de Marco (Rubio)) Trump excelează în porecle ostile pentru adversari și contracandidați.
Trump și mai toată echipa sa nu aveau experiență politică și nu făceau parte din establishmentul republican. Odată cu instalarea sa la Casa Albă au început conflictele, intense, cu acesta. Jeff Sessions, senatorul, numit procuror general, a fost criticat în repetate rânduri de către Trump.
Câștigarea alegerilor a prins pe nepregătite mica echipă a lui Trump. Dintr-o dată, trebuiau numite patru mii de persoane. Reince Priebus, din partea partidului, devenea șef de cabinet. Bannon, din partea echipei lui Trump, ”strateg șef”. Ambii aveau să fie ejectați cu urale în scurt timp. Foarte multe posturi administrative au rămas fără titular în primul an, chiar posturi de ambasador în țări-cheie. Trump era incapabil să se concentreze pe detalii, nu cunoștea atribuțiile multor posturi, numărul oamenilor pe care-i cunoștea era extrem de limitat; și, desigur, disprețuia birocrația. Multe numiri s-au făcut la întâmplare: astfel, în departamentul de locuințe și dezvoltare urbană a ajuns, într-un post relativ important, un escroc din India, Naved Jafry, eliminat abia după un an.
Trump, marele negociator
Dacă Trump s-a prezentat ca mare negociator, și a scris și o carte despre subiect (cam străvezie) ca președinte s-a remarcat doar prin denunțarea unor tratate negociate îndelung. Tratatul comercial cu țările Pacificului, Trans-Pacific Partnership, Tratatul de la Paris privind reducerea emisiilor poluante, tratatul multilateral de neproliferare nucleară cu Iranul, și multe alte tratate. În loc, Trump nu a pus nimic. În doi ani, la jumătate de mandat, Trump nu a negociat și nu a semnat nici un tratat internațional. Trump nu are nici un fel de cunoștințe privind negocierile internaționale: Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, i-a propus tratate comerciale noi, deși ea i-a explicat repetat că tratatele comerciale sunt negociate de către Uniunea Europeană.
Gary Cohn îi explică lui Trump că economia merge bine, și prin urmare rata șomajului e foarte mică. Nu e momentul ca Trump să reducă imigrația, într-un moment în care se creează locuri de muncă.
Discuția i-a demonstrat lui Cohn că Trump nu înțelege cum funcționează o bancă centrală, ce poate ea face și ce nu. Și mai ales că Trump nu avea nici cele mai mici noțiuni de politică monetară. Nici măcar noțiuni simpliste sau puerile de politică monetară, ci pur și simplu o ignoranță totală. Aici, Bob Woodward strecoară o observație asasină a lui Cohn : bonitatea (sau scorul de credit) al organizației Trump era de 19 din 100, sub media americană de 50; era o firmă care cu greu putea obține credite pe piață. Faptul că nu era cotată pe piață și era deținută complet de familia Trump, și nu de acționari, făcea ca aceste date să fie confidențiale, nu publice.
Trump avea și o viziune puerilă privind crearea locurilor de muncă. După părerea sa, taxele vamale mari creau noi locuri de muncă în SUA. Acest lucru e parțial fals:
Productivitatea muncii (calculată pe baza indicatorii industriei şi serviciilor) a crescut în SUA de la 25 în 1950 la 105 în 2018.
Automatizarea, informatizarea, importurile ieftine, integrarea transfrontalieră a producției, totul a dus la creșterea eficienței. Economia SUA produce la fel de mult ca în 1950 în sectorul industrial cu de cinci ori mai puțini muncitori. În extracția cărbunelui, numărul de muncitori a scăzut de la 850 mii după 1920 la 100 mii în 2000. Producția a crescut de la 670 milioane de tone în 1920 la 1172 milioane de tone în 2008. Ea s-a dublat aproape, în condițiile în care numărul de mineri a scăzut de opt ori : un miner de azi extrage de 16 ori mai mult ca unul în 1920.
În plus, economia SUA e una predominant de servicii. Sectorul industriei a scăzut de la 27% din PIB în 1953 la 13 % din PIB în 2008.
Creșterea taxelor vamale va avea efect doar asupra acestor 13 % din PIB-ul total, și va crește foarte puțin numărul persoanelor angajate în industrie.
Ideea lui Trump că va putea crește numărul angajaților din industria SUA prin bariere vamale e puerilă și e dezmințită de statisticile ultimului secol.
Trump e perceput ca pueril, și urât, de majoritatea americanilor cu studii superioare. El e popular doar pentru cei cu studii primare, manipulabili.
O Casă Albă improvizată, sau Trump spunându-și: ce ordin mai semnez azi ?
Administrația Trump e una improvizată, vede R. Porter (p. 230 și urm.). Lui Trump îi place să improvizeze (de fapt, e incapabil să planifice și să urmărească un scop pe termen lung, și în toate consecințele sale). ”He did not want to be derailed by forethought”, nu dorea să fie împotmolit de planificare. Trump e o persoană impulsivă.
Agenda lui Trump pe ziua respectivă (p. 231) e ceea ce văzuse dimineața pe Fox News.
O altă trăsătură ridicolă a lui Trump sunt evaluările – proaste, pentru alții, bune, pentru sine și activitățile administrației sale; deși e un lucru știut de toți că evaluările trebuie făcute de o instanță independentă.
O frază recurentă în carte e Groundhog Day, cu referire la filmul în care evenimentele din aceeași zi se repetă: Trump vrea să ia o inițiativă (politică sau economică) iar consilierii îl avertizează contra efectelor secundare catastrofale. După care evenimentul se repetă. Ca toți sociopații, Trump nu învață din greșeli. Fiindcă el nu greșește. Trump vrea să ia o decizie, consilierii îl conving că e o decizie proastă, și după câteva zile, Trump o reia, uitând că fusese discutată. ”Cel puțin în două rânduri, Porter redactase ordinul (de anulare a convenției comerciale cu Coreea de sud); și de cel puțin două ori Porter sau Cohen i-l luaseră de pe masă. În alte dăți, doar amânaseră. Trump părea că nu-și amintește propria sa decizie fiindcă nu întrebase de hârtii. Trump nu avea vreo listă – nici scrisă, nici în mintea lui – cu sarcini de completat”. La începutul administrației Trump, Bannon se apucase să încropească o listă de policies revăzând promisiunile electorale făcute de Trump în discursurile sale. Trump nu le scrisese niciodată. Ele, oricum, se băteau cap în cap.
Personalul Casei Albe
Iată o listă parțială cu cei dați afară din echipa de la Casa Albă, cu motivele pentru care au fost concediați, și modul de concediere : Au plecat Scott Pruitt, șeful Agenției de Protecția Mediului, care, într-un an jumătate, a reușit să cheltuiască sute de mii de dolari în zboruri de lux și David Shulkin, fost secretar pentru veterani, care a cheltuit și el zeci de mii de dolari publici în excursii prin Europa, dat afară prin Tweet. A fost demis consilierul de securitate națională, generalul McMaster, care se opusese politicii agresive a lui Trump față de Iran, dat afară prin Tweet. A fost zburat Rex Tillerson, secretar de stat (ministru de externe) dat afară prin Tweet. A fost dat afară Tom Price, secretarul serviciilor de sănătate, pentru excursii de peste un milion de dolari în doar 230 de zile de serviciu ; Omarosa Manigault (numită într-un post strict inventat, doar fiindcă era de culoare ) Sebastian Gorka, cică consilier de securitate al președintelui, ungur născut în Anglia, de extremă dreaptă, dar care nu a putut primi un certificat de securitate, o săptămână după darea afară a lui Steve Bannon, strategul președintelui, din cauza conflictelor sale cu Jared Kushner, conflicte scoase la iveală de cartea lui Wolff. Au fost dați afară Reince Priebus, șef de personal, Sean Spicer, director de comunicații, James Comey, directorul FBI, pentru că nu și-a exprimat fidelitatea necondiționată. generalul Michael Flynn, consilier de securitate națională, de fapt lobbyist plătit de Turcia și agent al Moscovei, Recordul de scurtime îl deține Anthony Scaramucci – dat afară după zece zile, fiindcă, băut, într-o seară, i-a telefonat unui redactor de la New Yorker să-i spună părerile sale sincere despre noii săi colegi.
Și concedierile, și numirile lui Trump sunt impulsive: generalul John Kelly e numit șef de personal printr-un Twitter, fără ca să fie consultat.
Trump se înconjurase doar cu masculi alfa (p. 236) spune Priebus, masculi alfa cărora nu li se cerea să producă nici un plan, nici o strategie, nici un buget, nici un program săptămânal. Fiindcă Trump însuși nu era în stare să alcătuiască un plan, un program, și să urmărească realizarea lui în etape. Majoritatea angajaților lui Trump nu aveau nici o experiență de lucru în administrație. Haosul din Casa Albă era datorat amatorismului general și conflictelor dintre personalități puternice. Și fiecare avea ziariștii săi cărora le transmitea informații confidențiale.
Trump și suporterii săi din România
Marginaliaetc e singurul site care mai scrie susținut despre Trump. Un articol e de Petrișor Peiu, fost expert feroviar la Politehnica, unde a scris un îndrumar, Semnale aleatoare: îndrumar de seminar pentru disciplina: Semnale, circuite si sisteme: pentru uzul studenților, de 56 de pagini. (împreună cu Corneliu Alexandrescu, Octavia Dobre, Laurenţiu Bureţea; 14 pagini de persoană). Acest ”analist economic” Peiu scrie un articol plin de inexactități, cum că americanii nu și-ar subvenționa piața de energie (ba da, subvenționează producția de petrol şi nu numai). Peiu condamnă excedentul exporturilor chineze spre SUA, deși el a fost explicat și absolvit de Paul Krugman și Joseph Stiglitz, ambii cu premiul Nobel pentru economie, și nu șefi de lucrări la electrificarea macazurilor, ca Peiu.
În aproape doi ani de prezidenție, Trump n-a făcut decât să-și dezamăgească suporterii de dreapta din România. Nixon a început o politică de apropiere cu Mao, care a spart în două blocul comunist, a dus la îmbogățirea Chinei, și, ulterior, la prăbușirea Uniunii Sovietice. Trump răstoarnă patru decenii de eforturi susținute. coerente și fructuoase ale politicii externe americane. Papahagi, cel puțin, se declară ”deconcertat” de prietenia Trump-Putin, în care Trump a sacrificat nu doar drepturile omului (multe încălcări ale acestora în Rusia) ci și rapoartele CIA, care confirmau imixtiunea gravă a spionajului rus în SUA.
Mihai Neamțu l-a prezentat pe Trump ca un outsider, dușman al elitelor din Washington, care va ”seca mlaștina” (drain the swamp). Deocamdată, tot ceea ce a făcut Trump e un protecționism pueril, scăderi de impozite pentru ciracii săi miliardari, și cam atât. Să fim bine înțeleși: nu-l judecăm aici pe Trump de pe poziții de stânga, ci de pe poziții conservatoare, după așteptările optimiste ale suporterilor săi din România, și după cartea Trump, fenomenul Americii a lui M. Neamțu.
Trump nu e un creștin, așa cum îl prezintă Neamțu: e deja la a treia nevastă, la a treia mail-order bride. Scandalurile sale cu prostituate nu trebuiau să fie o surpriză: Trump a apărut pe coperta revistei Playboy mai demult. Trump nu-și caută aliați: ”America first” e o politică fără principii, în care interesele (schimbătoare) ale SUA primează, iar aliații de ieri sunt părăsiți pentru aliații de mâine. Ce e de lăudat dintr-o politică externă egoistă? Nimic. Politica externă a SUA de dinainte era cel puțin bazată pe susținerea drepturilor omului și pe condamnarea încălcării lor în țări totalitare. Acum regele Arabiei Saudite e cel mai bun prieten al lui Trump, sângerosul Duterte, președintele Filipinelor, la fel. Trump are o simpatie pentru Putin, mai bine zis, pentru modul totalitar în care conduce Putin. Trump ar dori să fie ca Putin. Iar noii dușmani sunt Angela Merkel și Trudeau, prim-ministrul Canadei.
À quelque chose malheur est bon: una din componentele fundamentale ale creștinismului este empatia, din care Trump nu are de loc. Minciunile sale sunt antologate și contrazise pe numeroase situri. Trump e lăudăros și histrionic. Mincinos, teatral, ne-empatic, curvar, Trump e opusul creștinului, prin excelență (iar dreapta din România care îl susține, la fel). Trump e complet impermeabil la orice critică ; una din componentele creștinismului e căința. Trump e coleric și vindicativ.
Coda
Cartea lui Woodward e o serie de dialoguri despre cum s-au luat decizii importante în administrația Trump, o serie de medalioane. Casa Albă e un haos. Trump (p. 262) voia să semneze ceva, iar Rob Porter trebuia să-i explice că, ”deși președintele avea o autoritate largă în a emite ordine, era adesea limitat de legi. Trump nu înțelegea cum funcționează guvernul. Uneori, începea pur și simplu să redacteze ordine scriindu-le sau dictându-le. Porter amâna, menționa obstacolele legale, și uneori șparlind proiectele de pe biroul lui Trump. Și el și Kelly îl informau pe Trump că ordinele sale trebuiau recitite de biroul juridic”. Când reușea să semneze un ordin, Trump era mulțumit, și semna cu Magic Marker negru, cu semnătura lui ilizibilă, seismografică. Și care era singurul lucru pe care-l scria cursiv – toate textele lui manuscrise (în afară de semnături) sunt scrise cu litere de tipar.
Trump e un președinte impulsiv care nu știe care sunt limitele constituționale ale puterii sale, limitele legale, și că alte instituții și persoane se așteaptă la dialog cu el. Trump nu are o strategie pe termen lung, nici programe pe termen mediu, nici planificări pe termen scurt. Trump e amator, impulsiv și răzbunător.
