Adevărul de vânzare

Întrebările filosofice devin presante in era Facebook-ului si a comercializării informației

Stralucirea eternă a mintii digitale (photo: Pixabay, CC0)

Rețelele sociale și aplicațiile software ne pun în fața unor probleme pe care le credeam a fi simple discuții teoretice. Adevărul și definițiile sale au devenit de curând o problemă care a intrat în conștiința publicului și o temă de dezbatere publică. Motivul este simplu. Scandalul legat de datele personale și de Facebook pare să fie departe de a se stinge. Din contra, noi și noi detalii cu privire la practicile rețelei sociale ne arată lucruri din ce în ce mai controversate cu privire nu doar la industria IT, ci la tipul de sistem social în care trăim. În prima parte voi discuta despre noile detalii în scandalul Facebook, pentru ca apoi să discut despre adevăr și comercializarea sa iminentă în lipsa unei discuții despre bine. Dar, mai întâi controversa.

Despre ce este vorba? O firmă de software Six4Three a inventat în anul 2015 o aplicație cât se poate de controversată. Ted Kramer, patronul nou înființatei companii, s-a gândit că e foarte util, în cultura sexistă și reprimată în care trăim să ofere publicului, în special celui masculin, posibilitatea tentantă de a accesa direct pozele făcute la plajă de către utilizatorii rețelelor sociale. Într-un interviu acordat uneia dintre publicațiile adresate bărbaților ”BroBible”, Ted Kramer s-a apărat de acuzațiile sexiste spunând că și femeile pot accesa poze cu bărbați în costum de baie! El se adresa deci clienților de toate tipurile. Și pedofililor, aș adăuga, care, iată ce minune, ar fi putut astfel să aibă acces direct și imediat la pozele cu copilul tău! Exploatarea apetitului de a pătrunde în intimitatea celuilalt în cultura contemporană în care goliciunea este semnul degradării și a te arăta gol este tabu combină cu mult succes aproape toate tarele culturii noastre. Conotarea negativă a trupului și a goliciunii, codificarea la nivel social în termeni negativi și degradanți a sexualității, apetitul violator al bărbaților educați în genere să ”vâneze” femei și, firește, setea de a face bani exploatând aceste caracterisitici ale culturii noastre sexiste, lipsa unei discuții despre morală și respectul dus până la devoțiune pentru orice inițiativă antreprenorială profitabilă.

Ted Kramer și-a văzut afacerea ruinată de Facebook. Dar nu e absolut niciun motiv de bucurie aici. Modul în care Facebook și-a detronat competitorul care, iată, coborâse un pas mai jos în exploatarea imaginilor împărtășite pe rețelele sociale pentru a face bani, l-a adus acum la tribunal!

Dacă vi se pare controversat ce a făcut Ted Kramer, trebuie să vă pregătiți bine pentru ce a făcut Mark Zukerberg. Lumea IT-ului este una competitivă și imprevizibilă. În 2015 foarte mulți utilizatori treceau de la folosirea computerului la folosirea smart-phone-ului. Se pare că geniul IT, patronul Facebook în fața căruia se înclinau cu deferență congressman-ii americani, n-a fost chiar geniu și n-a anticipat această mișcare. Prin urmare, cei de la Six4Three pretind că sunt în posesia unor email-uri foarte compromițătoare ale top-managementului de la Facebook din care reiese faptul că, pentru a contracara pierderile declanșate de trecerea de la computer la telefoane inteligente, rețeaua socială s-a folosit de niște tehnici ilegale. Adică? Facebook a folosit accesul său la datele personale ale utilizatorilor și poziția sa de monopol pentru a face mai multe lucruri:

  • A obligat toate firmele să cumpere publicitate destinată computerelor la prețuri foarte mari în schimbul accesului la datele personale ale clienților;

  • A folosit poziția sa de monopol pentru a forța falimentul a peste 40.000 de firme care făceau publicitate pe Facebook. În momentul în care una dintre ele devenea un succes, Facebook îi făcea propunerea de a o cumpăra sau îi bloca accesul la utilizatorii săi fără motiv;

  • Lista de mail-uri pusă la dispoziție de Six4Three arată faptul că însuși Mark Zuckerberg ar fi pus la cale această schemă decizând care companie să primească acces preferențial contra unei sume de bani plătite către Facebook și care să fie eliminată dacă refuză să plătească.

  • Monopolul pe datele personale ale clienților au permis Facebook să scoată din joc firmele concurente sau să le cumpere la un preț sub cel al pieței

Este Facebook o platformă media sau o firmă de IT? O veche zicală ne spune că nu poți avea și ouăle și omleta. Aici este un caz tipic în care, din păcate, un stat minimal impotent i-a permis lui Mark Zuckerberg să pretindă că el deține o platformă neutră IT când a fost vorba despre reglementări și despre a răspunde în fața societății și să încaseze profituri ca și cum ar fi fost o companie media. Modul în care Facebook încearcă să se apere de acțiunea în instanță a celor de la Six4Three ilustrează tocmai această contradicție: ”Six4Three încearcă pentru a cincea oară extinzându-și setul de acuzații care vizează toate o decizie care este absolut legitimă: Decizia editorială a Facebook de a înceta să facă public conținut al utilizatorilor (..) ”.

Tot decizii editoriale, de data aceasta și mai evidente, au fost luate de către Facebook în privința referendumului care va avea loc în Irlanda pe 25 mai cu privire la articolul 8 din constituția irlandeză care interzice întreruperile de sarcină chiar și în cazuri extreme de malformații fetale sau viol. Cu acest prilej, atât Google cât și Facebook au decis să cenzureze orice publicitate și anunțuri care erau generate și cumpărate din afara statului irlandez. În numele cărui principiu? Au interzis publicitatea venită din afara țării. Ok, putem înțelege, date fiind ingerințele marilor puteri în politica interntă a statelor. Dar nu e această o decizie editorială specifică unei platforme de informare în masă?

Ultimele evoluții pe piața informației la nivel global ne pun, culmea, în fața unor întrebări filosofice vechi de când lumea: ce e adevărul? Cine stabilește ce e adevărul? E el unul singur sau e determinat de cultura, comunitatea din care facem parte? Există ”experți în adevăr”? Ce e acela un mijloc mass-media? Ce e acela un jurnalist? Universitatea din București prin rectorul ei organizează întâlniri publice în care se încearcă răspunsul la aceste întrebări din perspectiva logicii și a teoriei cunoașterii. SNSPA prin decana Facultății de Comunicare participă la reuniuni ale grupului de experți al Comisiei Europene să vadă ce anume înseamnă ”fake news”. Ce putem infera de aici?

Lucrul cu adevărat îngrijorător este că am ajuns într-un impas major cu privire la un aspect care părea destinat seminariilor de filosofie și etică în comunicarea publică. Dezbaterile, discuțiile care păreau să aibă de-a face cu ”chestiunile acelea abstracte cu care își pierd timpul filosofii” au ajuns să ne amenințe liniștea existenței cotidiene prin impacul direct pe care îl pot avea asupra noastră în calitate de consumatori, de electori, de…. oameni. Însă e aici și un motiv de optimism: filosofii au devenit din nou interesanți și vedem că ceea ce părea o îndeletnicire neproductivă – aici atât capitalismul academic cât și comunismul varianta românească și-au dat mâna – a devenit brusc ceva foarte util și interesant. De ce oare? Pentru că, așa cum vedem din cele relatate anterior, rețelele sociale ne pun în fața unor specii teribil de periculoase de comunicare persuasivă contra cost.

Dintre toate lucrurile pe care le putem face contra cost, a scrie lucruri în care nu crezi contra unor avantaje bănești este și cea mai degradantă formă de prostituție intelectuală și cea mai periculoasă și mai antisocială formă de comunicare publică. În primul rând pentru că te minți pe tine, de dezici de ceea ce crezi cu adevărat și maimuțărești argumente făcute să răspundă exigențelor bănești. În al doilea rând pentru că, odată ce ai fost capabil să faci acest pas, totul devine posibil mai puțin o discuție rațională. Este foarte greu dacă nu imposibil să convingi pe cineva când banii lui depind de asta. Putem dezbate lucruri foarte interesante când vine vorba despre adevăr. Putem opune teorii ale adevărului corespondență teoriilor adevărului coerență, putem discuta despre axiologie, despre statutul ontologic al adevărului. Dar cred că aceste discuții, cu tot respectul pentru cei care le propun, își ratează aici ținta. Pentru că aici discuția despre adevăr se împletește indisocibil aproape cu discuția despre bine. Sunt mai multe motive pentru care afirm acest lucru:

În primul rând noi nu am fi ajuns să ne punem problema une ere a ”post-adevărului” dacă nu existau persoane lipsite de o moralitate elementară care să cânte orice partitură a comunicării persuasive pentru bani. Discuția despre adevăr este deci ceea ce urmează unei lipse totale a unei discuții despre bine.

În al doilea rând, ceea ce ”corupe” adevărul nu sunt, din păcate, concepții alternative de ordin filosofic care să ne spună ce este și ce nu este adevărat. Nu teoriile și criteriile adevărului ne-au adus aici. Aici ne-au adus banii. Banii sunt cei care corup oameni talentați să își pună în slujba oricui plătește mai bine inteligența și îndemânarea lor.

În al treilea rând, nu putem avea discuții despre adevăr fără nicio referință la sistemul actual bazat pe competiție, dereglementare, liberă ințiativă, stat minimal. A discuta despre fenomenele sociale de o asemenea gravitate – comercializarea datelor personale de către rețelele sociale, răspândirea de informații false pentru a câștiga atenție și bani, plătirea de reclame care să atingă mai mulți electori ai unei țări – fără a discuta despre tipul de sistem socio-economic în care ne desfășurăm activitatea este contraproductiv.

Discuția despre adevăr se leagă mai mult decât oricând deci de discuția despre bine. Iar discuția despre bine moral trebuie să se lege de tipul de condiționări sociale și economice actuale. Consider că este vital să punem discuția despre adevăr în contextul socio-economic actual pentru că oamenii nu sunt buni sau răi de la natură. Răul moral nu e un mic demon care se cuibărește perfid în genele noastre. Răul este, de cele mai multe ori, rezultatul contextului social și economic în care ne desfășurăm activitatea. Niciun om de PR nu pleacă la serviciu cu ideea de a minți și de a face rău celorlați. Dar dacă va avea de a ales între bunăstarea sa materială asezonată cu minciuni și compromisuri și sărăcie lucie garnisită cu principii morale va alege prima variantă. Nu putem construi un sistem socio-economic în care minciuna să fie răsplătită regește în vreme ce adevărul să te poată costa chiar viața și apoi să punem presiune pe profesioniștii PR, pe jurnaliști și pe public spunându-i că nu e suficient de moral să reziste tentației. Nu putem pretinde nimănui să fie erou și să spună adevărul cu riscul de a-și vedea copiii flămânzi. Sigur, e lăudabil s-o faci, dar nu ne putem aștepta la martiriu personal de la membrii societății! Dacă vrem să schimbăm societatea trebuie să pornim de la reglementări și principii.

Principiul competiției, vital în economia de piață, vine în contradicție, în cazul controversei Facebook, cu principiul statului minimal. Competiția între agenți economici nu poate fi realizată dacă cu există organisme statale care să supravegheze dacă se respectă regulie jocului. Dereglementarea a făcut ca Facebook să fie în centrul unui nou scandal, de data aceasta cu conotații și mai serioase.

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat