O nouă reglementare legislativă asigură accesul elevilor din România la educație pentru sănătate
Sofia Nădejde ironiza programele de învățătâmânt din vremea ei – a debutat publicistic în 1878 – spunând că dacă o civilizație viitoare s-ar întoarce în timp și le-ar vedea și-ar imagina că elevii au fost niște călugări izolați și caști pe vecie:
Cît despre educația actuală voi zice și eu ca Spencer1: ,,dacă peste cîteva sute de ani ar dezgropa cineva programele noastre, ar zice: acestea erau pentru o societate de călugări, meniți a nu avea copii. Căci nu s-ar putea închipui o societate de oameni însurați, care să îngrijească
de toate, în afară de aceea de a face părinți adevărați“..(Sofia Nădejde, Educația Femeilor, Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul I,
1881-1882, pp. 604-609.)
Lucrurile nu s-au schimbat decisiv în această privință. Elevul român este un creier și tot ceea ce contează este ca acest creier să fie cât mai bine împănat cu informație științifică. Nu-i vorbă că și Sofia Nădejde era o avocată a educației științifice și a renunțării la obscurantism și credințe iraționale. Însă, atrăgea ea atenția încă de atunci că informațiile cu privire la sănătate și igienă sunt vitale.
Oricît ar fi de tocit într-o femeie simțământul de mamă, sînt sigură că în momentul cînd își va vedea copilul înnădușit de anghină sau de scarlatină, va blestăma omenirea întreagă și mai cu seamă pe acei care au crezut mai folositor pentru o femeie să-i traducă pe Omer sau Horațiu, decît să cunoască toate simptomele bolilor de care copilul ei poate fi lovit; în contra acelora care cred că e de ajuns să pună în cap, ca într-o magazie toate nimicurile din istorie, adică de a ști toate războaiele lui Alexandru, sau ce a mîncat și cum a dormit Napoleon înainte de Waterloo; și multe altele așa de însemnate pentru acei pedanți, călăi ai tinerimii.(Sofia Nădejde, Educația Femeilor, Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul I,
1881-1882, pp. 604-609.)
Sofia Nădejde scria într-o vreme în care până și ea, ca feministă vocală, considera că mama este principala responsabilă de sănătatea copilului. Dincolo de asta, argumentul pe care îl aduce este unul valid și alții.
Imaginați-vă că peste ani și ani o civilizație extraterestă ar decoperi programele noastre de studiu. Cu siguranță că și-ar imagina că eram cu toții niște călugări asexuați care nu și-au propus în viața lor să își întemeieze o familie și să aibă copii.
După ce țara noastră a înregistrat un trist record la numărul de mame minore, fiind pe locul I în Europa, după ce numeroase asociații au atras atenția asupra incredibilei lipse de informații a concetățenilor noștri, aducând în fața noastră imagini cu femei care născuseră dar nu știau unde se află uterul în corpul lor, în fine, după numeroase semnale de alarmă s-a adoptat o propunere legislativă care prevede ca elevii să beneficieze de ore de educație pentru sănătate, inclusiv ore de educație sexuală!
Dar nu era mai bine să se ocupe părinții de aceste lucruri? Ei bine, nu! Prea mulți dintre concetățenii noștri nu sunt ei înșiși educați minimal în aceste privințe și riscul perpetuării unei ignoranțe periculoase este unul considerabil. Statul are datoria să își informeze și educe viitorii cetățeni într-un mod sistematic asigurând accesul la informația esențială.
În plus, educația sexuală, atât de contestată de mediile religioase, trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională față de sexualitatea umană. Rușinea și represiunea nu fac decât să încurajeze atitudini dintre cele mai nesănătoase. Statisticile arată că cele mai puritane state americane sunt și cele mai mari consumatoare de pornografie. Puritanismul și pornografia merg mână în mână pentru a pune bazele nefericirii de cuplu. Ignoranța, frica, rușinea sunt terenul propice pentru dezvoltarea unei atitudini iraționale față de propria sexualitate traduse adesea prin violență și agresivitate față de femei.
Este foarte important de precizat că educația sexuală trebuie să răspundă, dincolo de informația minimală de ordin anatomic, la chestiuni legate de relațiile interpersonale. Este vital ca într-o țară care este printre primele în ceea ce privește traficul de persoane și în care multe dintre copilele de 13,14 ani sunt recrutate prin metoda „loverboy” să discutăm despre ce este acela un abuz, ce este șantajul emoțional, ce este hărțuirea și, foarte important, ce este consimțământul, adică o serie întreagă de elemente de ordin psihologic care pot apărea în relațiile interpersonale. A ignora aceste lucruri lasă ușa larg deschisă către viitoare abuzuri.
Să nu uităm că un îngrijorător procent dintre concetățenii noștri, adică 55%, consideră că, în anumite siuații, femeia este îmbrăcată provocator, femeia a consumat alcool, etc – violul este îndreptățit! Este o simplă intuiție, dar sunt aproape sigură că niciunul dintre cetățenii intervievați cu privire la viol nu a discutat într-un cadru formal despre chestiunea consimțământului.
Dincolo de asta, este vital ca cetățenii acestei țări să știe ce au de făcut dacă au fost victimele unui abuz sexual, cui trebuie să i se adreseze. Ne mirăm și ne revoltăm că polițiștii au avut atitudini misogine și dispețuitoare în cazul adolescentei Alexandra Măceșanu omorâte cu brutalitate anul trecut în Caracal. Totuși, au beneficiat vreodată acei polițiști de o minimă educație în ceea ce privește egalitatea de șanse, rolurile de gen sau discriminarea?
Întreaga programă ar trebui să fie schimbată în sensul de a integra elemente legate aspectele complexe care jalonează relațiile actuale dintre noi. Știm de pildă că femeile au câștigat dreptul de vot și dreptul de autodeterminare și de alegere asupra propriului corp. Știm oare cât de greu le-a fost și cât de complicată a fost bătălia? Știm câte abuzuri au fost comise împortiva femeilor în numele unor principii înalte uneori chiar de instituțiile religioase care ar fi trebuit să le protejeze?
E o istorie tristă care ar putea umple o bibliotecă și nu doresc să arunc o anatemă asupra fiecărui membru al vreunei comunități religioase, dar Biserica Catolică a funcționat, înainte ca femeile să își câștige independența și dreptul la autodeterminare, ca un oficiu de plasament de copii ce le viza pe femeile tinere sărace care rămâneau însărcinate. Sub pretextul că le ofereau sprijin, organizațiile catolice le presau să își dea copiii spre adopție. Atitudinea acestei instituții față de educația sexuală este cel puțin revoltătoare. În Polonia dorea să criminalizeze până orice fel de discuție pe care un adult ar avea-o cu un minor pe tema sexualității!
Dreptul la informație și educație nu trebuie să fie îngrădit de instituții cu o istorie controversată în privința perspectivei asupra drepturilor femeilor. Faptul că agită fantomele unei depravări viitoare, a unei coruperi a copiilor – tocmai ei, care anul trecut au fost subiectul unuia dintre cele mai sinistre scandaluri de pedofilie – nu trebuie să ne împiedice să luptăm pentru dreptul tuturor cetățenilor acestei țări de a avea acces la o educație care să le permită să aibă o relație echilibrată și rațională în legătură cu propria lor sexualitate lucru care le va permite să îi trateze pe ceilalți membri ai societății cu respect și înțelegere.
Inițiativa legislativă este una de bun augur, dar e clar că trebuie completată cu elementele despre care am pomenit pentru a ne asigura că viitorii noștri cetățeni sunt priviți ca ființe complexe care, dincolo de performanțele intelectuale, vor trebui să devină persoane stabile și armonioase emoțional și sexual. Inițiativa actuală este un pas mic, dar unul foarte important în direcția progresului educațional.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
