Riccardo Petrella: Militarizarea pandemiei este periculoasă

Un interviu cu economistul italian, fost consilier la Comisia Europeană, despre militarizarea discursului public, despre pandemia de COVID-19, despre răspunsul european, despre starea drepturilor civile în condiţiile acestei pandemii

Riccardo Petrella este un economist italian care a lucrat ca analist privind politica stiinţifică şi tehnologică a Comisiei Europene între anii 1979 şi 1995, devenind observator, dar și o voce disidentă în privința definirii Europei de către Comisia Europeană drept o uniune a competiţiei. A fost principala voce din spatele raportului ”Limitele Competiţiei” întocmit de Grupul de la Lisabona, grup ce a criticat reformele neoliberale iniţiate de Jacques Delors, reforme care susţin capitalul şi pieţele, dar care subminează reuşitele Europei de după război. Petrella a lucrat între 1967 şi 1975 ca secretar ştiinţific şi apoi director al Centrului European de Coordonare pentru Cercetare şi Documentare în Știinţele Sociale de la Viena –  organizaţie care a contribuit la schimbul ştiinţific între Vest şi Est în perioada în care Europa părea să fie tot mai divizată în acest plan. Profesorul universitar italian a predat între 1982 şi 2005 la Universitatea Catolică din Leuven (Belgia) discipline precum ”Politica ştiinţifică şi tehnologică” şi ”Globalizare economică”. De-a lungul timpului, profesorul Petrella a predat în alte universităţi din mai multe ţări. Între 2005 şi 2006 a fost preşedintele Companiei de Apă a regiunii Puglia (Italia). În 1997 înfiinţează Comitetul Internaţional pentru „Contractul Mondial al Apei”, comitet în care fostul preşedinte portughez Mario Soares a devenit preşedinte. În 1998  Petrella a publicat ”Manifestul Apei” (prima dată în franceză, apoi, în 2001, și în engleză) în care dezvăluie viziunea sa despre apă, resursă vitală care este văzută ca un ”bun comun”.

Domnule Petrella, în condiţiile acestei pandemii se face permanent referinţă la personalul medical ca la soldaţi – ”în prima linie de război în lupta cu infecţia”. Iar producţia deficitară de echipamente medicale este prezentată ca un îndemn superior de înarmare împotriva adversarului ce ne atacă. Ce înseamnă pentru viitorul nostru acest amestec între militarizare şi medicină? Ajută el în lupta cu infecţia?

Utilizarea conceptului de război pentru a defini pandemia de COVID-19 este nu doar nepotrivită, ci şi mistificatoare şi periculoasă. Metafora ce militarizează lupta împotriva Coronavirusului a creat o atmosferă nesănătoasă, care ne face să gândim că la originea acestei nenorociri se află un adversar, un vinovat extern. Iată deci, cum încă de la bun început pornim discuția în termeni de conspirații, erori de laborator, agenți de provocare.

Este mai realist dacă spunem că militarizarea poate servi drept paravan, justificare sau alibi pentru cei care doresc să minimizeze sau chiar să respingă posibila responsabilitate a societăţilor noastre în ceea ce privește apariția şi răspândirea pandemiei ucigașe; e o metaforă menită să-i facă pe oameni să accepte ca inevitabile consecinţele negative dure care sunt cauzate de pandemie – şomaj, pierderea veniturilor, sărăcie, conflicte, inegalităţi sociale, schimbarea radicală a modului de viață, toate acestea fiind costuri ce vor fi plătite de cei mai vulnerabili, cei mai săraci și dezmoșteniți, cei excluşi şi necompetitivi.

În sfârşit, militarizarea luptei împotriva pandemiei este înainte de toate o repetare, aplicată la această pandemie, a tezelor conform cărora lumea este un teatru de război economic, o permanentă luptă pentru supravieţuire. În opinia mea, asta e lait-motivul afacerilor şi oligarhiilor financiare care insistă în permanență să ne întoarcem imediat la muncă și la funcționarea activităţilor economice de importanţă strategică pentru supravieţuirea economică a ţării.

Ce înseamnă pandemia şi starea de urgenţă în care am intrat pentru economia UE? Care reformă va fi accelerată de criza actuală? 

Un prim răspuns fundamental a fost dat de acordul între membrii eurozonei europene (Eurogrupul) în seara de 9 aprilie privind un răspuns comun la criza pandemiei. Deciziile lung așteptate nu sunt un exemplu convingător de solidaritate între popoarele UE.

Ele includ o creştere a resurselor financiare disponibile, în special cele provenind de la piețele de capital. Scopul este:

1. a) să amelioreze efectele devastatoare asupra angajaţilor şi a venitului (aşa-numitul pachet SURE, care dă acces la credite în valoare de 100 miliarde euro);
2. b) să susţină companiile, prin înființarea unui fond la Banca Europeană de Investiţii în mărime de 200 miliarde de euro, companii care își opresc activitatea şi pierd astfel sursele de venit;
3. c) garantarea ajutorului de stat în cuantum de până la 240 miliarde de euro sub forma Mecanismului European de Stabilitate (ESM-ul bine cunoscut – a fost criticat dur ani de zile de forţele progresiste europene).

De asemenea, există fonduri europene tradiţionale (de agricultură, cel regional, şamd), utilizarea acestora de către state fiind flexibilizată… O altă măsură privește o abandonare temporară şi provizorie a limitelor impuse de Pactul de Stabilitate, care este considerat de câteva statele membre ca „prost” şi anti-european.

Deciziile luate nu vor rezolva niciuna dintre problemele structurale pe termen lung care privesc arhitectura economică şi financiară a UE, probleme care s-au aflat în centrul dezbaterii politice din ultimii ani privind viitorul UE şi credibilitatea politică şi socială a integrării ”comunităţii europene”.

Se poate spune, fără pretenția de a forța interpretarea, că acordul de la 9 aprilie 2020 privind lupta împotriva pandemiei nu a fost oportunitatea la care au sperat mulți cetăţeni europeni pentru a iniţia schimbările structurale necesare revitalizării proiectului european. Acelaşi lucru este valabil și la un nivel mai general: liderii europeni au pierdut oportunitatea de a modifica rolul statului şi al publicului în condiţiile ideilor dominante privind privatizarea şi financializarea vieţii şi serviciilor publice, de a schimba criteriile pentru setarea priorităţilor privind investiţiile (Vor continua oare cheltuielile militare să domine alegerile naţionale şi relaţiile globale? Vor continua cheltuielile păguboase, cele care devastează ecologia solului, a pădurilor, a apelor, a oceanelor? Va continua oare eficiența financiară să aibă câștig de cauză în fața drepturilor şi sănătății fiinţelor umane şi a celorlalte viețuitoare de pe pământ?).

A permite acum statelor puternice posibilitatea de a-și folosi resursele financiare și a oferi statelor aflate în dificultate posibilitatea de a avea acces la credite (datorii/constrângeri carcerale) chiar și în cazul euro-obligațiunilor garantate de UE, așa cum ne-ar dicta principiile și reglementările actuale, ar fi un pic imbold dat afaceriștilor și finanțiștilor pentru a menține un sistem inadecvat și nerept și o contribuție majoră în direcția distrugerii coeziunii Uniunii Europene.

Lumea a intrat în criza economică, care, după cum se spune, în cel mai bun caz va fi la fel de gravă precum cea experimentată în anii 2007-2008. De asemenea, se întăreşte controlul exercitat de structurile de securitate asupra populaţiei civile. Ce înseamnă toate acestea pentru drepturile omului, pentru democraţie şi pentru ”proiectele utopice” de societate civilă globală, unele apropiate de convingerile dumneavoastră de suflet?

Întorcându-mă la acordul de la 9 aprilie, mi-e teamă că îngrijorările mele vizavi de o lume tot mai fragmentată, inegală şi nedreaptă sunt justificate.

Da, se pare că sub influenţa opiniilor exprimate de clasele conducătoare şi cu susţinerea majorităţii presei (din toate categoriile), cetăţenii, aşa-numiţii ”oamenii obișnuiți”, nu sunt stimulați să gândească şi să acţioneze solidar pentru a oferi un răspuns la situaţia dramatică actuală. Ei nu caută egalitatea şi universalizarea drepturilor omului şi a drepturilor naturale. Majoritatea sunt, înainte de toate, îngrijorați de viitorul lor, de propria lor securitate, de supraviețuire. Asta nu se întâmplă așa pur și simplu, fără niciun motiv. Să ne gândim la răspunsurile economice şi financiare din Europa, Statele Unite, Brazilia, India…

Se pare că oamenii sunt ghidaţi să se întoarcă la poziţii şi comportamente ”naţionaliste”, rasiste, chiar xenofobe.

Din cauza inadecvării şi slăbiciunilor (niciun fel de combinații alchimice magice nu pot să ascundă aceste slăbiciuni și inadecvări) este foarte probabil că acordul semnat pe 9 aprilie să fie cu ușurință exploatat pentru a întări animozitatea italienilor împotriva germanilor şi olandezilor şi viceversa. La fel se întâmplă în Italia cu atitudinea unor italieni din nord față de oamenii din sud.

Ce putem spune cu privire la soarta celor 2,1 miliarde de oameni care nu au acces la apă potabilă şi a celor 4,2 miliarde de oameni care nu ştiu ce înseamnă accesul la servicii medicale? Unde sunt măsurile radicale luate pentru a elimina cauzele ce duc, în fiecare an, la moartea a 7,9 milioane de copii sub vârsta de 5 ani din cauza unor infecţii şi din cauza lipsei de apă potabilă? Unde sunt deciziile luate la nivel global pentru a opri viața furată a celor 1,7 miliarde de oameni fără adăpost, 2,1 miliarde de adulţi fără loc de muncă, exploataţi şi neprotejaţi? Unde sunt deciziile care vor opri după pandemie cheltuielile militare şi vânzarea către capitalul privat a drepturilor asupra vieţii şi inteligenţei artificiale?

Ar trebui să asistăm la apariția unor semnale puternice în direcția inversării tendințelor actuale pentru a putea imagina o lume de după pandemie diferită de cea prezentă. Vor fi cheltuiți puţin mai mulți bani publici pentru sănătate, pentru mediu, pentru calitatea vieţii şi securitate în condițiile marilor riscuri asociate cu dezastrul climatic. Dar, aşa cum stau lucrurile acum, asta va fi în beneficiul unei pături sociale reduse numeric, una clasă socială și așa privilegiată financiar.

Unii oameni spun că o țară precum China va fi câştigătoarea acestei crize, pentru că ea și a rezolvat deja problemele cu Coronavirusul şi acum face campanii de diplomație oferind sprijin ţărilor europene aflate încă în criză. Cum va arăta sistemul relaţiilor internaţionale la sfârşitul acestei crize?

Întrebarea dvs. despre China şi viitorul relaţiilor internaționale la nivel global demonstrează că liderii lumii încă gândesc în logica unei prezente şi ”viitoare” lumi, marcate de lupta pentru putere economică şi militară între popoare şi state. Alte scenarii sunt considerate nerealiste, utopice, la distanță mare de momentul actual.

De încredere în acest caz sunt datele demografice. Ele ne indică o accentuare a tendinţei, conform cărora Pământul devine o casă populată predominant de comunităţi şi ţări care au fost până recent puteri economice şi politice slabe.

Pe de altă parte, prognozele despre puterea economică şi tehnologică din lumea anului 2050 arată mai multă fragilitate. Ele nu ne permit să facem afirmații categorice – datele sunt  o sursă de lumină dar o lumină insuficientă pentru a vedea care ar fi situația în 2050.

În ceea ce privește tendințele economice (The World Economy in 2050), se poate spune că direcţia este către o reducere relativ semnificativă a povării PIB-ului aşa-numitelor economii dezvoltate din economia mondială. Din ţările în top 10 în termeni de PIB, în 2050 doar patru vor aparține lumii occidentale (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie) şi numai una (SUA) în termeni de populaţie. Asta înseamnă (chiar mai vizibil dacă luăm top 30) că ţările dezvoltate îşi vor apăra relativul avantaj în termenii puterii economice per capita (în special în direcția financiară). Cât despre ţările emergente, este interesant de notat că deocamdată scenariile arată continuarea tendințelor actuale. Nu este surprinzător că în top 10 regăsim China, India (prima şi a doua poziție), Indonesia (a patra), Brazilia (a cincea), Rusia (a şasea) şi Mexic (a şaptea). Asta nu înseamnă că bogăția populaţiilor acestor țări va creşte. Este probabil imaginabil că 400 milioane de indieni vor mai fi bogați, raportat la o populaţie de 1,6 miliarde de oameni. Probabil în China 500 milioane din 1,4 miliarde vor fi mai bogați. Aşa cum stau lucrurile acum, este dificil de imaginat că ţări precum Brazilia, Indonezia, Rusia şi Mexic, caracterizate de inegalităţi sociale, economice şi politice interne mari, vor reuşi să schimbe situaţia în următorii 30 de ani. Asta probabil se va întâmplă dacă clasa de lideri de tipul lui Lula s-ar multiplica şi ar rămâne la putere pentru una sau două generaţii.

Cât despre puterea tehnologică, am luat în considerare aici numărul de patente la care s-a candidat şi au fost acordate în domeniul organismelor vii (molecule, celule, gene etc.) din lumea plantelor, animalelor şi oamenilor şi în domeniul algoritmilor (inteligenţa artificială) ca indicator semnificativ pentru potenţialul unei ţări în domeniul tehnico-ştiinţific. Conform ultimului raport WIPO (World Intellectual Property Organisation, Report 2019¸ The Geography of Innovation: Local Hotspots, Global Networks), SUA, Japonia şi ţările din UE (în special Germania, Regatul Unit, Franţa, Olanda şi ţările scandinave) sunt responsabile pentru 70% dintre patentele lumii. Numai cinci ţări din restul lumii (China, India, Israel, Singapore şi Coreea de Sud) au reuşit să ocupe poziţii în ascensiune, datorită faptului că ţările vestice şi Japonia, din motive de competitivitate, fac o parte din patentele realizate în aceste ţări. Cu alte cuvinte, numai eliminarea legalităţii patentelor private şi a celor pentru profit introduse şi impuse de SUA în 1980 şi de UE în 1998 ar putea opri superioritatea tehnologică a ţărilor vestice. Scopul va fi scoaterea cunoaşterii din logica de piaţă şi interes a marelui capital financiar global. Cunoaşterea a devenit un bun public global care servește viaţa locuitorilor pământului (toate ființele vii fiind incluse). Dacă nu se va întâmpla acest lucru, nu sunt pregătit să pariez nici măcar un euro pe viitorul creșterii bogăției populației în general ca soluţie colectivă în fața dezastrelor actuale şi viitoare.

Traducere: Vladimir Mitev, editare: Maria Cernat

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!