Pentru o nouă ordine alimentară mondială
Raj Patel, Îndopați și înfometați. De pe câmp în farfurie. Lupta nevăzută pentru sistemul alimentar mondial, traducere de Daniela Pandichi, Editura Seneca, București, 2018
Jurnalist militant din ce în ce mai cunoscut în spațiul global al activismului social, Raj Patel propune o lucrare voluminoasă, dar în același timp accesibilă, despre conflictele nevăzute care jalonează funcționarea cotidiană a sistemului mondial alimentar. Ipoteza fundamentală a cărții, verificabilă de altfel în viața cotidiană, este aceea că felul în care ne sunt oferite alimentele (cum le alegem are din ce în ce mai puțină importanță, deoarece alternative nu prea există) creează puternice asimetrii sociale între un Nord global în care obezitatea este deja o boală „la modă” și un Sud global în care subnutriția are deja o tradiție îngrijorătoare. Aceasta denotă iraționalitatea funciară a sistemului alimentar global, deoarece și obezitatea și subnutriția reprezintă fațete ale aceluiași proces capitalist axat pe amplificarea generalizată a inegalităților, tradusă astăzi prin forme de oprimare noi, necunoscute în trecut, și cu ramificații din ce în ce mai extinse.
Problema nu poate fi redusă la moralitatea, respectiv la lipsa de moralitate a unei alegeri individuale. „Condamnarea morală funcționează numai în cazul în care condamnații ar fi putut acționa în mod diferit, dacă ar fi avut posibilitatea de a alege. Cu toate acestea, prevalența foametei și a obezității afectează populațiile cu mult prea multă regularitate, în mult prea multe locuri diferite, pentru ca acestea să fie rezultatul unor cusururi personale. O parte din motivul pentru care judecata noastră este atât de deficitară este faptul că felul în care citim corpurile nu a ținut pasul cu vremurile. Deși probabil odată era adevărată, ipoteza care echivalează supraponderabilitatea cu bogăția nu mai este valabilă” (p. 19).
În continuare, Patel ne propune o incursiune în lumea cafelei, care creează sărăcie și disperare în lumea rurală a Africii și a Americii de Sud. Corporații multinaționale ca Starbucks sau Nestle au accelerat în ultimele decenii concentrarea profiturilor rezultate în urma comerțului cu cafea în Nordul global, fapt care îi împinge pe fermierii din Sud la o existență pauperă, tot mai lipsită de perspective. Nu este o întâmplare că ratele suicidului în mediile rurale, nu numai din Sudul global, ci inclusiv din Statele Unite, au crescut îngrijorător de mult în raport cu cele din mediul urban.
Să luăm, de exemplul, cazul Mexicului, care a aderat în 1994 la North American Free Trade Organisation (NAFTA). În acel moment, 60% din culturile agricole ale acestei țări erau reprezentate de porumb, aproximativ 40 de soiuri domestice cultivate destul de frecvent și alte câteva sute mai rare. După aderare, porumbul mexican, divers din punct de vedere al speciilor cultivate și având o legătură strânsă cu identitatea culturală mexicană, a fost înlocuit rapid de porumbul american, mult mai ieftin, bazat pe câteva soiuri nepretențioase și profitabile. Fermierii americani își permiteau să vândă porumbul sub prețul de producție, deoarece primeau finanțări masive din partea statului, ceea ce nu se întâmpla însă în cazul fermierilor mexicani. În scurt timp după integrarea Mexicului în NAFTA, valoarea monedei naționale (peso) s-a depreciat radical – 42%! Populația rurală a Mexicului a suferit o lovitură devastatoare, de pe urma căreia nu și-a revenit nici până astăzi. Ratele crescute ale sinuciderilor, migrației interne și externe, diminuarea salariilor cu aproximativ 10% și scăderea simțitoare a nivelului de trai se numără printre cele mai importante consecințe ale liberalizării comerțului cu porumb între Mexic și Statele Unite. Deși statul mexican avea opțiunea de a impozita orice cantitate de porumb american care depășea o anumită limită, acesta a ales să nu o facă, pe motiv că se contribuia astfel la reducerea inflației. Pe scurt, „Negocierea NAFTA a reprezentat o trecere de la un angajament, oricât de fragil, privind mijloacele de trai ale sărmanilor la un aranjament tehnocratic, menit să le aducă beneficii celor extrem de bogați” (p. 65). Astăzi, obezitatea mexicanilor a atins cote record, supermarketurile americane de tip Walmart au împânzit țara, consumul de Coca-Cola, produse dietetice și de cereale importate din Statele Unite a depășit consumul de lapte, fasole sau orez. Zonele rurale devastate de liberalizarea comerțului cu porumb supraviețuiesc acum cu ajutorul imigrației mai mult sau mai puțin legale, împotriva căreia președintele american Donald Trump a decis recent să extindă și să consolideze „zidul” aflat la granița dintre cele două state și lung de aproape 2000 de kilometri, a cărui construcție a început în urmă cu aproximativ un deceniu.
Mai departe, autorul ne introduce în problematica universităților, care au devenit tot mai deconectate de spațiul public și tot mai aservite intereselor private, trăgând de asemenea un semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul monoculturilor și consecințele sociale agresive ale utilizării lor pe scară extinsă, așa cum se întâmplă cu producția de soia în Brazilia. La fel ca în cazul schimbărilor climatice, unele voci din mediul academic sunt persuadate prin diferite mijloace să cosmetizeze genul acesta de deznodăminte, insistând asupra creșterii PIB-ului dar neglijând cu bună știință distribuirea acestuia la nivel social. Inegalitățile flagrante din Brazilia, însoțite de o lungă cultură a violenței, au dus la apariția Landless Rural Workers Movement (LRWM), pe care „Noam Chomsky a numit-o cea mai importantă mișcare socială din lume, pentru că a reușit să reinstaleze peste 1 000 000 de persoane pe propriile pământuri de la înființarea sa în anii 1970 în Brazilia de Sud, dezvoltând ferme, mijloace de trai, sisteme de asistență medicală, biserici și, mai presus de toate, educația. S-a demonstrat de nenumărate ori că politicile sale agrare erau superioare celor ale guvernului, deși acest lucru nu a împiedicat reprimarea și denunțarea violentă a organizației de către forțele guvernamentale, proprietarii de terenuri, forțele înarmate angajate și mass-media” (p. 194).
După ce trece în revistă avantajele biotehnologiei agricole practicate în Cuba, mai prietenoasă cu mediul și cu sănătatea cetățenilor cubanezi, dar și dezavantajele sistemului agricol ale acestei țări, care nu este nici pe departe un „paradis ecologic” (p. 155), Patel aduce în discuție tehnologiile manipulative ale supermarketurilor, inclusiv a celor care își arogă o genealogie „verde” și/sau „fair trade” (pp. 201-211), ajungând în final la concluzia, mai mult decât politicoasă, dar fermă, conform căreia toate mișcările sociale prezentate cu lux de amănunte în lucrarea sa „nu își doresc să desființeze piețele, inovațiile sau vigoarea, ci doar să le aducă sub propriul control, în loc să fie controlate de ele. Iar asta”, adaugă autorul, „poate funcționa în sistemul alimentar” (p. 231). De fapt, am impresia că „poate” nu mai este suficient, și că „trebuie” a devenit, pe nesimțite, noul „poate”.
