Despre un studiu ce analizează efectele luptei împotriva fraudelor de la examenul de Bacalaureat
Există o literatură bogată privind anticorupția – în general, anticorupția din România – în particular (două exemple aici: i. Steven Sampson [2010]. The anti-corruption industry: from movement to institution. Global Crime, 11(2): 261-278; ii. Filippo M. Zerilli. Corruption, Property Restitution and Romanianness. In: Dieter Haller & Cris Shore, Eds., [2005]. Corruption: Anthropological Perspectives, Pluto Press: 83-99). Un altul, despre lupta împotriva corupției din educație, a fost publicat recent: Oana Borcan, Mikael Lindhal, Andreea Mitrut (2017). Fighting Corrupton in Education: What Works and Who Benefits?. American Economic Journal: Economic Policy, 9(1): 180-209.
În 2011, urmare a numeroaselor exemple de fraudă la examenul de Bacalaureat, s-au introdus sistemele de supraveghere (CCTV) la acest examen final. Daniel Funeriu, pe 24 mai 2011: ʻConținutul probelor și modul de desfășurare este quasi-identic cu cel de anul trecut, mai puțin calendarul. Ca element de noutate, au fost întărite măsurile care vizează politica ministerului de toleranță zero față de fraudă. Cel mai puternic semnal de reformă, nu doar în educație și în societate, este să avem toleranță zero față de fraudă.ʼ Rezultatele nu au întârziat să apară: procentul celor care au promovat examenul de absolvire în 2011 (44,47%) a fost aproape la jumătate comparativ cu anul 2009 (79,95%) – vezi (și) figura de mai jos.
Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat: 2009-2011
O politică anticorupție eficientă, așa arată datele. În urma instalării camerelor de luat vederi și a supravegherii atente a elevilor, s-a ajuns la o rată de promovabilitate foarte mică, sub 50% în 2011, cel mai slab procent din istoria României. În articolul menționat mai sus, cei trei autori analizează rezultatele de la examenul de Bacalaureat, 2009-2012, ajungând la niște concluzii importante. Una dintre ele, și cea mai radicală, indică faptul că în urma acestei campanii anticorupție din educație, inegalitatea dintre elevii săraci și non-săraci a crescut. Mai precis, procentul elevilor săraci care au picat BAC-ul a fost mai mare comparativ cu procentul celor non-săraci (…the anticorruption campaign resulted in increased inequality between poor and nonpoor students – Oana Borcan et al., op. cit., p. 206). Cum corupția în educație poate funcționa (și) ca o taxă suplimentară ce îi va limita și mai mult pe elevii săraci (conform Transparency International’s 2013 Global Corruption Report, citat în lucrarea la care facem referire), perpetuându-se vechile aranjamente sociale prin limitarea accesului egal al absolvenților la capitalul uman, autorii articolului se așteptau ca impunerea unu sistem meritocratic să crească șansele celor lipsiți de capital economic, i. e. săracii: Given that bribing requires economic resources and is an opportunity to circumvent effort in producing high scores, we hypothesize that eliminating or decreasing corruption in relation to the Baccalaureate would benefit poor students. As the Baccalaureate score is the only (or major) admission criteria for higher education in Romania, we expect our results to carry over to the admission to higher education – op. cit. p. 182.
În articol sunt câteva chestiuni însemnate de metodologie pe care nu le dezvolt aici. Cei care vor să cunoască cum au fost identificați elevii săraci sau alte detalii privind bucătăria internă a studiului, au prilejul să găsească asta în analiza ce circulă liberă pe internet:
https://pubs.aeaweb.org/doi/pdfplus/10.1257/pol.20150074.
Autorii subliniază foarte clar că:
-
i) anticoprupția nu este un panaceu și nu poate fi privită ca hapul perfect care alină boli societale grave: …anticorruption programs are not a cure for all ills (p. 208);
-
ii) dacă săracii performează și mai prost în condițiile unui sistem cât mai transparent, cu adâncirea implicită a disparităților sociale, sunt necesare politici publice în sfera educației: …the finding that poor students do worse in a non-corrupt state is especially important for policy makers (p. 208).
În condițiile evoluției României postcomuniste, pare de mirare că autorii au luat în calcul posibilitatea ca șansele săracilor să crească în condițiile unui sistem de evaluare cât mai corect. Cu siguranță, formele de corupție de la Bacalaureat îi puteau restricționa pe cei fără resurse financiare, aflați la baza piramidei sociale. Totuși, datele arată că eliminarea acestei forme paralele i-a vulnerabilizat și mai mult pe cei din păturile defavorizate. Acest fapt nu ar trebui să producă mirare. În condițiile unui joc final (examen) free and fair, săracii, lipsiți de capital economic, vor trebui să facă apel la ceea ce ei au acumulat și au învățat. Ceilalți, cei cu venituri peste media, au făcut pasul către sistemul paralel de pregătire: lecțiile private & meditațiile. Dacă analizăm perioada post-2011, cu siguranță vom observa cum sistemul meditaților a înflorit. Tot acest mecanism anticorupție a însemnat mult pentru creșterea veniturilor profesorilor din sistemul de învățământ preuniversitar – se fac meditații și la geografie, istorie, biologie, etc., materii care înainte de măsurile Funeriu nu prezentau probleme pentru elevii de liceu – se promova relativ ușor. Sunt, desigur, doar simple speculații, numai un studiu de adâncime putând valida ceea ce doar teoretizăm formal. Ceea ce rămâne este faptul sărăcia se precipită și se adâncește pe multiplele paliere ale României postcomuniste.
România post-1989 a trecut printr-un proces violent de dezindustrializare. Regiunile & județele din sud și este au fost cele mai expuse. Sărăcia a devenit un fenomen widespread. Zone întregi s-au transformat în deșerturi economice, culturale și sociale. Migrația a fost pentru cei mai mulți soluția salvatoare și datele care indică amploarea fenomenului sunt bine știute – românii pleacă spre noile tărâmuri ale abundenței. Cum investițiile în educație s-au diminuat constant (educația nu a fost niciodată o prioritate), iar școlile private s-au înșurubat în sistem ca noi vehicule de evoluție socială pentru posesorii de capital simbolic, scăderea nivelului de pregătire și abandonul școlar au venit la pachet cu crizele economice repetate. Acum se demonstrează că și corectitudinea la examenele de promovare a devenit un impediment real pentru cei săraci. Suntem în situația în care ʻinstituția școlară instituie frontiere sociale analoage cu acelea care separau marea și mica nobilime de ceilalțiʼ, iar cele ʻmai înalte poziții sociale sunt din ce în ce mai monopolizate de copiii din categoriile privilegiateʼ (Pierre Bourdieu, Noul Capital. În: IDEM [1999], Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, Meridiane, București: 26-36). Dacă ne uităm la elevii care ajung în sistemul universităților importante, vom vedea că, da, noile politicile educaționale și aranjamentele economice instituie și fortifică în mod categoric frontiere sociale. Sunt foarte multe slăbiciuni și inconsistențe în perioada de după 1989. România este din ce în ce mai șubredă și inegală, iar politicile cu impact social real continuă să existe sub forma unor iluzii trecătoare.
