Muntele Pirin nu va fi salvat nici de vreun concesionar binefăcător şi nici de Leonardo di Caprio, ci de managementul public. Indiferent de ce spune lobby-ul constructorilor de asta va beneficia şi marea majoritate a localnicilor
La sfârşitul lui decembrie 2017 guvernul bulgar a aprobat lucrările de construcţii într-o mare parte a Parcului Naţional Pirin, înlesnind construirea unui nou lift care va duce la creşterea impactului uman în teritoriul protejat. Imediat au izbucnit proteste în Sofia şi în oraşele mari, care au fost organizate de către coaliţia ecologică ”Ca să rămână natura în Bulgaria”. Acest articol a fost publicat pe 21 decembrie 2017 pe site-ul Baricada şi încearcă şă demistifice unele mituri despre Muntele Pirin şi protestele ecologice.
Înainte de a încerca să rezolvăm indiferent care problemă, noi trebuie să înţelegem cât mai bine esenţa ei, şi eventual să renunţăm la unele mituri consacrate. Un exemplu actual pentru situaţiile absurde la care se poate ajunge în caz contrar, au fost oamenii din Florida, care se pregăteau să întâmpine uraganul Irma cu armele. Un demers similar în anumit sens sunt şi încercările de a se păstra moştenirea naturală a lui Pirin, care are importanţa mondială nu doar după evaluările lui UNESCO. Percepţia publică a acestor eforturi este deseori şi mai lipsită de sens şi dominată de mituri.
Mitul 1: Să salvăm şopârlele
Merită reamintit că primele rezervaţii naturale au fost făcute doar pentru a se păstra biodiversitatea, pe care oamenii de ştiinţa, deşi cu o anumită întârziere în decursul secolului al XIX-lea au înţeles că o ameninţăm, descoperind între timp fosilele unor specie deja dispărute. Unele dintre rezervaţii au fost gândite ca o parte dintr-un experiment pe scară largă, desfăşurat pe suprafeţe extinse din întreaga lume şi care să dureze secole întregi. Dacă vrem să înţelegem procesele, care modelează lumea în care trăim şi de care depinde bunăstarea, şi câteodată şi supravieţuirea noastră, avem nevoie de locuri unde activitatea umană este redusă la minimul posibil.
Mai tărziu, când cultura de masă a conştientizat că probabil suntem pe drum să distrugem nu doar pasările insulare mari, care nu zboară şi sunt uşor de prins, dar şi multe alte specii, a aparut şi motivarea romantică care acum este ironizată de către lobiştii concesionarului al zonei de schi de deauspra lui Bansko ca fiind o protecţie iraţională a sopârlelor şi a ierburilor.
Să se vorbească despre ştiinţă în Bulgaria este şi mai nepopular decât protejarea năturii. Aici se consideră că acestea sunt probleme care se potrivesc societăţilor bogate, însă fără să ne aprofundăm în faptul cum ele au devenit ceea ce sunt. Putem doar să ne bucurăm, că teritoriul nostru deocamdată nu este o destinaţie preferată pentru uragane, pentru că sigur că am fi văzut şi unele imagini şi mai triste decât cele ale oamenil înărmaţi cu arme de foc porniţi la război cu schimbările climatice – totuşi la noi se mai întâlnesc şi oameni maturi, inclusiv în funcţii de răspundere, care luptă cu accidentele rutiere, inundaţiile şi cu tot felul de alte probleme prin ritualuri religiose.
Putem învaţa multe despre vremurile în care trăim, dacă am urmări cum natura şi ştiinţa noastră, cu care în virtutea inerţiei bulgarii încă se mai mândresc, sunt distruse sistematic în ultimele două decenii de către guvernele de toate culorile existente. Cazul actual cu Pirin, apare în fiecare iarnă fără excepţie, indiferent de configuraţia politică a guvernului respectiv.
Mitul 2: Protestul permanent
Este remarcabil faptul ca o comunitate ecologică mică, dar energică şi constantă deocamdată reuşeşte să împiedice pentru Pirin un scenariu gen “Marea Neagră“, asemănător cu acela care s-a întâmplat pe litoralul Mării Negre (unde pe litoral s-au construit multe staţiuni, care s-au trasformat într-o maşină de produs bani, astfel devenind un loc neplăcut pentru turiştii din Bulgaria, care preferă litoralul grecesc – nota traducătorului). Amintiţi-vă, că indiferent de proteste în Rila a fost construit un lift, în inima parcului naţional. Acum un grup întreg de lacuri este în pericolul unui dezstru ecologic, iar încercărle pentru salvarea lor vor fi plătite de întreagă societate, şi nu de cei care vor continua să câştige în urma distrugerii.
Megaproiectele pentru staţiunile din munţii bulgăreşti n-au fost blocate de masele nemulţumite, ci s-au spart împreuna cu alte baloane în timpul crizei economice, fără să provoace pagube ecologice. Disputa pentru Muntele Vitoşa este de asemenea îngheţată, dar asta s-a întâmplat numai pentru că este în interesul celor care şi-au investit banii în speranţa ca zona de schi din Pirin va fi extinsă (unele lifturi de pe Vitoşa sunt sub controlul lobiului oligarhice constructorilor din Bansko, care nu-le întreţine pe lifturile în funcţiune, preferând să lupte pentru extinderea zonei de schi din Pirin – nota traducătorului).
Ultimele insule sălbatice din ţară sunt supuse unor defrişări legale şi altor activităţi economice distructive, inclusiv vănătoarea necontrolată, pescuitul şi culesul plantelor şi a ciupercilor. Uneori legea cere că pădurile să se îmbolnăvească, sau să fie afectate de incendii, înainte de a obţine o valoare de piaţă, dar asta nu e o piedică fatală în faţa marelui spirit antreprenorial.
Mitul 3: Nu este unde să se schieze
Dacă vă duceţi la locul unde trebuie să fie construită staţia de jos a celui de al doilea lift din Bansko, veţi vedea urmele incendiului izbucnit în 2003 care a afectat o parte din parcul naţional şi a provocat moartea a patru pompieri. După părerea investigatorilor, incendiul a început concomitent din câteva locuri. Câteodată se mai întâmplă şi aşa. Municipalitatea însă nu se grăbeşte să împădureze zona încendiată. Însă în jurul ei o mulţime de antreprenori s-au grăbit deja să investească capitaluri serioase, presupunând că rezervaţia de deasupra de clădirile recent construite va rămâne în istorie.
Teza, lansată de către lobiştii lor, este că infrastructura de pe munte – indiferent dacă e o arie protejată sau nu, trebuie să corespundă pieţei imobiliare din împrejurimi. Capacitatea lifturilor la rândul lor trebuie să corespundă cererii – cum se spune că este în Alpi, indiferent că Alpii sunt de 80 de ori mai mari ca suprafaţă de muntele Pirin şi de două ori mai mari decât Bulgaria, au 900 de zone protejate în 8 ţări, inclusiv 14 parcuri naţionale.
În Bulgaria există un număr mare de alte lifturi şi zone de schi, inclusiv în Pirin care sunt lasate în ruină, însă repărarea şi reabilitarea lor ar dauna valorii imobilelor şi aşa deja depreciate din împrejurimile lui Bansko. Dacă guvernanţii ar fi fost atât de îngrijoraţi pentru schiorii, aşa cum declară, ei ar putea în primul rând să reabiliteze marea infrastructură existentă de pe Vitoşa, o parte dintre care se ruinează după ce a fost dată unui ”investitor” (ecoactiviştii consideră oligarhul Ţeko Minev ca investitor neoficial pe Vitoşa, unde nu dezvoltă infrastructura, dorind să o dezvolte în Bansko, unde banca lui – Prima Banca Investiţională, finanţează construirea multor hoteluri şi clădiri – nota traducătorului). Bineînţeles că noţiune de ”investitor” aici nu e potrivită – ea este un eufemism pentru transferul unor resurse publice şi naturale în mâinile unui număr mic de rezoane, care le stăpânesc în propriul beneficiu. Statul continuă să fie proprietarul liftului care nu funcţionează ”Zaeka” de pe Vitoşa.
Aşa că dacă există o problemă cu infrastructura pentru sporturile de iarnă, ea nu constă în cantiatea ei, ci în felul în care este administrată. Dacă ar fi fost atât de mulţi schiori, care nu au unde să meargă, am fi avut cozi la Boroveţ, Pamporovo şi la alte staţiuni de iarnă. În afară de asta, ar fi fost reparate şi reabilitate de mult lifturile abandonate prin ceilalţi munţi. Însă nimic de genul acesta nu se observă, prin urmare este mult mai posibil să avem cazuri în care o anume firmă să vrea să-şi extindă business-ul sub pretextul că este îngrijorată pentru schiorii sau localnicii, şi asta într-un loc unde natura neatinsă este de nepreţuit la nivel global.
Guvernul are dreptate să-i fie frică de câteva mii de tineri nemulţumiţi, când decide să predea această moştenire unei firme cu reputaţie dubioasă, pentru că aceste proteste au potenţialul de a-l răsturna şi să se transforme în moştenirea lui tragică. Astfel Tripla Coaliţie (guvernul din perioadă 2005-2009, care din care faceau parte Partidul Socialist Bulgar, Mişcarea Naţională Simeon al Doilea şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi) s-a înscris în istorie cu schimburile dubioase ale unor terenuri valoroase de pe litoralul Mării Negre, pe care primul guvern lui Borisov a jurat că le cerceta până la capat.
Mitul 4: Grija pentru localnici
Acea parte mică parte dintre localnicii care în acelaşi timp sunt şi proprietarii clădirilor cu o valoare depreciată în acest moment, pe care ei vor să le vândă, într-adevâr au nevoie de extindere a zonei de schi. Însă asta ar fi un transfer al risucului pe care şi l-au asumat pentru a-şi ridica bunăstarea personală, asupra întregii societăţi. Este de înţeles că ei vor pentru o perioadă scurtă, dar bună să-şi ridice preţul imobilelor şi să dea anumită valoare clădirilor fantomatice în baza presupuselor viitoare lifturi doi sau trei. Este o exerciţie, ale căror rezultate previzibile se pot observă în multe dintre locurile evitate de turişti de pe litoral.
Însă dacă suntem adevărat îngrijoraţi pentru marea majoritate a oamenilor din Depresiunea Razlogului, inclusiv pentru generaţiile viitoare, trebuie să încercăm să păstrăm ceea ce face locul lor natal cu adevărat preţios. Desigur schiorii probabil vor continua să vină şi să umple hotelurile, chiar şi atunci când bogaţia naturală va fi grav afectată, dar multe alte posibilităţi pentru turism şi producţie ecologică se vor închide. Unii speră că vor putea în acelaşi timp iarna să ardă copacii şi să se stea întinşi sub umbra lor în restul anului, dar se pare că nu e bine să-i lăsăm pe ei să ia deciziile importante pentru viitor. Oare este mai bine să ai 1000 de hoteluri pline pentru trei luni pe an, sau 300 – pline tot anul? Lobby-şti care ezită să răspundă la acestă întrebare, evident demonstrează o îngrijorare ipocrită pentru oamenii locali.
Mitul 5: Concesionarul prost şi monopolul lui
Mişcările ecologice din Bulgaria, spre deosebire de marea parte a omologilor săi din Occident, în principiu nu sunt critici în privinţa sistemul care creează necesitatea existenţei lor. Ei de obicei îşi explică problemele, pe care vor să le rezolve nu ca o consecinţă logică a relaţiilor economice existente, ci ca un abuz al acestor relaţii.
De aici urmează şi fixarea asupra personalităţii cu care se leagă zonele de schi de pe lângă Bansko şi Vitoşa, care oficial sunt cu proprietate acoperită. Despre problemele din aceste zone protejate se consideră că sunt consecinţa caracterului arhisceleratului ”Ţeko” şi a lipsei lui de respect faţă de lege. Despre el se crede că joacă pe degetul lui mic partide şi ministere întregi, dar întotdeaună îşi dă seama să-şi comande schimbările legislative convenabile, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul de faţă cu noul plan pentru managementul Parcului Naţional Pirin, care permite o extindere substanţială a infrastructurii.
În baza acestei fixări stă presupunerea că dacă un concesionar mai binefăcător va lua locul celui actual, tot îşi va veni la locul lui. Unii ecologi chiar sunt gată să accepte ideea despre al doilea lift şi de schimbare a graniţelor teritoriului protejat de UNESCO, dacă astă ar duce la un concurs pentru o nouă concesiune şi dacă sunt perspective că ea să nu cadă în mâinile unora dintre oligarhii răi (există şi oligarhi ”buni” care sunt consideraţi de către mişcarea de protest din Bulgaria ceva mai moderni şi necorupţi – nota traducatorului).
Se crede că un bun oligarh, fiind profund moral în esenţa sa, va ignora caracterul comercial al activităţii sale şi nu va încerca să-şi mărească business-ul, şi nici nu va inunda spaţiul public cu lobby-şti, care să apere dreptul lui de iniţiativa economică liberă în teritoriile protejate, care se spune că e garantată de articol 19 al Constituţiei. Spre deosebire de actualul concesionar, cel nou va respecta legile existente, în loc să încerce să le schimbe după interesele sale. Nici nu va cere să fie rescrise contractele, atunci când va fi prins în abuz, cum s-a întâmplat în 2011, când a devenit clar că concesionarul zonei de schi a ocupat cu 65% mai multă suprafaţă decât cea aprobată. Sub imaginea asta ar fi foarte probabil să se dovedească, că are ca hobby creşterea inorogilor şi a panterelor roz.
Cea mai stranie afirmaţie care se poate auzi de la apăratorii naturii la noi, este că problema de bază cu concesiunea zonei de schi de deasupra lui Bansko este lipsa concurenţei. Iubirea fără limită pentru natură şi pentru piaţa liberă, ar putea duce la o situaţie în care eşti în acelaşi timp împotriva construirii celui de al doilea lift, dar eşti pentru concurenţa liberă, pentru care se presupune că există cel puţin două independente unul de celălalt lifturi. Totodată probabil că nu vrei să existe monopol şi fiecare om să aibă posibilităţi egale pentru iniţiativa economică, nelimitate şi chiar garantate de către stat, adică să fie construite atâtea lifturi, câţi doritori de a construi s-ar găsi.
Să încerci să salvezi natură prin argumentele pieţei libere, ale concurenţei şi altele, este ca şi cum ai trage într-un uragan. Glonţul probabil va lovi altceva şi încă cu o putere şi mai mare. Ideea teritoriilor protejate înseamnă în principiu, că ele sunt protejate de activitatea umană, adică de activitatea economică, care trebuie efectuată numai în cazuri extreme şi absolut limitat. Aceste teritorii sunt scoase din circuitul pieţei cu conştiinţa clară că altfel ea le va folosi.
Conservarea acestor teritorii pentru generaţiile viitoare este un lucru pe care concurenţa nu îl poate realiza. În schimb, fiecare activitate în ele trebuie să fie realizată de asociaţii publice, total lipsite de stimulentul pentru profit şi redistribuirea lui între proprietari – organizaţii care să fie transparente şi să raporteze în faţa întregii societăţi. Dacă asta nu se face, chiar apărătorul naturii Leonardo di Caprio va fi neputincos în faţa urgiilor pieţii. De timpul care ne va fi necesar să conştientizăm asta va de depinde şi soarta ultimelelor insule de natură salbatică din Bulgaria şi în lumea întreagă.
