Ziua Muncii la Sofia: între sărbătoare și protest

Două mari grupuri, cel al sindicatului “Sprijin” şi cel al Partidului Socialist Bulgar, au mărșăluit pe străzile Sofiei cu ocazia zilei de 1 Mai

Cele două marşuri din Sofia (foto: Baricada)

Marșuri și proteste, mitinguri, concerte, începutul campaniei electorale, manifestații cu pancarte pe marile bulevarde, iată evenimentele ce au marcat sărbătoarea Zilei Internaționale a Muncii în Bulgaria.

Două mitinguri au avut loc la Sofia. Cel al Confederației Muncii Sprijin” s-a încheiat printr-un concert rock într-un parc din capitală. Al doilea, cel al Partidului Socialist Bulgar (BSP), nu a fost altceva decât un protest în fața Consiliului Ministerial, fiind totodată și începutul campaniei BSP pentru europarlamentare.

Marșul de 1 Mai al unuia dintre cele două sindicate reprezentative la nivel național a început în piața din fața bisericii Sfânta Duminică”, a traversat bulevard Vitoșa şi a ajuns la parcul din spatele muzeului Pământul şi oamenii”, unde în cursul zilei a avut loc un concert rock.

Marșul a avut motto-ul 1 Mai – sărbătoarea noastră” şi a fost însoţit de un brass band, format de copii. Câteva sute de persoane, între care reprezentanții cam tuturor marilor federații sindicale din cadrul Confederației Muncii Sprijin” – din educație, minerit, transporturi etc., au mărșăluit pe străzile Sofiei.

Înainte de începutul concertului, președintele confederației, Dimităr Manolov, a oferit microfonul celor doi invitați speciali, președintele adjunct al partidului Alternativa pentru Renaștere Bulgară, Liubomira Ganceva, care face parte din lista candidaților Coaliției pentru Bulgaria pentru europarlamentarele din mai şi fostului consilier economic şi actual candidat independent pentru funcția de eurodeputat, Vanya Grigorova.

Grigorova a spus că dintotdeauna suntem în cumpănă pe 1 Mai: 1 Mai este oare o zi de sărbătoare sau mai degrabă una de protest? Pentru mine, a doua opțiune îmi este mai aproape”, a spus ea, recunoscând, totuși, că sindicatul ar fi avut și unele motive de sărbătoare, precum blocarea doleanțelor patronatelor pentru eliminare sporului de vechime şi pentru mărirea numărului de ore overtime permise, de la 150 la 300 de ore. Însă Grigorova a amintit că paharul e doar pe jumătate plin, lupta urmând să continue și asta deoarece organizațiile patronale nu au renunțat nici ele la propria agendă, cum ar fi cea privind redefinirea legislației muncii din Bulgaria.

“Dacă credem că putem preveni toate pericolele ce se aștern în fața lucrătorilor, dacă ne luptăm doar aici, acasă, fără să încercăm să schimbăm fața socială a Europei, nu se va întâmpla mai nimic. Corporațiile sunt puternice pentru că reușesc să colaboreze la nivel supranațional. Noi trebuie să facem același lucru. Pentru că dacă nu punem accentul pe om, dacă nu ne focusăm asupra muncitorilor, Bulgaria va continua să se depopuleze şi nicio strategie demografică, ce neglijează în prealabil toate aceste aspecte ale vieții sociale, nu va avea succes. Noi suntem cheia pentru renașterea Bulgariei. Acesta nu este un slogan golit de conținut. Este purul adevăr. Pentru că chiar corporațiile ar trebui să înțeleagă că fără oameni nu există stat şi fără oameni nu pot avea profituri. Iată de ce trebuie să le spunem clar, oamenii înaintea profiturilor!”

Marşul Confederaţiei Muncii ”Sprijin” cu candidata independentă pentru europarlamentarele Vanya Grigorova în centru (foto: Baricada)
Veste galbene din Sofia la marşul sindicatului ”Sprijin” (foto: Baricada)
Festivitatea de 1 mai 2019 (foto: Baricada)

La rândul său, BSP a îmbinat marșul său tradițional de 1 Mai cu deschiderea campaniei pentru alegerile europarlamentare, alegeri care vor avea loc pe 26 mai 2019.

După ce au depus flori şi coroane în fața Monumentului Soldatului Necunoscut din piața Alexander Nevski, o coloană formată din câteva mii de oameni s-a îndreptat pe strada Rakovski şi apoi pe bulevardul Dondukov, spre triunghiul puterii”, aflat între clădirile președinției, parlamentului şi consiliului ministerial. Acolo a fost amplasată tribuna mitingului.

Au venit la miting socialiști din întreagă țară. Doar în piața Alexander Batenberg au fost garate peste 40 de autobuze şi multe alte microbuze. Activiștii sindicatului Apărare” au participat și ei la eveniment. Liderii BSP şi candidații partidului pentru europarlamentare au mers în fața coloanei pe parcursul întregului traseu. Purtau un mesaj cât se poate de clar: Dorim venituri europene!”.

Discursurile de la miting au pus accentul pe critica dură a corupției, a autoritarismului şi a inegalităților sociale, punctele sensibile din timpul guvernării GERB. Din retorica vorbitorilor lipseau criticile modelului social-economic, critica patronilor şi a marelui business, cele care, de asemenea, au influență asupra acestor procese.

Simpatizanții BSP au întâmpinat-o entuziasmant pe cunoscuta jurnalistă, deputată, primul pe lista BSP la europarlamentare, Elena Ionceva, devenită faimoasă datorită devoalării unor cazuri de corupție a elitelor politice. Ea a atras atenția asupra riscurilor legate de suprimarea libertății presei, un indicator care plasează Bulgaria pe ultimul loc în Europa. Când pierdem libertatea media, în locul ei vine dictatura”, a spus Ionceva.

Deputata a mai adus aminte și de daunele generate de corupție, care în opinia ei este un pericol pentru securitatea națională”, pentru că prejudiciază statul bulgar cu peste 11 miliarde de euro anual (Ionceva afirmă că cifra este luată dintr-un raport al Verzilor europeni despre corupția în UE – nota traducătorului). Ionceva a mai adăugat că puterea ridică bățul, băț în care instituțiile statului s-au transformat,” împotriva oricărui om ce îndrăznește să ridice vocea pentru a sublinia abuzurile puterii (Ionceva însăși este acuzată de procurori pentru spălarea unor mari sume de bani – nota traducătorului). A continuat: Premierul Borisov ne arată acum bățul, după ce în anii 90 umbla cu ghioaga.” (Ionceva redă anumite atitudini existente în societatea bulgară legate de rolul dubios pe care actualul premier l-ar fi jucat în anii tranziției, fiind activ în sectorul pazei şi securității afacerilor – nota traducătorului).

Ea a mai subliniat că aceste 11 miliarde de euro reprezintă 22% din PIB şi reprezintă de trei ori bugetul pentru sănătate. De asemenea, a dat exemple cu abuzurile în distribuirea banilor europeni pentru agricultură. În acest domeniu au intrat peste 7 miliarde de euro fonduri europene, banii fiind direcționați către circa 100 de firme, cu toate că cetățenii care se ocupă oficial cu agricultura în Bulgaria sunt peste 90.000.

Ionceva a dat asigurări că BSP are un program social-economic pentru ieșirea din această stare jalnică şi că în Parlamentul European reprezentanții partidului vor lupta pentru introducerea unui salariu şi a unei pensii minime compatibile cu nivelul european.

În aceeași cheie a vorbit și șefa BSP, Kornelia Ninova. Ea a atacat vehement conducătorii implicați în scandalul apartamentelor, reamintind că acest scandal intervine într-un moment în care peste 1,5 milioane de bulgari se chinuie cum să supraviețuiască, fiind plasați sub nivelul sărăciei cu cei doar 340 de leva lunar (adică 827 de lei românești).

“Puterea şi banii au învins legea. Regimul autoritar al lui Borisov a distrus instituțiile din Bulgaria. Apatia a învins dreptatea. Statul paralel l-a cucerit pe cel real. S-au ridicat în sus nu cu o scară ca în povestea lui Smirnenski, ci cu elevatorul şi de acolo văd că poporul trăiește bine”, a insistat Ninova (metafora de scară face referinţă la Povestea despre scară” a poetului cu convingeri socialiste, Hristo Smirnenski, 1898-1923, unde acesta descrie plastic cum cei din popor care se ridică și ajung la putere își pierd sensibilitatea pentru suferințele compatrioților; metafora cu elevatorul face referinţa la elevatorul personal în locuinţa organizatorului mare din GERB Ţvetan Ţzvetanov, elevator, care a devenit un semn de deconectarea elitelor din popor, care foloseşte elevatori comuni – nota traducătorului).

Ea a promis că BSP va acționa pentru a reinstala statalitatea şi supremația legii, pentru o economie bazată pe industrie, pentru sănătate şi educație accesibile: Să ne recuperăm prin luptă libertatea din țesătura oligarhică, care suprimă statul şi familiile noastre”.

După terminarea mitingului, cei prezenți s-au îndreptat spre o altă scenă, unde avea loc Ziua Presei Libere şi de Stânga. În zona de lângă Muzeul Arheologic au fost prezenți Televiziunea Liberă din Bulgaria (televiziunea BSP – nota traducătorului), ziarele Cuvânt” (ziarul BSP – nota traducătorului), Pământ”, Rusia astăzi”, Strălucire”, Încrederea mea”, Cuvântul de azi”, Timpuri noi”, Luni” şi editurile precum Zahari Stoyanov”, Licurici”, Cărticica bulgărească”, Sineva”, Persei”, Est-Vest”, Tip-Top Press” etc.

Marşul socialiştilor trece lânga catedrala Alexander Nevsky (foto: Baricada)

Despre libertatea cuvântului şi cât de important este ca aceasta să fie apărată au vorbit editorul-șef al ziarului Cuvânt”, Ivelin Nikolov, președintele Consiliului Managerial al Uniunii Ziariștilor Bulgari, Snejana Todorova şi candidatul BSP la europarlamentare, Ivo Hristov (fost șef al cabinetului președintelui Rumen Radev – nota traducătorului). Sărbătoarea a continuat cu muzica trupei Tonica SV şi a Nikolinei Chakardakova.

Ziua muncii a fost sărbătorită şi de mișcările anarhiste din Bulgaria. În Varna, Sindicatul Autonom de Lucru a organizat un miting ce a avut drept motto Solidaritate şi Lupta Socială”.

La Sofia, Federația Anarhiștilor din Bulgaria a montat pancarte în locurile publice. Pe acestea stătea scris: Nu detești zilele lucrătoare, detești capitalismul”, Solidaritate, egalitate, luptă” şi altele.

Postarea Federaţiei Anarhiştilor din Bulgaria declară modest – ”Lucruri observate în Sofia”, presentând pancarte montate pe poduri diferite din capitala bulgărească

Nikolai Draganov

Are licenţă de sociologie şi masterat de marketing de la Universitatea de Economie Naţională şi Mondiala din Sofia. Începând cu anul 2012 lucrează ca jurnalist politic - în News.bg, agenţia de ştiri BGNES şi BiT TV. În capacitatea sa de reporter parlamentar relatează despre munca celui de al 42-lea şi al 43-lea Parlament Bulgar. Este coautor filmului ”Oamenii invizibili”, care povesteşte despre oamenii fără adapost din Sofia.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *