Immanuel Wallerstein în lumea sistemelor

Recenzie cărţii ”Pentru a înțelege lumea. O introducere în analiza sistemelor-lume”

(foto: Editura Idea)

Immanuel Wallerstein. Pentru a înțelege lumea. O introducere în analiza sistemelor-lume, traducere de Ovidiu Țichindeleanu, Idea Desing & Print, Cluj, 2013

În acest volum de dimensiuni reduse, Immanuel Wallerstein sintetizează practic rezultatele cercetărilor sale anterioare, ale căror anvergură și importanță sunt suficient de cunoscute pentru a mai intra în amănunte. Pe scurt, „Am susținut că dosarele separate de analiză – care, în universitate, sunt numite discipline – mai degrabă împiedică decât ajută înțelegerea lumii. Am susținut că realitatea socială, cea în interiorul căreia trăim și care ne determină opțiunile, nu este cea a multiplelor state-naționale, ale căror cetățeni suntem, ci o entitate mai largă, pe care o numim sistemul-lume. Am mai susținut că acest sistem-lume conține multe instituții – state și un sistem interstatal, întreprinderi productive, gospodării, clase, diferite grupuri identitare – și că toate aceste instituții formează o matrice care permite funcționarea sistemului, dar stimulează în același timp conflictele și contradicțiile care străbat sistemul” (p. 8).

După o scurtă incursiune în dezvoltarea teoriei dependenței în anii 1970, căreia sistemul-lume wallersteinian îi este profund tributar, fiind practic o variație a acestuia, sociologul american se oprește asupra definirii conceptelor centrale ale analizei sistemului-lume contemporan, economia-lume și capitalismul. Prima acoperă un anumit areal geografic în care funcționează un mod de producție bine delimitat și o diviziune a muncii aferentă. Economia-lume nu este omogenă politic și cultural: statele și culturile care o alcătuiesc sunt cum nu se poate mai diverse. Acest aspect contează prea puțin în măsura în care acestea joacă roluri bine stabilite în reproducerea sistemică a economiei-lume. Economia-lume modernă este capitalistă, caracteristica definitorie a capitalismului fiind aceea a acumulării infinite de capital și a expansiunii profitului. Capitalismul nu poate exista decât într-o economie-lume, pe care o domină structural, împiedicând transformarea acesteia într-un imperiu-lume, așa cum s-a mai întâmplat în istorie, atunci când interesele politice și militare le-au devansat pe cele economice, punând astfel pe un plan secund acumularea capitalului. Eterogenitatea politică a economiei-lume moderne reprezintă o condiție indispensabilă a existenței și dezvoltării acesteia, alături de o piață aflată în continuă expansiune: numai în cazul existenței unor state diverse din punct de vedere politic pot acestea să joace cu succes rolurile care le sunt atribuite în modul de producție capitalist, menținând inegalitățile flagrante, tensiunile și antagonismele care asigură prosperitatea acestuia și penalizând eventualele state refractare, care sunt constrânse în cele din urmă la o formă sau alta de adaptare la sistemul-lume.

Preluând teoria lui Fernand Braudel, Wallerstein argumentează că deși încearcă să se confunde cu piețele, capitalismul nu face decât să coexiste alături de acestea în încercarea perpetuă de a le anihila. Nu concurența, ci monopolul reprezintă cheia profitabilității capitaliste. Pe o piață perfect transparentă, perfect concurențială, câștigurile intermediarilor ar fi drastic reduse și astfel posibilitatea acumulării de capital compromisă. Așa că tendința de concentrare oligopolistă reprezintă de fapt infrastructura economiei-lume moderne, aceasta având la bază eșecul actorilor economici incapabili să țină pasul cu logica distructivă a profitului cu orice preț. „Rivalitatea intercapitalistă feroce e trăsătura definitorie a sistemului. Doar cei mai puternici și agili supraviețuiesc. Să amintim că falimentul sau absorbția de către o altă firmă, mai puternică, constituie pâinea cea de toate zilele pentru întreprinderile capitaliste. Nu toți întreprinzătorii capitaliști reușesc să acumuleze capital. Departe de așa ceva. Dacă toți ar avea succes, fiecare ar obține doar puțin capital. Ca urmare, «eșecurile» repetate ale firmelor nu elimină doar competiția slabă, ci constituie condiția sine qua non a acumulării infinite a capitalului. Asta e ceea ce explică procesul permanent de concentrare a capitalului” (p. 41, subl. în orig.).

Transformările sociale și economice din secolele XV-XVIII, consacrate politic odată cu Revoluția Franceză și cu moștenirea subversivă a acesteia care a continuat să se dezvolte de-a lungul întregului secol XIX – au dat naștere unor ideologii pe măsură. Apărut ca o reacție la schimbare, conservatorismul va fi contestat de liberalism ca proiect emancipator la clasei burgheze, nu al întregii societăți; în scurt timp, ambele vor fi contestate de ceea ce Wallterstein numește radicalism, adică de mișcările socialiste care au constrâns liberalismul să extindă beneficiile pe care le solicita pentru burghezie la nivelul întregului social. Liberalismul centrist va deveni rapid dominant, conservatorismul și radicalismul ajungând un fel de apendice mai mult sau mai puțin îndepărtate ale acestuia din direcții ideologice diferite. Iată ideologia fundamentală care acoperă sistemul-lume capitalist.

Acestuia nu îi sunt indispensabile numai elemente omogene, unificatoare, ci și contradicții și antagonisme plurivalente. Pandantul universalismului liberal este dat de ideologii ca rasismul și sexismul. La prima vedere, acestea sunt net opuse capitalismului liberal, dar ele nu fac decât să îl întărească, proiectând false superiorități și inferiorități menite să disciplineze și să dividă forța de muncă e care se bazează pentru a se reproduce în mod constant, împiedicând-o să se coaguleze politic și să se transforme într-o amenințare reală, într-o posibilă alternativă la prezentul status-quo.

Mai departe, Wallerstein se oprește asupra mișcărilor antisistem și a modalităților inventive prin care acestea reușesc să se autosubmineze, din secolul XIX și până în prezent. Mișcările muncitorești, de exemplu, au fost mult timp sceptice în legătură cu integrarea femeilor în cîmpul muncii. Aceasta era percepută ca o strategie prin care patronii urmăreau să scadă salariile angajaților și să îi mențină subordonați intereselor capitalului, divizându-i. Nici organizațiile politice ale femeilor nu erau văzute mai bine, deoarece erau dominate de femei educate din clasa burgheză și astfel potențial periculoase pentru clasa muncitoare per ansamblu. Sufragiul femeilor era iarăși aprobat doar parțial datorită temerii că acestea nu vor vota partide socialiste, ci membri ai organizațiilor religioase sub influența cărora se aflau.

La rândul lor, organizațiile femeiești au atacat organizațiile muncitorești pe motiv că perpetuează patriarhalismul și plasează voturile bărbaților precar educați și grobieni deasupra voturilor femeilor educate. Oarecum confirmând caracterul burghez de care le acuzau muncitorii, organizațiile femeilor s-au îndreptat în primul rând împotriva problemelor cauzate de bărbații din clasele inferioare – alcoolism, violență domestică – decât a problemelor cauzate de bărbații din clasa de mijloc.

Mișcările muncitorești erau ostile și organizațiilor care luptau pentru drepturile minorităților, și mișcărilor naționaliste radicale. În primul caz, deoarece mișcările etnice erau susceptibile de a dilua eforturile unitare ale angajaților în favoarea obținerii mai multor drepturi din partea angajatorilor, iar în al doilea caz pentru că naționalismul radical, în special cel cu valențe separatiste, amenința să dezintegreze statul, privându-i pe muncitori de mijlocul instituțional cu ajutorul căruia își puteau urmări interesele în detrimentul clasei burgheze.

În sfârșit, și organizațiile femeilor au fost reticente în raport cu mișcările etnice datorită faptului că mulți bărbați imigranți semianalfabeți aveau drept de vot, în timp ce femeilor, oricât de educate, acest drept le era refuzat. Pretenției mișcărilor naționaliste radicale de a întemeia noi state li se răspundea printr-un scepticism generalizat referitor la posibilitatea ameliorării condiției femeilor odată ce acest demers ar fi avut succes. La rândul lor, minoritățile considerau femeile ca fiind susținătoare ale grupului etnic dominant și încercau să le convingă că numai după ce cauza lor ar fi reușit problemele acestora ar fi putut fi abordate și soluționate în mod satisfăcător.

Fiecare mișcare antisistemică punea deci (așa cum multe procedează și astăzi) propriile priorități deasupra mizelor celorlalte mișcări antisistemice, fiind puțin spre deloc deschise la negocieri în această direcție. Cum să nu iasă triumfător liberalismul centrist și pe deasupra și hegemonic dintr-o astfel de încurcătură?

În încheiere, Wallerstein distinge între două tipuri de libertăți care se cuvine să fie urmărite ambele ca scopuri în sine: libertatea majorității, respectiv libertatea minorităților. Tocmai lipsa unui acord asupra acestei chestiuni a erodat profund și continuă să afecteze și în prezent mișcările antisistemice. „Dacă am presupune că toată lumea e în favoarea libertății (o presupunere grăbită), ne-am confrunta cu enorma și nesfârșita problemă de a decide care e linia ce separă libertatea majorității de libertatea minorităților – adică, în care sfere anume și în ce chestiuni e mai importantă una decât cealaltă. În lupta pentru sistemul sau sistemele care vor urma sistemului-lume actual, ruptura fundamentală îi va separa pe cei care doresc să extindă ambele libertăți – cea a majorității și cea a minorităților – de cei care vor să creeze un sistem de nonlibertate sub masca unei preferințe fie pentru libertatea majorității, fie pentru libertatea minorităților” (p. 106).

Emanuel Copilaș

Emanuel Copilaș (1983) este lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Este autorul lucrărilor Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc, 1948-1989, Iași, Institutul European, 2012; Incursiuni în istoria politică și intelectuală a secolului XX, Iași, Adenium, 2014; Națiunea socialistă. Politica identității în Epoca de Aur, Iași, Polirom, 2015; Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017. Cărți coordonate: Marele jaf postcomunist. Spectacolul mărfii și revanșa capitalismului, Iași, Adenium, 2017; Liberalismul: pro și contra. O idee ce refuză să moară, deși nu știe ce o ține în viață (împreună cu Sorin Adam Matei și Caius Dobrescu), Iași, Adenium, 2017; Sfârșitul istoriei se amână. O radiografie a postcomunismului românesc, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017. A publicat articole în diferite volume colective și reviste de specialitate: East European Politics and Societies, Sfera Politicii, Studia Europaea, Revista de Stiinte Politice, Revista Romana de Geografie Politica, Impact Strategic, Geopolitica, Annales Universitatis Apulensis Series Historica, Anuarul Institutului de Istorie George Baritiu Series Historica, Valahian Journal of Historical Studies, Romanian Review of International Studies, Political Studies Forum, Geographica Timisensis, Colloquium Politicum, South East European Journal of Political Science, Colocviu Strategic, Symposion. Colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac. Domenii majore de interes: teoria relațiilor internaționale, ideologii politice, economie politică, sociologie politică, istorie politică, radicalism politic.

Postări asemănătoare


One Comment

  1. Pingback:Immanuel Wallerstein în lumea sistemelor – PLATZFORMA

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat