Enikő Vincze: Problema locuirii din România lovește deja și clasa de mijloc și asta o face mai vizibilă

Interviu cu profesoarea și activista pe subiectul locuirii, despre mișcarea pentru dreptul la oraș din România, dezvoltarea orașului Cluj și posibilitățile de cooperare între organizațiile locative din UE

Enikő Vincze (sursă: Enikő Vincze)

Enikő Vincze este profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România, și activistă pentru justiție locativă, membră a grupului local Căși social ACUM! care reunește etnici români, maghiari și romi, și intelectuali publici din diferite domenii alături de victimele nedreptăților locative. În ultimii 10 ani, a efectuat cercetări și a publicat despre rasializarea romilor și rasism, procesele de ghetoizare și segregare teritorială, politica locuințelor și rezultatele acesteia, precum și dezvoltarea urbană inegală rasializată. Ea este coeditor al unor recente volume precum Racialized Labour in Romania: Spaces of Marginality at the Periphery of Global Capitalism (Palgrave), și The Romani Women’s Movement Struggles and Debates in Central and Eastern Europe (Routledge).  Enikő participă la acțiunile directe, litigiile strategice, cercetarea militantă și publicațiile mișcării locale, naționale și europene pentru dreptate locativă 

Enikő Vincze a participat la conferința ”Inegalități Urbane”, organizată la Sofia de Colectivul pentru Intervenții Sociale cu sprijinul Fundației Rosa Luxemburg. Ea a acordat acest interviu privind mișcarea locativă din România, probleme dezvoltării orașului Cluj-Napoca și diferite aspecte ale politicilor locative din UE. 

Doamna Vincze, ați venit la un eveniment din Sofia dedicat practicilor activiste și teoriilor sociale urbane. De asemenea, reprezentați mișcarea locativă din România. Ce trebuie să știm despre această mișcare din România care a obținut o mai mare amploare în ultimii ani?

Această întâlnire e un cadru inedit în regiunea Central-, Est- și Sud-Europeană. Eu cred că implicit se încearcă aici și crearea unui spațiu pentru a exprima perspectivele dinspre această regiune asupra unor probleme globale sau asupra modului în care problemele globale, precum inegalitatea urbană, se manifestă în țările noastre. Deci apreciez foarte mult că s-a ivit ocazia aceasta datorită colegilor din Sofia și mă bucur că am putut contribui la discuții.

Eu sunt persoană care lucrează și în sfera academică, deci nu am venit aici doar ca activistă pentru dreptate locativă. Dar cum îmi place mie întotdeauna să le combin, și în prezentarea mea de la acest forum am încercat să îmbin cele două dimensiuni prin care acționez. Desigur, nu fac singură activismul pentru locuire, ci împreună cu mai multe grupuri din din România. Avem o istorie de vreo 12 ani. Cunosc mai bine situația din Cluj, dar organizarea s-a întâmplat  în moduri similare în București și în Cluj, prin Căși Sociale ACUM în Cluj, iar în București prin Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire. Există mai multe paralele între mișcările noastre locale, chiar și înainte de a ne fi întâlnit și de a fi format în 2017 Blocul Pentru Locuire, rețeaua noastră națională. Deci cumva fără să ne cunoaștem prea bine înainte, am avut aceeași idee de organizare sau de a observa problemele crizei locuirii. Atât în Cluj, cât și în București, a fost câte o evacuare în grup a mai multor persoane rome, care ne-a atras atenția, ne-a revoltat și față de care am simțit că trebuie să facem ceva. În Cluj a fost o evacuare din niște case din fostul fond de stat de locuințe și din barăcile informale pe care oamenii și le-au făcut în jur în timp, când, după 1990, tinerii au crescut și nu au avut unde să se mute. Iar în București a fost o evacuare a mai multor familii dintr-o clădire retrocedată. Mai încolo am început să documentăm și analizăm ce alți factori au făcut posibile aceste evacuări, dincolo de rasismul instituțional care îi afectează pe romii sărăciți, evacuați din vechile lor locuințe. Am analizat legislația locuinței dinainte și după 1990, am analizat legislația retrocedărilor, am documentat dezvoltarea imobiliară din jur, tot ceea ce reflecta că terenurile unde locuiau persoanele sortite evacuării au dobândit o valoare mare pe piața imobiliară, și primăriile au curățat cumva zonele respective de așa-zisele elemente nedorite, contribuind astfel la creșterea valorii imobiliare ale acestora.  

În general, am observat cum dezvoltarea acestor orașe, precum Cluj și București, și modul în care s-a transformat România după 1990, cu privatizări și așa mai departe, afectează inegal cetățenii, adică locuitorii orașelor. Ei sunt afectați inegal nu doar din punct de vedere economic, ci și prin existența unui rasism instituțional, care face posibile evacuările și au impactul pe care l-am observat că îl au asupra  persoanelor de etnie romă cu venituri reduse. 

Noi, activiștii neromi, având poziții sociale mai privilegizate, am învățat împreună cu victimele rome directe ale evacuărilor, cum să comunicăm între noi, care este importanța acționării comune și ce ar trebui să gândim și să facem împreună pentru a ne exprima nu doar solidaritatea, ci în primul rând pentru a pune presiune asupra autorităților administrației publice să își îndeplinească obligațiile față de oameni și în problemele locuirii.

Ce se poate spune despre profilul social sau profesional al activiștilor sau participanților în acest această mișcare? Si mai mult, de unde se găsește energie necesară activismului. Mi se pare o importantă întrebare pentru că în Bulgaria avem aceleași procese legate de evacuări și așa mai departe. Dar nu apare astfel de rezistență. Deci, care e secretul? Ce ne diferențiază? Ce aveți în plus în România?

Eu personal am simțit și simt în continuare o revoltă profundă, o furie față de autoritățile publice datorită nedreptăților pe care le fac zi de zi atât la nivel central cât și la nivel local, și astfel facilitează și accentuază efectele nefaste ale economiei capitaliste. Ele fac asta prin politicile lor economice, fiscale,  sociale, locative, de sănătate, de educație și așa mai departe. Administrațiile publice locale și centrale au instrumentele puterii în mâinile lor, decid asupra bugetelor și direcțiilor dezvoltării, și toate deciziile lor de  până acum arată că ei lasă oamenii evacuați fără adăpost, nu îi interesează aspectele sociale și umane ale evacuării, doar să vorbească, ză zicem, despre sfințenia proprietății private, despre disciplina în construcții, despre regenerare urbană. În Cluj, de exemplu, care credeți că a fost soluția oferită persoanelor evacuate dintr-o zonă centrală a orașului? Primăria a găsit un teren în apropierea rampelor de deșeuri și acolo le-a construit niște case modulare, niște unități locative pentru persoane fără adăpost, cum le zice. Iar aceste intervenții și planuri ale autorităților sunt revoltătoare. Dacă umbli cu ochii deschiși prin oraș și observi suferința oamenilor, nu poți să nu vrei să faci ceva împreună cu ei, pentru ei, prin creșterea presiunii asupra autorităților care încearcă să se ascundă în spatele unor ideologii liberale despre meritocrație și competiție.

Societatea română e mai solidară? Sau oamenilor le pasă mai mult?

Am fost, poate, deodată mai mai mulți care aveam această tentă de a politiza lucrurile, de a vedea destinele umane individuale ca parte din ceva mai mare. Ne-a revoltat, cum spuneam, că așa ceva se poate întâmpla unor oameni, și, în plus, cum această expulzare din locuințe a încercat să se justifice prin rasism și prin ura împotriva săracilor și a romilor, sau prin dorința de a dovedi că ei nu au loc în oraș. Conform acestor poziții, ei pot să lucreze în oraș, mai ales muncile grele și slab plătite și stigmatizate, cum sunt cele din industria salubrității, dar nu vrem să îi vedem în oraș printre noi. 

Eu, la rândul meu, făcând cercetări începând din 2000 în domeniu, despre  inegalități, sărăcie, marginalizare, văzând ce s-a întâmplat în Cluj cu evacuările, am simțit că nu mai pot să fac pur și simplu cercetări despre aceste teme. Deci pentru mine, pe lângă revolta deja amintită, imboldul pentru activism a venit și din dorința de a depăși limitele unei abordări intelectuale și academice a unor probleme sociale acute. Simțeam că trebuie să fac ceva și cel mai la îndemână a fost să încerc să fiu alături de victimele acestor evacuări. De atunci, desigur, gândim împreună ce să facem, și primim din când în când și provocări în ceea ce privește posibilitatea co-acțiunii între neromi și romi. De exemplu, unii poate mă contestă, spunându-mi, că, dacă tu nu ești de etnie romă, cum anume este posibil să te credem că ceea ce faci este ceva credibil. Sau că doar romii pot să acționeze spre binele romilor. La asta eu întotdeauna spun, că solidaritatea politică trebuie construită în jurul unor valori în care credem cu toții, precum antirasismul și egalitatea, ea nu rezultă natural din etnia sau poziția socială a cuiva. Iar ceea ce pot să fac eu ca intelectual public, este să creez situații în care noi toți putem acționa împreună, și în care crește posibilitatea ca să se audă revendicările celor care de altfel nu sunt auziți de autorități. Sunt convinsă că și neromii au dreptul să lupte împotriva rasismului, iar lupta antirasistă devine mai puternică datorită colaborărilor și solidarităților trans-etnice.

Nu vă confruntați cu o rezistență verbală, că există un fel de conspirație internațională să fie susținuți romii? Pentru că în Bulgaria mi se pare că au fost cazuri când se încearcă construirea unor locuințe sociale și o tendință naționalistă se revoltă că se fac mai mult locuințe pentru cei care nu merită.

Da, da. Există și această poziție în partea majorității populației, pe care și primăria clujeană de exemplu o preia din când în când, spunând și că este un risc să construim noi în Cluj mai multe locuințe sociale, pentru că dacă o să facem așa, o să vină prea mulți oameni săraci în Cluj. Asta este o gândire care denotă rasismul majoritarilor nu doar față de romi dar și față de categoriile sărace.

Cum confruntați această rezistență a majoritarilor?

De exemplu prin a spune, că oamenii pe care îi desconsideră și instituțiile și persoanele mai privilegiate ale sistemului, uită de faptul că ei prestează munci utile orașului și au dreptul la oraș, la serviciile sale de toate felurile. Noi încercăm, deci, să scoatem din invizibilitata munca lor, și să facem opinia publică să îi recunoască valoarea. În cazul Clujului, vorbim de exemplu despre persoane rome care locuiesc lângă rampele de deșeuri. O bună parte dintre ele, cum spuneam, au fost relocate acolo forțat din oraș, și o parte dintre acestea lucrează în salubritate. Deci, practic, ei fac curățenia în oraș, ei strâng deșeurile populației locale. O altă parte din locuitorii din Pata Rât lucrează efectiv pe rampa de deșeuri, ei sunt cei mai vechi locuitori de aici. Ei fac munca de selectare pe rampele de deșeuri,  pentru că încă este nevoie de această muncă în continuare pe rampele non-ecologice încă existente în oraș. Și mulți majoritari și multe instituții publice se prefac că nu știu despre asta, sau că munca asta nu ar fi utilă și valoroasă. Dacă o zi oamenii aceștia ar refuza să iasă la lucru, ne putem da seama cum ar arăta orașul. Deci încercăm să aducem în față faptele acestea, știind că oamenii aceștia nu stau cu mâna întinsă și nu așteaptă ajutor gratuit de la stat sau milă. Oamenii aceștia pur și simplu își revendică dreptul de a fi orășeni, așa cum sunt și alții, și din moment ce muncesc și locuiesc și s-au născut în acest oraș, au dreptul la o locuință adecvată în oraș, este inadmisibil să locuiască în preajma rampelor toxice de deșeuri unde sunt condamnați la moarte prematură.

Este o legendă, că orașul Cluj are cea mai reușită poveste urbană din România, că a atras investiții străine și a dezvoltat industria IT, și așa mai departe. De exemplu, mișcarea locativă din Sofia Salvează Sofia a mers la Cluj, s-a întâlnit cu primarul și a fost foarte mulțumită de ceea ce a văzut. Cum priviți voi povestea succesului clujean?

Nu cunosc foarte bine activitatea acestei mișcări sau organizații, însă numele Salvați Sofia îmi sună similar cu Uniunea Salvați România, care a crescut dintr-o mișcare ecologistă și apoi a devenit partid politic. La început a pretins că nu are ideologie politică, dar a acționat pe parcurs ca partid de dreapta. Acest partid a crescut destul de rapid cu un val de noi promisiuni pentru ceva bine, pe care partidele tradiționale ori nu le-au mai făcut, ori lumea nu mai avea încredere în ele. Astfel, mulți au început să aibă încredere în USR, mai ales persoane din clasa de mijloc și ecologiștii, și partidul a ajuns rapid în consilii locale, în parlament și apoi și la guvernare, iar acum înapoi în opoziție la nivel central. Însă, din păcate, a devenit poate cea mai puternică portavoce pentru continuarea privatizării, de exemplu în sănătate și în educație. Deci nu știu, poate mișcarea Salvează Sofia arată similarități cu modul cum s-au întâmplat lucrurile în România prin ideologia salvatoare. Dacă este așa, nu mă mir că nu ne-au căutat și pe noi când au mers în Cluj.

Anticorupția este un subiect pentru ei.

Da. Și în România, acest partid, reduce toate problemele societății la existența corupției și refuză să vadă, pentru că are orientare de dreapta, cum creează de fapt capitalismul nedreptăți, inegalități dar și corupție sistemică. 

Continuând să vorbim despre succesul clujean, trebuie să menționăm că acesta este un succes al orașului neoliberal, care se bazează și pe portretizarea sinelui ca oraș magnet, oraș smart, oraș al festivalelor, oraș prietenos cu investitorii.  În cele patru și ceva de mandate ale primarului Emil Boc, Clujul a fost foarte receptiv la ideologia orașului neoliberal și municipalitatea a învățat cum trebuie să atragă investiții străine, dar și cum se atrage o populație căreia i se induce că este demnă de acest oraș dacă este capabilă să plătească prețul și costurile locuirii în Cluj. Ca parte a acestui proces, orașul a fost creat ca un paradis al dezvoltatorilor imobiliari, făcând legătura între investitori și între o populație capabilă să plătească marile costuri ale profiturilor câștigate de către aceștia. Primăria a făcut foarte multe și ideologic și propagandistic pentru construirea acestei imagini. De multe ori, povestea despre Cluj se suprapune cu povestea de succes a unui primar neoliberal care răspunde cerințelor creării unui oraș neoliberal, în care și guvernarea locală devine antreprenorială. Modelul astfel creat poate fi, și este promovat mai departe pe piața de toate felurile ca un exemplu pentru celelalte orașe din România. În aceste procese, inclusiv pe plan local dar și al promovării translocale, experții Băncii Mondiale au jucat un rol important. 

Pe de altă parte, primarul Clujului a învățat cum să producă sistematic noi și noi promisiuni de dezvoltare infrastructurală, de drumuri, parcări, parcuri, piste de biciclete, piste de autobuze, dintre care unele nu s-au realizat niciodată, altele s-au realizat foarte târziu, fiind înlocuite în mers de noi promisiuni care prin presupusa lor atractivitate au ascuns nerealizările anterioare.

România în general s-a dezvoltat prin clasa de mijloc. Ar fi o poveste de succes a clasei de mijloc. Așa am înțeles dezvoltarea României în ultimii ani. Dar presupun că România nu are doar clasă de mijloc. Și cum se simt oamenii din Cluj care nu sunt IT-iști sau poate nu au acest acces la știință tehnocratică dar locuiesc în acest oraș?

Cumva s-a creat și imaginea asta, că așa-zișii IT-iști ar fi de vină pentru că orașul Cluj este atât de exclusivist sau atât de scump. Dar, defapt, ce trebuie văzut este că toate s-au întâmplat cum s-au întâmplat datorită legii de bază a capitalismului, care este acumularea de capital. În capitalismul de azi, idealul dezvoltării post-industriale este cel al economiei digitalizate și al economiei bazate pe servici. Acesta este contextul în care și în Cluj apar IT-iștii, și se crează atât practic, cât și ideologic, ruptura dintre ei și restul populației. Dar să nu uităm că și  această categorie socială a IT-iștilor este foarte diversă. Nu toată lumea câștigă salariile cele mai mari prin care se promovează domeniul, însă este adevărat că salariile din acest sector depășesc nivelul salariului mediu, iar acest lucru este pus în joc când se încearcă a se justifica costurile mari ale locuirii și vieții în Cluj. Să nu uităm nici de faptul, că ei lucrează pentru companii multinaționale într-un regim de outsourcing, și au salarii mai mici decât colegii lor din țările capitalismului avansat. Și, până la urmă, și ei sunt angajați, își vând forța de muncă angajatorilor și în acest sens sunt și ei, ca și celelalte clase lucrătoare, supuse exploatării muncii, nu sunt unionizați; iar mai nou, de când munca de acasă s-a familiarizat și începe să se permanentizeze, de cele mai multe ori preiau costurile muncii ce țin de costul spațiului de muncă și al utilităților. Pe lângă IT-iști, Clujul mai este și un centru bancar, deci să nu uităm că mulți lucrează în acest sector, sau în sectorul asigurărilor, și în sectorul bugetar, inclusiv cel al învățământului universitar și în administrația publică locală, unde în ultimii ani au crescut salariile. Deci sunt mai multe categorii sociale în oraș care căștigă la nivelul sau peste salariului mediu, care sunt țintiți ca și consumatori cu bani de către dezvoltatori și de instituții financiare, dar și de servicii sau organizatorii de evenimente. Și atunci, asta ar trebui să ne preocupe mai mult, să ne întrebăm cine profită de pe urma acestei dezvoltări și de pe urma rupturilor create între clasele lucrătoare. Ei sunt marii investitori inclusiv din domeniul dezvoltării imobiliare și capitaliștilor din sectorul IT.

Am o dublă întrebare. În primul rând pe scurt, care credeți că e cea mai mare reușită a mișcării locative din România deocamdată? Și în al doilea rând, cum priviți interesul din partea unor mișcări incipiente bulgărești pentru dreptul la oraș? În ce măsură sunteți deschiși la interacțiune cu ele?

Problema succesului mișcărilor sociale e o chestiune foarte delicată. De multe ori ne pierdem speranța și încrederea în propriile noastre forțe. Pentru că știm multe lucruri, facem multe acțiuni, dar nu prea vedem victorii concrete pe măsura așteptărilor noastre. Asta însă înseamnă că regimul locativ este foarte central economiei politice capitaliste, și din acest motiv nu se lasă schimbat. Succesul activismului locativ nu se poate măsura  precum se măsoară activismul pentru parcuri, pentru spații verzi sau piste de biciclete. 

Însă, nu trebuie să ne minimalizăm efectele. Important este să fim consistente și consecvente în ceea ce facem de-a lungul anilor sau chiar mai multor decenii. Iar asta este capacitatea de a insista pe anumite lucruri. Cred că asta a fost cel mai mare succes politic al nostru. Că în urma celor 12 ani de insistență activistă am reușit să punem dreptul la locuire pe agenda publică, să o transformăm dintr-o chestiune care pentru mulți a însemnat o problemă personală, într-o chestiune politică. De exemplu, în Cluj, anul trecut, am fost plăcut surprinși într-un fel că strategia de dezvoltare locală pe care a elaborat-o Banca Mondială pentru oraș pentru următorii șapte ani, până în 2030, ne-a citat foarte des scrierile de toate felurile. Articole academice, articole din ziarul Cărămida, documente postate pe pagina noastră de internet sau pagina de facebook. Atât în descrierea problemelor, cât și cu privire la propunerea unor soluții de creștere a stocului de locuințe sociale. Apoi, o victorie concretă a fost că am câștigat un proces în justiție împotriva primăriei, pe chestiunea ilegalității și caracterului discriminator al criteriilor de atribuire de locuințe sociale, elaborate și implementate de primăria Clujului. Am atacat practicile administrative la  Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și în justiție. De pe urma acestor demersuri, primăria a fost nevoită să schimbe mare parte din criteriile contestate de noi. Dar, dincolo de acest succes și de faptul că ne-am bucurat de el,  important este să se crească fondul de locuințe sociale. Iar pe tema asta este nevoie de mai multă presiune din partea mai multora care au nevoie de locuințe sociale adecvate în acest oraș, pentru că veniturile lor este mai mic decât venitul mediu pe economie și nu au în proprietate o locuință. Pentru asta, în continuare este nevoie de noi pentru a contribui la mobilizarea și solidarizarea tuturor care suferă de pe urma crizei locuirii în Cluj și care sunt gata să își exprime nemulțumirea alături de grupul nostru de activiști. Pentru a contribui la crearea unei presiuni de masă care contează în ochii administrației locale, în analizele și mesajele noastre politice vorbim despre costurile mari ale locuirii, ale chiriilor, dar vorbim și despre efectele nefaste ale urbanismului privatizat, ale dezvoltării spațiale haotice, și despre cum suferințele și nevoile locative ale oamenilor sunt transformate în surse ale profitului făcut de dezvoltatorii imobiliari. Toate lucrurile acestea încep să fie deja resimțite și de clasa de mijloc în orașul nostru. Eu cred că până când locuirea pare să fie “doar” o problemă a celor săraci, nu are șanse să fie preluată de decidenții politici ca o problemă. Dar acum, când clasa de mijloc din orașele mari resimte tot mai mult criza locuirii, tradusă și în cazul lor în inaccesibilitatea financiară a locuințelor adecvate, atunci șansele de mobilizare cresc.

Privind interacțiunea cu omologii?

Sper să continuăm colaborarea și cu grupul care a organizat acum această conferință în Sofia. Desigur, e mai ușor să lucrezi cu oamenii care au convingeri ideologice politice similare. Dar întotdeauna este dificil să aduci împreună activiștii și cercetătorii din academie și practicienii care ocupă poziții în administrația publică. Oircum ar fi, cred că este foarte important ca activistele din țările Central-, Est- și Sud-Europene să se alieze, pentru că de multe ori, când la nivel european sau internațional se discută despre criza locuirii, perspectiva acestei regiuni este mai puțin recunoscută, dominând perspectivele din țările capitalismului avansat unde, de exemplu, financializarea locuirii se pune în alți termeni decât la noi. Însă, este nevoie să și colaborăm dincolo de diferențele regionale, pentru că este nevoie de presiune și asupra instituțiilor europene pentru ca acestea să își schimbe politicile economice, fiscale, monetare astfel încât să crească șansele asigurării accesului la locuințe adecvate pentru toți. Interesul nostru este ca Uniunea Europeană să își asume o politică a locuirii, să-și modifice politicile economice care, de exemplu, prin legea competiției, au susținut circulația liberă și nereglementată a capitalului imobiliar, iar prin politicile sale fiscale a limitat investițiile publice ale statelor membre în servicii publice, inclusiv în locuințe publice. Deci ar trebui schimbate multe lucruri la toate nivelele, local, regional, național, transnațional.

Această problemă locativă oare la nivel european trebuie să se rezolve de exemplu prin fondurile structurale sau prin PNRR? Sau trebuie să fie o problemă rezolvată local prin administrațiile locale?

Statele naționale sunt politic responsabile față de drepturile cetățenilor lor. Deci ele ar trebui să își respecte obligațiile și în domeniul locuirii. Din ce bugete fac asta, este altă problemă, desigur se poate discuta cum se completează bugetul public cu resurse ale fondurilor structurale europene. Dar să nu uităm că proiectele sunt chestii tehnice, vin și pleacă, au doar obiective de proiect, au doar o responsabilitate managerială, și se implementează acolo unde sunt actori competivi în câștigarea unor proiecte scoase la competiție. De aceea, noi susținem că asigurarea dreptului la locuință adecvată pentru toți este responsabilitatea politică a statului, pe care și-o poate exercita prin decizii politice și schimbări legislative adecvate, pe baza unor strategii de lungă durată și planuri anuale concrete de realizare de locuințe sociale publice. În ceea ce privește Uniunea Europeană, mă gândeam mai degrabă nu doar la fondurile europene, ci la schimbarea politicilor economice, cum e de exemplu legea competiției europene, cum spuneam și mai sus. Această lege, de exemplu, face imposibil ca într-un stat, pentru a elimina profitul companiilor din costurile construirii de noi locuințe, construcția locuințelor sociale să se facă prin companii de stat, pentru că firmele private, pe baza acelei legi, ar putea să conteste asta la nivelul Comisiei Europene.

Astăzi sunt alegerile franceze unde Jean-Luc Melenchon se opune la o Europă a competiției. E o opunere care susții și tu dacă înțeleg corect da.

Da, așa este. Și sunt convinsă, că luptele noastre pentru dreptate locativă și locuire vor fi de succes dacă și noi vom reuși să fim parte din schimbările politice mai largi. Mă gândesc la acele schimbări, care arată că există alternativă față de capitalism și este nevoie de ea tot mai mult, și nu doar din motive economice, ci și ca alternativă față de naționalismele și războaiele prin care unii azi răspund la criza globalizării neoliberale. 

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.

Vladimir Mitev

Jurnalist de știri și analize internaționale. A lucrat pentru revista săptămânală bulgară ”Tema” între 2008 și 2015. Fondatorul blogului bilingv româno-bulgar ”Podul prieteniei”. Articolele și traducerile lui au aparut în agenția BGNES, revistele ”A-specto”, ”Economie”, blogul ”Bulgaria Solidară”, și altele. A publicat şi în revistele românești Decât o Revista și Q Magazine, în revistele culturale Vatra şi Poesis, ca și pe site-ul românеsc de stânga Critic Atac. În prezent face doctorantură de literatură iraniană la Unversitatea din Sofia. Începând cu iunie 2020 dezvoltă în limba română, limba bulgară, limba engleză şi alte limbi blogul ”Podul persan al prieteniei”. Din vara anului 2021, el este co-gazda podcastului de relații internaționale "Discuţii transfrontaliere" în colaborare cu jurnalista poloneză Malgorzata Kulbaczewska-Figat.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.