Parcursul verzilor, de la compromisul cu partidele istorice, transformat intre timp in ambiţie de a câştiga „centrul politic”, adică tocmai terenul pierdut de acestea
O mare neagră cu insulițe verzi, în marile aglomerații urbane, roșii, undeva între nimeni și nimic, precum și o zonă limitrofă, periferică, albastră, înspre Est – așa arată harta electorală a Germaniei după ultimele alegeri europarlamentare.
Succes incontestabil al verzilor care au rezultate istorice. Mai mult decât atât, multe sondaje de opinie îi dau ca și câștigători ai alegerilor parlamentare federale, cu aproximativ 1-2% peste partidul istoric CDU, dacă acestea ar avea loc în această perioadă. Este fără discuție un moment de inflexiune în istoria politică a Germaniei în care partidele istorice încep să piardă masiv din procente, voturi care merg în principiu în două direcții, ori la verzi, ori iar partidele de extremă dreaptă, precum AfD.
Un lucru este însă cert, ei au câștigat în mai toate orașele mari din Germania și sunt deosebit de populari în special în orașele foarte bogate, precum Hamburg și Munchen (capitalele celor mai bogate a treia și a șaptea regiuni din Europa), sau Stuttgart. Alt lucru la fel de cert este că verzii sunt puternici numai în nucleul dur European, Germania, Franța și Marea Britanie, in restul Vestului și Nordului Europei fiind destul de slab reprezentați, iar in Est, poate unde ar fi cea mai mare nevoie de ei (o să vedem mai târziu de ce), total inexistenți.
Înainte de a face o scurtă trecere în revistă a agendei lor politice precum și o scurtă istorie a lor în Germania, se merită amintit un articol recent din Spiegel despre Katharina Fegebank, lidera verzilor din Hamburg, ”powerhouse-ul” lor în Germania. Articolul, puțin ironic intitulat Kretschmann-Gen, adică ”Gena lui Kretschmann”, face un portret interesant al tinerei aspirante la primăria Hamburgului Aparițiile și luările sale publice de poziție sunt un ghiveci cu de toate: de la oportunism, de multe ori vecin chiciului, atunci când cântă colinde și spune povești la târgul de Craciun, sau împărțind cafea caldă pelerinilor la funeraliile lui Helmut Schmidt, până la ambivalența în atitudine vizavi de Olaf Scholz (primarul Hamburgului din timpul protestelor G20, din 2017, între timp Ministru de Finanțe) de la parteneriat cu administrația locală și cu modul cum s-a organizat summitul, până la distanțare și critică vehementă pe măsură ce protestele și situația a escaladat. Cuvintele cheie care descriu angajamentele ei politice sunt ”vernünftige Mitte” – un centru politic rațional, care e conștient de problemele sociale existente și încearcă să lupte pentru ele, dar care știe să găsească mijloacele necesare rezolvării acestora, fie că aceasta înseamnă coaliții cu conservatorii sau cu marele capital, așa cum lui Winfried Kretschamann, modelul ei politic, i-a reușit, în landul Baden-Württemberg.
Sunt verzii de dreapta sau de stânga, sunt anti-capitaliști sau anti-globalizare…?
Proiectele politice ale verzilor Europeni, pe siteul lor în Engleză, pe diverse teme, precum protecția mediului, migrație, acorduri comerciale internaționale, drepturi ale angajaților și taxare sau reforma instituțiilor UE, sunt destul de împrăștiate și arată mai degrabă a luări de poziție sau articole, așa că am să fac mai mult referire la cele de pe siteul celor din Germania, unde sunt prezentate mai concis și sub formă de agendă politică.
Ce conține?
Pe partea de mediu sunt aduse în prim plan, în mod evident, țintele de 45% energie regenerabilă produsă până în 2030 și chiar 100% până în 2050, în Uniunea Europeană. Planul acesta îndrăzneț ar trebui finanțat de o nouă instituție, un fel de agenție pan-Europeană a mediului, iar banii ar trebui să vină, pe de o parte, din contribuțiile statelor membre (”mai bine 0,7% pentru proiecte pan-europene și chiar globale de mediu, decât 2% pentru armată și înarmare”), pe de altă parte din taxare (a combustibilor fosili, a ”giganților IT” și prin controlul paradisurilor fiscale de pe teritoriul UE). Evident un Minister de Finanțe European e necesar pentru asta, propunere care e tot pe lista verzilor.
În legătură cu instituțiile Europene se recunoaște rolul șters și destul de nesemnificativ al Parlamentului European în a propune legi, drept pentru care se impune ”o democratizare a sa”. Cum anume trebuie aceasta să se întâmple nu prea e clar specificat, însă cert este faptul că e necesară ”o mai bună comunicare între parlamentele naționale și cel European”.
Legat de acorduri comerciale internaționale și protecția angajaților, verzii sunt destul de clar pe poziții anti-TTIP, anti-CETA, cel puțin pe formele lor actuale, și mai menționează că Organizația Comerțului Mondial trebuie să respecte prevederile Organizației Internaționale a Muncii.
Se mai menționează și despre un Salariu Minim pe Economie European, însă fără indicii despre cum ar putea fi ajustat acesta în funcție de nivelul de trai local.
Summa summarum programul este un pomelnic de formulări șic, axate pe teme de foarte mare actualitate dar și foarte mediatizate, prezentate de pe poziții relativ adversative, în sensul contestării stării actuale de fapt, însă nu prea dur, să nu supere multă lume.
Sunt într-adevăr abordări de pe poziții moderat de stânga, însă fără să puncteze și să critice originea și cauzele lor. Discursul poate fi ușor confundat cu cel al fostului ALDE European (actualul ReNew Europe), poate cu diferența că la verzi lipsește mercantilismul domnului Verhofstadt, care se plângea că de ce nu avem și noi ”Google-ul nostru, European”. Este un marketing politic inteligent care îl fac verzii, care au realizat faptul că dualismul politic partide populare – partide social-democratice este cam pe sfârșite iar ceva va trebui să umple golul lăsat. Categoric sunt aspecte absolut necesare în programul lor, dintre care mai ales apelul la o agenție a mediului și la solidaritate financiară pentru a o susține. Acesta are indiscutabil ceva din tonul internaționalist al stângii, și din necesitatea abordării problemei în mod global, complet opus mercantilismul tipic liberal, de dreapta.
Tonului critic vizavi de criza Euro și actuala recesiune economică în aproape toate statele din Sudul Europei, îi lipsește punctarea vinovaților acestei crize, și anume marele capital financiar franco-german. În contextul discuției legate de refugiați și migrație economică nu se pomenește deloc despre migrația intra-Europeană și depopularea masivă de forță de muncă calificată, și nu numai, a unor state precum România sau Bulgaria, precum și cauzele ei.
Dacă tot este vorba de verzi și de Europa de Est, nu se menționează niciunde în programul lor despre diferențele evidente de cele două părți, Est și Vest. Măsurători ale Agenției Europene de monitorizare a calității Aerului arată clar că din acest punct de vedere nu a căzut cortina de fier.
Legat de Venitul European minim garantat, o tema foarte la modă și șic, nu prea se înțelege cum se diferențiază un ”partid rațional de centru” de discursul de la Davos care și el este cu totul în favoarea lui.
Un pic de istorie despre apariția și evoluția lor în Germania
Istoria lor ca partid, în forma actuală, începe în ianuarie 1980, când mai mulți politicieni de stânga din opoziția de atunci, activiști, militanți pentru drepturile omului, pentru dez-înarmare și de-nucleazare, se reunesc la primul congres, la Karlsruhe. Rădăcinile partidului se găsesc însă mult mai înainte, în protestele de la 1968 și în inițiativele civice și mișcările studențești care au luat la ele parte. Or fi ei acum foarte iubiți în marile orașe, însă la acel moment primele adunări de partid și chiar primele succese politice le-au înregistrat în Baden-Württembergul rural (la Karlsruhe s-au înființat, după cum am spus, iar pe 16 Martie 1980 întră pentru prima oară în parlamentul regional, al landului).
La alegerile federale din 1983, ajutați și de colapsul coaliției social-liberale condusă de Helmut Schmidt, intră pentru prima oară în Bundestag și de aici încep problemele.
De atunci și până în zilele noastre verzii au fost permanent prezenți în parlament, iar programul precum și structura partidului a fost în mod fundamentală modelată de cele două facțiuni din interiorul lor: Realos și Fundis. Înainte de a povesti pe scurt despre ele se merită precizat că au fost momente în istoria partidului, și deloc puține, în care acesta a fost într-atât de divizat pe cele două linii, încât conflictul dintre ele, de multe ori mai mare decât cu alte partide, a costat voturi bune partidul sau putea chiar să îl fărâmițeze cu totul.
Realos sunt membrii dispuși la compromisuri pe agenda verzilor, în negocierile cu alte partide pentru formarea de coaliții și pentru guvernare. Cele mai marcante figuri politice ale verzilor, precum Joschka Fischer, Cem Özdemir sau Winfried Kretschmann.
Fundis, sau fundamentaliștii cum mai sunt numiți, sunt facțiunea radicalilor, de stânga (în opoziție cu ”centrul rațional de care vorbeam”) care nu vor cu niciun preț să renunțe la principiile de bază de la înființarea partidului. Acestea ar fi: dezînarmare, desființarea NATO, eco-socialism, rotație în funcțiile de conducere, dar mai ales, în ceea ce privește politica internă, refuzul total de a coaliza cu partidele istorice, SPD și CDU. Pe lângă Fundis marcanți din rândul verzilor, precum Jutta Ditfurth, sau Rainer Trampert (niciunul dintre ei foarte cunoscuți la nivel European, precum liderii Realos), li s-au alăturat constant în decursul timpului membrii din Liga Comunistă din fosta Germanie de Vest sau de la anti-revizioniștii Jusos (Tinerii Socialiști).
Pe lângă cei numiți, ar mai fi personaje precum Hans-Christian Ströbele, foarte vocal în preajma scandalului dezvăluirilor lui Edward Snowden propunând chiar să i se acorde cetățenia germană, precum și azil politic, sau Jürgen Trittin, într-o mare măsură cel care a început demersurile master-planului Germaniei de renunțare treptată la energia nucleară, pe vremea când a fost ministru al mediului, nu pot fi numiți chiar ”Fundis”, dar au susținut în multe ocazii pozițiile acestora.
În ce au constat, de-a lungul timpului, compromisurile Realos, de care vorbeam?
Cel mai ilustrativ în acest sens este modul cum Winfried Kretschmann de mai bine de 8 ani face casă foarte bună cu partidul Conservator (CDU) din Baden-Württemberg, dar și mai interesant, cu giganții industriei auto din zonă, Daimler sau Porsche. Empatia pentru aceștia, precum și în bune rânduri lobby-ul și încercarea de a-i scoate basma curată cu ocazia scandalului Diesel, sunt poziții care te fac să te intrebi: ce legătură ar avea Kretschamnn cu verzii, sau principiile lor fondatoare (de care am vorbit mai înainte)? De ce nu ar fi chiar Zetsche, până mai recent CEO-ul de la Daimler, președintele verzilor?
Cem Özdemir este alt personaj marcant al verzilor de care mulți dintre cei care au fost printre membrii inițiali ai partidului au toate motivele să fie dezamăgiți. El reprezintă într-un fel întruchiparea modelului de integrare socio-culturală a comunității turce. Din părinți gastarbeiteri turci a reușit prin forțe proprii să se propulseze pe scena mare a politicii Germane.
Poziția sa în raport marile problemele actuale europene este elocventă față de întreaga politică actuală a verzilor, și anume liberală, macroniană. Este un mare avocat al propunerii lui Macron de consolidare militară și economică a Europei în jurul nucleului franco-german, drept pentru care a insistat pe lângă Angela Merkel ”să nu lase Franța mult în așteptare, cu mâna întinsă”. Desigur, în articolul din Politico, pe lângă o prezentare relativ clișeistică a problemelor, înșiruind regimurile ”iliberale” din Polonia și Ungaria, ”violentele și haoticele” proteste ale Vestelor Galbene, sau recunoașterea în cele din urmă că Italia și Grecia nu pot face față de unele singure crizei refugiaților și că ar trebui ajutate (fără a se aminti că acestea traversează probabil una din cele mai puternice recesiuni economice din istoria lor), apare în fundal și tema mediului, și faptul că o bună parte din migrația forțată se datorează efectelor schimbării climatice.
Una peste alta, atât în afară, către Europa, precum și înăuntru, către Germania, mesajul lui Özdemir, edificator pentru verzii germani, este unul clar: realism politic și deschidere către ”centru”, altfel vor pierde teren în fața AfD, într-un fel concurența lor pentru a umple golul lăsat de partidele istorice, care va crește tot mai mult.
Este greu de previzionat ce evoluție vor avea ”Verzii” în viitor și în ce măsură vor ști, pe de o parte să câștige voturile alegătorilor, dar pe de alta să implementeze o agendă ecologică în măsură să preîntâmpine actualele schimbări climatice tot mai evidente. Deocamdată în Germania, cu abia 80 000 de membri, sunt încă un partid mic, în comparație cu SPD, cu peste 400 000 membri, pe care l-a surclasat la ultimele alegeri europarlamentare. Rămâne de văzut în ce măsură vor prefera să se cațere pe oportunismul speculării unui subiect de importanță capitală, schimbările climatice, în încercarea de atrage alegători dezamăgiți de partidele istorice. Evitarea unei catastrofe climatice globale nu ține numai de faptul că ar trebui să ne cumpărăm mașini electrice, să nu mai călătorim cu avionul, să nu mai aruncăm ambalaje de plastic la întâmplare, sau să nu mai mâncam carne de vită. Toate acestea au legătură cu un mod de producție, distribuție și consum, integrate într-un sistem economic bazat, în mare măsură, pe încasarea de profit și exploatarea muncii. Un punct de inflexiune în eco-sistemul terestru presupune și un punct de inflexiune și reconsiderare ale acestor aspecte economice, în primul rând de către cei care au influență directă asupra lor.
