Referendumul catalan este ilegal, dar nu ilegitim. Violența guvernului Rajoy constituie un mare eșec pentru democrația spaniolă
1 octombrie 2017 va rămâne în istoria Spaniei ca o zi de tristă amintire. Un scurt film al evenimentelor. În iunie 2017 s-a propus consultarea populației din regiunea Catalonia cu privire la independența provinciei față de Spania. Catalononia, regiunea din nord-estul Spaniei care găzduiește celebrul oraș Barcelona, avea deja un statut special având președinte, parlament și guvern, precum și propriile forțe civile de ordine. Spre deosebire de alte regiuni autonome, cum ar fi Țara Bascilor, de pildă, Catalonia nu are un sistem fiscal separat și independent de cel spaniol. Referendumul pentru independența Cataloniei, propus inițial în iunie 2017, a fost aprobat de parlament în septembrie 2017, deși opoziția a refuzat să participe la sesiunea parlamentară și și-a îndemnat adepții să boicoteze această consultare populară. De altminteri, procesul a fost desemnat ca ilegal pentru că ar fi fost nevoie de două treimi din voturi pentru a schimba statutul Cataloniei. În plus, la doar o zi distanță, pe 7 septembrie, Curtea Constituțională spaniolă a declarat referendumul ilegal. Guvernul Catalan în frunte cu președintele Carles Puigdemont a persistat în propunerea susținerii referendumului pe 1 octombrie. Sondajele de opinie premergătoare referendumului arătau că locuitorii Cataloniei nu erau ferm convinși de oportunitatea independenței, dar doreau ca referendumul să aibă loc.
O situație cu potențial exploziv gestionată de premierul spaniol Mariano Rajoy, liderul Partidului Popular și fost Ministru de Interne, într-un mod catastrofal. Încă de câteva zile pe agențiile de știri au apărut informații halucinante despre modul în care poliția spaniolă închidea secțiile de votare.
Câteva cuvinte despre referendum în genere. Referendumul se poate dovedi o armă foarte periculoasă deși e la fel de adevărat că poate părea cea mai democratică manieră de guvernare. Catalanii voiau să se pronunțe cu privire la idenpendență, era dorința lor. De ce să fie împiedicați? Probabil din același motiv pentru care dacă i-am întreba mâine pe români dacă vor să mai plătească taxe, majoritatea covârșitoare ar răspunde că nu, că oricum se duc în buzunarele ”leneșilor”, ale ”bețivilor”, ale ”babelor de la țară care votează PSD”. Aici armata bine stipendiată a ”jurnaliștilor” își face datoria. În fiecare lună vedem reportaje de la târguri de job-uri în care cei care refuză locurile de muncă sunt puși la stâlpul infamiei deși invocă motive cât se poate de pertinente – boli grave, situații familiale dificile. Dar nimic nu-i împiedică pe noii agenți ai urii sociale să-i înfiereze cu mânie proletară pe ”leneșii” și pe ”săracii” care ne sug seva. Or, în aceste condiții, dacă mâine s-ar propune în România un referendum prin care populația să fie consultată cu privire oportunitatea de a plăti taxe ne-am putea trezi peste noapte că nu mai avem stat pentru că nu mai avem cu ce să-l plătim! La fel de bine ne-am trezi nu doar cu Referendumul la inițiativa Coaliției pentru Familie, ci și cu un referendum privind deportarea rromilor în Dobrogea. Este rolul politicienilor acela de a pune întrebările. Pentru că, în fond, cei care au puterea nu sunt cei care votează la referendum, ci cei care pun întrebările pentru referendum. La limită, am putea spune că ar fi necesar un referendum cu privire la tipurile de întrebări care se pot supune consultării populare.
E la fel de adevărat însă că în Catalonia oamenii nu voiau asemenea lucruri care sfidează inteligența. Ei voiau o chestiune care după toate standardele părea legitimă: doreau independența totală, nu doar parțială. Ei nu se îndreptau împotriva statului sau a unor categorii sociale marginalizate, cum ar fi, de pildă, săracii, rromii sau homosexualii. Ce era de făcut în aceste condiții? În nici un caz să se cheme poliția. Aceste chestiuni politice complexe nu se vor rezolva în veci cu bâta. Este dezarmant să vezi că în secolul XXI într-una dintre cele mai avansate economic societăți ne întoarcem la aceste metode primitive și tribale de rezolvare a conflictelor. Ceea ce premierul Rajoy nu a înțeles este că unitatea națională este în primul rând un atașament emoțional față de un teritoriu, o limbă, o cultură, o tradiție, un mod de a administra lucrurile. Unitatea națională se fondează pe sentimentul de apartenență, pe dorința de a forma o națiune alături de concetățenii tăi. Este de-a dreptul ridicol ca cineva să-și imagineze că poți consolida acest sentiment cu bătaia. E ca și cum soțul posesiv dorește să-și împace nevasta și s-o convingă să trăiască în continuare alături de el cărându-i pumni în spinare! În mod normal premierul Rajoy trebuia să-i cheme pe reprezentanții Cataloniei la dezbateri, să afle de ce își doresc independența, cum ar putea rezolva prin alte metode doleanțele lor. Dar, din păcate, el a preferat să le arate cine e șeful. Doar că el a câștigat bătălia în plan fizic – nici nu se putea altfel – dar a pierdut catastrofal în planul legitimității politice.
Imaginile cu polițiști puternici și bine echipați care cafteau bătrânele simpatice de parcă s-ar fi luptat cu talibanii, cu femei plesnite și aruncate pe scări precum resturile de mâncare la coșul de gunoi, cu cetățeni trași de păr și azvârliți în șuturi de bocanc în stradă o să rămână în istorie ca un episod condamnabil. În fond, înțeleg folosirea forței împotriva unei populații ostile care sparge, distruge și amenință ordinea publică. Dar, mă rog, ce făceau, oameni buni, acei cetățeni catalonezi? Care era pericolul iminent care să justifice asemenea cafteală sângeroasă? Cum poți să justifici o asemenea intervenție? Din minimele cunoștințe de securitate știu că mijloacele și intensitatea violenței trebuie să corespundă pericolului. Adică folosești forța extremă când e un pericol iminent. Dar aici? Adică ce urma să se petreacă atât de grav? Niște cetățeni votau. Chiar dacă era ilegal, ei voiau să transmită un mesaj, să se exprime politic. Referendumul era ilegal, dar era oare ilegitim? Se pare că nu, de vreme ce cetățenii doreau să se exprime chiar cu riscul de a fi grav bătuți de poliție. În mod normal, referendumul trebuia lăsat să aibă loc, iar apoi căutate soluții pașnice. Ce s-a obținut acum? Până și cei mai moderați catalonezi s-au radicalizat.
Cum spuneam ziua de 1 octombrie va fi consemnată ca o zi foarte tristă în istoria Spaniei. Tot ce putem spera este că n-o să se îndrepte și zilele următoare în această regretabilă direcție.
