Ucraina 2016. Partea 2. Transnistria la Donețk, Bandera la Odesa

Dmitri Galkin iubește Kiev. Este evident. Pe drum spre localul unde putem să stăm de vorbă, tot timpul îmi atrage atenția asupra uneia dintre clădirile, pe care le trecem. Această clădire neo-gotică a fost prima casă de locuit în acest stil din oraș, construită pentru un polonez bogat. Știți dumneavoastră câți polonezi au trăit în Kiev, în secolul al XIX-lea? Casa Actorilor în stilul oriental – tovarășul meu se grăbește să-mi explice că a funcționat cândva ca kenesa caraiților, asigurându-se că știu cine sunt caraiții. Ei au dispărut, iar actorii au rămas – conclude cu zâmbet un pic nostalgic. Dmitri întreabă ce obiective turistice am reușit să văd înainte de întâlnirea noastră. Oare mi-a plăcut Catedrala Sfânta Sofia? Am fost și pe turnul de clopot? Superb!

Nici nu are motive să nu iubească Ucraina. Are un loc de muncă bun, trăiește mai bine decât cetățenii acestei țări în mediu. Sigur, ar vrea ca țara lui să se schimbe, că oamenii să trăiască mai bine. Dar, ca politolog, analizează situația cu luciditate. Pentru acest stat, nu contează cetățenii, spune el. Mai există și oamenii, care își amintesc că în Uniunea Sovietică s-a trăit mai bine. Nu erau atâți șomeri, industria funcționa bine, câștiguri medii erau mai mari. Așa că oamenii știu că mizeria, în care existăm astăzi, nu este un fel de necesitate istorică. Le e dor de o viață mai bună, luată cu forță .

Maksim Șpacenko mi-a spus astăzi cât câștigă ucrainenii în mediu. Cel mai puțin în Europa: calculând în valută forte – 140 de dolari mizerabili pe lună. Partea leului din această sumă o absorb prețurile serviciilor comunale care mereu cresc, astfel încât unii deja la începutul lunii sunt bancruți. Atunci le rămân să muncească suplimentar în zona gri sau să aștepte transferuri de la rudele care au plecat în străinătate ca să suprăviețuiască, în cele din urmă, le rămâne cerșitul. Nu poți să treci prin centrul unui oraș ucrainean și să nu întâlnești persoane (de obicei, femei mai în vârstă) care cer pomană.

În această situație, întreabă Dmitri, nu e nimic ciudat că în cele din urmă ucrainenii s-au săturat de toate? De sărăcie, exploatare, politicieni corupți în lesa oligarhilor, lipsă de perspective? Acordul de asociere a fost doar o scânteie. De fapt, cine a înțeles precis ce înseamnă toată această „asociație”? Nu după acordul au ieșit oamenii pe Maidan. Au fost plini de amărăciune și furioși. Și această furie a fost folosită cu mult cinism. Fiindcă oligarhii nu l-au mai vrut pe Ianukovici. Din motivele banale – n-a respectat ordinea predominantă a lucrurilor. A crezut că este atotputernic. S-a întâlnit cu președintele Statelor Unite și cu cel al Rusiei, a negociat cu Bruxelles privind destinul Iuliei Timoșenko. A crezut că în afară de aceste lucruri, va putea să controleze toate întreprinderile oligarhice, atât legale, cât și ilegale – dacă nu personal, atunci cu ajutorul oamenilor de încredere (așa-numita Familia). Colapsul a fost inevitabil. Oligarhii știu să-și apere interesele în diferite moduri. Declanşarea loviturii de stat? De ce nu?
Oare este vorba de controlul „instituțiilor non-guvernamentale”, remunerarea liderilor lor, asigurarea mesajului potrivit în mass-media și pe internet? Echiparea Sectorului Drept și a altor organizații agresive, inclusiv fasciști obișnuiți? Da, dar nu numai, spune Dmitri. De mai multe ori oamenii din Maidan începeau să piardă credința în biruință și să plece. Și atunci? Tocmai atunci se întâmpla ceva dramatic. Oamenii simțeau mânia din nou. Rămâneau, vroiau să lupte.

Dmitri nu intenționează să-l apere pe Ianukovici. Este criminal, repetă de mai multe ori. Când mergem spre Maidan, mă duce tocmai pe ruta ocolitoare pentru a-mi arăta unde trupele Berkutului loiale președintelui aruncau oameni la automobile și îi duceau într-o direcție necunoscută. Dar toate acestea nu schimbă faptul că nu știm totul despre cursul evenimentelor din jurul Maidanului. Cine într-adevăr lua decizii în momentele critice? Oare cineva îi sugera lui Ianukovici soluții catastrofale? Oare n-am avut de a face cu o provocare înfricoșătoare? Punând aceste întrebări, Dmitri știe foarte bine că nu va afla niciodată răspunsuri.

Nici oamenii revoltați din Maidan nu vor găsi viitor mai bun. Toate motivele furiei, pe care le-au avut, sunt mereu actuale. Numai că acum cu siguranță nimeni nu se va ocupa de rezolvarea problemelor sociale, spune Dmitri cu tristețe, pe care n-o mai poate ascunde sub masca politologului profesional. Președintele Poroșenko și guvernul controlat de el au o scuză excelentă – ei luptă împotriva invaziei rusești. Este evident că se vor ocupa de alungarea inamicului, nu de pensii, salarii, piața neagră. Președintele poate ajunge ușor la concluzia că ar fi cel mai bine dacă războiul din estul țării să nu se termine, chiar dacă acolo se va forma a doua Transnistria. Atunci se poate arunca din cap problemă cu rezidenții Donbasului, pentru care Ucraina liberă n-a făcut nimic, și de aceea se privesc cu speranță la Rusia și mereu cred, că chiar în fosta Uniune Sovietică, mincitorii din Donbas nu au trăit ca niște pârliți. Iar restului ucrainenilor se poate explica că nimic nu s-a îmbunătățit după Maidan, pentru că Rusia a invadat țara, deci, trebuie să ne apărăm și să luptăm până la capăt. Și crede poporul în această poveste? Crede, spune Dmitri, este mesajul pe care îl transmit în mod constant mass-media și organizațiile „patriotice” care se dezvoltă sub auspiciile serviciilor. Printre efectele acestei propagande, este și exemplul Nadejdei Savcenko care a făcut apel în mod public pentru semnarea păcii după ce s-a întors din închisoare rusească. Pentru o parte din ucraineni după acest lucru nu mai poate fi eroina lor.

În cursul întâlnirii noastre, Dmitri de câteva ori răspunde la telefon. În aceeași zi, are să participe în dezbatere cu oamenii din Partidul Socialist. Funcționează în ea, dar nici în acest caz n-are iluzii. Stânga nu înseamnă nimic în această țară, spune el. Decomunizarea a devenit lovitura finală. Forțele Alianței din Stânga? Abia au început să lucreze, vom vedea ce urmează. Sigur este faptul că toată stânga politică are dușmanii puternici în Ucraina. Aceștia nu sunt numai militanți de dreapta. Pentru a conta ceva în politică, trebuie neapărat să ai bani. În cazul în care regulile jocului erau curate, s-ar găsi oamenii care votează pentru stânga. Nu este așa că după anul 2014 nu s-a schimbat absolut nimic. Cei care au stat pe Maidan sau au simpatizat cu el, au și călătorit un pic prin Europa, ei se interesează mai mult de politică, înființează ONG-uri, încearcă să creeze propriile lor media pe internet, au entuziasm și încă cred că își pot schimba țara. Chiar dacă autoritățile – în cel mai bun caz –nu îi împiedică. Iar cei care nu cred în Europa și nu sunt incântati de retorica agresiv națională, simt din ce în ce mai mult că nimeni nu se interesează de ei și este mai bine să stea liniștiți. Pentru cealaltă parte sunt suspecți.

Natalia și Sașa sunt pe partea câștigătoare. La întrebarea dacă se consideră patrioți ucraineni, răspunsul este prompt afirmativ. O dovedesc în fiecare zi. Nu ezită să folosească limba rusă în conversații cu mine, dar acasă și cu prieteni vorbesc limba ucraineană și se bucură atunci când următoarea persoană pe valul entuziasmului după Maidan încearcă să folosească această limbă. Ca loc de întâlnire, propun un pub, unde personalul vorbește numai în ucraineană, în conformitate cu denumirea localului care se referă la Lviv. După Maidan asemenea denumiri au devenit foarte la modă. Chiar dacă, la fel ca în acest caz, Galiția este destul de departe.

Suntem în Odesa, pe strada Deribasivska, în inima orașului vechi. Numai chirilică pe plăcile și în publicitate amintește că nu suntem într-o stațiune de pe litoral în Europa de Vest. Cafenele, restaurante, oameni bine îmbrăcați, masini scumpe. Mai mulți turiști, și mai multe tarabe cu suveniruri în stilul kitsch decât în Kiev. Hitul absolut sunt pălării-imitația pălăriilor marinarilor, dar Odesa este tolerantă și vânzătorii folosească fiecare șansă să câștige – pe piața în fața catedralei Schimbarea la Faţă se vind, în principal, gadget-uri cu inscripții în limba rusă, dar pot fi găsite, de asemenea, și tricouri de culoarea roșie și neagră cu portretul lui Stepan Bandera.

Sașa susține, totuși, că în Ucraina nu există dreapta extremă. Sunt patrioți, spune el. Șoviniști agresivi, cei care într-adevăr urăsc alte națiuni, sunt foarte puțini, chiar dacă încearcă să facă zgomotul în jurul lor. Mai bine să vorbim despre inițiativele pozitive. De exemplu, corupția. Sigur, n-o smulgi din rădăcini așa pe apucate. Dar, de la momentul în care a câștigat Maidanul, crește numărul celora care nu sunt de acord cu luarea mitelor. Demască funcționari necinstiți, medici lacomi sau profesori care iau bani la examene. Oamenii se temeau înainte – acum nu ezită sa scrie pe internet, să raporteze o plângere. Cei care iau mite sunt pedepsiți. Pe urmă, funcționarii vor ezita – să ia sau să nu ia. În timpul studiilor mine, nimeni nu a vrut mite de la mine, spune cu siguranță Natalia, care studiază jurnalistică la Universitatea Națională „Academia de Drept” din Odesa. Mai mult decât atât, unii profesori adăugau pe primele lecții: nici nu încercați să propuneți bani, studiați cinstit.

Deci, Natalia are note foarte bune studiind cinstit. Și când nu studiază, lucrează. A fost stagiară la Radio Svoboda (adică Libertatea), operatoarea la canalul online „Al treilea digital”, acum scrie pentru „Slovo” („Cuvintele”) din Odesa. Crede că are perspective de carieră. Știe câți de mulți ucraineni, inclusiv tineri, în fiecare an se duc să caute noroc în străinătate, dar crede că tocmai mass-media au perspective în Ucraina. Oamenii au înțeles demult că canalele oficiale prezintă fapte alterate, nu discută chestiuni importante, sau sunt sub influența cuiva. De aceea oamenii tineri creează propriile media, vor să fie ziariști civili ca să arate pe internet ceea ce este adevărat. Nu există nici o lipsă de cursuri organizate de ONG-uri, inclusiv cu participarea ziariștilor străini. Natalia nu pierde niciodată ocazia.

Sașa studiază dreptul, de aceea are mai puțin timp pentru activități sociale. În loc de acestea, urmărește cu atenție punerea în aplicare a reformelor. De exemplu, cea ultima și importantă pentru el personal, adică reforma sistemului judiciar. Sașa este fericit că ucrainenii invită avocați și experți străini. Nu au experiență, nu știu legislația (deși unele reguli se schimbă atât de rapid, încât nici Sașa, nici colegii lui nu țin pasul cu ele), dar scopul lor este alt: de a educa ucrainenii să respecte instituțiile de drept. Fără aceasta, judecatele vor fi întotdeauna așa cum sunt acum – pline de corupție, controlate de oligarhi.

Sașa și Natalia nu au nicio îndoială: o mai bună Ucraina este posibilă. Ucrainenii s-au schimbat. Nu va mai fi așa că nu doresc să se implice, că, de fapt, nu le pasă deloc cine este în Rada Supremă sau cine reprezintă autorități locale. Tocmai datorită inițiativei civile, schimbarea va fi permanentă. Pentru că, dacă este vorba de activițăți inițiate de guvern, nu cred că sunt extraordinare. Nici nu sunt prea mulțumiți de activitatea celebrului guvernator al Odesei, Saakașvili. A venit, a adus oamenii lui, a dat o mulțime de promisiuni, a apărut de multe ori în mass-media, dar a făcut puțin. Uneori chiar deranja mai mult decât făcea, ca atunci când a deschis pompos centrul de informare și prestare servicii în Odesa, deși a existat deja o organizație care se ocupa cu aceleași lucruri. De aceea patrioții adevărați, nu cei care știu numai să se îmbrace în haină tradițională, acționează singuri, adică aduc schimbări în mediul lor. Pentru că toți ucrainenii, de fapt, vor același lucru. Nu există dezunire între cei care vorbesc în limba ucraineană și cei care preferă să vorbească rusește, nu există dezunire între est și vest.

Dacă este așa, atunci ce s-a întâmplat în Odessa în ziua de 2 mai 2014? Cine a dat foc Casei Sindicatelor și de ce, în general, a avut loc revolta violentă? Sașa nu vrea să răspundă. Inclusiv fiindcă respectă legea – cazul este încă în instanță. Această instanță va examina martori, va asculta versiuni contradictorii și va decide ce s-a întâmplat cu adevărat.

Instanța de judecată reformată, fără judecători din epoca trecută.


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat