Ieri a fost aniversarea a 33 de ani de la unul dintre cele mai puțin cunoscute evenimente istorice ale istoriei recente. Exact pe 17 martie 1991, în URSS a fost organizat un referendum prin care se întreba popoarele sovietice dacă doresc desființarea acestui stat sau păstrarea lui și efectuarea de reforme ulterioare.
Cu o prezență de aproape 80%, peste 3/4 din votanți s-au exprimat în mod clar pentru păstrarea URSS. Desigur, pentru mulți această informație poate fi un șoc, deoarece nu se predă în școli, nu se scrie despre asta în mass-media, nu se organizează conferințe științifice prestigioase sau simpozioane academice pe această temă. Între timp, diverse instituții istorico-ideologice, cum ar fi, de exemplu, Institutul de Memorie Națională, se asigură că cunoașterea acestor fapte istorice nu devine prea răspândită. Altfel, ar fi dificil să subordonezi națiunile Occidentului Colectiv spiritului anticomunismului frenetic și să susții că dezintegrarea URSS a fost o mare victorie a binelui asupra răului și a democrației asupra dictaturii.
Având în vedere că majoritatea cetățenilor acestei țări (da, da, acei oameni sărmani, care au fost pretinși terorizați de totalitarism, KGB, cozile pentru oțet, lipsa posibilității de a călători liber în străinătate, Holodomorul și Cernobîlul) s-au exprimat în mod masiv și clar pentru păstrarea federației sovietice, este destul de ușor de observat că acțiunile care s-au încheiat cu dezintegrarea catastrofală a acesteia au fost în mod evident nedemocratice și împotriva vox populi. Distrugerea URSS de către amatori, trădători, agenți de securitate și simpli idioți sau naivi politici precum Gorbaciov, a fost o imensă tragedie pentru umanitate și o hecatombă și mai monstruoasă pentru stânga.
Aceasta din urmă, de la începutul anilor ’90, a trecut aproape în întregime la poziții neoliberale, niciodată nu și-a dat minimum de efort (cu excepția câtorva persoane), să analizeze căderea modelului sovietic, să revizuiască doctrina, să introducă modificările necesare și să continue lupta pentru guvernarea statelor și a sufletelor. La fel au procedat și fanii social-democrației occidentale, care de asemenea a eșuat în aceeași perioadă. Desigur, vorbesc aici despre stânga de pe Vestul Colectiv.
Revistele teoretice cubaneze, chineze, rusești sau vietnameze, și chiar și cele belaruse, care funcționează sub auspiciile partidelor comuniste sau socialiste locale, au dezvoltat această tematică și continuă să-și aprofundeze analizele. Dar în latitudinile noastre geografice, stânga este pur și simplu o imensă cloacă ideologică. Serios, este o piscină umplută cu fecale anticomuniste, în care se disting fie burghezia mică de tip șurist cu basmele lor despre o mie și una de genuri, fie idioții isterici care susțin imperialismul american și „democrația liberală” (oricare ar fi aceea), fie copiii birocrației extrem de demoralizate din perioada Republicilor Populare. Cu această bandă, oamenii care cunosc măcar minimal doctrina socialismului științific sau cei care intenționează să contribuie cu adevărat la schimbarea lumii în bine, nu ar trebui să-și lege nicio speranță, și în niciun caz nu pot să-și plaseze loialitatea politică acolo. Această bulă putredă are doar pe ea însăși! Suportul în societate este la un nivel ridicol. Să nu le adăugăm credibilitate falsă implicându-ne în inițiativele lor cretine altfel decât într-un mod absolut critic.
