Înspre o teorie critică postcomunistă de factură decolonială?

Recenzia cărţii ”Contracultură. Rudimente de fiolosofie critică” de Ovidiu Ţichindeleanu

(foto: Editura Ideea)

Ovidiu Țichindeleanu, Contracultură. Rudimente de filosofie critică, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2016

Ovidiu Țichindeleanu este un pionier al gândirii critice de la noi. Cu mulți ani înainte de apariția platformei CriticAtac, respectiv a publicării volumelor Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale raportului Tismăneanu ( ed. Vasile Ernu et. al.), respectiv Genealogii ale postcomunismului (ed. Alexandru Polgár, Adrian Sîrbu), perioadă în care interpretările de stânga au început să devină tot mai vizibile la nivel mainstream – Țichindeleanu producea analize progresiste în revista Idea din Cluj și traducea volume de teorie critică decolonială pentru editura cu același nume.

În 2016, sub titlul Contracultură. Rudimente de filosofie critică, autorul și-a adunat analizele de filosofie politică în volum. Decizie inspirată, deoarece ne permite să investigăm parcursul criticii sale decoloniale diacronic și de asemenea să constatăm câte teme și concepte care au devenit locuri comune ale stângii românești după 2010 (anticomunism, eurocentrism, critica postmodernismului etc.) erau prezentate și disecate de autor în anii 2000, înaintea consolidării stângii intelectuale la un nivel care poate fi numit deja național.

Nu intenționez să prezint aici la modul descriptiv interpretările oferite de autor asupra unor subiecte evident de actualitate. Mă interesează în schimb în ce măsură critica postcomunismului est-european în general și românesc în particular, subsumată de către autor unui proiect decolonial, atinge nivelul de sistematizare și elaborare specific unei teorii propriu-zise, respectiv obiecțiile care au fost și încă mai pot fi aduse decolonialismului profesat de către Țichindeleanu.

La prima întrebare răspunsul este simplu. Nu putem vorbi deocamdată de o teorie critică decolonială a postcomunismului, doar de tentative în ceea ce privește articularea ei prospectivă. Autorul însuși recunoaște acest lucru încă din subtitlul cărții: „rudimente” de filosofie critică. La a doua întrebare, răspunsul se complică. Asta deoarece conceptele vehiculate de către decolonialism, care se prezintă pe sine drept un proiect intelectual „materialist”, indică mai degrabă alte direcții ideologice decât marxismul. „Principiul de bază al politicii acestei noi gândiri materialiste poate fi enunțat astfel: situarea în corpul perceptiv al schimbării, și anume al unei schimbări eliberatoare, fiindcă nimic nu garantează un sfârșit mai bun al actualei tranziții generale a lumii. Dacă acceptăm că nu există un subiect privilegiat al istoriei și că nu există un punct abstract, universal, de contemplare a adevărului, dacă fiecare corp e traversat de diferite fluxuri ale puterii și se află în multiple raporturi de forțe, atunci sarcina «teoretico-practică» a gândirii e identificarea și numirea schimbărilor colective din care facem deja parte, pentru a putea decide care e schimbarea din care vrem să fim parte” (p. 172).

Citatul de mai sus rezumă în mare măsură cartea, și indică în același timp inconsistențele unui proiect politic autointitulat materialist dar care trădează în primul rând influențe foucauldiene. Decolonialismul renunță la orice formă de universalism în numele criticii eurocentrismului, cere să ne inspirăm mai mult din experiențele Sudului global în ceea ce privește rezistența împotriva capitalismului, utilizează necritic vocabularul dreptei conservatoare atunci când preia „concepte” specifice anticomunismului din timpul Războiului Rece („totalitarismul”, apărut în anii 1930 pentru a prezenta critic fascismul italian și extrapolat câteva decenii mai târziu de către neoconservatorii americani asupra Uniunii Sovietice și a regimurilor socialiste est-europene pentru a abate atenția de la alianțele Statelor Unite cu dictaturile militare sud-americane) – și, nu în ultimul rând, opune Zeitgeist-ului nimic altceva decât „mari iubiri” de altceva, respectiv un neobosit „principiu al speranței”.

Numai că, în absența marxismului, sau în absența oricărui tip de universalism, nu se poate vorbi de materialism. Se alunecă în schimb ușor înspre diferite tipuri de etnicisme autohtonisme și naționalisme(1) pe care Europa de Est le-a experimentat din plin în ultimul secol. Nu se poate vorbi nici de democrație, deoarece așa cum au subliniat deja autori post-marxiști ca Ernesto Laclau și Chantal Mouffe, jocul democratic presupune întotdeauna o particularitate care aspiră la universalitate în ciuda imposibilității de a își depăși vreodată condiția locală (economică, socială, politică, geografică). Și, în plus, deși autorul critică relativismul postmodern, neîncrederea în iluminism, inclusiv în moștenirea radicală a acestuia, lasă loc unei corectitudini politice de factură postmodernă în care drepturile minorităților de tot felul sunt afirmate la nivel cultural dar eludate, alături de cele ale majorității, la nivel structural.

Eurocentrismul reprezintă o versiune locală de supremație civilizațională, la fel ca sinocentrismul sau indianocentrismul – care, din motive istorice și economice concrete, a ajuns să se impună la nivel global prin practici exploatatoare sistematice de extragere a plusvalorii din diferite zone ale lumii. A o denunța și a o „dezgândi” prin apelul la diferite localisme africane sau sud-americane cu eficiență politică în cel mai bun caz redusă, nu echivalează cu a o depăși dialectic prin înlocuirea modului de producție global capitalist cu unul diferit. Sigur, teoria critică decolonială are merite incontestabile, dublate de un anumit exotism de bun augur, dar deocamdată este departe de a edifica ceea ce își propune: un nou materialism.

Poate că dimpotrivă, ceea ce ne lipsește este, pentru a utiliza o formulare paradoxală, un „eurocentrism de stânga”, autoreflexiv, autocritic, dezbărat de pretențiile absurde de supremație globală, un fel de localism temperat care aduce în prim plan propria tradiție progresistă, o ancorare particulară în absența căreia niciun proiect emancipator nu are cum să conteze/dureze: „sigur că-i bine ca din motive corecte politic să dăm vina pe Europa pentru orice, imperialism, colonialism, sclavie, dar, Dumnezeule, Europa a dat – și haideți să fim mândri de asta – ceva minunat omenirii: ideea egalitarismului radical, a democrației radicale, feminismul etc. Asta se află în chiar miezul identității europene (…)”. Sau, „Spus pe șleau, vrem oare să trăim într-o lume în care singura alegere este între civilizația americană și cea autoritar-capitalistă chineză care se ridică? În cazul în care răspunsul e nu, atunci singura opțiune alternativă este Europa. Lumea a Treia nu poate genera o opoziție suficient de puternică față de ideologia visului american; în actuala constelație a lucrurilor, doar Europa poate face acest lucru. Adevărata opoziție de astăzi nu este între Lumea Întâi și Lumea a Treia, ci între acestea laolaltă (imperiul american global și coloniile sale) și lumea a doua rămasă (Europa). (…) Theodore Adorno spunea că ceea ce avem în «lumea administrată» contemporană și a ei «desublimare represivă» nu mai este vechea logică a reprimării Id-ului și a pulsiunilor sale, ci un pact direct și pervers între Supraeul punitiv și pulsiunile agresive ilicite ale Id-ului, în detrimentul constituirii raționale a egoului. Oare nu intervine astăzi ceva structural asemănător la nivel politic, cu pactul ciudat dintre capitalismul global postmodern și societățile premoderne, în detrimentul modernității propriu-zise? E ușor pentru imperiul global multicultural american să integreze tradițiile locale premoderne – corpul străin pe care nu-l poate asimila eficient este modernitatea europeană”(2).

 


1 Vezi, pentru o critică solidă a cărții lui Țichindeleanu și a decolonialismului în general, Alex Cistelecan, De la stânga la stânga. Lecturi critice în câmpul progresist, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2019, pp. 312-316, 380, 385-386, 393-394, 397-398, 409.

2 Srećko Horvat, Slavoj Žižek, Ce vrea Europa? Uniunea și necazurile cu ea, traducere de Alex Moldovan și Adrian T. Sîrbu, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2014, pp. 147-148, 44-45.

Emanuel Copilaș

Emanuel Copilaș

Emanuel Copilaș (1983) este lector doctor şi conducător de doctorate la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Este autorul lucrărilor Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc, 1948-1989, Iași, Institutul European, 2012; Incursiuni în istoria politică și intelectuală a secolului XX, Iași, Adenium, 2014; Națiunea socialistă. Politica identității în Epoca de Aur, Iași, Polirom, 2015; Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017. Cărți coordonate: Marele jaf postcomunist. Spectacolul mărfii și revanșa capitalismului, Iași, Adenium, 2017; Liberalismul: pro și contra. O idee ce refuză să moară, deși nu știe ce o ține în viață (împreună cu Sorin Adam Matei și Caius Dobrescu), Iași, Adenium, 2017; Sfârșitul istoriei se amână. O radiografie a postcomunismului românesc, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017. A publicat articole în diferite volume colective și reviste de specialitate: East European Politics and Societies, Sfera Politicii, Studia Europaea, Revista de Stiinte Politice, Revista Romana de Geografie Politica, Impact Strategic, Geopolitica, Annales Universitatis Apulensis Series Historica, Anuarul Institutului de Istorie George Baritiu Series Historica, Valahian Journal of Historical Studies, Romanian Review of International Studies, Political Studies Forum, Geographica Timisensis, Colloquium Politicum, South East European Journal of Political Science, Colocviu Strategic, Symposion. Colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac. Domenii majore de interes: teoria relațiilor internaționale, ideologii politice, economie politică, sociologie politică, istorie politică, radicalism politic.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *