Teoria economică marxistă și capitalul simbolic: „pacea e războiul dus cu alte arme”

Cartea lui Dan Chita despre ideile lui Marx este foarte necesară o sută de ani după Revoluția Bolșevică

Copertă cărții lui Dan Chiță (foto: Vladimir Mitev)

Dan Chiță, Hegel. Teoria economică marxistă, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2017

 

Scopul recenziei de față este semnalarea apariției unei lucrări foarte atipice pentru peisajul publicistic românesc. Este vorba despre Teoria Economică Marxistă scrisă de Dan Chiță și publicată anul acesta la Editura Ars Docendi a Universității din București. Cine ar avea nevoie de o carte de economie marxistă după 45 de ani de comunism? Păi nu s-a spus tot, nu s-a analizat tot? Ce mai reîncălzim ciorba? N-am avut cursuri obligatorii de socialism științific, nu ne-am educat cu sârg atâtea decenii? Iar asta ar fi doar o parte dintre posibilele reacții. Ar mai fi și altele: păi nu s-au găsit la nivel mondial alți exegeți mai de soi, alde Harvey și compania, venim noi aci pe plaiul mioritic să ne dăm mai viteji decât e cazul? Am pus ”răul” înainte ca să înțelegem de ce este dificil nu doar efortul de a scrie o asemenea carte în prezent, dar, să-mi fie iertată îndrăzneala, și acela de a scrie o recenzie la o lucrare de acest tip. Dar să o luăm metodic, zic.

În primul rând ce demon să te posede să mai scrii după 45 de ani de socialism științific predat cu vârf și îndesat în universități și întreprinderi o teorie economică marxistă? Păi vedeți, aici e provocarea. Din cursurile de socialism științific părinții noștri au rămas în cel mai bun caz cu ideea că filosofia e o chestie al dracului de complicată la care trebuie să înveți pe de rost până îți iese pe nas, o plicticoșenie fără margini făcută de oportuniști care ”s-au dat cu partidu’ ca să le fie cald”. În afară de un jargon în care se amestecau etica și echitatea socialistă, societatea mulilateral dezvoltată, omul nou, comitetul oamenilor muncii, dar și dubioase epitete adresate destoinicului conducător și iubitei sale soții (ctitor, făuritor, înalt stindard, luminos exemplu, tovarăș între tovarăși) și alte asemenea nestemate băloase de aleasă prețuire nu cred c-a rămas mare lucru din tot acest efort propagandistic care spera, nici mai mult nici mai puțin, decât făurirea conștiinței de clasă a omului nou, indiferent de gen. Vorba aia, omu’ are o conștiință de clasă, whatever the history or culture! Or, în aceste condiții, primul care a fost îngropat de propaganda regimului a fost și cel care a fost în mod abuziv preluat drept apostol și umbrelă legitimantă pentru toate derapajele posibile a fost… Marx însuși. Ucigând tocmai spiritul critic, capacitatea de analiză, demersul rațional și seriozitatea, regimurile totalitare din spațiul ex-sovietic n-au avut nicio reținere în a-l transforma pe Karld Marx într-o pelerină ideologică la adăpostul căreia să comită cam tot ce le trecea prin cap în materie de represiune. În spațiul românesc au existat, culmea, puțini marxiști autentici. Oportunismul cadrelor de nădejde ale partidului care sperau să acceadă la privilegiile noii aristocrații roșii – salam de Sibiu, televizor color, țigări cu filtru – nu trebuie confundat cu interesul real pentru opera gânditorului german.

Cele două decenii scurse de la Revoluția Română n-au contribuit cu nimic la schimbarea acestei stări. Mai mult, nou înființata biserică anticomunistă s-a asigurat că Marx nici măcar nu mai este pomenit, că de studiat nici nu putea fi vorba. Ca absolventă a Facultății de Filosofie din București pot depune personal mărturie că nici măcar n-am auzit decât accidental pomenindu-se numele odioasei figuri Karl Marx pe parcursul celor opt ani petrecuți în această instituție (patru de facultate – înainte de sistemul Bologna – și patru de doctorat). Spectrul lui Marx ne bântuie însă sub forma unor reprezentări cât se poate de angoasante, chiar dacă pe alocuri hilare. Unii dintre intelectualii vocali ai perioadei postdecembriste nu se feresc să vorbească despre ”cărți care ucid”. Te-ai gândi că, dacă pui tacticos volumele din Capitalul lui Marx în bibliotecă, te-aștepți să iasă venerabilul din paginile cărților să-ți vină de hac la ceas de seară. Atât! Sau că, păzească sfântul (capital), te apuci să citești și ți se sucesc mințile pe bigudiurile luptei de clasă! Acum, nu-i vorbă, că aici e posibil să fie un dram de adevăr. Că poate te prinzi că acest mod de producție nu e tocmai cel mai bun și echitabil și că locul pe care tu îl ai în acest sistem nu e chiar ”natural”.

Acestea fiind zise, devine evident motivul pentru care orice stângist care se respectă ar trebui să înceapă cu părinții fondatori și înainte să treacă la critici să citească nițel! Dar în ceea ce privește interpretarea, așa cum recunoaște și Dan Chiță, s-au scris mii și mii de cărți. De ce să nu rămânem la acest nivel al interpretării? În fond, ce am putea adăuga? Dan Chiță afirmă că, probabil, oricine a citit Capitalul va dori să scrie o carte despre această monumentală lucrare. Ar fi însă greșit să credem că Teoria economică marxistă  este rezultatul acestui impuls necontrolat care îi vizitează în chip negreșit pe cititorii lui Marx. Lucrarea lui Dan Chiță este un efort sistematic și metodic de a aduce în fața publicului cititor o versiune foarte prietenoasă a Capitalului  lui Karl Marx. Caracterului accesibil nu vine însă dintr-o mistificare indulgentă, ci, dimpotrivă, dintr-un efort susținut care n-am nicio îndoială că i-a luat ani buni autorului, de a înțelege cât mai bine specificul teoriei marxiste.

Karl Marx (foto: Public Domain via Wikipedia Commons)

De ce n-am traduce un Cambridge Compagnon to Marx, în acest caz? În primul rând pentru că ar fi cazul să depășim această mentalitate de autocolonizați docili care se raportează la măreții intelectuali din est sau vest, depinde de perioadă, ca să-și scuze lenea și lipsa de curaj. În al doilea rând pentru că efortul lui Dan Chiță nu este al unei persoane care s-a întâlnit ieri cu cărțile lui Marx și s-a pus pe scris cuprins de entuziasm. De altminteri, consider că una dintre cele mai valoroase părți ale lucrării au fost puse, în mod oarecum inexplicabil, la Anexe. Acolo autorul face dovada parcurgerii unei cantități impresionante din literatura exegetică și oferă o grilă de clasificare a acestei literaturi. Orice autor cu oarecari orgolii mai mult sau mai puțin găunoase ar fi pus această parte la început. Dan Chiță a preferat să rezerve această ”delicatesă” celor cu adevărat demni de ea: adică cei care au răbdarea să ajungă la finalul cărții. În rest, volumul păstrează structura Capitalului  lui Marx. În prima parte a lucrării Dan Chiță urmărește ”critica economiei politice” și efortul lui Marx de a dezvolta teoria valorii bazate pe muncă. De remarcat răbdarea și minuțiozitatea de care dă dovadă autorul în efortul de a arăta câteva dintre elementele care au devenit elemente de bază ale teoriei economice:

  • Orice marfă are o valoare de întrebuințare și o valoare de schimb. Această valoare este dată de cantitatea de muncă înglobată în efortul productiv. Singura observație pe care mi-aș permite-o în acest punct ar fi aceea că un anumit aspect legat de timpul de muncă socialmente necesar ar trebui să fie mai clar explicat. Cu alte cuvinte, atunci când se negociază un contract între un investitor și o firmă de confecții se negociază un timp de producție. De regulă acest timp este draconic obligând muncitorii să tragă nebunește pentru a se încadra în preț. Ar fi deci greșit să credem că ”cu cât un om este mai leneș și mai neîndemânatic , cu atât valoarea mărfii sale este mai mare pentru că lui îi trebuie cu atât mai mult timp pentru confecționarea mărfii respective. Dar munca ce formează substanța valorilor este muncă identic, este cheltuirea uneia și aceleiași formțe de muncă omenești. Întreaga forță de muncă a societății, care se manifestă în valorile lumii mărfurilor, este considerată aici ca una și aceeași forță de muncă omenească, deși ea se compune din nenumărate forțe de muncă individuale. Fiecare dintre aceste forțe de muncă individuale este aceeași forță de muncă omenească cași celelalte în măsura în care ea are caracterul unri forțe de muncă sociale mijlocii și acționează ca forță de muncă socială mjlocie, deci în măsura în care, pentru producerea unei mărfi, ea nu flosește decât timpul de muncă necesar în medie, adică timpul de muncă socialmente necesar.”[1]
  • Orice plusvaloare este rezultatul muncii neplătite și al exploatării. Obiectele inanimate prin ele însele nu produc plusvaloare. Este nevoie de munca neplătită pentru ca plusvaloarea să se realizeze
  • Nașterea capitalișitilor actuali nu are la bază un proces moral care privește modul în care o persoană abstinentă și calculată a strâns ban pe ban și pe urmă l-a investit cu dibăcie. Istoria capitalismului e pătată de sângele unor abuzuri fără margini care au însemnat pauperizarea unor clase sociale, deposedarea lor de pământ, aducerea lor într-o stare de disperare care să le împingă către întreprinderea ”salvatoare”. Găsesc că aici este segmentul în care Dan Chiță își arată nu doar capacitatea de sinteză, dar și o exprimare cât se poate de plastică a unui mod cât se poate de romanțat în care ni se explică adesea geneza capitalismului modern ”Astfel, cum se transformă o pătură largă de țărani englezi din secolul al XVII-lea în salariați? Facem un drum până în satele lor, le explicăm binefacerea de a lucra în fabrici și nu pe bucata lor de pâmânt, iar ei, radiind de bucurie, vor accepta? Le vom arunca o privire de protestanți abstineți, iar ei ne vor tolera senini, cu acea candoare a bunului sălbatic imaginar, superioritatea morală și poi vor porni pașnic și împăcați cu sine la locul de muncă, încă proaspăt Nicidecum. Întâi de toate țăranii trebuie dați afară de pe pământurile lor, în numele proprietății private moderne (dar care provine, cel puțin în Europa, din ordinea socială feudală), pentru ca, asfel, lipsiți de orice mijloace de trai, să se vândă ca forță de muncă în manufacturi sau la oraș.”[2]

Capitolele 2 și 3 Procesul de circulație al capitalului respectiv Procesul de ansamblu al producției capitaliste urmăresc îndeaproape metamorfozele capitalului, distincția dintre capitalul constant și capitalul variabil, circulația plusvalorii, capitalul comercial, capitalul finnciar. Dincolo de urmărirea minuțioasă a explicațiilor lui Karl Marx am sesizat în aceste capitole observații interesante privind modul în care Marx amendează orice fel de ordine economică orientată spre profit. Cu alte cuvinte, Dan Chița atrage atenți asupra unui aspect prea puțin dezbătut : Dar tot plusvaloarea, în principiu mai echitabil distribuită (în practică, consumul domestic fiind neglijat în favoarea consumului insdustrial, s-a distrinuit relativ echitabil mizeria socială, dacă dăm la o parte birocrația cvasifeudală a nomenclaturii) a fost urmărită de toate regimurile comuniste ale scolului XX. Marx este totuși explicit: o ordine economică orientată spre profit este încă una capitalistă indiferent de expansiunea și ratele înregistrate ale plusvalorii. Statul planificator acționa în regimurile istorice, care se autopropuneau drept socialiste, precum, să spunem așa un Gesamtkapitalist, un capitalist colectiv. Numai în capitalism supramunca se confundă cu plusvaoarea și profitul.[3] Dacă ar fi să găsesc o direcție insuficient exploatată până în acest moment este tocmai aceasta. Nu există o critică solidă de stânga a regimurilor autoproclamate ”socialiste” sau ”comuniste”. Pentru că în afară de distribuirea echitabilă a lipsurilor avem și o centralizare a exploatării care nu mai e făcută de diverși patroni veroși. Nu, ea e făcută sistematic și la fel de fără milă de stat, asistând, de fapt, la o ”dictatură a proletariatului” așa de bizară încât sărmanul proletar de unde te pomenești că trebuia să fie o piesă importantă în noul joc economic și politic se trezește sclavul unei nomenclaturi securistice gata să-l oprime la fel de eficient. Firește, asta nu trebuie să scoată din discuție indiscutabilele realizări în planul social: învățământ gratuit, sănătate gratuită, ba încă și concedii. Să fim cinstinți însă. Încă suntem prea plini de ură și obidă față de ceea ce am trăit în ulimii ani sub Ceaușescu să judecăm la rece, însă chiar apariția acestei cărți e un semnal că ne îndreptăm în direcția unei evaluări raționale și lucide a perioadei comuniste cu bune și rele.

Cum spuneam, una dintre cele mai savuroase părți ale lucrării este plasată de Dan Chiță la capitolul Anexe. Aici vom descoperi și motivația scrierii lucrării. Autorul găsește că se discută nepermis de mult despre Marx ca sociolog, ca politician și prea puțin ca economist. Or, încercarea, temerară, dar, din punctul meu de vedere sortită eșecului cel puțin pentru acest moment istoric, este de a-l aduce pe Marx acolo unde el a excelat – pe tărâmul teoriei economice. Dan Chiță este de părere că plasarea originilor sociologiei în marxism sau exagerarea calității de activist politic a lui Marx sunt demersuri pe de o parte greșite – autorul consideră că Marx nu este un sociolog și această proiectare asupra lui a unor intenții care nu-i aparțin ține de o eroare de interpretare – și pe alta mistificatoare punând accentul pe aspecte secundare ale operei lui Marx. Această parte a lucrării este deosebit de importantă întrucât ea ne arată cât de inegal era peisajul intelectual, politic și activist pe care îl considerăm responsabil de izbucnirea Revoluției Bolșevice. Ne arată câte polemici, câte diatribe, câte certuri în toată regula au avut Marx și Engels cu ”tovarășii” de stânga ai vremii. În plus, această parte a lucrării atrage atenția asupra efortului intelectual uriaș al lui Hal Draper care dedică la rândul său mii de pagini interpretării operei lui Marx dar și punerii sale în contextul istoric. De asemenea, Dan Chiță consacră un capitol important analizei critice a modului în care Leszek Kolakowski s-a raportat la Capitalul lui Marx fără să-l înțeleagă până la capăt.

În loc de concluzie, aș spune că pot fi de acord că Marx a excelat pe tărâmul economiei însă în ceea ce privește interpretarea îl simt pe Michel Foucault, că tot vorbim de spectre, amuzându-se copios de efortul de a-l aduce înapoi pe acest teren. Marx și opera sa au fost și vor fi terenul unor teribile lupte pentru putere, pentru că, nu-i așa pacea e războiul dus cu alte arme.

 


[1] Karl Marx, Capitalul, vol.I, www.marxists.org.

[2] Dan Chița, Teoria  Economică Marxistă, Ars Docendi, 2017, pp. 90-91

[3] Op.cit., p. 99.

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În prezent este conferențiar universitar la departamentul de Comunicare și Relații Publice, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir și predă disciplinele Introducere în Științele Comunicării, Analiză de discurs, Studii Critice în Mass Media. Din anul 2011 este autoara de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată).

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat