Tendinţa pentru greve, prin intremediul cărora muncitorii din țara vecină de la nord vor salarii decente, a găsit un neaşteptat sprijin-inspiraţie într-o promisiune electorală din Polonia
Pe 10 septembrie 2019 media româneşti au distribuit masiv ştirea că ”era muncii ieftine din Polonia va lua sfârşit”. O astfel de afirmaţie a făcut-o premierul polonez Mateusz Morawiecki, cel care a promis până la anul 2023 o creştere cu 78% a salariului minim, adică 4.000 zloți sau 1.000 dolari. Condiţia lui Morawiecki pentru această sporire a veniturilor a fost aceea ca alegătorii să re-plebisciteze partidul guvernamental Dreptate şi Justiţie. Media româneşti au relatat ştirea împreună cu avertizarea standard a unor economişti că o astfel de creştere a salariilor va mari veniturile pentru angajatori, ceea ce înseamnă o imixtiune (negativă) în economie.
Promisiunea lui Morawiecki are o tentă electorală clară şi reprezintă o vântoare de voturi. Dar ea a provocat un interes sporit în România. Polonia a devenit de mult timp un model pentru români – fie din cauza loialităţii sale față de Statele Unite, fie din cauza religiozităţii şi conservatorismului lor, fie pentru faptul că Polonia şi România sunt cele mai mare state din regiune. Dar mult a contat şi fraza cheie, cum că Polonia va înceta să mai fie ”ţara muncii ieftine”.
Promisiunea premierului polonez rezonează direct cu ideea ce circulă în spaţiul public român, conform căreia România este ”ţara muncii ieftine”. Iată de ce grevele care au izbucnit în acest an sau iniţiativele sociale diferite derivă din acest nou curent: România trebuie să înceteze să mai fie ţara în care munca este valorizată ieftin. În mai 2019 deputatul cu convingeri de stânga Adrian Dohotaru a scris cu spray pe billboard-ul Electrolux din Grădina Romei ”Ro nu e ţara muncii ieftine”. Această frază, una care intră tot mai adânc în conştienţa oamenilor, a devenit un fel de parolă în cercurile noii stângi, precum social-democrații de la Demos.
În 18 septembrie 2019, Demos a lansat un site numit ”Ţara Muncii Ieftine”, site care adună la un loc informaţii scurte despre toate grevele care au avut loc în România în ultima perioadă. Este vorba de aproape 20 de greve cu rezultate diferite. Adesea, chiar dacă lucrătorii au obținut anumite concesii din partea angajatorilor, muncitorii continuă să planifice alte noi greve.
Fraza despre ţara muncii ieftine are un efect dezarmant asupra oponenţilor creşterii veniturilor şi ai politiclor sociale. Economista din Demos, Daniela Gabor, un economist recunoscut la nivel mondial, susține că modelul economic al României este bazat pe ”munca ieftină”. Iată de ce, cei care doresc dezvoltarea ţării, discută aprins despre necesitatea depășirii acestui model păgubos.
Tot în acelaşi 18 septembrie, România a făcut doi paşi mici spre ieşirea din acest model. O lege, iniţiată de Adrian Dohotaru şi de doi deputaţi din Partidul Social Democrat, Gabi Creţu şi Petre Florin Manole, stipulează că angajatorii vor trebui să plătească amenzi mai mari dacă nu plătesc orele suplimentare muncite peste standardul săptămânal de 40 ore. Conform datelor European Working Conditions Survey (EWCS) din 2016, peste 35% din lucrătorii români muncesc peste 40 de ore pe săptămână. Asta plasează România pe cel de-al treilea loc în clasamentul celei mai lungi săptămâni de lucru din UE, după Cehia şi Grecia, şi peste media europeană de 23%.
A fost sprijinită în parlament şi o altă lege, conform căreia copiii fără buletin şi CNP vor putea fi tratați (medical) grătuit. Se estimează că în România există acum peste 160.000 de cetățeni fără buletin.
Nu e uşoară ieșirea din modelul muncii ieftine. Dar conştientizarea că economia se pe bazează pe subvalorizarea muncii şi a talentului românilor este un pas înainte. Când Polonia a anunţat că va găzdui noi trupe americane, discutând construirea bazei militare Fort Trump, analiştii români s-au întrebat dacă România va fi următoarea țară cu o asemenea iniţiativă. Oare n-ar fi foarte bine dacă în România şi în Bulgaria ar începe întrepretările locale nu doar pentru iniţiativele belicoase, ci şi pentru ieşirea din eticheta ”ţări muncii ieftine”, ţinând cont și de faptul că ultraconservatorii din Dreptate şi Justiţie asezonează intenţiile lor și cu o doză bună de ipocrizie electorală?
