Succesul personal și Sindicatul S.A.

Libertatea e azi libertatea de a exploata, rezistența e aproape imposibilă, fiindcă s-au pierdut cuvintele specifice criticii

Muncitori (foto: Wikipedia)

România ultimilor ani este un exemplu dureros al modului în care drepturile salariaților au fost restrânse. Desi în teorie există o serie întreagă de drepturi ale angajaților, ele nu sunt respectate de angajatori. Pierre Bourdieu atrăgea atenția asupra violenței structurale a șomajului. Cu alte cuvinte, e foarte util să avem o armată de rezervă de șomeri care așteaptă nerăbdători să preia locul celor care se dovedesc a fi prea recalcitranți la locul de muncă. Globalizarea a adăugat un nou ingredient acestui sistem opresiv: nu ai de înfruntat doar șomerii flămânzi din țara ta. Dacă, de pildă, lucrezi într-o fabrică de textile care coase la prețuri derizorii haine care vor fi vândute la un preț care depășește cu mult salariul tău lunar, nu ai de înfrunat doar șomerii conaționali. Globalizarea a oferit investitorilor – acești noi Mesia ai economiei de piață – accesul la resurse de muncă și mai prost plătite în țările lumii a treia.

Brusc, globalizarea a devenit o poveste despre cine își vinde forța de muncă mai ieftin, cine acceptă să lucreze în clădiri insalubre în condiții inumane cu riscul producerii accidentelor plutind deasupra capului. Flexibilizarea pieței muncii a însemnat o scădere a costurilor de producție prin salarii din ce în ce mai mici. Piața globală înseamnă, între altele, că muncitorul din Franța va intra în competiție directă cu muncitorii flămânzi din Europa de Est care vor intra în competiție cu muncitorii și mai flămânzi din țările asiatice. Mitul economiei care se autoreglează fără vreo intervenție poltică la nivel global începe să se fisureze. Apar critici ale exploatării salariale și ale sărăciei salariate chiar și în zonele aseptice ale publicațiilor românești ”quality”. Suntem încă departe de o critică autentică. Ideea că e vina ta că ești sărac, că e responsabilitatea ta exclusivă să reușești încă domină clasa noastră de parveniți care s-au trezit brusc în poziții privilegiate și ar face orice ca să-și justifice și să își mențină aceste locuri călduțe. Curios lucru cum succesul corporatistului ajuns este rezultatul exclusiv al minunatelor caracteristici personale cu care este înzestrat. Faptul că au beneficiat de școală gratuită – dacă ar fi costat câteva zeci de mii de dolari probabil că erau și acum la coada vacii – dar și de sănătate publică nu pare să conteze prea mult. Nu-și pun problema că dacă o operație de apendicită ar fi costat vreo 20 mii de euro – cum costă de pildă în țările ”civilizate” precum SUA – ar fi crăpat înainte să ne încânte cu minunatele lor talente de informaticieni-politologi. De ce? Simplu: mulți dintre parveniții de azi provin din familii cu venituri modeste care au profitat de sistemul public de educație și sănătate.

Cunosc manageri de succes care au crescut la țară cu toaletă în curte, dar la care greu le mai ajungi acum cu prăjina la nas. În România, noua clasă de îmbogățiți ”meritocratici” este de o toxicitate greu de imaginat. Convinși până în măduva oaselor de propria superioritate intelectuală și morală dedică bună parte din timpul lor repetării ritualice a noii evanghelii a succesului personal bazată pe câteva lozinci repetate obsesiv:

  • Noi am reușit prin munca și efortul nostru personal
  • Noi nu datorăm nimic societății
  • România e ținută pe loc de babele proaste care votează PSD (nu c-aș îndrăgi această mafie cu nume de partid, culmea, social!)
  • Ajutoarele sociale sunt pomeni nemeritate (am distribuit un excelent articol despre această propagandă extrem de periculoasă)[1]
  • Sărăcia și excluziunea socială sunt alegeri personale: doar să vrea și oamenii ar ieși din sărăcie
  • Lenea este încurajată în România pentru că noi, acești vajnici muncitori, trebuie să plătim taxe și impozite
  • Rromii ar trebui nimiciți pentru că ei se înmulțesc și ne amenință spațiul vital
  • Educația de calitate trebuie să coste foarte scump, altfel nu e de calitate
  • Sănătatea trebuie să coste scump și nu e firesc să contribuim cu toții. Oricum, săracii trebuie să moară!
  • Noi nu suntem manipulați. Noi cunoaștem adevărul și trebuie să îi împiedicăm pe cei care nu votează ca noi să mai aibă acces la acest drept.

Una peste alta, cred că Ceaușescu ar muri de invidie. Asemenea succes al tehnicilor propagandistice n-a sperat el nici în cele mai optimiste vise. Încă destul de slab reprezentată statistic, această clasă de noi parveniți care de cum s-au trezit într-o încăpere ceva mai primitoare se întrec în strategii de-a închide ușa după ei, este extrem de agresivă. În mod paradoxal, acești noi vestitori ai progresului prin distrugerea învățământului și a sănătății publice, se aliază cu cele mai nedemocratice instituții, vestite pentru tehnicile represive de control social. O bună parte din ceea ce numim cu un termen generic ”servicii secrete” împărtășește și promovează această agendă înțesată cu elemente de rasism și garnisită cu porniri anti-sociale și anti-democratice. La problemele sociale complexe – sărăcie structurală, excluziune și marginalizare – ei vin cu soluții coapte parcă în camerele de gazare!

Trăind într-o societate în care succesul se cuantifică în funcție de grosimea portofelului, oameni care au ajuns să câștige mai bine prin diverse multinaționale vin acum să dea lecții de politologie. E firesc! Ei sunt modelul de succes: ai parte (adică bani), deci ai carte! Sau cel puțin îți imaginezi că poți da lecții de politică de la înălțimea salariului tău.

Ce le opunem acestor noi parveniți? E foarte dificil de spus. Din păcate, liderii sindicali fac prea adesea pactul cu diavolul sau transformă lupta sindicală într-o afacere personală. Am o poveste de împărtășit. În urmă cu vreo două decenii, într-o fabrică de confecții, două lidere sindicale păreau că se dau de ceasul morții pentru apărarea drepturilor sindicale. În fapt căutau puterea și avantajele financiare. Cel mai grav lucru era că fraudau alegerile. Făceau o listă cu cei care doreau să facă grevă și apoi o atașau la procesul verbal care ar fi atestat alegerea lor ca lidere de sindicat – faza clasică în ce privește lista cu semnături. Mai mult, identificau o serie de stratageme și strategii de capitalizare a acestei funcții. Solicitau bani de delegație pentru participarea la ședințele cu liderii sindicali la nivel de ramură. În paralel, percepeau bani suplimentari pentru aceste deplasări și de la organizația sindicală. De la aceste întâlniri se întorceau foarte instruite în ce privește stratagemele de obținere de avantaje personale bănești și de imagine ca urmare a acestei funcții de lider de sindicat. Sindicatul a fost repede destructurat când cotizația pentru sindicat nu a mai fost reținută pe statul de plată și lista cu semnături pentru grevă a fost afișată la intrarea în fabrică alături de procesul verbal pentru alegerea liderilor de sindicat. Ideea de a transforma solidaritatea în business și a încerca să transformi capitalul simbolic obținut din vizibilitatea media în capital eletoral subminează puternic organizațiile sindicale. Cazul Miron Mitrea e exemplar în acest sens. În plus, în recentul conflict de muncă de la CFR angajații reclamau inclusiv lipsa de eficiență a organizațiilor sindicale deja existente. Organizarea sindicală nu reprezintă prin ea însăși un mijloc imbatabil de apărare a intereselor salariaților. E nevoie de educație și cunoașterea drepturilor.

Or, acum e foarte dificil să faci educație și critică a sistemului pentru că nu mai poți folosi terminologia necesară. S-au pierdut cuvintele specifice criticii. E oarecum contraintuitiv, dar noi nu gândim în afara limbajului. Noi gândim cu cuvinte. Bătălia e pe cale să fie pierdută tocmai acolo unde contează, deși nu pare, cel mai mult: la nivelul discursului. Tocmai aceste cuvinte ale criticii sistemului au fost conotate atât de negativ încât nu le mai poți folosi. Azi nu mai poți aduce în discuție termeni ca ”exploatarea”, ”inechitatea”, ”inegalitatea” sau ”agresiunea capitalului global”. De cum îndrăznești să folosești aceste concepte ți se pune ștampila de urmaș al lui Stalin și a metodelor totalitare de guvernare. Libertatea a ajuns să însemne eliberarea patronatului de aceste categorii conceptuale periculoase, întrucât ar putea fi ușor transformate în legi care să le amenințe interesele. Libertatea e azi libertatea de a exploata, de a nesocoti problemele legate de mediu, de a nu plăti taxe, de a cumpăra intelectuali care să-ți cânte osanale – e mult mai eficient decât să-i obligi. Libertatea a ajuns extrem de neliberală întrucât tocmai pluralismul e amenințat în acest sistem în care singura libertate care contează e libertatea de a face profit.

[1] https://mihaivasileblog.wordpress.com/2017/04/08/stigmatizare-vmg-protv/

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat