Socialişti români vor participa la Congresul Bicentenar al Popoarelor Lumii din Venezuela

Întâlnirea online de pregătire a congresului a adunat personalităţi ale mişcării mondiale de stânga

Logo-ul Congresului Popoarelor Lumii (sursă: Florin Platon)

Acesta este un text al lui Florin Platon şi Cerasela Niţu. 

Pe 26 Martie, Socialiștii români au participat la întâlnirea online de pregătire a “Congresului Bicentenar al Popoarelor Lumii”. Delegația a fost formată din membri ai Partidul Socialist Român și ai DiEM25 România.

Peste 1200 de delegați din 164 de țări au participat la eveniment, reprezentând mișcări sociale, feministe, muncitorești, de luptă pentru democrație și activism civic din întreaga lume – Africa, America de Nord, America de Sud, Europa, Asia.

Discuțiile au fost moderate chiar de către Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, care a deschis întâlnirea amintind de Bătălia de la Carabobo, de acum 200 de ani, când Simon Bolivar a învins decisiv Imperiul Spaniol încheind 11 ani de război pentru eliberarea Venezuelei și începutul luptei de eliberare pentru restul Americii Latine, punând astfel capăt la 300 de ani de ocupație și colonialism Spaniol în America Latină.

Au mai luat cuvântul activiști de pe întreg globul, printre care Monica Valente, reprezentând Sao Paulo Forum, Sheri Dickerson, director executiv al Black Lives Matter, filosoful Fernando Buen Abad, scriitorul Atilio Boron, activistul de stânga Xose Luis Rivera Jacome și alții.

De-a lungul discuției s-a subliniat că “democrația burgheză” nu va reprezenta niciodată interesele și lupta oamenilor obișnuiți și numai o “Democracy of the People” poate să reprezinte și să lupte pentru interesele oamenilor de rând. Colegii de stânga din Spania au declarat și că Uniunea Europeană este o instituție a colonialismului și imperialismului, împotriva cetățenilor obișnuiți ai Europei și nu trebuie să uităm implicarea oficialilor UE în sprijinirea loviturii de stat din Bolivia și a sancțiunilor criminale împotriva Venezuelei și Cubei.

În finalul discuției s-a reafirmat necesitatea solidarizării tuturor forțelor democratice populare –

“to learn and share how to wage and win battles for the Socialism of the 21st Century”

(Fernando Buen Abad)

Congresul Bicentenar al Popoarelor Lumii va avea loc în Venezuela, în perioada 21-24 Iunie, reunind peste 40 de organizații și mișcări sociale populare și va servi ca bază pentru lupta pentru “liberate, unitate și solidaritate a cetățenilor Lumii” – a subliniat Nicolas Maduro.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *