O reacție întârziată la un scandal în mica bulă de stânga
Pe 1 aprilie 1995 mă aflam în arestul poliției din Deva. Lucram împreună cu câțiva colegi de liceu la televiziunea locală, 3TVDeva și ne venise ideea trăznită să jucăm o festă tocmai poliției locale. Ne-am îmbrăcat în cerșetori și am început să cântăm și să cerșim tocmai lângă primărie. În tot acest timp eram filmați de o echipă a televiziunii.
N-a durat mult până când un echipaj al poliției ne-a pescuit și ne-a dus la secție. A fost foarte interesant. În scurt timp oamenii legi s-au prins că au arestat băiatul șefei de la pașapoarte, pe fiica unui consilier local și director de întreprindere și alți plozi răsfățați puși pe șotii.
Crăpau de ciudă. Stăteam într-o sală mare cu scaune de lemn. La prezidiu stătea un domn rotofei roșu de furie care îmi zicea: dacă aș avea o fată și ar face așa ceva aș strânge-o de gât. Gesticula cu furie neputincioasă în fața noastră, niște răsfățați cu idei trăznite. Nu pot spune că sunt foarte mândră de isprava noastră. Am chinuit niște salariați de pe poziții tare privilegiate. Dar a fost foarte interesant să vedem cum reacționa lumea și cât de urâcioasă devine societatea la contactul cu sărăcia. La fel de interesant este că prima care intervenea în cazul unor tineri cerșetori era furioasa poliție. Ideea păcălelii de 1 apriplie, păcăleală care s-a vrut a fi mai mult un experiment social, îmi aparține. Tocmai primisem o chitară superbă care contrasta puternic cu hainele ponosite găsite prin casă. Mi-am zis că e cazul s-o folosesc ca să cânt un cântecel păcălitor să vedem ce iese. A fost un mare succes. Poliția a picat în plasa noastră și s-a trezit cu un cartof foarte fierbinte în secție – odrasle ale unor notabilități locale – de care s-au descotorosit la fe de repede cum i-au și pescuit din centrul orașului. Mare păcat că nu mai am filmarea din ziua respectivă. Atunci încă se filma cu camere clasice și se monta în studio. Habar nu am pe unde se află arhiva acelei televiziuni.
Cert este că am avut mereu tendința de a sfida autoritatea, lucru care m-a costat nu odată foarte scump. Am oroare de autoritarism, deși înțeleg și respect acțiunea colectivă și sensul sacrificării unei părți din libertatea individuală pentru binele colectiv. Dar îmi repugnă conservatorismul, ipocrizia și rigiditatea. Și oamenii care odată ajunși în poziții de putere se folosesc de noul satut pentru a se comporta precum polițistul rotofei și indignat. Devin preoții tipului de discurs care i-a adus în acea poziție și încep să împartă noua dreptate.
Am fost mai mereu membră în organizații progresiste și am căutat compania unor oameni care doreau în permanență ieșirea din tipare și din obișnuințele de gândire. Pentru o vreme părea că i-am găsit la nou înființatul partid politic Demos. Entuziasmul era însă ponderat pentru că știam prea bine ce s-a ales din entuziasmul tatei pentru politică și partidul democrat. Totuși, entuziasm a existat. Și speranță.
La un moment dat însă, toate acestea s-au spulberat în țăndările unui scandal… pe Facebook, cum altfel? De fapt într-unul din numeroasele scandaluri care au captivat luni de zile energiile oamenilor de stânga autohtoni. În genere mă exprim pe loc. Aici era vorba despre ceva foarte complicat care îmi crea sentimente amestecate. Scrisul cu X. Cum adică? Pentru muritorii de rând, nefamiliarizați cu ultimele mode progresiste, a scrie un X înseamnă a scrie inclusiv. Poftim? Păi da, ca să nu genizăm limbajul și să asumăm că există doar două genuri vom opta ca semn al radicalimului nostru pentru forme de plural ca tovarășix, muncitorix, salariațx… sărăcix! X-ul e teribil de potrivit și pentru că el sugerea starea lichidă a genului care poate varia în intervalul de la 0 la 1, x fiind variabila care poate primi o infinitate de valori.
De ce am sentimente amestecate? În primul rând pentru că adolescenta din mine se bucură nespus să-i trântească unui conservator care mă acuză de sexomarxism asemenea formulări în față. Să văd din nou ceva ce seamănă roșeața indignării furioase a polițistului rotofei este una dintre plăcerile perverse. Recunosc, mea culpa! Mă amuză să provoc indignare conservatorilor de bine. A le trage puțin covorul de sub picioare e seducător.
Necazul e însă că potențialul radical al acestor formulări cam pe acolo se oprește. La plăcerea copilărească de a provoca, de a parodia – în termenii marii preotese queer Judith Butler – de a scoate din sărite conservatorul cinstit. Aici Zizek are mare dreptate: problema cu aceste trangresiuni lingvistice nu este că sunt radicale, ci că sunt fals radicale. Că sunt performance, teatru care poate provoca plăcere personală, dar prea puțin progres. Pentru că ele sunt menite să acomodezi individualități, nu să adune laolaltă indivizi în jurul unei cauze comune. Limbajul e sacrificat pe altarul individualității, nimeni nu e invitat să sacrifice ceva pentru cauza comună.
Și lucrul cel mai trist este că ele nu rămân acolo unde trebuie să rămână. La stadiul de parodie și joc. Spiritul ludic dispare și chiar pe fețele celor din biserica X apare… furia polițistului indignat. Furie care lovește cu mai multă violență decât chiar violența conservatoare cu care ajunge să se contopească, din nefericire. Lucru care te face să te-ntrebi: vreau eu să trăiesc într-o lume stăpânită de biserica X? Oare formele de oprimare și dominare nu s-ar vederea reproduse de pe alte poziții?
În fond, am trăit ziua în care m-am trezit acuzată de un bărbat (pentru progresiști: autoidentificat ca bărbat și fiind el cis heterosexual alb) că manifest atitudini machiste!
Dar nu-mi pare rău. N-am abdicat de la rolul de provocatoare. Pentru fanii auriști sunt o sexomarxistă care-ar vrea să distrugă… Voronețul. Pentru progresiști sunt o terfă, swerfă, albă cis heterosexuală rasistă. Dacă nu înțelegeți nu-i bai. Mi-a luat și mie ceva timp să înțeleg. E doar semn că nu faceți parte din biserica progresistă în care are loc o teribilă contrarevoluție idealistă. În ce mă privește mă autoidentific ca salariată de stânga al cărei loc nu e la biserică!
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!
