Un interviu acordat Agenţiei Iraniene de Ştiri a Muncitorilor despre miza protestelor bulgare, comparaţia lor cu cele din 2013, importanţa de politică internă şi externă a lor şi nevoia de schimbare socială în Bulgaria
Agenţia Iraniană de Ştiri a Muncitorilor, care este afiliată cu Casa Lucrătorilor (sindicatele iraniene) a publicat acest interviu pe 27 septembrie 2020.
Protestele din Bulgaria au avut loc timp de peste 75 de zile. Dat fiind că Bulgaria a văzut în ascensiunea anticorupţiei o pârghie în scopul modificării echilibrului social, care este cerinţa de bază a acestor proteste?
Cerinţele de bază sunt două demisii – cea a premierului Boiko Borisov şi cea a procurorului-şef Ivan Geşev. Ei sunt acuzaţi că sub conducerea lor statul a fost preluat de oligarhie. Mai există acuzaţia că instituţiile de stat, inclusiv oficiul procuraturii, nu servesc interesul public, dar acţionează în beneficiul unei părţi din oligarhie, care marginalizează prin intermediul procuraturii alte părţi ale elitei economice, formate în timpul tranziţiei. La rândul lor, cei acuzaţi au sugerat că părţi din oligarhie care au fost lovite în campania anticorupţie recentă stau în spatele protestelor. Merită amintit că oligarhul Vasil Bojkov, care a fugit la Dubai după ce a primit peste o duzină de acuzaţii, avea relaţii bune cu Borisov şi afacerile lui creşteau până recent.
Protestele sunt eterogene şi există feluri diferite de curente care participă. Mulţi oameni nu formulează cerinţe clare dincolo de insistența pe demisie. Dar clasa urbană de mijloc este probabil forţa care are cea mai mare vizibilitate în aceste proteste. Pare că ea doreşte ca Bulgaria să devină o democraţie liberală adevărată, nu una a capitalismului clientelar. În joc se află lucruri diferite, dar înainte de toate se află sistemul judiciar. Clasa urbană de mijloc crede că lupta împotriva corupţiei nu o împuterniceşte, nu înlocuieşte elitele politice din perioada tranziţiei cu noi elite, cu elite ”cinstite”. Există multe apeluri la înlocuirea elitelor care au fost pătate în perioada tranziţiei – vremuri când proprietatea de stat a fost transformată în una privată, când a fost mai mult timp criză, corupţie, furt şi milioane de bulgari au emigrat spre Europa de Vest în căutarea securităţii sociale. Clasa de mijloc doreşte să taie din puterile procurorului-şef şi să dea judecătorilor o influenţă mai mare în sistemul judiciar, limitând astfel influenţa politică (cum se poate vedea în propunerile de reformă ale iniţiativei ”Justiţie pentru Toţi”, care susţine protestele). Clasa urbană de mijloc (reprezentată de partidul Da, Bulgaria şi aliaţii ei) este interesată de schimbare, inclusiv în preluarea puterii, chiar dacă pare că forţele populiste de tipuri diferite vor avea o prezenţă puternică în parlamentul viitor. Dintre protestatari, mai sunt susținători ai preşedintelui Rumen Radev, reprezentanţi ai stângii vechi şi noi, formaţii mici de convingeri naţionaliste şi populiste.
Există şi alte lucruri care formează miza protestelor. De exemplu, care va fi puterea politică care va distribui fondurile europene în cadrul multianual financiar al UE (2021-2027), soarta proiectelor energetice, legate de Rusia, care avansau sub guvernul lui Borisov, şamd. Dar subiectul de bază este cine va controla sistemul judiciar şi împotriva cui va fi îndreptată anticorupţia.
Cum comparaţia protestele recente cu valul de proteste anti-oligarhice din Bulgaria în 2013?
Un lucru comun între ambele proteste sunt sloganele împotriva unui oligarh puternic – Delyan Peevski, despre care se crede că are influenţă în toate puterile – inclusiv în media şi în sistemul judiciar. Tot, clasa urbană de mijloc a fost principala forță în spatele protestelor din 2013, cum este şi astăzi. Ceea ce este diferit este că retorica împotriva aşa-numiților comunişti sau reprezentanţii elitelor vechi este acum îmblânzită. Reprezentanţii clasei urbane de mijloc chiar îl laudă pe preşedintele Rumen Radev, care susţine protestele şi a cerut demisiile premierului şi procurorului-şef încă de la începutul protestelor. În opinia mea, clasa urbană de mijloc înţelege că nu este foarte mare şi că dacă dacă doreşte ca protestul ei să aibă succes ea n-ar trebui să marginalizeze aliaţi posibili. Însă clasa urbană de mijloc încă nu articulează cerinţe sociale semnificative şi rămâne limitată la retorica pentru statul de drept şi eliberarea statului de oligarhie.
Slavoj Žižek a spus recent că problemele Belarusului nu vor dispărea o dată cu plecarea lui Lukaşenko. E valabilă această analiză şi pentru Bulgaria?
Cu siguranță pot fi de acord că demisia lui Borisov nu va rezolva problemele bulgare. El a provocat multă indignare. Guvernul şi persoana lui sunt percepute drept incompetente, vulgare şi corupte. Însă problemele bulgare nu sunt personalizate. Ele sunt structurale. Țara are cel mai ridicat nivel de inegalitate a veniturilor din UE – veniturile celor mai bogaţi 20% depăşind veniturile celor mai săraci 20% de peste 8 ori în 2019. Ţara este dintre statele UE unde nivelul redistribuirii prin buget este foarte redus. Comisia Europeană a criticat în diferitele ei rapoarte că sistemul fiscal bulgar nu corectează inegalitatea, ci o consolidează. Când astfel de sume mari sunt concentrate în mâinile câtorva oameni, natural corupţia crește – banii în plus merg către sistemul politic şi primim ceea ce avem şi ceea ce protestele susțin că se opun – oligarhia.
Deci, Bulgaria are probleme sociale şi economice, care trebuie abordate. Un motiv pentru care asta nu se întâmplă este că discursul politic şi public din ultimii 11 ani a fost puternic fixat pe figura lui Borisov. El a obţinut multă putere şi a fost mediul ultim de rezolvare a conflictelor – lua singur decizii pentru acordarea unor sume de bani grupurilor protestatare în cursul anilor, a cerut demisiile unor miniştri după scandaluri, șamd. O explicaţie din spatele acestor proteste este că modelul politic, centrat pe figura lui Borisov, a intrat în criză şi se epuizează. În acelaşi timp, clasa de mijloc are interesele sale particulare. Ea trăieşte relativ bine, are acces la cunoaștere, are bani, are timp liber – deci se poate organiza şi poate insista pe interesele ei, spre deosebire de oamenii muncii, care sunt într-o stare precară şi sunt supraexploatați. Cerinţele ei însă au de a face mai mult cu idei, cu principi, cu etică şi mai puţin de a face cu îmbunătăţirea condiţiilor materiale.
Deficitul de solidaritate este o altă problemă a societăţii bulgare. Există nemulţumire. Se doreşte schimbare. Dar oamenii diferiţi privesc figurile protestelor şi îi simt pe ei ca fiind străini. Unii urăsc liderul lui Da, Bulgaria Hristo Ivanov, alţi urăsc preşedintele Rumen Radev. Dar ura împotriva lui Borisov este tot puternică şi este numitorul comun al curentelor protestare diferite.
Europa de Est a văzut multe demonstraţii şi proteste după Euromaidanul din Ucraina – de la România până la Kosovo şi Belarus. Cum evaluaţi situaţia protestului actual din Bulgaria în acest context?
Aţi menţionat Euromaidanul şi probabil asta ar fi un semn că dacă în Europa de Est au loc proteste mai mari, obligatoriu ele au o dimensiune geopolitică. S-a spus deja că poate că în Bulgaria avem din nou cunoscuta competiţie din Europa de Est între susținătorii lui Soros şi susținătorii lui Trump. Însă, această afirmare ar putea fi şi o încercare de a crea rupturi înăuntrul societăţii bulgare ca să fie eliminată posibilitatea pentru o schimbare. Cum am spus, chiar dacă clasa urbană de mijloc a fost cea mai puternică faţă a protestelor, ele sunt heterogene şi există curente ideologice şi politice diferite în spatele lor. Ceea ce are loc astăzi în Bulgaria este şi o luptă internă – între susținători şi oponenţi lui Borisov, între curente competitoare din sistemul judiciar, unii spun chiar că armata (personificată de preşedintele Rumen Radev – fost pilot militar şi general) este în confruntare cu ministerul intern (premierul, tot general, a intrat în politica mare prin poliţie).
De ceva timp starea elitelor politice bulgare este una a agoniei. Protestele au loc în fiecare seară şi repetă o coregrafie similară – strigă ”Demisia” şi aruncă obiecte asupra oficiul guvernamental. Asta are loc în timp ce premierul călătoreşte în ţară cu un jeep în zonele unde se construiesc autostrăzi şi uzine şi relatează prin live streaming pe pagina sa de Facebook cât de mult este iubit de oameni.
Există o impresie că aceste tensiuni vor fi rezolvate abia după alegerile prezidenţiale din SUA. Boiko Borisov a fost primit de preşedintele american Donald Trump în Casa Albă în noiembrie 2019 şi a fost lăudat de preşedintele american pentru faptul că Bulgaria şi-a mărit semnificativ cheltuielile militare prin cumpărarea unor avioane americane de luptă F-16. Clasa urbană de mijloc are o faţă pro-europeană şi are poziţii în instituţiile tehnocrate din Bruxelles şi în sectorul ONG. În acelaşi timp, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a spus în discursul ei pentru Starea UE că acordarea fondurilor europene va fi ataşată la existenţa statului de drept în ţara membră respectivă. În acest sens, aceste proteste desigur au o dimensiune geopolitică. SUA este un partener cheie în securitate, dar accesul la fondurile europene este ceva obligatoriu pentru economia bulgară. Există o sensibilitate crescândă în Europa de Vest în privința corupţiei şi nevoia de reformă judiciară din Bulgaria. Rămâne de văzut ce formulă de guvernare va fi găsită în lunile următoare şi la începutul anului 2021 (în martie 2021 vor avea loc alegeri parlamentare), astfel ca echilibrele interne şi externe, în prezent în reaşezare, să ajungă la nouă balanţă.
Cum evaluaţi viitorul schimbării sociale din Bulgaria?
Nu există multă activitate grassroots care să promoveze schimbare socială în Bulgaria. Astfel de încercări lipsesc în special în afara Sofiei. Cred că aceste proteste încă au un potenţial să articuleze o viziune mai complexă pentru schimbare. Dacă schimbarea este căutată în sistemul judiciar, ar trebui să ştim ce valori, criterii de succes şi moduri de a ajunge acolo ni se propun. Dacă se caută schimbare în sensul împuternicirii maselor, cred că va fi necesară o anumită deschidere către şi abordare a oamenilor neprivilegiaţi, care sunt traumatizaţi şi stigmatizaţi de tranziție.
Aceste lucruri nu au loc prin magie. Ele cer sacrificiu, presupun dubii, pierderea confortului, mobilizare populară şi iluminare. Există o impresie că bulgarii sunt sceptici către concetăţenii ei care fac ceva în beneficiul societăţii. Tranziţia a dovedit că un număr mare de iniţiative civice au fost de fapt o fațadă pentru cariere politice ulterioare şi politica în general este considerată ceva dezgustător.
Cred că schimbarea socială în Bulgaria de azi ar însemna desprinderea din logica tranziţiei, care a făcut rău unor mari segmente din societatea bulgară. Din cauza saltului violent al tranziţiei de la public la privat, din cauza abuzurilor de putere şi distrugerii capitalului social, astăzi există atât de multă lipsă de încredere şi suspiciune către acțiunea comună. Timp de ani de zile s-a părut că bulgarii și-au pierdut speranța. Chiar și acum nu există o viziune comună pentru drumul înainte, în timp ce avem toate relele caracteristice ale tuturor societăţilor cu un stat social slab – un sistem de educaţie slab, un sistem de sănătate slab, stigmatizarea categoriilor de oameni vulnerabile, șamd.
Eu sunt optimist în privința acestor proteste – nu pentru că ar putea fi demisie sau nu, ci pentru că cred că prin ele oamenii simt anumită împuternicire. Dar sunt şi sceptic – pentru că nimeni nu articulează o viziune de schimbare mai complexă, dincolo de demisii. Mi-e teamă că aceste proteste s-ar putea încheia cum au început – fără a face ceva semnificativ. În orice caz, mereu are sens să lupţi şi să rezişti față de ceea ce consideri injust. Indiferent de rezultatul acestor lupte, sper că această vară a anului 2020 nu va dispărea fără urmă.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
