România toxoplasmozei politice

Cum să citim intenţia Coaliţiei pentru Familie să se transforme într-o mişcare politică

Relația dintre Coaliția pentru Familie, care vrea să se transforme în mișcare politică, și partide, e cel mai bine descrisă de parazitologia neuronală: toxoplasmoza îi inhibă șoarecelui frica de pisică. Iar pisica mâncă șoarecele, și toxoplasmoza se transmite mai departe. 

O trematodă infectează melci, pe care-i face să se urce pe stânci, unde păsările îi văd și îi mânâncă. Teniile ingerate de furnici le fac să urce în vîrful firelor de iarbă, unde sunt mâncate de oi, gazda finală a parazitului. Numeric, penticostalii sunt puțini, un procent și ceva. Ca să aibă influență, au nevoie de pârghii distribuite. Un Szígyártó pe ici, prin PNL, suporter al CpF, ca secretar general, un Gabriel Leș pe colo în PSD, ca ministru al apărării, un Ben-Oni Ardelean, vicepreședintele Camerei Deputaților.  Puțini, dar strategic distribuiți în poziții de decizie.

Reorientări și redistribuiri în cazul creării unui partid al Coaliției pentru familie

Neo-protestanții din România sunt puternici fiindcă au preluat controlul partidelor și pe cel al agendei Bisericii ortodoxe. Controlul partidelor, prin câțiva membri strategic instalați. Controlul agendei Bisericii ortodoxe, prin faptul că neo-protestanții au impus, timp de doi ani, subiectul dominant (în mass-media) de discuție religioasă, revizuirea Constituției și interzicerea constituțională a căsătoriei între persoane de același sex.

Ideea foștilor șefi ai Coaliției pentru Familie, de a-și face un partid politic, e, să-i spunem, nătângă. Penticostalii și baptiștii au, cu cățel cu purcel, spre 2.8 % din populație, sub pragul electoral de 5 %. Reformații nu li se vor alătura.

Reformații sunt majoritar maghiari. UDMR-ul stă călare pe pragul electoral de 5 % și nu-și permite să piardă nici un vot. Nici Ben-Onani, nici Szígyártó Iónatan nu vor să-și părăsească posturile de putere pe care le au în PNL și în Parlament, și s-o ia de la capăt cu un partid mic.

În momentul în care se va crea partidul Coaliției pentru familie, majoritar neo-protestant, e de așteptat ca Biserica Ortodoxă să reacționeze negativ (deși putem avea surprize, în ultimii doi ani a fost complet zombizată de către penticostali și alții – Cătălin Dumitru Vasile, pastor baptist, șeful real al Coaliției pentru Familie).

Pentru cei puțin numerici, e preferabilă situația de parazit într-un partid mai mare. Zootehnic vorbind, Biserica ortodoxă (o oaie) e teleghidată de tenia instalată în creierul ei (neo-protestanți). O oaie cu tenie în creier se numește oaie capie. Partidele la fel, mai ales PNL.

De cinci ani, cel puțin, Constantin Necula e invitatul permanent al lui Vladimir Pustan, care s-a săturat de penticostali și și-a deschis propria lui franșiză, la Beiuș, o franșiză prosperă. Patapievici a vorbit la Cluj, invitat de pastorul Daniel Salanța, șeful fundației Edictum Dei1.

Necula invitat la penticostalii din Beiuș, aici; pastorul Vladimir Pustan invitat de (pe atunci încă) preotul Pomohaci, aici. Și Adrian Papahagi, și Patapievici, și Necula au vorbit în numeroase rînduri în biserici și fundații penticostale sau baptiste. Necula a promis că se retrage din viața publică; promisiune imediat dezmințită de prezența sa anunțată la Convenția națională ”Viitorul României creștine” la Cluj.

Recordul însă îi aparține lui Mihai Neamțu, care a predicat și în biserici ortodoxe, și în biserici penticostale, cu o flexibilitate neliniștitoare.

Mihai Neamțu ar putea fi vedeta unui partid al coaliției pentru familie (Partidul Renașterii Ortodoxe Strămoșești Tradiționale, să-i zicem). Dar el cu siguranță nu dorește să piardă statutul de mascotă a PNL, Pentecostal National League, partid deja parlamentar, pentru a se îmbarca în aventura unui partid nou, și mic.

Și care ar fi programul unui asemenea partid ? Sprijinirea familiei, adică… (și aici ei se opresc, din lipsă de idei).

Coaliției pentru Familie îi era ușor, avea un singur obiectiv, distrugerea dușmanului prin refrazarea unui articol din Constituție. Unui partid politic îi trebuie idei constructive, și multe. Or membrii Coaliției nu au și nu au avut idei. Notabilitățile Coaliției sunt o masă heteroclită: un medic homeopat anti-vaccin, Pavel Chirilă, care tratează cancerul cu rugăciune; Cătălin Vasile, pastor baptist, și Mihai Gheorghiu, penețecedist, eliminat, ca tot PNȚCD-ul, de către alegători în 2000. (fun fact: un partid trebuie să fie extrem de cretin ca să ajungă de la putere direct pe pavaj). Și Vladimir Pustan, promotor al gândirii pozitive și teologiei prosperității: (predică din mai 2015 min. 1:04). ”aveți bani? asta ar însemna cel puțin de 30 000 de euro puși de-o parte? Am vorbit de un minim pentru un pocăit. /…/”

Simbioza între ortodocși și neo-protestanți

Ortodocșii (Papahagi, Neamțu, Necula, Patapievici) aduc intelectualitate, pe care penticostalii nu o au (1.2 % dintre penticostali au studii universitare, față de 7.6 % din populația României în general). Mai aduc relații politice și mediatice, și ceva legitimitate publică.

Penticostalii le aduc public. Vorbitorii sus-ziși sunt mulțumiți că au public, un public cu atît mai admirativ cu cît e mai analfabet (penticostalii recrutează în mediile cu studii gimnaziale); comunitățile penticostale sunt fericite că au vorbitori cu legitimitate publică și erudiți.

Și se vorbește, desigur, despre civilizația iudeo-creștină. De la arșii pe rug ai Inchiziției în Evul Mediu, la expulzările din Spania, Anglia, Franța, la pogroamele rusești și la distrugerea evreilor în al doilea război mondial de către naziști, nu cred că evreii ar fi de acord să fie asociați celor cărora i-au persecutat timp de un mileniu. Evident, desigur, că în sec. XIX nici vorbă de armonie iudeo-creștină, conservatorii de atunci vorbeau de dușmanii lor, ”iudeo-masonii” complotiști.

E bine că s-a terminat cu gogorița ”Bisericii naționale”. Atâta poate mobiliza Biserica în total, vreo 14 – 18 %. E tocmai procentul celor peste 65 de ani din populație. Celor care ne spun că, de fapt, nu sunt în total 18 milioane de votanți pe liste, le răspundem: ați dispus de toată puterea statului, toate instituțiile, timp de doi ani de când tot pregătiți referendumul. Să fi epurat atunci listele electorale de alegătorii absenți. (Populația în vârstă de peste 18 ani e de aproximativ 16 milioane; votul nu ar fi trecut nici cu un număr de 16 milioane de alegători și un prag de abia 25 %).

Anii confuziilor

Am pomenit deja de alianța politică ortodoxo-neoprotestantă. Confuzia religioasă e întovărășită și de confuzie politică: toate partidele din spectru au fost pro-referendum și pentru amendarea Constituției (doar 13 parlamentari s-au opus; ei sunt câștigătorii Referendumului). Partida pro-Trump și-a dat mâna cu suporterii lui Putin.

Mai există agende politice minoritare în partide

Au mai existat minorități în partide. Remus Cernea a fost cooptat în PSD ca unul din puținii ecologiști ai partidului. Petre Florin Manole reprezintă interesele ONG-urilor rome în PSD. Ce diferență este între grupurile ecologiste și rome din partide, și grupurile neo-protestante?

La urma urmelor, și unii și alții reprezintă interese speciale.

Diferența e că neo-protestanții vin cu o agendă politică preambalată în SUA, cu sprijin politic din SUA, cu finanțări din SUA, și cu un electorat disciplinat. Romii locuiesc în România, grijile ecologice sunt ale noastre. De preocupările politice ale americanilor ne pasă prea puțin.

E foarte interesant că în campania Referendumului au vorbit de ”tradiții strămoșești” ”tradiții românești” ”tradiția străveche” ”obiceiul străbun” tocmai pastorii acestor religii noi, care cântă Christian folk și pop. (La țară, o muzică de fanfară interbelică). Și care au suprimat muzica bizantină, clopotele, toaca, colindele, și toate tradițiile nașterii, nunții și înmormântării.

Subiectele de dezbatere politică din SUA sunt morale; cele din Europa sunt sociale și economice. Penticostalii au transformat PNL într-un partid conservator, care mai e liberal doar cu numele, și aduc în dezbaterea publică subiecte irelevante. S-a tot vorbit ad nauseam despre ”baronii locali” care finanțează partide. O parte dintre finanțatorii PNL sunt penticostali români relativ prosperi, din România și din SUA. O întrebare pentru peneliștii din România: ce relații aveți, la nivel internațional, cu partidele liberale din UE? Ce agendă comună aveți ? Ce proiecte comune avansați în Parlamentul European? Se pare că întrebările de mai sus sunt pur retorice.

Nici un partid social-democrat din Europa n-ar fi promovat un asemenea referendum. Nici slujul față de Biserică, nici stigmatizarea minorităților sexuale nu sunt valori social-democrate. Și nici un partid liberal european. În această perioadă România, deja un pariah al valorilor europene de justiție și transparență, preia conducerea Uniunii Europene. Referendumul arată doar, mai puternic, contrastul dintre valorile europene și partidele cleptocratice ale României.

Neoprotestanții sunt o armată disciplinată. În Suceava și Bihor, unde reprezintă 10 % din populație, participarea a fost de 30 % și 28 %. Diferența în plus față de media prezenței pe țară, 20 %, e identică cu procentajul neoprotestanților în populația totală.

Autopsia recensământului

Avangarde, în septembrie : prezență la vot 66 %, 63 % vor vota ”da”.

CURS : 34 % prezență (sondaj pe 1 oct.).

Sociopol : 48 % se vor prezenta la urne.

Estimare informală ”wisdom of crowds” Mirel Palada, șeful Sociopol: 35 % prezență.  (dar, într-o postare pe Facebook, a corectat predicțiile în jos, rostind ”va fi măcel”).

Să nu ne înșelăm : în anul centenarului, Referendumul a fost evenimentul cel mai important. A arătat că populația nu se încolonează la vot nici la chemarea partidelor. Nici la chemarea Bisericii. Și că Coaliția pentru Familie nu reprezintă pe nimeni.

În județele cu mitropoliți, Timiș, Sibiu și Constanța, populația a evitat și mai mult referendumul, prezența a fost sub medie : 18.36 % în Timiș (adică 1,27 % baptiști + 3.82 % penticostali și 13.27 % ortodocși) ; Constanța, 14.4 % și Sibiu 14,9 % (Constantin Necula nu e chiar atât de harismatic). Biserica a descoperit că n-are un ascendent moral sau organizațional asupra populației, și că poate scoate din casă, de la județ la județ, între o cincime și o șeptime din populație.

Oficiosul Bisericii ortodoxe, basilica.ro, vorbește de ”succesul nedeplin” al referendumului: Un succes nedeplin ne cheamă la mai multă speranţă şi lucrare e titlul articolului. (Hint: panicați când anestezistul vă spune că reanimarea soției operate a fost ”un succes nedeplin”. De asemenea, când avocatul vă telefonează că sentința de la recurs a fost ”un succes nedeplin”).

Pe cine aveți preot paroh?

”Pe cine aveți preot paroh? Cum îl cheamă ?” e o întrebare mai relevantă decât tocitul ”Aveți încredere în Biserică ?”

”Avem încredere în Biserică” înseamnă ”nu ne deranjează”. ”Pe paroh îl cheamă XY” înseamnă o legătură apropiată, personală, cu biserica.

Așa cum e întrebarea, așa e și răspunsul : la întrebare vagă, fără implicare, și răspuns vag fără implicare.

Boicotul politic

N-am vorbit de tradiția boicotului politic. Papii au interzis catolicilor să participe la alegeri după întemeierea statului italian, și interdicția a rămas validă timp de 50 de ani. (De aici vin poveștile conspiraționiste despre iudeo-masoni din sec. XIX). Primii care au boicotat alegerile n-au fost laicii, ci religioșii.

România a dorit integrarea în Uniunea Europeană, și a profitat de piața ei, de legile ei, de piața muncii din UE și de securitatea militară. PIB-ul per capita a crescut de vreo cinci ori (în contrast, cel al Ucrainei și al Moldovei au stagnat, și aceste două țări au rămas și instabile politic).

Dar românii, în pofida a două decenii de transhumanță economică, românii nu și-au însușit valorile vestice de toleranță. După o scurtă idilă cu Uniunea Europeană s-a instalat o rigiditate, o ostilitate față de occident. Ea a unit filo-Putiniștii, staliniști autoritari pro-ruși, și neo-protestanții, oponenții societății deschise și tolerante din Europa de vest. Românii au o mentalitate autoritară, ierarhică, totalitară, și ea e mai veche și mai profundă decât comunismul. Și cehii au trecut prin comunism, și cu toate astea fumează iarbă pe stradă și sunt absolut nepăsători la problema cuplurilor homosexuale (parteneriatul civil a fost legalizat în 2006, fără ca să-i pese cuiva și fără ca cele zece plăgi ale Egiptului să se abată asupra țării).

Stabilitatea și instabilitatea familiei

Diferența dintre stînga și dreapta, (dacă discutăm despre ce factori sprijină rezistența familiei, și ce factori o șubrezesc) nu e că stânga zice că griul bate spre alb, iar dreapta, că bate spre negru.

E diferența că noi vorbim în cifre și ei în pasteluri bucolice .

Există familii stabile și instabile? Da. Sînt familiile stabile bune. Iar familiile instabile rele? Da.

Ia să vedem un parametru clar, familiile monoparentale: 20 % din copii locuiesc în familii monoparentale în SUA și Ungaria, la o extremă; la alta, doar 9 % în Italia, Coreea și Grecia, mai stabile. Nu se vede vreun pattern: diferențele sînt mici între Cehia ateistă (17 %) și Polonia cea catolică (16 %)

Are religia vreo importanță în stabilitatea familiei? Nu. Cu date despre căsătorii, concubinaje, familii monoparentale în UE.  Suedia are 25 %, Polonia catolică abia 2,9 % concubinaje în totalul tipurilor de familie (căsătorii, concubinaje, familii monoparentale). O diferență de aproape zece ori, de un ordin de mărime.  Dar nu vedem ȘI alte diferențe: Polonia nu are de zece ori mai puține crime, furturi, acte de violență.

Estonia, Letonia, Cehia și Polonia (da, Polonia catolică) au peste 20 % familii monoparentale, (date din 2011); Ciprul și Olanda spre 10 %. Cu toate astea, nu vedem mari diferențe în criminalitate între țările cu multe familii monoparentale și cele cu puține.  Și, că era să uit : legalitatea sau ilegalitatea cuplurilor homosexuale nu influențează cu nimic procentul de familii monoparentale. Nici nu-l crește, nici nu-l scade. Și nu influențează în general stabilitatea familiei, după nici un parametru.

Acestea sunt datele despre Rusia :

Familia în de-Dumnezeu-păzita Rusie pravoslavnică dreptmăritoare: rata divorțului, 50 %, cu o durată medie a căsătoriei de 5,5 ani; 20 % copii născuți în afara căsătoriei. dintre care 15 % cu tată necunoscut. Ortodoxia sprijinită de stat nu favorizează familii mai stabile.

1 E între haios și grotesc cum neo-protestanții încearcă să-și facă fundații cu nume latinesc, să sune religios și respectabil. Cătălin Vlad, predicator baptist, a făcut și el una, Prodocens. Termen care nu există în latină. E o pseudo-latină ca în cântecele lui Era, Ameno (Dori me interimo. Adapare. Dori me. Ameno Ameno. Latiré) și cea din Harry Potter (îmi vin în minte Wingardium leviosa și Expelliarmus).