În capacitatea sa de europreşedinte, vecina de la nord evident se fereşte să nu ia o poziţie univocă pe subiectul venezuelan, pentru care nu există un consens european. Acesta este şi un motiv comod pentru a se aştepta dezvoltarea cazului ambivalent
Bulgarii, care sunt obişnuiţi să vadă vecina România, ca un etalon al euroatlatnismului, sigur că sunt surprinşi că acum, chiar dacă ea este preşedintele Consiliului UE, încă nu l-a recunoscut pe autodeclaratul ”preşedinte interimar” al Venezuelei, Juan Guaido – o decizie la care insistă SUA şi care a fost deja luată de multe alte ţări din UE, inclusiv din guvernul bulgar. Ce gândeşte Bucureştiul despre dosarul ”Venezuela”? Multe medii româneşti se întreabă acelaşi lucru.
Pe 26 ianuarie 2019 înaltul reprezentant al UE pentru politica externă si politica de securitate, Federica Mogherini a ieşit cu o poziţie în numele UE, în care afirmă că alegerile prezidenţiale din Venezuela din mai 2018 n-au fost libere, cinstite şi nu au legitimitate democratică. UE mai crede că Adunarea Naţională (suspendată de către Curtea Înaltă din Caracas din cauza unor neregularităţii electorale) trebuie să fie reinstaurată şi că dacă nu vor fi organizate alegeri libere, transparente şi corecte, ”UE va întreprinde acţiuni următoare”, inclusiv ”recunoaştere a conducerii ţării după articolul 233 din constituţia venezuelană”. În poziţia nu se menţionează numele lui Guaido şi se arată că UE va lucra pentru o ieşire politică şi paşnică din criză.
În acelaşi zi, ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a exprimat o poziţie, care repetă pe cea europeană. „România susţine ideea unor alegeri prezidenţiale anticipate în Venezuela, care să rezolve criza din această ţară. Numai dacă acest plan va eşua, ţara noastră ar putea lua partea parlamentului din Venezuela şi a noului lider, Juan Guaido. Noi sprijinim adunarea naţională, parlamentul venezuelean pentru că este o instituţie democratic aleasă şi ale cărei puteri trebuie restaurate şi respectate. Din punctul nostru de vedere, drepturile civile, libertatea şi siguranţa tuturor membrilor adunării naţionale, inclusiv ale preşedintelui acesteia, domnul Juan Guaido, trebuie de asemenea respectate. Poporul venezuelean are dreptul de a demonstra paşnic şi de a-şi alege liber şi liderii şi să decidă şi viitorul ţării în continuare”, spune diplomatul cu experienţă şi fost şef al serviciul de informaţie externă din România, Meleşcanu, în faţa Digi FM. El adaugă că pe 31 ianuarie în cadrul unei întâlniri neoficiale a miniştrilor de externe din UE la Bucureşti România va pune pe agenda pentru discuţie subiectul poziţiei ţărilor membre despre situaţia din Venezuela şi cum poate fi rezolvată criza. „Din punctul nostru de vedere, interesul este să avem o poziţie coerentă, o poziţie unitară a Uniunii Europene care să dea mai multă greutate demersului nostru”, afirmă Meleşcanu.
Însă la întâlnirea din Bucureşti nu se ajunge la o poziţie europeană comună. Italia blochează încercările că întreaga UE să-l recunoască pe Guaido ca şef de stat venezuelan. Alte ţări precum Grecia, Irlanda, Slovakia exprimă unele rezerve din punct de vedere juridic. În sfârşit multe ţări din UE îl recunosc pe Guaido pentru şef de stat interimar al Venezuelei. Însă România încă n-a făcut-o. Imediat după întâlnirea neoficială a miniştrilor de externe din UE, Meleşcanu afirmă că Bucureştiul urmăreşte ”cu mare atenţie şi îngrijorare ceea ce se întâmplă”. ”Suntem foarte convinşi de necesitatea unui proces politic de discuţii între opoziţie şi majoritate pentru a găsi o formă de a organiza cât mai rapid alegeri libere şi corecte în Venezuela”, adaugă ministrul român de externe.
Nu lipseşte presiune mediatică asupra guvernului pentru a avea loc o determinare, chiar dacă presiunea nu arată atât de puternică cât a fost în alte cazuri care sunt interpretate ca alegere ”între Vest şi Est”. ”Cine este aliatul României în dosarul Venezuela?”, întreabă o analiză pe site-ul televiziei Digi24. Şi această şi alte media subliniază că respingând recunoaşterea lui Guaido, România îşi asumă o poziţie prorusă.
De obicei România este considerată cel mai fidel aliat al SUA în regiune, dar dacă aruncăm o privire către trecutul apropiat şi cel mai îndepărtat, vom vedea că ţara a avut momentele sale de linie independentă de cea a hegemonului curent. În 1968, Bucureştiul, singurul din Blocul Estic nu a trimis trupe pentru a nimici Primavara de la Praga. Astăzi România este una dintre puţinele ţări din UE, care n-a recunoscut independenţa lui Kosovo, care a fost creat ca ţara după o intervenţia NATO împotriva aliatului rus pe Balcani, Serbia.
”Am văzut că la nivelul Uniunii Europene se adoptă o atitudine, e o problemă foarte serioasă care nu trebuie neglijată nici prin acţiuni politice şi nici prin cele economice. Sunt convins că la nivelul preşedinţiei acest subiect se va analiza şi eu vreau ca la nivelul Uniunii Europene România să se înscrie într-un consens care se formează. Sper să se formeze un astfel de consens, la care să contribuim, la care România să aibă o contribuţie şi să reprezentăm o voce unitară pe acest subiect”, a declarat preşedintele Senatului român şi colider al coaliţiei de guvernare (împreună cu Liviu Dragnea) Călin Popescu-Tăriceanu.
În timp ce încă nu sunt afirmări şi poziţii oficiale noi, cuvintele lui Tăriceanu şi al lui Meleşcanu pot fi interpretate în sensul că în postura de europreşedinte, România este obligată să ia poziţie în aceste probleme cheie, numai atunci când întreagă uniune a ajuns la un consens. Ce se ascunde în spatele unei astfel de formule? Este coordonată cu partenerii europeni? Este o maniferstare de responsabilitate? Este un fel de a evita presiunea externă pe subiect? Sau este pur şi simplu o aşteptare pentru dezvoltarea situaţiei, care este destul de nedeterminată şi contradictoare din punct de vedere al dreptului internaţional?
Răspunsurile vor cristaliza treptat în zilele care urmează. Dar ceea ce se vede din fiecare observator mai atent este că Federica Mogherini nu se grăbeşte cu concluzii şi soluţii finale. Ea pleacă la Montevideo, unde astăzi începe o conferinţă internaţională despre criza venezuelană, care este chemată după iniţiativa lui Uruguay şi Mexico şi este sub egida ONU. Probabil înaltul reprezentant al UE pentru politica externă va face acolo discuţii despre formarea unei grupe de contact europeano-latinoamericană, despre care s-au înţeles participanţii la întâlnirea miniştrilor de la Bucureşti. Evident şi europreşedinta România se egalează după Mogherini, aşteptând dezvoltarea proceselor ambivalente.
