De 30 de ani elitele tranziției poloneze vor să instaleze fundamentalismul catolic ca bază culturală și morală a statului. Această construcție politico-religioază e pe cale să se prăbușească definitiv
La sfârșitul lunii octombrie, unele dintre cele mai mari demonstrații din istoria modernă a țării au izbucnit în Polonia. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzile din Varșovia, Wroclaw, Cracovia și alte orașe mari și orașe mici, cerând extremiștilor de dreapta din Lege și Justiție și din biserică să plece. Tinerii, în special elevii de liceu și studenții de facultate, nu au putut suporta conservatorismul din ce în ce mai nebunesc insuflat de guvern și, după o altă ofensivă fundamentalistă, de data aceasta sub forma unei interdicții de facto a avortului, a izbucnit furia în masă.
Două săptămâni mai târziu, demonstrațiile nu mai sunt atât de răspândite deși mulți activiști de stânga se iluzionau că mișcarea socială proaspăt apărută va pune capăt tuturor patologiilor tranziției poloneze acumulate în ultimele trei decenii. Această interpretare a evenimentelor este greșită. Nicio persoană sănătoasă la cap nu ar trebui să creadă că oamenii care ies pe străzi și piețe în toată Polonia, în majoritatea lor foarte tineri și fără nicio experiență politică – cei mai mulți dintre cei participă pentru prima dată la demonstrații și mitinguri – vor schimba brusc întreaga realitate politică și socio-culturală și întregul stat polonez.
Demonstrațiile continuă, deși nu mai sunt zilnice și atât de spectaculoase. Revoluția continuă. Pentru prima dată, polonezii și polonezele și-au permis ceva incredibil de radical conform standardelor poloneze – să protesteze agresiv, în masă și fără milă împotriva terorismului cultural nu numai al preoților catolici, ci și al „bunicilor”. Acest termen se referă la toți acei bărbați ajunși la bătrânețe care s-au auto-intitulat autorități morale și politice în timpul tranziției, obișnuiți să le predice disprețuitor tuturor celorlalți și să determine ce este corect să gândească, cine este un bun cetățean și cine este un „huligan”. Faptul că străzile erau pline nu numai de „huligani”, ci și cu „huligane”, a înțepat acest tip de autoritate morală ca un ghimpe în chiloţi.
La un moment dat, a existat unitate între experți și „autoritățile” legate de guvern și cei din mass-media opoziției. La unison, au început să inunde rețelele sociale cu comentarii despre modul în care „tinerii bolșevici” se ridică pentru a „distruge totul”, adică – arhitectura regimului polonez, unde un mic grup de „bunici” își pot exercita teroarea morală și politică din poziția de guru bazându-se pe merite inexistente. Provocarea adresată acestei ierarhii a fost însă interpretată ca un atac asupra „democrației și libertății” (de către clica Tusk și Gazeta Wyborcza), sau asupra „patriotismului și mândriei naționale” (clica lui Kaczynski și Gazeta Polska).
Rafal Ziemkiewicz, un influent conservator-libertarian polonez și scriitor de fantasy, i-a descris pe protestatari într-una din postările sale de pe Twitter drept „c….e deranjate mintal, vulgare” și s-a simțit obligat să înființeze un nou canal YouTube, unde de câteva săptămâni se tânguia ”cum este posibil ca stânga să fi adus femeile noastre la un astfel de declin moral”. Un alt „erou al tranziției”, comentatorul, publicistul și unul dintre arhetipurile „bunicilor” polonezi, Waldemar Kuczynski, avertizează în fiecare zi pe Twitter și Facebook „să nu dea niciodată putere stângii banditești, feministelor și celor pro-avort”. Dacă se întâmplă acest lucru, „comunismul târziu va fi văzut ca un paradis în comparație cu totalitarismul pe care acești oameni îl vor construi”, a spus el. După ce rețelele sociale din Polonia au fost inundate cu astfel de discuții isterice “bunicești” , la manifestările de stradă au început să apară noi lozinci precum „Jos “Dyadostan” (adică jos ţara bunicilor) și „Sfârşitul epocii “dyodocenului” (“dyado” fiind bunic).
Cu toate acestea, adevărata amploare a schimbărilor majore din societatea poloneză poate fi văzută în cele mai recente cercetări sociologice din țară. Unul dintre ele, pregătit de autoritatea institutului IBRIS, arată clar că eforturile „bunicilor” au condus de fapt la creșterea celei mai anticlericale generații. Tinerii polonezi nu vor să aibă nimic de-a face cu biserica. Doar 9% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani evaluează pozitiv Biserica Catolică, 47% o evaluează negativ, iar restul își definesc atitudinea ca fiind neutră. Biserica din Polonia nu a avut niciodată o aprobare atât de redusă.
Este rezultatul a trei decenii de panici morale și constrângeri, de justificare a violenței împotriva femeilor și copiilor, de încurajare a rasismului și xenofobiei, de acoperire a infracțiunilor pedofile, de aruncare de insulte și amenințări împotriva persoanelor LGBT și de război direct împotriva sexualității umane.
În plus, fețele bisericii din Polonia sunt îmbătrânite, triste, adevărați „bunici” fără nici o carismă, lacomi de putere și bani. O alianță deschisă cu guvernul a contribuit, de asemenea, la acest colaps al încrederii în biserică.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
