Viziunea brechtiană asupra puterii
Acum că, după cel puțin trei decenii (războaiele civile care au dizolvat și devastat fosta Iugoslavie socialistă), Europa se găsește din nou în situația de-a fi martora unui război la fel cum poate observa din nou, dacă nu era deja clar, la ce duc naționalismul revanșard și autocrația – adică invazie militară brutală și milioane de oameni forțați să se refugieze din calea distrugerilor –, merită să reflectăm asupra anatomiei unui conflict militar și a dinamicilor sociale care îl alimentează. Iar pentru această reflecție, vom discuta despre piesa unui dramaturg abia recent explorat la noi: Bertolt Brecht și piesa sa din 1939, ,,Anna Fierling și copiii ei’’.
Din motive lesne de înțeles, influentul dramaturg și poet antifascist Bertolt Brecht (1898-1956) nu este prea cunoscut în zona universitară de la noi și prea puțin discutat în mediile culturale. Anul acesta, editura Tact va publica trei piese din dramaturgia brechtiană, iar anul trecut a fost demarat un proiect multimedia de traducere și promovare a dramaturgiei lui Brecht, în cadrul căruia, pentru început, un podcast-spectacol în șase episoade al seriei de texte Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich (traducerea este realizată de Alice Monica Marinescu), piese scurte ce tratează viața unor oameni din diverse categorii sociale obligați să-și negocieze existența sub tiranie nazistă. Astfel, șomeri, muncitori, servitoare se suspectează reciproc, știind că orice gest mărunt poate însemna diferența dintre viață și moarte, în timp ce categorii privilegiate precum judecători trebuie să impună preceptele dictaturii naziste; pe scurt, legăturile sociale au fost rupte și atomizarea înseamnă ierarhii și persecuții. Regizorul acestor șase episoade audio este David Schwartz, unul din cele mai importante nume ale teatrului angajat social, mărturisește că a descoperit dramaturgia lui Brecht în anul doi de facultate, moment în care a observat și lipsa traducerilor în română. David Schwartz anunță și traducerea unor selecții din textele teoretice ale lui Bertolt Brecht. Tot în cadrul acestui proiect de promovare, dramaturgia brechtiană va fi discutată în cadrul unor seminarii ce vor fi ținute la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu, dar și la Facultatea de Teatru și Film din Cluj, după cum ne informează Iulia Popovici în textul dedicat lui Brecht din Observator Cultural. În același text, autoarea arată că prima punere în scenă a unei piese Bertolt Brecht are loc în 1958 la Teatrul Național din București (este vorba tot de Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich), a doua montare va avea loc în 1972 la UNATC, regia aparținând regizoarei peruane Alicia Saco, care provenea ,,dintr-o tradiție teatrală foarte de stînga […]’’.
Piesa Mutter Courage und ihre kinder (în ediția românească din 1958, cea folosită în textul de față, piesa a fost tradusă de Tudor Arghezi sub titlul Anna Fierling și copiii ei) apare în 1939, anul declanșării celui mai devastator război din istoria umanității și este una din cele mai jucate piese din dramaturgia lui Bertolt Brecht (21 de montări în șase decenii, ne informează aceeași Iulia Popovici). Din capul locului, este demn de menționat faptul că piesa prezintă efectele războiului din perspectiva unei femei și revelează cum sunt afectate și dezmembrate familiile de războaiele prelungite. Trama o are în centru pe cantiniera Anna Fierling (personaj preluat de Brecht dintr-un roman picaresc al lui Grimmelshausen), care urmează oștile protestante de-a lungul întregului teritoriu german, de la nord la sud și din nou în centrul Germaniei pe atunci fărâmițate și teatru de război între habsburgii catolici și statele nordice protestante. Deși carnajul o îngrozește (,,Nu-mi place războiul. Nici eu războiului nu prea îi sînt plăcută.’’), prezența în spatele unor oști îi permite să aibă un câștig economic vânzând diverse bunuri și menținând un profit constant pe măsură ce armatele se deplasează dintr-un loc în altul al spațiului german. Într-un mod bizar, războaiele religioase fără sfârșit din zorii modernității europene îi permit Annei Fierling o autonomie de nesperat pentru femeile epocii în situația obișnuită de pace – în acest sens, poate respinge avansurile predicatorului pentru a se asigura că ea și cei trei copii supraviețuiesc războiului (,,Tot ce caut este să o scoatem cu bine la capăt, eu și copiii mei cu căruța asta, care nici nu mai e a mea. Nu-mi stă inima la romanță.’’). În ciuda acestor posibilități de autonomie aduse de pulverizarea rolurilor sociale (cei care însoțesc oștile aflate mereu în mișcare de-a lungul și de-a latul Europei Centrale sunt cunoscuți doar prin poreclele obținute în diverse locuri, precum și, mai ales, după cât de utilă pentru oaste este meseria lor exersată pe timp de război, precum bucătarul Lamb), și războiul este tot o creație a puterii falocrate, iar femeile sunt, într-un fel sau altul, victimele violenței masculine și a abuzurilor de orice fel – Kattrin, fiica Annei Fierling, este agresată de soldați rătăciți, ceea ce înseamnă că, în condițiile inegalității de gen și a dizabilității ei (suferă de afonie), Kattrin nu va putea ajunge la un statut social care să îi permită o viață stabilă – intersecția de prejudecăți ale epocii explică și de ce unul din personajele masculine încearcă să o convingă pe Anna Fierling să-și deschidă o cârciumă alături de el și să lase fiicei sale căruța cu care face negoț – cu alte cuvinte, să-și abandoneze fiica. Cât despre război, în ciuda originilor sale religioase, acesta se desfășoară conform unui irațional specific, adică de îndată ce începe, nu mai poate fi controlat și trece nu doar peste oamenii obișnuiți, ci și peste cei cu putere: ,,E drept că împărații, regii și Papa îi vin fără zăbavă în ajutor. De fapt, războiul nu are de ce să se teamă prea mult și ar putea să aibă norocul să ne îngroape pe toți.’’ Același personaj care rostește această replică, predicatorul, intuiește faptul că elitele nu pot controla un război și sunt la rândul lor prinse-n malaxor, în timp ce oamenii obișnuiți speră, de îndată ce va fi pace, vor putea reveni la viețile lor de dinainte: ,,Anna – Și nu crezi că războiul o să înceteze? Predicatorul – Fiindcă a murit un mareșal? ! Ce copilărie! Mareșali sunt cu duzina; găsești pe toate drumurile eroi.’’
Iar printre cei înghițiți de vârtejul luptelor sunt și cei doi fii ai Annei Fierling. Schweizerkas va fi executat de partea opusă deoarece încerca să salveze caseta cu solda regimentului său (,,Anna – Când armata fuge, solda nu se plătește./ – Schweizerkas – Ba da! Soldații au dreptul la ea!’’), în timp ce, prin absursul invers și tipic unui conflict armat, celălalt fiu, Eilif, este executat de propriii camarazi deoarece jefuise o fermă într-un moment de armistițiu local. Ironia tragică a situației nu-i scapă agerului și descurcărețului predicator: ,,În timpul războiului era copleșit de onoruri pentru o treabă ca asta. Ba într-o zi a fost pus să stea la dreapta generalului. Atunci asta se chema eroism.’’ Ceea ce criticii literari ar numi, în special în cadrul unei proze literare, tema lumii cu susul în jos, grila teoriei critice evidențiază, de fapt, dezintegrarea socială (social breakdown) produsă de un conflict armat, când brutalitatea sistematică ă și, în cele din urmă, distruge funcționarea socială – relațiile sociale, ocupațiile și lanțurile economice nu mai funcționează, iar morala devine ceva la fel de schimbător precum direcțiile în care se deplasează trupele implicate în conflict.
Textele literare care au surprins acest relativismmoral fac parte din ceea ce s-a numit literatura picarescă, adică o serie de romane apărute inițial în Spania începutului de secol al XVII-lea, deci în zorii modernității, și care au în prim-plan personaje din mediile sociale joase. Acest tip de personaj se va folosi de inventivitatea sa pentru a străbate diverse medii sociale, fără a subscrie sigur la vreo credință sau ideologie anume, ci va avea în vedere doar ceea ce îi este util pentru ascensiunea socială, pentru câștig personal sau doar pentru a ieși dintr-o situație primejdioasă. În spațiul german fărâmițat politic, romanul picaresc este legat de urmările Războiului de Treizeci de ani și se datorează aceluiași Grimmelshausen (1622-1676) prin romanul Simplicius Simplicissimus; prin urmare, este un produs cultural post-conflict.
Considerat de istoriografie un război religios, ceea ce s-a numit Războiul de Treizeci de ani este primul conflict militar care cuprinde tot centrul Europei și antrenează mare parte din puterile epocii, un fel de prefigurare a Primului Război Mondial. Unul dintre cele mai devastatoare războaie din istoria Europei, acest conflict a înjumătățit populația spațiului german și a însemnat punctul culminant al persecuției femeilor în cadrul vânătorii de vrăjitoare. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, cele două confesiuni creștine aflate-n competiție, catolici și protestanți, sporesc persecuțiile celor considerați neconformi cu rigorile religioase acum întărite până la punctul intoleranței. Și cum se întâmplă în orice episod de paranoia și intoleranță, primii și cei mai vizați sunt oamenii fără putere, iar în acea epocă asta însemna femeile, astfel încât vânătoarea de vrăjitoare atinge și familia astronomului Johannes Kepler, a cărui mamă văduvă era acuzată, printre altele, că se transforma într-o pisică (suntem abia în zorii modernității). Apelând la argumente științifice pentru a risipi superstițiile pe care se baza actul de acuzare, astronomul Kepler (este și autorul textului Somnium, una dintre primele proze science fiction) își salvează mama în fața tribunalului care ancheta femeile acuzate de vrăjitorie. Cu aleatoriul feroce al persecuțiilor se va confrunta și Bertolt Brecht, în cazul lui fiind vorba de o vânătoare de vrăjitoare modernă, adică persecuțiile anticomuniste ale erei McCarthy (asta deși, în 1943, dramaturgul german scrie scenariul filmului antifascist Hangmen Also Die![1]).
Revenind la piesa analizată, merită să se menționeze că, deși istoriografia vede motivații religioase în Războiul de Treizeci de Ani (această este opinia lui Matthew White, un bibliotecar pasionat de istorie care a produs o clasificare a războaielor în funcție de numărul victimelor – ,,În zilele noastre, să te lupți din pricina religiei este considerat un lucru atât de ridicol, încât mulți istorice se jenează să recunoască faptul că s-ar fi întâmplat așa ceva.’’[2]), istoria oamenilor fără putere din teatrul epic brechtian arată în direcția opusă. Figuri ale autorității diverse precum generali și predicatori se întrec în a oferi justificări religioase pentru a continua războiul și a-i motiva pe soldații obișnuiți (un general din oștile protestante îl motivează pe Eilif: ,,De când se luptă pentru Dumnezeu, nu mai vor pâine mucegăită.’’), în timp ce viața precară și pe repede înainte a celor din clasele inferioare îi aduce în situația de-a schimba mereu taberele pentru a putea supraviețui. În fața devastării și a topirii conexiunilor sociale, cei aflați la baza lanțului ierarhic caută refugiu în religie – ,,Tatăl nostru, auzi-ne. Numai tu ne poți ajuta. Noi putem pieri, sîntem prea slabi, n-avem arme, n-avem nimic, sîntem în mîinile tale cu vitele, cu ograda, și tot orașul e-n mâinile tale […]’’. În acest episod, ultimul act al piesei, Kattrin este ucisă în timp ce avertiza locuitorii unui oraș de iminența asediului, iar Anna Fierling, rămasă singură, nu are de ales decât să-și continue negoțul, știind că poziția sa socială oricum secundară în dinamica epocii o expune violenței masculine: ,,Cînd nu mai am nimic, nu mă mai apără nimic și toată lumea mă calcă în picioare.’’). Mai ales, piesa este un imn adus oamenilor obișnuiți, ale căror suferințe reies din versuri ce trădează sărăcia cumplită în care își duc viețile, după cum se poate observa în cuvintele Annei Fierling în fața fiicei sale moarte: ,,Le e tuturor foame,/prăjituri ai tu, și poame/Îți aduce mama ție/ Și bomboane: o cutie.’’
Bibliografie
White, Matthew. 2015. Marea carte a inumanității: o istorie a ororilor în 100 de episoade. Traducere din engleză de Dana-Ligia Ilin, București: Humanitas.
Brecht, Bertolt. 1958. Teatru. Editura de Stat pentru Literatură și Artă.
[1] Filmul are un mesaj umanist și incredibil de actual, dar care explică și necesitatea creării statului bunăstării postbelic, precum și logica anti-consumeristă a acestui tip de stat creat după 1945 în Europa Occidentală – în Praga ocupată, unul din personaje, înainte de-a fi asasinat de trupele naziste, arată familiei sale pentru pentru ce fel de lume trebuie luptat: ’In a land where all the men, women and children will have enough good food to eat, and time to read and to think, to talk things over with one another for their own good. When such great days do come, don’t forget that freedom is not something one possesses, like a hat or a piece of candy. The real thing is fighting for freedom.’
[2] White, Matthew. 2015. Marea carte a inumanității: o istorie a ororilor în 100 de episoade. Traducere din engleză de Dana-Ligia Ilin, București: Humanitas, p. 283.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.
