El încredințează economia unor planificatori, armata la fel, și întărește alianța cu RPC. Rusia se pregătește pentru un conflict armat prelungit, probabil cu implicarea trupelor NATO.
Recentele schimbări de personal în noua administrație a lui Putin au generat un interes și speculații considerabile în întreaga lume. Nu doar mass-media corporatistă a Occidentului colectiv ne-a onorat cu comentarii ample și pe un ton previzibil. Lumea așa-numitei alt-media a fost, de asemenea, în agitație. Chiar înainte ca Duma să aprobe numirile, nivelul discuțiilor în ambele domenii coborâse, din păcate, la puțin mai mult decât speculații conspiraționiste nesofisticate. Bineînțeles, mass-media mainstream a susținut că acesta era un simptom al instabilității evidente care trebuie să ducă inevitabil la prăbușirea „regimului Putin”, iar experții de pe internet în materie de orice, în majoritatea lor, au văzut în acest lucru o expresie a geniului aproape strategic al președintelui Federației Ruse.
Între timp, dacă ne uităm la comentariile celor mai importante voci politice interne din presa rusă, precum și ale experților străini în relații internaționale sau în securitate, adesea găzduiți de aceste media rusești, apare o imagine a unei acțiuni deloc extraordinare, ci destul de previzibile și remarcabil de raționale.
Să începem cu cea mai importantă (și cea mai discutabilă) mișcare – promovarea lui Serghei Shoygu.
Contrar narațiunilor mass-media occidentale, Shoygu nu a fost demis, cu atât mai puțin retrogradat. Dimpotrivă, el a fost promovat în funcția de secretar al Consiliului de Securitate, ceea ce îl plasează automat în cercul de consilieri de securitate națională ai lui Putin. Noile responsabilități ale fostului ministru al apărării nu se încheie însă aici. El a fost numit, de asemenea, vicepreședinte al Comisiei pentru industria de armament și șef al Serviciului federal pentru cooperare tehnico-militară. Presa rusă indică în mod clar că aceste noi roluri îi consolidează poziția în gestionarea și, în mod crucial, în planificarea în creștere a economiei rusești de armament. Merită să amintim în acest moment că Shoygu este un civil (deși mulți sunt păcăliți de impresia dată de uniforma și de gradul său de general), sau mai exact un inginer civil cu o experiență foarte vastă, în principal managerială. Se pare că acum i s-a încredințat sarcina de a consolida producția și dezvoltarea de sisteme militare. Numeroși comentatori ruși remarcă faptul că, având în vedere modul în care funcționează Ministerul rus al Apărării în cadrul sistematicii constituționale de gestionare a armatei, s-ar putea spune că, anterior, tocmai acest rol al său a fost îndeplinit, ca să spunem așa, pe margine, iar acum aceste chestiuni sunt prioritare pentru el, ceea ce această numire nu face decât să oficializeze. Prin urmare, se poate emite ipoteza că Shoygu a demonstrat rezultate concrete în această privință și, ca urmare, i s-a încredințat acum acest domeniu în întregime.
În completarea acestei mișcări pare a fi numirea lui Andrei Belousov ca nou ministru al apărării. Acesta este un alt manager și economist, dar cu înclinații particulare, și anume cu înclinații spre planificare (se referă adesea la el însuși, în mod declarat, ca la un „planificator”) și spre aplicarea „controalelor de capital” și a „suveranității tehnologice”. În ultimele zile, presa rusă a fost aproape pornită la drum publicând numeroase laude despre el, se presupune că este cunoscut pentru abilitățile sale excepționale de management și pentru experiența sa în materie de previziuni economice. Este clar, în orice caz, că se așteaptă ca Belousov să aducă un nou nivel de eficiență în ceea ce privește planificarea și gestionarea resurselor Ministerului rus al Apărării, iar experiența sa va fi crucială pe măsură ce complexul militar-industrial rusesc se dezvoltă; super-dinamic, am putea adăuga. Acest lucru este subliniat și de mass-media occidentală, de exemplu, site-ul Bloomberg a descris destul de bine noul rol al lui Belousov ca fiind numirea unui „tehnocrat eficient și eficace” pentru a gestiona în mod eficient (împreună cu Shoygu) o resursă gigantică de importanță fundamentală și strategică.
O altă mișcare de personal care a declanșat o avalanșă de speculații a fost numirea lui Nikolai Patrușev. Este într-adevăr dificil de interpretat această mișcare altfel decât ca fiind pecetluirea unei noi direcții politice pe care Rusia a luat-o în politica internațională, și anume confruntarea deschisă cu imperialismul american și construirea unei rețele alternative de alianțe (așa-numita lume multipolară). Patrușev a fost deseori descris de „experții” occidentali drept „cel mai periculos om din Rusia” și „șoimul șoimilor”, precum și „omul lui Putin în Balcani”. Patrușev a fost numit consilier prezidențial pe probleme de securitate și, oricât de ciudat ar părea, i s-a încredințat supravegherea industriei de construcții navale. Cu toate acestea, nu există niciun motiv de surpriză, deoarece, cu trecutul său în inginerie navală, omul pare eminamente potrivit pentru acest rol și, dacă este combinat cu problemele de securitate și cu consolidarea managementului și coordonării militare, el semnalează probabil o dorință de a organiza impulsul pe care complexul militar-industrial rusesc l-a dobândit în domeniul construcțiilor navale. Și toate acestea – luate împreună – creează impresia irezistibilă că, pe de o parte, Rusia dorește să evite militarizarea economiei, dar, în același timp, se pregătește pentru un conflict prelungit pe teritoriul fostului stat ucrainean, cel mai probabil cu implicarea trupelor unor țări NATO.
Un alt aspect important este promovarea lui Denis Manturov în funcția de prim-viceprim-ministru însărcinat cu economia civilă. Aceasta este o expresie evidentă a accentului pus pe reindustrializare. Rolul său anterior de ministru al Industriei și cooperarea sa strânsă cu Belousov par a fi de bun augur. În plus, după cum subliniază comentatorii ruși, această mișcare subliniază angajamentul administrației de a consolida managementul și planificarea industrială, asigurându-se că economia civilă sprijină o industrie de apărare extinsă. Elementul de planificare devine dominant în economia rusă. Acesta este un semnal foarte important și deosebit de optimist. Rusia nu este pregătită doar să se confrunte cu Washingtonul, ci și cu ordinea capitalist-corporatistă.
Acest lucru nu înseamnă, desigur, că Rusia a introdus sau intenționează (cel puțin pentru moment) să introducă un model de economie socialistă similar cu cel al Chinei, de exemplu, dar întărirea legăturilor cu această țară și exemplul excelent de dezvoltare fără egal care emană de acolo este cu siguranță încurajator și va fi pus în aplicare cel puțin parțial. Și este clar că remanierea de personal a lui Putin face să treacă oameni care nu au nici complexele unei perioade de planificare sovietică dezastruoasă în multe privințe, nici obsesiile ideologice cu privire la piața liberă.
Dar să ne întoarcem pentru un moment la reacția presei occidentale. Așa cum s-a spus, aceasta a fost previzibil de alarmistă, cu o narațiune în vigoare de prezentare a schimbărilor de guvern ca semne ale unui presupus haos în administrația lui Putin, sau chiar neputință. Trebuie adăugat că această narațiune s-a bazat parțial pe o lipsă totală de înțelegere a sistemului rusesc și a rolului Consiliului de Securitate. Acesta din urmă, poate din cauza numelui său, este tratat în mod nereflectiv ca un organism care trebuie să se ocupe de probleme de urgență care amenință securitatea națională și așa mai departe. Desigur, astfel de probleme fac foarte des obiectul deliberărilor sale, dar, în primul rând, Consiliul de Securitate este organul executiv central, sau mai degrabă organul decizional din Rusia (de punerea în aplicare a deciziilor se ocupă ministerele relevante care raportează direct prim-ministrului sau președintelui). Sarcina acestui organism este de a crea un forum tocmai pentru luarea deciziilor strategice; ideea este ca nu doar miniștrii, ci și reprezentanți ai entităților de importanță fundamentală pentru securitatea statului (înțeleasă în sens larg, nu doar ca un conglomerat de servicii de forță sau personal de criză) – de exemplu, instituții științifice, consorții energetice și industriale etc. – să fie prezenți acolo. Semnificația acestui organism rămâne complet neînțeleasă în narațiunile occidentale, deoarece o astfel de nuanțare ar dăuna, fără îndoială, reproducerii continue a imaginii lui Putin ca un presupus dictator, sau cel puțin ca un autocrat care ia decizii de unul singur și numai pe baza unui capriciu de moment.
Analizând contextul intern, instituțional și constituțional, precum și dinamica radicală a transformării relațiilor internaționale, este clar că remanierea personalului din administrația rusă nu este o expresie a luptei pentru putere imaginată de personalul mediatic occidental, și cu atât mai puțin a instabilității politice. Este vorba despre eficientizarea și consolidarea administrației în fiecare sector pentru a răspunde cerințelor situației actuale. La fel de clar este accentul pus pe eficiența managementului bazat pe planificarea strategică.
De asemenea, este greu de rezistat impresiei că Putin a construit cabinetul într-un mod care semnalează disponibilitatea deplină a Rusiei de a participa la un conflict pe termen lung, atât din punct de vedere militar, cât și politic, cu „Occidentul colectiv”, inclusiv cu participarea armatelor unor țări NATO.
Unii comentatori susțin că Rusia și-a fixat în mod strategic obiectivul unui conflict prelungit în Ucraina. Narațiunile occidentale interpretează presupusa lentoare ca fiind o expresie a stagnării generale, a slăbiciunii armatei ruse sau a voinței politice de la Kremlin, însă ignoră complet perspectivele Moscovei. Un conflict prelungit permite Rusiei să treacă printr-un fel de test de stres pe termen lung, întărește presiunea pentru eficiență și flexibilitate în gestionarea resurselor, cu rezultatul că statul, societatea, economia și armata rusești trec printr-o modernizare intensă.
Între timp, Occidentul rămâne într-o stare de dezorientare ideologică, făcând din ce în ce mai multe greșeli și experimentând o instabilitate tot mai profundă, ceea ce este pe placul Rusiei, Chinei și al alianței emergente de state anti-imperialiste – BRICS. Conflictul epuizează nu numai rezervele militare ucrainene și ale NATO, ci are și un impact politic extrem de negativ asupra Uniunii Europene, Statelor Unite și altor centre occidentale. Din ce în ce mai multe state încep să respingă modelul occidental de dominație și nu se mai tem de hegemoni. Pe scurt, Rusia și China (precum și toți observatorii conștienți și gânditori) văd că „Occidentul colectiv” a pornit pe calea disperării și a autodistrugerii, iar în aceasta din urmă nu ar trebui să fie împiedicat. Cu cât durează mai mult starea de tensiune internațională, cu atât mai mari sunt șansele ca criza de civilizație din zonă să ducă, în cursul ei firesc, la un punct în care va fi imposibil din punct de vedere tehnic sau politic să se restabilească dominația imperialistă a Washingtonului și a sateliților săi.
Acest lucru pare să fie atestat și de recenta întâlnire a lui Putin cu Xi Jinping în China, care a fost folosită pentru a sublinia și mai mult importanța atât a alianței Moscova-Beijing, cât și semnificația strategică a noilor numiri în guvernul rus. Includerea atât a lui Shoygu, cât și a lui Belousov în delegație a fost extrem de simbolică. Rusia și China se pregătesc împreună pentru vremuri turbulente, demonstrând sprijin reciproc, precum și o strategie robustă și adaptabilă, bazată pe un plan axat pe menținerea forței, a stabilității, a dezvoltării sociale, economice și tehnologice și a prosperității. Prin urmare, ei procedează într-o manieră aproape exact opusă față de ceea ce oferă liderii occidentali în acest moment.
