Povestea unui ISI

Aventuri meritocratice în dobâbdirea punctelor din CV-ul academic

(sursă: Unsplash)

De ani de zile tot zic și eu că din feudalismul academic mioritic am plonjat fix în capitalismul academic sângeros. Adepți ai meritocrației, altminteri sensibili la argumente de stânga privind inechitățile, au sărit în barca meritocrației scientometrice cu arme și muniții. Într-o luptă în care nu se iau prizonieri s-au delimitat foarte clar și fără rest două categorii:

  • incapabilii corupți care se oftică pe ISI (bază de date de articole științitice cumpărată de alt conglomerat – am păstrat numele pentru că așa a făcut carieră în România) că nu-i ține creierul lor mic și limitat să scrie acolo;
  • geniile nerecunoscute care publică “în afară” și-și poartă la gât citările mai ceva ca omul primitiv colții de mistreț ucis în luptă dreaptă!

Orice discuție critică despre acest sistem de evaluare a meritelor științifice și comercializare fără precedent a cercetării științifice era întâmpinată cu argumente ad hominem: tu câte articole ISI ai? Nu publici, lepră mică și leneșă,  de-aia comentezi! Nu e banc. Am primit niște mesaje de bine la un moment dat în care mi se spunea c-ar trebui să fiu dată afară din învățământul unde predau de prin 2001 că n-am destui colți de mistreț ISI atârnați la gât!

Dar, vrând nevrând, trebuia să fac rost de așa ceva ca să progresez și să-mi arăt meritele. Așa că m-am apucat să vânez reviste și să caut teme de mare succes care să fie publicabile într-o revistă care se adresează unui public internațional. Ca un mic vierme care se hrănește din cadavrul Alexandrei Măceșanu, m-am gândit că poate crima de la Caracal are șansa să devină un hit internațional suficient de interesant pentru audiența din Nordul Global dresată deja cu Tăcerea Mieilor, Twin Peaks, Psycho și multe alete pelicule care erotizează și cosmetizează violența împotriva femeilor.

Cu ajutorul surorii mai mari, Iulia Hașdeu, am pornit la drum. Am vrut să vedem cum a reflectat presa din România crima de la Caracal. Inițial voiam să arătăm rolul jucat de emoții în structurarea narațiunii mediatice. Am intervievat o serie de feministe care au participat la proteste cărora le mulțumesc nespus pentru sprijin. Apoi ne-am orientat, firește, către publicații. Citisem chiar atunci când evenimentele erau în toi cam tot ce se scrisese pe subiect. Acum problema era să facem o analiză din care să reiasă principalele teme care au contribuit la realizarea cadrajului media. Am apelat la resursele domestice – prințul consort mi-a scris cu mânuța lui un software care mi-a făcut analiza statistică pe cele peste 3000 de articole care s-au scris pe tema crimei de la Caracal. “Ai o resursă”, mi-a zis o bună amică feministă! Așa e! Curat meritocratic, cum spuneam, am purces la exploatarea resursei familiale. Cu ajutoul programului scris de “reusursă” am produs o frumusețe de analiză statistică pe cele 3000 de articole. “Resursa”, absolvent cu media 10 a unui master de statistică matematică, m-a ajutat și la partea de metodologie – singura la care persoanele care au făcut peer-review-ul n-au zis nici pâs! (cred că n-au priceput mare lucru, dar poate sunt eu rea și cred că toți se pricep la matematică și informatică la fel de bine ca mine).

A fost interesant procesul de peer-review, dar una dintre persoanele care comentau mi s-a părut tipicară și degeaba. Asta e! Iulia, sora înțeleaptă, m-a oprit din avântul meu de a-i zice așa vreo două din inimă. I-am zis spre final când deja repeta prostește niște lucruri. Noroc cu editoarea șefă, Cynthia Carter, tipă foarte de treabă, care conduce această revistă Feminist Media Studies. Chiar m-am simțit încurajată și validată de colaborarea cu ea.

Atlfel, externalizare, eficiență – uzina academică merge unsă. De toate treburile de jos – editare, distribuire manuscrise – se ocupă persoane cu nume indian. De treburile de sus, persoane din Nordul Global.

Francis&Taylor pune la dispoziție și servicii de editare – cam 800 de coco – ca să fie făcută de cineva de la editură.

Apoi, publicarea propriu-zisă. Vine formularul cu opțiuni. Mă întreabă dacă vreau să fac publică cercetarea. Mă seduce și cu promisiunea că articolele publice au 30% mai multe citări! Bine. Bifez să fie public. După care cad de pe scaun. Îmi spune că nu mă costă decât modesta sumă de 3600 de dolari dacă vreau să-l dau la liber! 3600 de dolari pentru 30% mai multe citări? Evident, am gândit academic: da ia mai băgați-vă citările undeva și lăsați-mă așa necitată și cu banii-n cont! La urma urmei, s-or găsi amice să mă citeze și pe mine. Și care mai comentează că, vezi doamne, prea ne cităm între noi, are de la mine în avans vreo două perechi de palme să-i mai iasă oleacă ifosele și autocolonizarea din cap!

După etapa cu opțiunea de a face articolul public, am semnat un acord prin care mă oblig să le las lor posibilitatea să valorifice cum vor articolul nostru. Să fie primit!

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/14680777.2021.1906296

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

3 comentarii la “Povestea unui ISI

  1. Cateva precizari: ISI este un business international (de aceea se cer bani multi). Suma este mai mare daca doriti sa publicati in acest an. Daca nu doriti neaparat atunci puteti astepta doi ani pana la publicare. Procesul peer-review este secret, international si anonim pentru autor, cu garantia ca este realizat de catre colegii de breasla, deci, specialisti internationali. Toti recenzorii sunt prezentati in board-ul editorial al revistei. Nu aveti cum sa stiti care dintre recenzori v-a facut observatiile care va parvin. Mecanismul citarilor nu este unul onest fiindca profesorii isi obliga studentii sa-i citeze in orice lucrare publica, indiferent daca este un articol, o comunicare sau o lucrare de disertatie. Aceasta practica ii dezavantajeaza pe cercetatorii adevarati din institute si centre de cercetare care nu dispun de studenti. Exista trei categorii de reviste ISI: din zona gri, galbena sau rosie. Daca tintiti doar zona rosie atunci restrictiile sunt mai dure si banii pe care trebuie sa-i dati sunt mai multi, dar castigul este asigurat. Care este castigul in acest sistem? O mai rapida reusita in obtinerea gradelor stiintifice si academice. Aici nu este vorba despre continut, ci doar despre relatia dintre bani si postul academic. O observatie privind continutul. Tema aleasa de dvs nu este o cercetare sociologica reala deoarece se bazeaza doar pe o analiza statistica din media. Este observatia unui evaluator. Succes!

    1. Mărturisesc că n-am înțeles observația cu analiza sociologică reală. De la vagile amintiri pe care le mai am de pe la cursurile de metodologie din vremea studenției, nu-mi amintesc ca cercetarea sociologică să aibe cu necesitate doar anumite abordări, mai ales cantitative. Ba dimpotrivă, mie mi se pare că tocmai cele calitative sunt cele care, istoric vorbind, au împins cercetarea înainte.

    2. „ISI este un business international (de aceea se cer bani multi)” – observ ca nu ati inteles articolul, cred ca asta este si problema, business-ificarea cercetarii (si inca sub conditii de monopol/oligopol international)
      „Mecanismul citarilor nu este unul onest fiindca profesorii isi obliga studentii sa-i citeze (…) [a]ceasta practica ii dezavantajeaza pe cercetatorii adevarati din institute si centre de cercetare care nu dispun de studenti” – nu vad legatura cu argumentele din articol. Da, asta e si ideea, tot mecanismul este un blat peste care s-a cladit un business banos.
      „Tema aleasa de dvs nu este o cercetare sociologica reala deoarece se bazeaza doar pe o analiza statistica din media” – aici deja o dam in „rockerii adevarati nu asculta Metallica” 🙂 am citit articolul initial si da, este o analiza statistica din media, foarte relevanta pentru ca evidentiaza pe baza unor observatii empirice ce anume lipseste din discursul public in Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *