Polonia renunță la Convenția de la Istanbul

Maria Cernat a discutat cu jurnalistul polonez Boyan Stanislavski despre anti-sexism, anti-capitalism și de ce votează polonezii pentru un partid atât de retrograd și fundamentalist

Maria Cernat şi Boyan Stanislavski (foto: Baricada)

Săptămâna trecută Polonia începea pregătirile pentru a renunța la Convenția de la Istanbul. Pozând în eroi catolici care luptă neostoit împotriva depravării morale a occidentului, politicienii polonezi au reușit să renunțe la o convenție vitală în societatea noastră marcată de violență împotriva femeilor. În 2014 Agenția Uniunii Europene pentru Drepturile Omului arăta că până la vârsta de 15 ani 19% din femeile poloneze au experimentat violență fizică sau sexuală și doar 28% au raportat incidentele poliției, 9% dintre femeile poloneze au fost urmărite pe stradă, 32% dintre femeile poloneze au fost supuse hărțuirii sexuale! Când o treime dintre cetățenii statului tău experimentează hărțuirea sexuală, cel mai sigur este, nu-i așa, să renunți la documentul prin care te angajezi, ca stat, să le asiguri securitatea!

Am discutat cu Boyan Stanislavski despre aceste lucruri și despre modul în care polonezii sunt siliți să aleagă între un partid care le oferă beneficii financiare consistente – actulul partid Lege și Dreptate aflat în prezent la guvernare – și un partid, Platforma Civică a lui Donald Tusk, care nu le oferă nimic în plan financiar, dar, teoretic, le oferă dreptul la a face avort! Imaginați-vă ce “alegere” trebuie să facă polonezii! Vă invit să urmăriți discuția noastră (care are loc în limba engleză). Am vorbit tocmai despre aparentul conflict între anti-sexism și anti-capitalism și de ce este greșit să punem problema în acești termeni. Discuția noastră conține și referințe la interviul pe care Judith Butler l-a oferit celor de la Zero Books săptămâna trecută în care abordează temele legate de lupta de clasă folosind termenul de „reducționism de clasă” opunându-i intersecționalismul. Am vorbit și despre o experiență personală care m-a pus pe gânduri cu privire la cât de greu este să construiești solidaritatea în jurul unor interese comune.

https://www.facebook.com/EnBaricada/videos/347559319577150/

Dincolo de asta, aș dori să fac câteva precizări.

Cum spuneam convenția de la Istanbul poate fi respinsă doar de fundamentaliști religioși care cred că femeia s-a născut să servească bărbatul și că e scris în gena ei să poarte fustă și cercei! Definiția pe care Convenția o dă genului e de natură să explice un lucru simplu: nu, femeia nu s-a născut nici să toarne copii și nici să stea la cratiță. Asta îi spune societatea înapoiată și retrogradă să facă! “Gen” va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi; – aceasta este definiția genului din documentul convenției.

O clarificare foarte clasă: Convenția de la Istanbul obligă statele:

  • Să colecteze date despre violența împotriva femeilor și să le facă publice;
  • Să colecteze date în care să arate cât la sută dintre agresori sunt bărbați, cât la sută sunt femei;
  • Să se implice în construirea de adăposturi pentru victimele violenței domestice.

Aceste lucruri, bineînțeles, reprezintă cheltuieli bugetare de care statele care pozează în apărători ai catolicismului/ortodoxiei/valorilor tradiționale vor să scape. Există, ca de foarte multe ori, motivații strict economice pentru aceste bruște îmbrățisări ale valorilor conservatoare.

Care este paragraful de care politicienii conservatori se folosesc pentru a arunca apa din covată cu copil cu tot? Iată-l: Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.

Pentru ideea că la școală o să învățăm despre faptul că există și alte forme de iubire decât cea heterosexuală, renunțăm la toate prevederile convenției!

Da, vom crea isterie în rândul polonezilor vânturând imagini de homosexuali care vin să asedieze mândra cetate poloneză purtând steaguri în culorile curcubeului, îi vom speria cu ideea că o să vină minoritatea LGBT să îi asedieze, casă cu casă, ca să le fie frică și să se ascundă în brațele noastre de politicieni protectori.

Imaginea asta apocaliptică cu persoane LGBT care asediază cetatea poloneză e suficientă ca guvernul polonez să scape de angajamentul de a-și proteja cetățenele hărțuite, bătute, violate și traficate!

Las mai jos preambulul și obiectivele Convenției de la Istanbul pe care oamenii nu le citesc, dar se grăbesc să arunce cu pietre. Consider că orice cetățean care dorește să trăiască într-o societate normală – că tot adoră conservatorii această normalitate dusă la rang de criteriu absolut – ar trebui să subscrie fără să clipească la ceea ce scrie aici:

 

Statele membre ale Consiliului Europei şi ceilalţi semnatari ai prezentei, Reamintind Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (STE Nr. 5, 1950) şi Protocoalele sale, Carta Socială Europeană (STE Nr. 35, 1961, revizuită în 1996, STE Nr. 163), Convenţia Consiliului Europei privind Lupta împotriva Traficului de Fiinţe Umane (CETS Nr. 197, 2005) şi Convenţia Consiliului Europei pentru Protecţia Copiilor împotriva Exploatării Sexuale şi a Abuzului Sexual (CETS Nr. 201, 2007);

Reamintind următoarele recomandări ale Comitetului de Miniştri adresate Statelor membre ale Consiliului Europei: Recomandarea Rec(2002)5 privind protecţia femeilor împotriva violenţei, Recomandarea CM/Rec(2007)17 privind standardele şi mecanismele de asigurare a egalităţii de gen, Recomandarea CM/Rec(2010)10 privind rolul femeilor şi al bărbaţilor în prevenirea şi soluţionarea conflictelor şi în construirea păcii, şi alte recomandări relevante;

Luând în calcul volumul în creştere al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care stabileşte standarde importante în domeniul violenţei împotriva femeilor; Considerând Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (1966), Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (1966), Convenţia Naţiunilor Unite privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (“CEDAW”, 1979) şi Protocolul său Opţional (1999), precum şi Recomandarea Generală Nr. 19 a Comitetului CEDAW privind violenţa împotriva femeilor, Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (1989) şi Protocoalele sale Opţionale (2000) şi Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2006);

Considerând Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (2002); Reamintind principiile de bază ale legislaţiei umanitare internaţionale şi, în special, Convenţia de la Geneva (IV) referitoare la Protecţia Persoanelor Civile în Timp de Război (1949) şi Protocoalele Adiţionale I şi II (1977) la aceasta; Condamnând toate formele de violenţă împotriva femeilor şi violenţa domestică;

Recunoscând faptul că realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi este un element cheie în prevenirea violenţei împotriva femeilor;

Recunoscând faptul că violenţa împotriva femeilor este o manifestare a relaţiilor istoric inegale de putere dintre femei şi bărbaţi, care au condus la dominarea asupra, şi la discriminarea împotriva, femeilor de către bărbaţi şi la împiedicarea avansării depline a femeilor;

Recunoscând natura structurală a violenţei împotriva femeilor drept violenţă de gen şi faptul că violenţa împotriva femeilor este unul din mecanismele sociale cruciale, prin care femeile sunt forţate într-o poziţie subordonată comparativ cu bărbaţii;

Recunoscând, cu gravă îngrijorare, faptul că femeile şi fetele sunt deseori expuse unor forme grave de violenţă, cum ar fi violenţa domestică, hărţuirea sexuală, violul, căsătoria forţată, crimele comise în numele aşa-numitei “onoare” şi mutilarea genitală, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului ale femeilor şi ale fetelor şi un obstacol major în realizarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi;

Recunoscând încălcarea curentă a drepturilor omului în timpul conflictelor armate, care afectează populaţia civilă, în special femeile, sub forma violului şi a violenţei sexuale larg răspândite sau sistematice şi potenţialul unei violenţe de gen crescute atât în timpul cât şi după conflicte;

Recunoscând faptul că femeile şi fetele sunt expuse unui risc mai mare de violenţă de gen decât bărbaţii; Recunoscând faptul că violenţa domestică afectează femeile în mod disproporţionat şi faptul că şi bărbaţii pot fi victime ale violenţei domestice;

Recunoscând faptul că copiii sunt victime ale violenţei domestice, inclusiv în calitate de martori ai violenţei în familie;

Aspirând la crearea unei Europe fără violenţă împotriva femeilor şi fără violenţă domestică,

Au convenit după cum urmează:

Capitolul I – Obiective, definiţii, egalitate şi nediscriminare, obligaţii generale

Articolul 1 – Obiectivele Convenţiei

1 Obiectivele prezentei Convenţii sunt acelea de a:

  1. a) proteja femeile împotriva tuturor formelor de violenţă şi de a preveni, de a urmări în justiţie şi de a elimina violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică;
  2. b) contribui la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor şi de a promova egalitatea substanţială între femei şi bărbaţi, inclusiv prin împuternicirea femeilor;
  3. c) proiecta un cadru cuprinzător, politici şi măsuri pentru protecţia şi asistenţa tuturor victimelor violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice;
  4. d) promova cooperarea internaţională în vederea eliminării violenţei împotriva femeilor şi violenţa domestică;
  5. e) furniza sprijin şi asistenţă organizaţiilor şi agenţiilor guvernamentale de aplicare a legii pentru a coopera în mod eficient în vederea adoptării unei abordări integrate pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *