O trecere în revistă a inițiativelor guvernului Petkov și câteva sugestii pentru o înțelegere mai complexă a vieții politice bulgare
Criza politică care a condus la căderea guvernului condus de Kiril Petkov a provocat o mulțime de proteste și contraproteste. Partenerii Bulgariei încep să se îngrijoreze că instabilitatea politică a revenit în societatea bulgară. Există temeri legate de o posibilă creștere a tendințelor pro-ruse. Iar partenerii occidentali sunt îngrijorați de faptul că măsurile întreprinse de guvernul Petkov pentru a promova „schimbarea” – de exemplu, reducerea accesului oligarhiei la banii statului – ar putea fi anulate.
Aceste temeri ar putea fi în continuare justificate, dar aș prefera să privesc evoluția politică bulgară nu ca pe un joc cu sumă nulă, în care pendulul se deplasează fie spre SUA, fie spre Rusia. Mai degrabă, văd în politică suprastructura unei societăți care trece printr-o transformare de la regimul de lungă durată al „stabilocrației” sub conducerea premierului Boiko Borisov, care s-a încheiat anul trecut cu decapitarea acestuia. În opinia mea, bulgarii sunt interesanți și merită implicare nu doar atunci când sunt conduși de un prim-ministru cu aspect de John Travolta, adică de un lider carismatic. Bătălia pentru modernizarea și „schimbarea” țării va continua indiferent de formula de guvernare. Și poate că o înțelegere corectă a societății bulgare, a contradicțiilor și a esenței acesteia, ar putea ajuta chiar la procesul de schimbare.
Încă nu este bine înțeles de toată lumea că guvernul lui Kiril Petkov, guvernul „schimbării”, a fost format din patru partide cu profiluri politice și afinități geopolitice foarte diferite. Este o adevărată enigmă cum a reușit Petkov, etichetat drept „antirus”, să colaboreze cu Partidul Socialist Bulgar, cu retorică rusofilă. Un alt aliat al lui Petkov a fost partidul populist „Există un astfel de popor”. care a fost acuzat de importanți politologi liberali că este un geamăn al Mișcării pentru Drepturi și Libertate – partidul turcilor bulgari, al cărui membru al parlamentului este cunoscutul om de afaceri Delean Peevski.
Actuala criză politică a fost creată de plecarea din guvern a partidului „Există un astfel de popor”. După votul de neîncredere, Peevski a anunțat că prăbușirea guvernului Petkov a fost primul pas în lupta împotriva oligarhiei. Peevski însuși este sancționat în temeiul Legii Magnitsky.
Ceea ce a vrut să spună Peevski prin afirmația sa despre oligarhie este că sistemul politic bulgar este marcat de mai bine de un deceniu de tensiuni între doi oameni de afaceri – Peevski și Prokopiev. Deputații Mișcării pentru Drepturi și Libertăți repetau în mod constant că guvernul Petkov reprezintă interesele lui Prokopiev. În același timp, Petkov și echipa sa îl acuzau pe procurorul-șef Ivan Geșev că este compromis, aparent din cauza legăturilor sale cu Peevski.
Ce a însemnat schimbarea?
Când guvernul Petkov a fost format, în decembrie 2021, exista marea idee de schimbare și modernizare după anii de atemporalitate sub Borisov. Dar ce a însemnat de fapt schimbarea? În primele luni, părea să însemne că procurorul-șef trebuia înlocuit cu cineva care să facă anticorupție într-un mod „incoruptibil”, în conformitate cu înțelegerile guvernului. Dar, în ciuda presiunilor, acest lucru nu s-a întâmplat – procurorul-șef a păstrat sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii.
Apoi, Petkov, simțindu-se aparent insuficient de puternic, a încercat o procedură juridică neobișnuită și rar utilizată prin intermediul Ministerului de Interne, în loc de procuratură, acuzându-l pe Borisov pentru presupusul său exercițiu de șantaj. Borissov a fost eliberat după 24 de ore fără acuzații și a obținut profilul de victimă, în ciuda asocierii sale îndelungate în opinia publică cu multe abuzuri. Așadar, utilizarea de către Petkov a retoricii și conceptelor anticorupție s-a dovedit în cele din urmă a fi inutilă.
O altă strategie de schimbare folosită de guvern a fost încercarea de-a opri fluxul de bani de la stat către firmele și sectoarele care prosperau în timpul guvernului Borissov – construcții, transporturi etc. Aceste eforturi au dus la proteste, în care angajatorii din aceste sectoare și-au luat muncitorii pentru a bloca drumurile sau a protesta la Sofia sub sloganul că statul a semnat contracte – sau că oamenii trebuie să își câștige existența. De asemenea, guvernul a închis o firmă de verificare sanitară la principalul punct de trecere a frontierei cu Turcia, susținând că aceasta era asociată cu „mafia” oligarhiei.
Concluzia din toate acestea este că, în Bulgaria, afacerile au aparent nevoie de reprezentare guvernamentală pentru a funcționa. Politica este locul în care întreprinderile sau sectoarele de afaceri obțin influență și „înțelegere” din partea puterii executive – fie că este vorba de construcții și transporturi auto, fie de finanțe și IT.
Cea de-a patra strategie de schimbare pentru guvern a fost politica veniturilor. Acesta a majorat semnificativ pensiile, un gest făcut aparent pentru alegătorii în general mai în vârstă ai Partidului Socialist Bulgar. Aceasta a demonstrat dezvoltarea unei identități dinamice între tinerii reprezentanți ai mediului de afaceri (întruchipat de ministrul finanțelor, Asen Vasilev) și membrii mai în vârstă și neprivilegiați ai societății bulgare, un proces care ar putea, eventual, să vindece rănile tranziției, lăsate nevindecate de Borisov. De asemenea, guvernul a majorat salariile din educație. Au existat diverse greve în administrația de stat, care au cerut și ele creșteri salariale, deoarece inflația a diminuat valoarea veniturilor. Borisov menținuse mult timp salariile și pensiile la un nivel scăzut sau în creștere doar moderată.
Important este că în categoria schimbărilor a intrat și intensificarea relațiilor diplomatice și politice româno-bulgare. În epoca lui Borissov, Bulgaria și România încercau să atragă cealaltă parte pentru o strategie comună în regiunea Mării Negre. România era interesată să vadă intensificarea activității de securitate pe linia NATO, în timp ce părți din elitele politicii externe bulgare păreau interesate de inițiative precum crearea unei macroregiuni europene a Mării Negre, care ar putea stimula cooperarea cu țările de la Marea Neagră. În cele din urmă, nimeni nu și-a sacrificat interesele pentru ca agenda regională a celuilalt să poată fi realizată.
Dar situația politicii externe din regiune în ajunul și după începerea războiului din Ucraina și venirea la putere la Sofia a unui guvern care a avut sprijinul SUA și al Comisiei Europene a schimbat dinamica în relațiile bulgaro-române. Discuțiile privind interconectarea infrastructurii se pare că avansau. În ciuda acestui fapt, s-a mai putut constata că cele două națiuni nu se cunosc, iar dinamica în relațiile lor politice și economice este pusă în funcțiune mai ales de structurile internaționale în care sunt integrate. În absența unor centre culturale schimbate reciproc în cele două capitale și a altor infrastructuri de cooperare culturală și mediatică, cele două națiuni trebuie să găsească încă impulsul interior pentru acest angajament. Așadar, trebuie să vedem în ce măsură și sub ce formă va continua acest angajament bulgaro-român într-o viitoare formulă de guvernare.
De ce a căzut guvernul schimbării?
Având aceste ambiții de schimbare și rezultate mai mult sau mai puțin promițătoare, guvernul Petkov a căzut. Interpretările privind motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru merg în două direcții: una internă și alta internațională.
Prima sugerează că, aparent, Petkov a lovit cu adevărat unele interese din societatea bulgară. El a încercat să oprească banii de la stat către companiile considerate apropiate guvernului Borisov. De asemenea, el nu a fost dispus să plătească pentru gazul rusesc în ruble, ceea ce a dus la oprirea livrării de gaze naturale rusești către Bulgaria. Iată cum ar fi putut să dăuneze intereselor altfel bine întemeiate în sfera energetică.
Povestea geopolitică ar putea fi legată atât de dinamica schimbătoare a războiului din Ucraina (Rusia având succese militare în regiunea Lugansk), cât și de volatilitatea rezultată din posibila inițiere a negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE. În zilele din preajma căderii guvernului Petkov, bulgarii au aflat despre așa-numita propunere franceză de soluționare a conflictului bulgaro-macedonean – care permite UE să devină un garant al faptului că cererile bulgarilor față de Macedonia, legate de limitarea ideologiei macedonismului, vor fi respectate. În schimb, Bulgaria ar permite începerea negocierilor Macedoniei de Nord cu UE. Parlamentul bulgar a aprobat propunerea franceză după căderea guvernului Petkov.
Există unele interpretări potrivit cărora, dacă guvernul Petkov ar fi fost încă la putere, un astfel de vot ar fi fost imposibil sau ar fi putut duce la destrămarea formulei de guvernare. Propunerea franceză a fost votată în Parlament de două partide din coaliția acum destrămată – Schimbarea Continuă și Bulgaria Democratică, și de două partide din opoziție, mult timp etichetate ca fiind oligarhice – GERB al lui Borissov și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți. Atât partidul Există un astfel de popor, cât și Partidul Socialist Bulgar au declarat de-a lungul lunilor de conducere că sunt împotriva ridicării veto-ului bulgar în negocierile cu Macedonia de Nord. În cele din urmă, socialiștii s-au abținut în parlament, în timp ce populiștii de la Există un astfel de popor și Renaștere au votat împotrivă. Aparent, partidele care înclină spre o agendă naționalistă sau conservatoare au avut o oarecare rezistență în a permite începerea negocierilor UE cu Macedonia de Nord, în timp ce alte partide, numite „euro-atlantice” în situația actuală, vedeau propunerea franceză ca fiind una care corespunde intereselor naționale bulgare.
Mai multe detalii despre context
Mai există un alt actor care contează în politica bulgară – președintele Rumen Radev. Acesta a fost pilot militar și, în diferite momente ale vieții sale politice, a fost etichetat fie ca fiind pro-rus (pentru că a intrat în politică bucurându-se de sprijinul Partidului Socialist Bulgar), fie ca fiind pro-american (pentru că promovează Inițiativa celor Trei Mări în Europa Centrală și de Sud-Est – o platformă internațională, care este văzută ca un efort susținut de SUA pentru a bloca influența rusă și chineză în regiune).
Același lucru poate fi observat și în cazul lui Borissov. După protestele anti-corupție din 2020, a fost acuzat că este pro-rus, deoarece a depus mari eforturi pentru a finaliza gazoductul Turkish Stream spre Serbia. De asemenea, el a fost omul potrivit pentru relații bune cu Trump și Orban. Recent, Borissov s-a oferit să susțină în parlamentul bulgar tot ceea ce dorește ambasadorul ucrainean (chiar dacă ulterior Borissov a lăsat să se înțeleagă o nuanțare a atitudinii sale față de ambasador) și acum Borissov a susținut fără echivoc propunerea franceză, deci el este etichetat la unele televiziuni ca fiind un politician euroatlantic. Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți este etichetată în același mod.
Atât Radev, cât și Borissov sunt generali și au un trecut legat de instituțiile de securitate. Borissov este general provenit din cadrul Ministerului de Interne. Radev este general de armată.
Relațiile dintre Petkov și Radev par să se deterioreze acum. O serie de alegători ai partidelor Schimbarea Continuă și Bulgaria Democratică și-au exprimat nemulțumirea că l-au votat pe Radev ca președinte. Pe de altă parte, persoanele care par să susțină tendințele politice mai autohtone, cum ar fi cele întruchipate de Radev, le place să spună că Petkov s-a aliniat prea mult cu ambasada americană, în timp ce atitudinile în rândul populației „sunt diferite”.
Aparent, Petkov a fost chipul tehno-populismului bulgar – o tendință care promovează abordările tehnocrate, sectoarele finanțelor, politicile ecologice și lupta împotriva corupției. Radev și-a construit cu grijă un sprijin în rândul intelectualilor locali, al reprezentanților Bisericii, al oamenilor care au o anumită orientare patriotică. De asemenea, el a implicat reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sindicatelor prin conferințe și evenimente care l-au stabilit ca un fel de arbitru sau forță de echilibru în sistemul politic. Radev a susținut atât că propunerea franceză privind Macedonia de Nord este bună, cât și insuficientă. El face apel la oamenii din generațiile mai în vârstă, care au interiorizat valorile din vremurile în care statul era un factor mai puternic în viața oamenilor. Aparent, bulgarii tineri și educați până în 40 de ani înclină spre partidul lui Petkov sau spre Bulgaria Democratică.
Este important de menționat însă că Radev a fost cel care l-a numit pe Petkov ministru al economiei, Petkov nereușind să declare că avea cetățenie canadiană la acea vreme, ceea ce făcea ca numirea sa ca ministru al economiei în 2021 să fie ilegală din cauza dublei cetățenii. În plus, duo-ul de la Harvard, Petkov și ministrul de finanțe Vasilev le-a cerut susținătorilor lor să voteze pentru Radev la alegerile prezidențiale din noiembrie 2022.
Câteva observații
Ceea ce reiese din toate acestea este că politica bulgară a trecut printr-o resetare treptată. Căderea guvernului Petkov și emiterea propunerii franceze privind Macedonia de Nord, face ca acest lucru să fie și mai evident.
Este la îndemâna oricui să vadă ce se va întâmpla acum în politica bulgară, în care toată lumea este capabilă să se cade la acord cu toată lumea. O ipoteză este că tendința politică autohtonă din politica bulgară ar putea deveni mai puternică în detrimentul celei care susține mai mult capitalul global sau cel puțin să fie suficient de puternică pentru a cere redefinirea formulei de guvernare. Motivele pentru această evoluție ar putea fi oricare: schimbarea dinamicii intervenției militare rusești în Ucraina, viitoarele alegeri de la mijlocul mandatului din SUA, când se așteaptă ca republicanii să aibă rezultate bune, dinamica relațiilor dintre Franța și Germania sau cea dintre nucleul UE și Regatul Unit, contradicțiile din jurul Turciei, care este un factor important în politica bulgară etc.
Dacă este adevărat că formula de guvernare bulgară se schimbă, cred că observatorii ar trebui să rămână atenți atunci când pun etichete politicienilor bulgari. Bulgarii sunt amestecați și au identități complicate. Rareori ni se cere să alegem între Vest și Est într-un sens clar definit și distilat. Premierul nostru „pro-occidental” Petkov a guvernat în coaliție cu partide care sunt acuzate că sunt pro-est. Președintele nostru „rusofil” l-a promovat pe omul „pro-occidental” Petkov în politica și a sprijinit cu stoicism aspectele negative ale greșelii lui Petkov cu dubla cetățenie. Înainte de a fi acuzat că este „pro-rus”, Borisov a avut momente foarte bune cu administrația lui Barack Obama sau cu Angela Merkel.
Opinia publică românească sau orice alte persoane interesate de Bulgaria, pot câștiga doar dacă reușesc să gândească în termeni mai complecși despre politica bulgară. Un mod de a înțelege societatea bulgară este să o privim nu prin intermediul unei definiții statice – de exemplu, nu că este pro-occidentală sau pro-rusă într-un mod fix (deoarece nici Occidentul, nici ”Estul” nu sunt ele însele fixe), ci să vedem evoluția, dinamica și contradicțiile sale. Există și realități interne în societatea bulgară – tensiuni între oligarhi, instituții de securitate etc.
Indiferent care va fi următoarea formulă de guvernare, societatea bulgară va avea în continuare nevoie de schimbare. Chiar dacă Petkov, chipul frumos și deștept al politicii bulgare, nu va mai fi prim-ministru și chiar dacă o altă tendință politică va ajunge la putere, apropierea româno-bulgară va rămâne unul dintre elementele care aduce schimbarea în țări și în regiune.
Aparent, în vremuri de competiție politică, așa cum vedem acum în Bulgaria, ar putea exista propagandă sau manipulare prin care o tendință ar urmări să oprească inițiativele unor competitori. Ar fi minunat dacă apropierea bulgaro-română ar fi posibilă indiferent de situația politică internațională sau locală. Acest lucru necesită un nivel mai mare de cunoaștere și încredere reciprocă și sperăm că la acest lucru contribuie are o contribuție modestă și acest articol.
