Platforma rurală de educaţie prin artă MarinArt schimbă viaţă pe plan local
„Good vibes only” la sat. Internetul recent e plin de vorbe de duh ce inoculează o falsă și toxică pozitivitate, însă cum e când această maximă – în traducere directă „doar energie bună” – e pe bune, de ce ți se face pielea de gâină de frumos?
E bine, e frumos, și mai ales e aducător de speranță. E o aducere aminte despre câte avem de învățat de la generațiile adesea privite cu o superioritate a cunoașterii: copiii și bătrânii.
Într-un sat fără școală și „până mai ieri” și fără bibliotecă, Marin (Comuna Crasna, Județul Sălaj) are loc în această perioadă un proiect creativ întins pe aproape două luni, o variant hibridă: ateliere de educație prin cultură pentru copii și adolescenți cât și rezidențe pentru facilitatori. Biblioteca și Centrul Cultural și Artistic MarinArt, deschisă la mijlocul lunii iulie, a fost demarată de Patricia Marina Toma, o fiică a satului, cu susținerea mamei ei, Maria Toma și a lui Valer Simion Cosma, care a venit cu o bogată experiență în implementarea de proiecte în mediul rural, în Telciu.
Pe hârtie, programul e ușor comparabil cu unul din Cluj, București sau Iași, însă în contextul rural devine ceva ieșit din comun atât pentru tinerii din localitate dar și pentru „diasporenii” veniți în vacanță la bunici. „MarinArt. Platformă rurală de educație prin artă” devine astfel un spațiu sigur de re-coagulare a satului, o punte de întâlnire între cei plecați (în Spania sau Italia cel mai adesea) care se întorc vara la rădăcini și a celor care nu au beneficiat, încă, de experiențe de învățare alternative, disponibile de regulă doar în „marele urban”.
Proiectul a început la 1 august, timp în care cei mici s-au entuziasmat să învețe prin joacă în cadrul a două workshopuri : Atelier de desen narativ și ilustrație, facilitat de Silvia Dușan, și Atelierul de spus și scris povești, facilitat de Răzvan Ropotan și Selma Dragoș. Cu greu s-au despărțit cei mici de Silvia și Selma, alături de care au pus la cale o prezentare finală :
„De la un moment dat a fost necesar să ne organizăm pe echipe, pentru că erau diferențe mari de vârstă și energie, și atunci mi s-a părut potrivit să ne împărțim pe echipe, ca participanții să-și ilustreze povestea în ce mediu și-au dorit. O echipă a realizat un boardgame intitulat Mărinart, alții au transformat poveștile în animații stop motion, o altă echipă a înregistrat o poveste audio, cu sunete din gospodărie și vocea Selmei, iar o altă fetiță a creat cu echipa ei o poveste cu umbre, pornind de la foarte reala groapă de lângă casă care se tot umplea cu apă” – ne-a povestit Selma Dragoș.
Silvia a completat peisajul remarcând:
„Copiii au fost deosebit de receptivi și creativi, realizând lucrări originale în care se observă această legătură strânsă dintre om și natură, pe care nu am regăsit-o în desenele copiilor de la oraș. Cu ajutorul liniilor, culorilor vesele, a formelor și petelor spontane au reușit să exprime atât de frumos emoția, bucuria, visele entuziasmul și copilăria.”
Și, în ciuda barierelor lingivistice și de vârstă („micii diasporeni” nu vorbesc prea bine româna) modul de auto-organizare a micuților a impresionat-o pe Selma, artistă și facilitatoare cu bogată experiență în lucrul cu tineri și adulți din diferite comunități :
„Cel mai mult m-a impresionat cât de mult au grijă unii de alții, dar și modul lor de auto-organizare: unele fete erau foarte dispuse să-și asume „proiecte”, alți copii preferau să ajute iar alții se puneau în rolul de gazdă și făceau mici sarcini organizatorice.”
Programul de educație non-formală rurală are și o componentă dedicată adulților, nu mai puțin remarcabilă: Atelierul de cusături din zona Meseș, susținut de Alexandra Negrilă, o tânără care își dedică de ani de zile energia și pasiunea patrimoniului portului național și regional prin proiectul Etnotique, demers de popularizare și digitizare a colecțiilor de port popular regionale, publice și private. Alexandra a lucrat cu câteva doamne din Marin în sensul dezbaterii tehnicilor de cusut și a îmbunătățirii acestora, în vederea conservării acestei tradiții pe plan local. Tânăra a mărturisit :
„Atelierul de cusături este ca o mașină a timpului. Dacă închizi ochii și asculți doamnele din jur, ajungi într-o lume de mult uitată. Poveștile, vorba, șezătoarea, sunt unice prin caracterul social dar și prin tehnicile de cusut care, astfel, merg mai departe. Eșantioanele cusute de cele mai experimentate femei din sat vor rămâne la MarinArt / Centru Educațional și Artistic pentru un viitor în care, sperăm noi, meșteșugurile vor apreciate la adevărata lor valoare”.
De ce e demn de laudă proiectul MarinArt, adus la viață printr-o finanțare AFCN de o mână de tineri ?
„Taberele de vară au devenit de multă vreme un lux, la fel ca și educația la un standard rezonabil, în majoritatea școlilor de stat. Învățătura e un privilegiu iar statul, prin politicile sale, nu doar că nu ameliorează decalajele, ci le amplifică, direcționând tot mai tare fondurile publice înspre o minoritate înstărită”, observa recent Valer Cosma, coodonatorul proiectului și cercetător la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Accesul just la educație este o constantă preocupare a grupului de lucrători culturali coagulat în jurul Centrului pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale. Anul trecut, Raluca Țurcanașu, artistă și responsabila de comunicare în proiect, realiza un video-eseu despre colapsul structurilor de tabere, pornind de exemplul Cabanei Pionierilor de pe Meseș pentru a atrage atenția asupra modului în care infrastructura de educație prin cultură, sport și socializare exista, însă a fost treptat demantelată1 .
La Marin mai urmează un Atelier de fotografie experimentală – facilitat de Raluca Țurcanașu, un Atelier de joacă cu sunete ambientale – facilitat de Vlad Răsuceanu, Introducere în film documentar – facilitat de Sofia Iulia Nelega și un atelier de teatru de o zi, urmat de piesa „Bucătăria familiei Balaur”, produsă de MiniReactor (Cluj). Însă organizatorii nu au uitat nici de Telciu, locul din care a pornit Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, unde vor invita tinerii la un Atelier de inițiere în fotografie, „Oamenii comunei Telciu”, facilitat de Patricia Toma și Atelierul de sunet, susținut de Vlad Răsuceanu.
„Nici un bărbat și nicio femeie nu e o insulă2. Și de aceea, ca să putem fi întregi, ca ființe decente, trebuie să dăm mai departe din cunoștințele pe care le acumulăm, din procesele sau tradițiile pe care le cunoaștem sau din bunurile care ne prisosesc”, a explicat Raluca Țurcanașu pentru a surprinde succint motivația socială, comunitară, a grupului.
Proiectul MarinArt. Platformă rurală de educație prin artă este implementat de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale alături de MarinArt / Centru Educațional și Artistic și este co-finanțat de AFCN și Primăria Crasna. Echipa organizatorică este formată din Valer Simion Cosma, Emil Florea, Lorena Hulujan, Vlad Răsuceanu, Patricia Marina Toma, Raluca Țurcanașu.
1 „În 1990, în România existau 207 tabere școlare aflate în proprietatea statului și în administrarea inspectoratelor școlare județene. În 2013, din totalul de 147 de centre de agrement rămase în picioare, doar 65 mai funcționau. Iar din cele așa-zis „funcționale”, doar câteva mai primesc copii în vacanță, celelalte nereușind să obțină avizele de funcționare din cauza condițiilor precare” – Proiectul despre Tabăra Meseș disponibil aici.
2 Prafrazare din poezia „No man is an island” a lui John Donne, sec al XVII-lea.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!
