A doua parte a seriei de articole ”Cum abordăm munca sexuală?”
Deși asistăm, astăzi, atât în mass-media, cât și în social media, la sancționarea unor derapaje misogine, precum și la unele mișcări ce își propun să aducă în prim-plan dificultățile implicite cu care se confruntă femeile, la fel de adevărat este și că, printr-un recurs constant doar la un anumit tip de feminism, promovat în mare parte pe rețelele de socializare, foarte multe persoane evită să se denumească drept „feministe”, deși, la nivel social, vorbim de niște drepturi care au fost câștigate cu greu de populația feminină. Ceea ce trebuie să înțelegem, în general, este că nu mai putem discuta astăzi doar despre feminism ci, așa cum propunea o cercetătoare precum Fiona Tolan, de „feminisme” – pentru că există, în interiorul mișcării feministe, mai multe elemente, mai multe abordări, mai multe percepții și mai multe poziționări. Ca atare, acest lucru este valabil și atunci când ne uităm la munca sexuală, mai ales că este un subiect complex și care suscită dezbateri intense și, nu de puține ori, furibunde. Astfel, există poziționări de mai multe tipuri, chiar și în interiorul mișcării denumite unilateral, „feminism”.
Feminismul radical
Promotoarele feminismului radical au, în privința prostituției (și, adiacent, a pornografiei), un punct de vedere ce instituie consensul: prostituția „dizolvă”, „anihilează” corpul feminin și, în esență, orice femeie implicată în comerțul sexual este „o victimă a urii viscerale masculine” față de agentul feminin (Dworkin 2001: 25-26), pe care nu doar că încearcă să îl subjuge și să îl exploateze, ci îi propune și un contract pe baza căruia să obțină acest lucru făcând-o pe femeie părtașa propriei dezumanizări. Evident, termenii în care feminismul radical abordează prostituția sunt foarte duri și reacționari, iar teoria nu poate avea o aplicabilitate uniformă, însă meritul cu adevărat important al acestor cercetătoare este că au reușit să aducă acest fenomen la nivelul unor dezbateri de mare amploare, care l-au propulsat în rândul câtorva agende politice și, în același timp, au evidențiat riscurile enorme cu care se confruntă femeile implicate în prostituția stradală.
Considerând că singurii beneficiari ai industriei sexului sunt bărbații, care controlează astfel atât corpul, cât și psihicul unei femei implicate în acest comerț și respingând ideea conform căreia în prostituție nu ar exista victime, afirmând, deci, că victimele sunt femeile stigmatizate și exploatate, promotorii acestei teorii susțin că singura opțiune viabilă în acest caz este prohibiția. Totuși, așa cum istoria a demonstrat, în cele mai multe cazuri în care prohibiția este instaurată, fenomenul pus astfel sub lupă nu dispare, eradicarea fiind complet imposibilă; el nu face decât să înflorească sub alte „umbrele”, de cele mai multe ori ilegale și cu mult mai dăunătoare, așa cum s-a întâmplat în cazul alcoolului sub incidența unei legi prohibitive în Statele Unite – un astfel de exemplu a demonstrat din plin că, departe de a fi un Experiment Nobil, așa cum era cunoscut, acesta a ajuns să implice grupuri clandestine doritoare de profit care au provocat mai mult haos și victime decât ar fi putut cineva să preconizeze. Teoria feminismului radical se axează, așa cum se întâmplă și în cazul altor teorii și asupra motivelor care determină femeile să se implice într-un astfel de comerț, precizând că, dacă la baza intrării lor în prostituție se află motive financiare, prostituția este, în consecință, similară violului și, tocmai de aceea, ar trebui eradicată.
Deși anumite aspecte ale acestor teorii sunt dezbătute și acceptate și de alți cercetători, dintr-un cadru diferit, paradigma asupra prostituției și asupra femeilor expusă de segmentul radical este fatalistă și neproductivă pe termen lung. Mai mult decât atât, măsurile propuse sunt și ele amplu contestate: criminalizând orice tranzacție de acest tip, femeile implicate în comerțul sexual vor avea de multe ori de suferit mult mai des decât bărbații pentru că, așa cum au evidențiat și alți cercetători, legea se aplică în mod discriminatoriu; autorii celebrului volum Freakonomics, explică într-un altul (conceput ca o continuare) și de ce se întâmplă acest lucru, atunci când scriu despre prostituție.
În opinia celor doi – Steven Levitt și J. Dubner – femeile prostituate sunt mult mai des anchetate și hărțuite de autorități pentru că, „așa cum se întâmplă în cazul oricărei piețe ilicite – precum cea a drogurilor sau a armelor – cele mai multe guverne preferă să pedepsească indivizii care oferă aceste servicii sau bunuri, evitând să demareze acțiuni punitive asupra cercului consumatorilor” (Levitt & Dubner 2009: 22).
Politizând intens relațiile dintre genuri și argumentând în mod constant rolul perpetuu de victimă al femeii, acest gen de discurs radical se distanțează tocmai de scopul pe care ar trebui să-l urmărească (protejarea acestora, atât din punct de vedere social, cât și economic).
Deși este adevărat că ne confruntăm în general cu acea „sexualizare a culturii” despre care scria Feona Atwood (2006: 77-78), la baza căreia se află anumite transformări în conceptualizarea corpului omenesc și a esteticii sale, care au condus la un grad ridicat de obiectificare a corpului feminin în sfera socio-culturală, nu se poate corobora în mod constant această sexualizare cu prostituția, pentru simplul fapt că nu ar presupune decât o reificare a argumentelor definite de patriarhat. O altă consecință nefastă a unor astfel de teorii este pretenția de universalitate care transformă automat orice lucrătoare în domeniul sexului comercial într-un agent pasiv, incapabil de discernământ și evoluție (în sens economic și social, nu biologic). Pe de altă parte, multe dintre observațiile acestui tip de discurs reprezintă o evidențiere a faptului că prostituția nu poate fi judecată dintr-o perspectivă simplistă, axată doar asupra subiectului în cauză, ci într-un context: acela al relațiilor de gen și luând în considerare factorii externi care determină femeile să se prostitueze.
În ceea ce privește tranzacția în sine, care urmează tiparul unui contract (atunci când nu se constituie efectiv într-unul), atât discursul radical, cât și cel liberal au convenit oarecum asupra faptului că teoria propusă de John Stuart Mill cu privire la contractualism exclude prostituția. Chiar dacă promotorii timpurii ai liberalismului legitimau la început un astfel de contract (și unii dintre ei continuă să o facă), afirmând că este egal cu orice alt contract de muncă, noul discurs liberal coincide cu ceea ce feministele radicale afirmau de la bun început – nu toate contractele sunt legitime, mai ales dacă se ia în considerare teoria lui Mill, care stipulează că nu poate fi legitim un contract prin care un individ abdică permanent din sfera libertății sau își alienează dreptul de a decide liber asupra cursului unei acțiuni viitoare. În acest sens, discursul liberal și cel radical delegitimează acele contracte care, „în loc să ilustreze o garanție a libertății, devin instrumente ale opresiunii pentru că exploatează disperarea și vulnerabilitatea uneia dintre părți” (apud. Jaggar, 103).
Feminismul liberal
Poate nicăieri nu este mai valabilă utilizarea conceptului de „feminisme” ca în cadrul discursului liberal asupra prostituției; deși există un anumit consens între teoreticieni, tabăra liberală este scindată între viziunea abstractă asupra fenomenului – deci, una care implică teoretizare și discurs – și realitatea socială a acestuia, ce presupune recunoașterea faptului că brutalitatea și degradarea sunt elemente inerente comerțului sexual. Cu toate acestea, viziunea dominantă este că prostituția ar trebui dezincriminată. Punctul focalizării l-a constituit, desigur, ideea conform căreia acesta este un act benevol, o tranzacție încheiată între doi adulți cu discernământ care își urmează raționalitatea în stabilirea unor scopuri, în acord cu dezideratul autonomiei și al libertății individuale. În viziune liberală, dezincriminarea fenomenului ar permite femeilor implicate în comerțul sexual să-și stabilească propriul program, normele, să-și aleagă singure clienții și, în general, să se considere antreprenori, așa cum declara una dintre aceste femei, ale cărei opinii și sugestii au fost prezentate și analizate de Kate Millet; practicanta acestei meserii a declarat, de asemenea, că profesia nu este atât de obositoare și că se supune la mai puține umilințe decât dacă ar participa la întâlniri cu bărbați – dating (Millet 1971: 52).
Poziționându-se la într-un spectru fundamental diferit de cel al feministelor radicale, pentru care prostituția reprezintă un viol, feministele liberale susțin că, din contră, plasat sub egida teoriei liberalismului politic, actul ar putea reprezenta o formă de empowerment pentru femei care, transformate în antreprenori economici, nu fac altceva decât să se angajeze într-un sector de activitate care nu este cu nimic diferit față de altele în ordinea capitalistă a sistemului, „prostituția fiind o formă legitimă de muncă aleasă în mod liber de mii de femei” (Boutellier 1991: 207)1. Firește, este vorba despre un sector de activitate care presupune mult mai multă discriminare și stigmatizare – dar, pentru a combate astfel de situații, statul reglementează acest comerț, cel puțin, în viziunea liberalilor. Angajarea acestor femei într-un astfel de fenomen este, deci, una benevolă; diferențele dintre feminismul radical și cel liberal tocmai de aici provin, de la o definiție care nu poate fi atât de ușor construită. Sigur, exceptând cazurile în care femeile sunt forțate de alți indivizi să pătrundă pe această piață, răpite sau constrânse în vreun fel – cazuri care intră sub incidența codului penal și asupra cărora ambele discursuri convin (ele nu sunt acte benevole, firește), rămâne problema definirii acestui act ca voluntar.
Pe de-o parte, feministele liberale susțin că, în lipsa constrângerilor enunțate mai sus, orice femeie este liberă să dispună de corpul său așa cum dorește și să stabilească exact datele unei probleme contractuale (în ce zonă practică acest comerț, câte ore, cu cine, sub ce formă); în același timp, ele nu mai sunt – cel puțin în discursul liberal – denumite „prostituate”, ci lucrătoare în industria sexului sau lucrătoare sexuale, afirmându-se, de către susținătorii perspectivei pro-sex că ele „practică o muncă erotică” (Chapkis 1997: 2-3). În esență, feminismul liberal, prin vocile partizanilor mișcării argumentează că viziunea radicală, ce se constituie într-o „analiză feministă tradițională a opresiunii sexuale” nu este singura paradigmă care să stea la baza unei interpretări aprofundate a fenomenului, Jill Nagle distingând, de asemenea, între munca aleasă voluntar și cea coercitivă, cercetătoarea explicând că „teoria și ideologia feministă ar trebui să se concentreze pe ameliorarea condițiilor din industria sexuală” (1997: 4-5).
Criticile aduse de feministele radicale sau de cele marxiste la adresa teoriei liberalismului se axează asupra faptului că noțiunea de practică voluntară este utilizată discreționar și, de cele mai multe ori, ea nu poate rezolva eficient și legitim problema consimțământului, astfel încât, dacă voluntar înseamnă în absența coerciției unor intermediari, rămâne, totuși, substratul motivației. Dacă motivațiile care stau la baza unei astfel de decizii sunt strict economice sau femeile care ajung să practice prostituția fac parte din segmente marginalizate ale societății, cu grade ridicate de vulnerabilitate (paupere, minorități etc.), teoria muncii voluntare nu se mai susține.
De fapt, așa cum argumenta Carole Pateman, nici teoria contractului cum a fost ea concepută de Mill nu mai poate sta în picioare pentru că una dintre părți se află într-o situație disperată, iar, în acest caz, avem de-a face cu o problemă stringentă – „subjugarea sexuală este confundată cu liberul consimțământ” (Pateman 1988: 200). Câțiva teoreticieni, conjugând paradigma postmodernistă cu feminismul și diferitele sale politici (marxist, radical și liberal) au ajuns la concluzia că, pentru a rezolva într-un grad avansat problemele femeilor implicate în prostituție este nevoie de o nouă paradigmă, asociată cu o metodologie inovatoare, care face apel atât la subiectivitate, afecte, cât și la background și politici; astfel, Maggie O’Neill a propus utilizarea teoriei etno-mimesisului pentru a obține date cât mai clare despre situațiile personale, problemele și sentimentele cu care se confruntă actanții din prostituție. Etno-mimesisul ar funcționa astfel ca Participatory Action Research (PAR), având ca scop recuperarea vocilor ce aparțin comunităților sau segmentelor marginalizate prin intermediul „dinamicii dintre teoria critică feministă și cercetarea etnografică”; în acest fel, sugerează O’Neill, am avea o mult mai bună reprezentare a acestui segment al prostituției și, din punct de vedere sociologic, date mai concludente:
„Importanța pe care o dobândește ascultarea poveștilor de viață nu rezidă doar în faptul că ne furnizează o posibilitate de acces mult mai complexă a relațiilor trăite, ci și în faptul că inter-relația dintre microcosmosul vieților noastre și structurile de putere sau socio-politice extinse permite o decriptare mai ușoară a subiectivităților, diferențelor și identităților” (O’Neill 2001: 46-47).
Faptul că cercetătorii încearcă să găsească noi modalități de abordare a fenomenului se traduce în două realizări de mare importanță: în primul rând, prin intermediul acestor cercetări (mai ales prin cele de teren), femeile vor avea astfel ocazia de a-și spune propria poveste, oferind, în acest fel, date statistice referitoare la background și factorii determinanți și intrând în contact cu anumite organizații feministe care le pot ajuta să părăsească industria sexului sau pot milita politic și social pentru drepturile lor; în al doilea rând, fenomenul în sine dobândește o vizibilitate accentuată, pe care agendele politice (mai ales cele din zonele cu cartiere destinate acestor practici) nu o pot evita la nesfârșit. Este adevărat, din acest punct de vedere, cercetările ulterioare se vor confrunta și ele cu o complexitate veritabilă, dat fiind faptul că fenomenul prostituției a suferit și el anumite mutații sau transformări (în ceea ce privește anumite practici) de-a lungul timpului, dar continua înregistrare a situațiilor cu care se confruntă aceste femei, precum și lupta pentru ca ele să își desfășoare munca într-un cadru cât mai sigur (presupunând că aboliționismul nu este o rezolvare practică) constituie o întreprindere de o necesitate stringentă.
Alison Jaggar afirmă și ea că, pentru a înțelege într-o manieră veritabilă prostituția și diferitele răspunsuri ale criticii feministe trebuie să ne îndreptăm către o „teorie filosofică a prostituției, care să fie pe de-o parte conceptuală, pe de altă parte, normativă; cu alte cuvinte, trebuie să elaborăm în primul rând o teorie filosofică a sexualității, apoi una a coerciției”. În cadrul primei teorii, afirmă Jagger, trebuie să vedem cum „activitatea non-genitală poate fi sexuală și cum activitatea genitală poate fi lipsită de sexualitate”; în cadrul celei de-a doua, trebuie să stabilim dacă factorii economici pot fi catalogați ca o formă de coerciție și dacă așa stau lucrurile, în ce cazuri exact. Mai mult decât atât, spune cercetătoarea, trebuie să înțelegem și „economia politică a prostituției” – să știm de ce femeile practică acest comerț, de ce bărbații plătesc pentru el, cum se manifestă în societatea contemporană, ce legătură există între a trafica femei și alte forme de schimb sau tranzacții în societatea de consum, iar fără aceste acțiuni și elemente, ideea generală privitoare la prostituție va fi deficitară, suferind de un „imens grad de abstractizare”, care nu are nimic de-a face cu atenția acordată fenomenului sau cu definițiile tradiționale:
„Divergența din cadrul teoriilor cu privire la prostituție (care se află în competiție pentru a impune un model) nu este un rezultat al eșecului de a consulta dicționarul sau a lipsei de atenție asupra fenomenului. Este un rezultat al dezacordurilor normative asupra a ce înseamnă libertatea, asupra statusului moral asociat anumitor activități și, în ultimă instanță, asupra viziunii umanității” (Jaggar 1994: 110-11).
Sunt perfect de acord cu termenii în care problematizează Alison Jaggar fenomenul prostituției, însă nu cred că acest deziderat de cercetare s-ar putea realiza curând. În plus, stabilirea unor astfel de parametri pentru respectiva activitate presupune, din start, că ar trebui să fim dispuși a schimba întreaga structură și paradigmă a societății, dat fiind faptul că regândirea conceptelor de etică și libertate în cadrul activităților umane ar crea un precedent pentru o multitudine de alte activități care cad sub această incidență.
Îmi voi îndrepta acum atenția asupra feminismului social; o paradigmă de acest fel este foarte cuprinzătoare, deși nu lipsită de contradicții sau probleme. Totuși, această teorie este cea care a produs, cel puțin până în prezent, singurul model de reglementare a prostituției care avantajează femeile implicate în acest comerț și care a reușit să reducă în mod considerabil incidența relațiilor de acest fel, fiind deci, un succes – modelul suedez2. Voi discuta în ocaziile următoare acest model, stipulând de la bun început că este singurul cu care sunt personal de acord, pentru faptul că oferă femeilor gradul de autonomie al feminismului liberal, acceptând, în același timp, că prostituția este o activitate în care acestea nu intră în mod voluntar, fiind receptiv la vulnerabilitățile economice și la structurile de putere existente în interiorul societății. În analiza mea ulterioară, voi aborda într-o manieră comparativă baza de la care pornește modelul suedez, cum a rezolvat cultura respectivă anumite elemente asociate prostituției, ce a realizat efectiv pentru femeile implicate în acest comerț, cum s-au desfășurat planificările și baza de la care pornește modelul liberal, ce urmărește acesta, care sunt rezolvările pe care le propune, cum au funcționat în anumite state și de ce nu funcționează per ansamblu. În general, departe de a susține doar o idee personală de succes în acest domeniu (a modelului scandinav), voi încerca să arăt că toate modelele de reglementare suferă de unele neajunsuri, deși este adevărat, unele au mai puține defecte decât altele. Un aspect foarte important este și faptul că implementarea unor astfel de modele de reglementare nu se poate realiza global, ea ține de statul în cauză, astfel încât, ce funcționează într-un anumit spațiu, poate eșua lamentabil în altul. Intenția mea nu este de a oferi soluții tranșante, ci de a pune la dispoziția cititorilor diverse modele, fiecare cu plusuri și minusuri; cu toate acestea, trebuie menționat și faptul că, date fiind violența și neajunsurile cu care se confruntă lucrătoarele sexuale, datoria oricărui guvern este să ia cea mai bună decizie în favoarea acestora.
În momentul de față, există o dezbatere intensă ce privește completa dezincriminare a fenomenului, fără alte amendamente adiacente, pe care modelul suedez, de exemplu, le propune. Acest tip de dezincriminare a funcționat, până acum, parțial sau mai general, în mai multe state, iar lucrătoarele sexuale sunt și ele împărțite în tabere ce optează sau militează pentru un model sau altul. Vocile fiecăreia, trebuie, firește ascultate. Astfel, următorul articol din această serie va urmări tocmai această dezbatere și propunerile (dar și eșecurile, contabilizate până acum) înaintate de diversele grupuri și facțiuni.
Bibliografie
Atwood, Feona. 2006. „Sexed up: Theorizing the Sexualization of Culture”. Sexualities. 9 (1). Sheffield Hallam University. 77-94. http://shura.shu.ac.uk/50/1/fulltext.pdf.
Boutellier, J. 1991. „Prostitution, Criminal Law and Morality in the Netherlands”. Crime, Law and Social Changes. 15. 201-211.
Chapkis, Wendy. 1997. Live Sex Acts: Women Performing Erotic Labour. London: Cassell.
Dworkin, Andrea. 2001. Războiul împotriva tăcerii. Traducere din limba engleză de Reghina Dascăl. Iași: Editura Polirom.
Jaggar, Alison M. 1994. „Prostitution”, in Allison Jaggar (ed.), Living With Contradictions: Controversies in Feminist Social Ethics. Boulder/San Francisco/Oxford: Westview Press.
Levitt, Steve D.; Dubner, J. 2009. SuperFreakonomics: Global Cooling, Patriotic Prostitutes, and Why Suicide Bombers Should Buy Life Insurance. New York: Harper Collins.
Millett, Kate. 1971. „Prostitution: A Quartet for Female Voices”, in Vivian Gornick, Barbara K. Moran (eds.), Woman in Sexist Society. New York: Basic Books.
Nagle, J. (ed.). 1997. Whores and Other Feminists. New York and London: Routledge.
O’Neill, Maggie. 2001. Prostitution & Feminism: Towards a Politics of Feeling. Cambridge: Polity Press.
Pateman, Carole. 1988. The Sexual Contract. Stanford: Stanford University Press.
Tolan, Fiona. 2006. „Feminisms”, in Patricia Waugh (ed.), Literary Theory and Criticism: An Oxford Guide. Oxford: Oxford University Press.
1 Reiterând și gravele abuzuri care s-au comis în numele moralității, Johannes Boutellier stipulează că moralitatea nu ar mai trebui în niciun fel asociată cu acest fenomen, din moment ce o astfel de asociere nu a produs decât dezavantaje și tragism; „în schimb, moralitatea este astăzi mult mai utilă ca punct de mediere între experiența individuală și birocrația statală. Prostituția nu mai este un fenomen definit de o moralitate ideologică, ci unul care trasează experiențele individuale, personale și necesitatea birocratică a reglementării ca direcții de cercetare” (1991: 209).
2 Bazat pe teoriile feminismului socialist, modelul suedez nu a mizat și pe strategia de empowerment pe care această teorie o propune alături de ideea inechității de gen, considerând că femeile care intră voluntar pe piața serviciilor sexuale fac o alegere rațională; respectivul model este, de altfel, și singurul care a fost implementat în acest fel pornind de la teoriile feministe socialiste și, de aceea, feminismul socialist nu poate fi considerat în individualitatea sa singurul capabil să producă o schimbare în ceea ce privește fenomenul prostituției, pentru că foarte multe aspecte depind de modalitatea în care acesta se implementează și de politicile adiacente. Mai mult, o asemenea implementare a unui model trebuie să țină seama și de spațiul socio-cultural în care se dorește implementat, pentru că există zone dominate încă de un profund machism în care segmentul de populație care să respecte acest pattern ar fi nesemnificativ, iar implementarea lui nu ar avea succes sau nu ar fi pur și simplu respectată de la bun început.
