Campania #metoo – ce rămâne în urmă?

#metoo este despre sistem, nu despre persoane

(foto: Pexels, CC0)

Azi vom publica ultima parte din interviurile legate de #metoo.Voi începe introducerea la această ultimă parte cu o mărturisire. Niciodată nu mi-aș fi putut imagina că trăim în lumi atât de diferite și că experiența suferinței este atât de greu transmisibilă. Încerc să trec peste durerea reală pe care mi-au provocat-o mulți dintre prietenii reali sau virtuali pe care îi consideram ”de stânga” pentru a identifica acele cauze sociale care au dus la aceste reacții. Cred că Andreea Molocea are perfectă dreptate să identifice cauzele acestor reacții violente și lipsite de empatie în modul în care suntem dresați de societatea noastră să reacționăm la auzul unor confesiuni de acest tip. Cu alte cuvinte, vedem suferința și reflexul imediat e să căutăm și să pedepsim vinovatul. Poate că acesta este locul din care putem înțelege mai bine diferențele noastre de perspectivă: cred că foarte multe dintre cele care au avut curajul să iasă în față voiau în primul rând un strop de empatie, de conștientizare a problemei. Îmi vine greu să cred că doreau să castreze masculi feroce la micul dejun. Cred că #metoo e în primul rând despre conștientizarea mecanismelor sociale, culturale și instituționale care fac posibilă o asemenea amploare a fenomenului violenței de gen în toate formele ei. Fiindcă dacă nu se schimbă nimic la nivel structural, pe principiul prindem ticăloșii, le rupem capul, nu rezolvăm problema pe termen lung. Câtă vreme condițiile sociale care au produs acei abuzatori rămân în picioare, azi îi prindem și mâine îi vom vedea reproduși bine mersi peste tot.

Puteți citi scurte prezentări ale interlocutoarelor mele precum și părerile lor în cele ce urmează:


Oana Băluță 

Este conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalsim și Științele Comunicării, Universitatea din București și activistă feministă, are un doctorat în științe politice și este implicată în campanii și acțiuni de conștientizare a violenței de gen. În anul 2016, a fost speaker în cadrul TedXEroilor unde a vorbit despre cum transformi plasa de nesiguranță într-una de siguranță în cazul violenței asupra femeilor. În 2012, revista Avantaje i-a acordat premiul Femeia Anului 2012 pentru „Proiecte de Advocacy și Prevenirea Violenței Asupra Femeilor”.

Andreea Molocea

Andreea Molocea este cunoscută publicului din România pentru articolele publicate pe blogul Adevărul.ro. În prezentarea pe care ea însăși și-o face preferă să fie foarte laconică. Andreea se recomandă ca ”activista eco-feminista pe cont propriu. În present, angajată la o companie IT cu sediul în Praga.”

Dora Constantinovici

Dora Constantinovici (n. 1981). A studiat marketing dar lucrează în presă de 15 ani. A fost reporter și redactor pentru Radio Transilvania Satu Mare, a scris pentru revista pop-cult Apropo, a redactat știri pentru Ager Press și News In, a publicat analize într-o revistă de bussines și una de cultură urbană și în prezent scrie comentarii sociale și politice pentru Pandoras și recenzii de carte pentru Bookmag.

Adina Mocanu

Adina Mocanu are un doctorat în Filologie la Universitatea din Barcelona. E profesoară de limba română pentru studenți străini și cercetătoare la Centre Dona i Literatura. A terminat două mastere: unul de studii culturale, în cadrul programului “Construcción y representación de identidades culturales”, la Universitatea din Barcelona și altul de literatură română în context european, la Universitatea din Craiova. E interesată de studii de gen, teorie feministă, teorie politică, studii pe tema copilăriei și literatura comparată.


Care credeți că ar fi problemele, minusurile campaniei #MeToo?

Oana Băluță

(foto: Oana Băluţă)

#metoo este încă în desfășurare.

Este o campanie, o mobilizare, nu un proiect de lege, nu o politică publică unde trebuie să definești cu atenție conceptele pe care urmează să le operaționalizezi și să trasezi posibile intervenții pentru schimbare. Este o construcție participativă care include oameni din varii domenii de activitate, cu experiențe diferite, nu este o „mișcare a experților” care definesc violența, care este tipologia acesteia, care este diferența între hărțuire și agresiune etc. Sub umbrela #metoo au intrat : violență sexuală, abuz, hărțuire, coerciție, șantaj… Ce am făcut acum este mai degrabă să răspund unor întrebări ori critici legate de: ce intră în #metoo și ce nu?

#metoo a creat conștientizare.

Nu am așteptat de la #metoo să schimbe vreo lege fiindcă asta fac, mai curând, politicienii. După #metoo, alți actori își pot asuma responsabilitatea pentru transformări mai sistematice și pregnant instituționale. Voi da câteva exemple pentru ca observația mea să nu fie denaturată și redată sub forma: feministele astea vor să legifereze flirtul. Își asumă Ministerul Educației să introducă în școală o disciplină care să abordeze egalitatea de gen, violența asupra femeilor, rezolvarea pașnică a conflictelor? Gândește Ministerul de Interne o reformă a culturii organizaționale în așa fel încât polițiștii să trateze cu respect și responsabilitate sesizările făcute de femei – am văzut comunicatul de presă în toiul campaniei #metoo în care sfătuiau femeile să aibă încredere în instituție, însă ce face instituția pentru a fundamenta această încredere? Se vor implica acele companii responsabile cu transportul public în vreo campanie privind hărțuirea în spațiul public în condițiile în care foarte multe femei au povestit despre experienețele de agresiune prin care au trecut în mijloacele de transport? Acest fragment este un răspuns la întrebarea: bine, bine și mai departe?

#metoo ne îndeamnă să ne gândim și la ce poate fi sau nu legiferat și ce nu și unde este recomandat să intervii mai degrabă prin sancțiune morală.

Andreea Molocea

(foto: Andreea Molocea)

Problemele unei campanii/mișcări ca #metoo sunt la fel de im/previzibile precum sunt caracterele oamenilor pentru că ea este formată din indivizi. Există pericolul ca, dacă unii/unele vor acuza pe nedrept bărbați sau femei de abuzuri, să scadă credibilitatea acestei mișcări. Dacă va exista un bărbat care va suferi pe nedrept din cauza unor acuzații false de hărțuire va fi foarte complicat de discutat despre #metoo cu aceeași pasiune sau legitimitate; posibilitatea unui backlash este reală. În asemenea situații, în cultura noastră globală, nu doar românească, un singur caz al unui bărbat acuzat pe nedrept poate răsturna o întreagă căruță de femei-victime. Un bărbat costă în continuare mai mult ca o femeie în ochii oamenilor.

La fel, un alt tip de pericol poate fi cel al situațiilor gri cum a fost mult-discutatul caz Aziz Ansari, cazuri în care bărbatul nu a fost un abuzator direct/clasic – sau eu cel puțin nu îl pun legal în acea categorie – dar care a contribuit la crearea unei situații în care o femeie s-a simțit abuzată. Uneori o cultură în care bărbații sunt învățați să împingă lucrurile, iar femeile să le accepte poate lăsa urme la fel de dăunătoare și violente asupra celor care sunt nevoiți să accepte o situație pe care nu o doreau. Îmi doresc ca aceste cazuri să fie oportunități de dialog nu doar în public, dar și în privat.

Dora Constaninovici

(foto: Dora Constantinovici)

Am mai spus și am să mă repet dar mi se pare important – faptul că nu e toată informația verificabilă și că totul se poate transforma într-o nouă formă de justiție însă fără mecanismul justiției adevărate cu tot cu victime colaterale bărbați dar și femei, oameni care-și pot pierde locul de muncă, familia sau credibilitatea fără să poată să se apere. Ce vreau să spun e că nu mi se pare corect ca #MeToo să se transfome în justiție ci că aș vrea ca justiția aia clasică cu toate mecanismele ei să facă dreptate femeilor. Că până una alta asta e problema principală, că justiția nu pedepsește hărțuirea sexuală cum ar trebui. (despre cazul Atwood se poate citi aici)

Adina Mocanu

(foto: Adina Mocanu)

Corectitudinea politică e folosită de multe ori ca să-i închizi gura celuilalt. Nu-mi place această terminologie de marcă americană, chiar dacă ei au folosit-o pentru a combate discriminarea, e folosită de multe ori la modul ipocrit. Acum depinde și de relațiile de putere dintre cele două persoane. Însă atunci când te naști într-o societate heteropatriarhală, rasistă, clasistă, homofobă trebuie să fie o formă în care să arăți un respect față de cel cu care vorbești. Nu înțeleg de ce trebuie să fii constrâns de o formulă sau alta ca să nu jignești o persoană. Dacă te-ai dezvolta într-un mediu în care se încurajează eliminarea concepției că unele persoane sunt inferioare față de celelalte, în funcție de elementele pe care le-am enunțat mai sus, ar sta altfel situația. Eu nu cred în limite, nici în presiuni sau prejudecăți față de femei, romi, persoanele LGTBQ, persoanele cu dizabilități etc. Nu înțeleg obsesia asta de a folosi cuvinte jignitoare față de alte persoane și nu pricep de ce, constant, trebuie să folosești diverse mijloace ca să așezi pe cineva într-o poziție inferioară.


Ce părere aveți despre reacția actrițelor franceze în frunte cu Catherine Deneuve, dar și a unor figuri publice de la noi, de a denunța ”excesul de raportare”, ”feminismul stalinist” și mișcarea #MeToo ca o ”vânătoare de vrăjitoare”?

Oana Băluță

(foto: Oana Baluţă)

Tangențial, am atins și această întrebare în răspunsurile de mai sus.

Eu nu știu ce este acest feminism stalinist. Înțeleg rațiunea de a contopi două noțiuni fundamental opuse cu scopul de a ridiculiza și decredibiliza. Însă, alăturarea este hilară și rog a se citi această caracterizare ca un eufemism. Modelul stalinist spune că feminismul este deviaționism burghez. Există feminism marxist. Nu există feminism stalinist sau leninist. Stalin și Lenin au avut o viziune maternalist-conservatoare asupra femeilor. Să mai adaug că feminismul nu împărtășește această perspectivă?

Dacă #metoo este o vânătoare de vrăjitoare, atunci este o persecuție în masă îndreptată împotriva unor persoane sau unui grup căreia îi cad victimă oameni nevinovați? Eu (re)cunosc temerea față de acest exces de raportare dintr-un alt context, dar asociat tot violenței cu care se confruntă femeile. În 2010-2011, când argumentam că legea pentru prevenirea și combaterea violenței trebuie să includă ordinul de protecție pentru ca victimele violenței să fie protejate, au fost figuri publice și politice care s-au temut de excese și derapaje.

Femeile vor acuza pe nedrept un om doar ca să îi facă rău și să-l scoată din locuință.

Le-am spus atunci că oricine încalcă legea este pasibil de sancțiune. Observația de atunci este valabilă și în cazul #metoo.

Cred că este important să vedem ce este un exces și, mai ales, cine definește că ceva este exces sau cine spune că un comportament este abuziv ori intruziv și cine susține că nu este. Nu vreau ca persoane nevinovate să fie învinuite pentru ceea ce nu au făcut, vreau să fie limpede acest aspect. În același timp mă gândesc și la faptul că li s-a cerut femeilor mai ales, feministelor să nu generalizeze și să nu critice bărbații la modul general. Dacă asumăm această regulă, în cazul în care cineva este acuzat pe nedrept, e bine ca persoana care acuză fals să poarte responsabilitatea, la fel cum bărbații care au agresat sunt responsabili pentru comportamentul lor, nu întregul grup social al bărbaților.

Înțeleg că avalanșa de experiențe povestite public sub #metoo a speriat, a mirat. Să îmi fie cu iertare, dar de niște ani buni se străduiesc persoane și grupuri să atragă atenție asupra violenței cu care se confruntă femeile. #metoo a arătat cât este de răspândită. Dată fiind vizibilitatea unor persoane, #metoo a făcut agenda mass media. Dat fiind faptul că noi comunicăm și online, informația s-a răspândit și a crescut pe principiul bulgărelui de zăpadă.

În legătură cu reacția actrițelor din Franța, cred că a curs suficientă cerneală pe marginea subiectului. Ca preferință personală, am ales să mă uit la potențialul constructiv, de schimbare pe care îl oferă #metoo.

Anreea Molocea

(foto: Andreea Molocea)

Acești oameni aleg conștient să se teamă anticipat pentru viețile sexuale/profesionale ale bărbaților care ar putea fi pe nedrept acuzați de hărțuire. Aici ar ajuta mult să găsim în timp o definiție mai complexă și completă a hărțuirii. Cum #metoo și toate poveștile spuse variază în violență sau impact, mulți găsesc infinite surse de ironie, sarcasm și chiar teamă în ele. Am auzit femei și bărbați plângându-se că de acum nu se va mai putea flirta și că nu se va mai ști cum să abordăm pe cineva de care ne simțim atrași. Pe mine mă miră extrem de mult aceste îngrijorări. Eu cred că dacă #metoo distruge viețile sexuale ale unor bărbați sau femei înseamnă că acestea erau deja distruse. Îmi pare rău să o spun, dar hărțuirea nu e nici sexi, nici romantică, nici parte din preludiu.

Cât despre feminism stalinist, acestă expresie este din categoria sexo-marxistilor și în general mă amuză, nu o pot lua în serios; oamenii care folosesc asemenea expresii nu înțeleg în genere nici ce e feminismul, nici ce e stalinismul. Cât despre expresia vânătoare de vrăjitoare, o găsesc interesantă, mai ales în acest context, ca un fel de fantezie a unei distopii în care femeile/ feministele vin la putere și vor pedepsi în numele a milenii de abuzuri niște bărbați nevinovați. Realitatea e puțin diferită.

Acest lamento al proclamării morții romantismului în mijlocul unui tsunami de experiente dureroase, rușinoase, violente ale femeilor spune multe din nou despre cultura în care trăim. Din nou, posibilitățile unor abuzuri asupra bărbaților sunt net mai valoroase ca realitățile abuzurilor suferite de femei. Personal, sunt convinsă că fiecare va reuși să învețe să navigheze cu claritate noile ape și mă îndoiesc că post #metoo vor avea loc mai puține contacte sexuale dorite/ consimțite. Este vorba pur și simplu de respect, de consimțământ, iar eu în aceste lucruri nu văd în nici un caz un rug de ars bărbați.

Dora Constantinovici

(foto: Dora Constantinovici)

Mi s-a părut că s-au grăbit cu scrisoarea respectivă deși, adevărul e că ele s-au referit la mișcarea din Franța, derivată din #MeToo dar mult mai agresivă. De altfel, uterior și-au și cerut scuze pentru intervenție. Mi s-a părut destul de ciudat că tocmai Catherine Deneuve, cea care spunea într-un interviu de acum câțiva ani că se bucură că a îmbătrânit deoarece a considerat întotdeauna că propria ei frumusețe este un dezavantaj (și se subînțelegea clar și de ce), a avut o reacție atât de vehementă la adresa altora. Dar dacă te uiți la foștii ei iubiți, majoritatea actori și regizori foarte cunoscuți, îți dai seama că într-un fel își apără propria viață printr-un soi de solidarizare cu ei. Doar nu era să spună că jumătate din bărbații cu care s-a întâlnit și a trăit erau niște porci misogini. Ce-ar fi spus asta despre ea? De asta repet, femeile nu sunt doar bune, drepte și bine intenționate, ăsta e un mit.

Adina Mocanu

(foto: Adina Mocanu)

Întotdeauna a existat o anumită rivalitate între ideile care au venit din SUA și cele din Franța. Părerea mea e că de fiecare dată când feminismul progresează, APAR și mai multe piedici. Evident că există numeroase păreri, ideologii, perspective, relații de putere, clasă, rasă, context între diferite femei. Catherine Deneuve și celelalte personaje care AU un statut social înalt (scriitoarea Catherine Millet, editoarea Joëlle Losfeld, actrița Ingrid Caven) care au semnat acel manifest din Le Monde, au “vorbit” de pe aceleași poziții cu cele americane, doar contextul a fost diferit: Franța sau SUA. Bineînțeles că au apărut reacțiile din partea feministelor din lumea întreagă susținând că acel text a lăsat cale liberă comentariilor sexiste și misogine. Dacă ne gândim la situația acestor femei, ce fac ele sunt doar niște șicane pe teme de nuanțe. Femeile privilegiate au avut/au de suferit. Asta nu înseamnă că dacă ai bani și putere, s-a sfârșit cu abuzurile din partea bărbaților. Violența de gen există în toate păturile sociale, iar un bărbat bogat, cu o poziție socială înaltă se poate impune în fața unei femei. Există bărbați agresați de femei, însă, să fim serioși, femei hărțuite sunt mult mai multe, abuzate, puse la colț, jignite sau maltratate de către ei. Trăim într-o societate patriarhală, iar asta ne influențează în tot ce facem: orice atingere, orice mișcare, privire, comportament, discurs etc. Catherine Deneuve are resursele necesare să le dea răspunsul celor din mișcarea #MeToo, însă să nu uităm că nu ar fi avut același impact dacă ar fi fost vorba de o femeie dintr-un sat sărac din România care nu dispune de bani pentru absorbante sau nu a auzit de anticoncepționale. Ea trebuie să accepte toate presiunile, amenințările, bătăile, violurile pentru că foarte greu să se facă auzită (ba că e vorba de tradiționalism, ba că e vorba de rușine, plus indiferența poliției, banii pentru avocați, inexistența cabinetelor de consiliere pe teme de gen etc). Nu mai spun că dacă ești femeie romă, săracă, persecutată să nu mai aduci pe lume copii, ți se mai cere și blocarea trompelor uterine (cum s-a întâmplat acum câțiva ani când liberalul Rareș Buglea a susținut sterilizarea femeilor rome). Ce poți face în aceste condiții?

Pe de altă parte, nu cred că #MeToo a scos ura în masă a femeilor asupra bărbaților. Mi se pare aiurea să spui că acum femeile vor scoate cuțitele dacă un bărbat se aproprie, îl vor denunța dacă le face un compliment sau îl vor lua la bătaie dacă le invită la o cafea. Dacă niște actrițe au denunțat abuzurile regizorilor sau producătorilor din industria filmului, asta nu înseamnă că sistemul se va prăbuși, iar femeile se vor închide în turnul lor de fildeș. E doar un mod de a spune ajunge! Nu e un NU exprimat clar, iar eu ca femeie nu ar trebui să fiu forțată să-mi vând corpul ca să obțin un post. Dacă unele dintre femei nu au fost puse în această situație, nu înseamnă că abuzurile nu există, ci tocmai, trebuie să fii solidară cu celelalte, să înțelegi că ți se poate întâmpla și ție la un moment dat, poate sub o altă formă. Trebuie să poți merge pe stradă, fără să-ți frică și să nu te gândești că dacă mergi în fustă scurtă într-o zonă întunecată, un tip se va lua de tine. Aceste situații nu ar trebui să existe. Tocmai, de aceea trebuie să insistăm să nu se întâmple asta!

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *