Prima parte a interviului cu unul dintre liderii Blocului Naţional Sindical – despre începutul activității lui în mişcarea sindicală din România, despre principile pe care se bazează, despre succesele în lupta sindicală
Pe Marin Florian l-am remarcat cu ocazia dezbaterii organizate de DEMOS (Partidul Democrației și Solidarității), dezbatere intitulată sugestiv ”Muncă decentă pentru o viață decentă – ce rol au sindicatele”. Marin Florian este lider de sindicat. Până aici nimic ieșit din comun. Ceea ce este ieșit din comun este pasiunea, sinceritatea și devotamentul cu care el se implică în acest proiect al activității sindicale. Din păcate, în România, mișcarea sindicală a avut foarte mult de pierdut, de multe ori chiar din cauza celor care s-au aflat în fruntea ierarhiei acestor organizații. De prea multe ori, lideri care ar fi putut să negocieze și să schimbe lucrurile în favoarea angajaților, au acceptat compromisuri morale, dacă e să ne gândim la doar la simplul exemplu al lui Miron Mirea, figură emblematică a compromisurilor și schimbării taberelor, de la conducător de sindicat, la om al puterii politice. Mișcarea sindicală din România nu se va dezvolta decât prin asemenea inițiative și implicare principală și onestă și prin dorința sinceră de a-i reprezenta pe angajați în negocierea cu patronatele. Tocmai de aceea am ales să realizez o discuție cu Miron Florian. În prima parte am ales să discutăm despre activitatea sindicală din România, eventualele succese și planurile de viitor. În cea de a doua parte am abordat chestiuni mai delicate: migrația, statutul muncitorilor detașați, protestul ”vestelor galbene” din Franța.
Când ați început să vă implicați în mișcarea sindicală din România?
Implicarea mea în mișcarea sindicală din România a început în cadrul Blocului Național Sindical, acum 12 ani. Eram un tânăr absolvent de studii superioare în domeniul economic, proaspăt întors din Paris, unde am beneficiat de o bursă Erasmus. Deși am fost implicat în reprezentarea studenților în timpul facultății atât în consiliul de administrație al facultății cât și în senatul universității, nu aveam noțiuni despre mișcarea sindicală. Pentru mine, anii petrecuți în cadrul Blocului Național Sindical au fost extrem de importanți deoarece m-au format ca om, am luat contact cu cei mai importanți reprezentanți ai mișcării sindicale din România și am învățat ce înseamnă și ce presupune activitatea sindicală. Implicarea mea în cadrul Blocului Național Sindical a fost, într-o primă fază, una în calitate de specialist, fiind absolvent de management, a devenit firească implicarea mea în furnizarea de expertiză către organizațiile membre. Pe lângă furnizarea de expertiză, am început să mă implic în procesul de reprezentare, ocupând funcția de Președinte al Organizației de Tineret dar și cea de membru în consiliul de administrație al PERC. Ulterior, activitatea mea sindicală s-a concretizat în cadrul Federației Sindicatelor Libere din România, federație pe care o reprezint în momentul de față, în calitate de președinte.
Cu ocazia unei intervenții publice ați declarat că activitatea sindicală trebuie făcută din principiu, nu pentru bani. Puteți detalia?
Activitatea sindicală impune, înainte de toate, un leadership coerent care să livreze încredere în principiile și valorile specifice mișcării sindicale, implicit să contribuie la creșterea calității activității sindicale, dar și la conectarea acesteia la dinamica progresului tehnologic.
Orice activitate de reprezentare se bazează pe un set de principii și valori specifice. Cu atât mai mult, liderii respectivului proces de reprezentare trebuie să se identifice și să fie reprezentativi, atât formal cât și informal, în relația cu respectivele valori. În acest sens, consider că activitatea sindicală este mai degrabă un crez decât o meserie. Trebuie să crezi tu înainte de toate pentru a putea livra un proces de reprezentare calitativ. Cu cât legătura dintre calitatea de lider și avantajele de care acesta beneficiază este mai bine conturată cu atât calitatea procesului de reprezentare scade. Activitatea sindicală presupune implicare și asumare, într-un context adesea anevoios. În situația în care activitatea sindicală este condiționată de avantajele de care beneficiază liderul, aceasta își pierde din utilitate și calitate, rămânând ancorată într-un formalism lipsit de rezultate.
Să vă dau un exemplu concret, în situația în care un lider de sindicat desfășoară activitate sindicală însă este plătit de companie, beneficiază de avantaje precum autoturism, telefon plătit etc, toate acestea sunt avantaje concrete pe care acesta le are, însă sunt finanțate de compania cu care acesta trebuie să negocieze. Evident, identificăm o contradicție deoarece, au existat situații în care respectivul lider poate renunța la anumite revendicări pentru a-și păstra avantajele de care dispune. Evident, sunt situații și situații, nu generalizăm, însă o activitate sindicală calitativă, din punctul meu de vedere trebuie ruptă total de finanțele și activitatea companiei, model pe care eu îl practic în cadrul organizației pe care o reprezint, acesta livrând rezultate în ultimii trei ani.
Care a fost cel mai mare succes pe care l-ati avut în calitate de sindicalist?
Am fost constant preocupat de inovare, lucru pe care l-am implementat inclusiv în cadrul activității sindicale pe care o desfășor. Cred că cel mai mare succes în calitate de sindicalist a fost legat de modelul de organizare și funcționare adoptat în cadrul federației sindicale pe care o reprezint. Nu am considerat și nici nu consider un succes funcțiile sau numărul protestelor realizate, e o discuție lungă cu privire la aceste aspecte, una care trebuie purtată în viitor. Revenind la modelul de organizare sindicală adoptat, precizez că acesta se bazează pe o serie de elemente distincte pentru mișcarea sindicală din România, mai exact activitatea sindicală desfășurată nu este remunerată, întreaga structură de conducere desfășoară activitatea sindicală în regim de voluntariat. De asemenea, implicarea la nivel de federație a unor organizații membre din mai multe sectoare de activitate (textile, construcții nave, auto), accentul profund pe expertiză în procesul de reprezentare dar și un mix generațional semnificativ la nivel de leadearship reprezintă elemente distinctive considerate de mine ca fiind un succes, atât al meu cât și al colegilor mei. Înainte de toate suntem o familie în care ne sprijinim unul pe celălalt, o astfel de construcție este un succes, din punctul meu de vedere. Faptul că există în România o organizație sindicală federativă stabilă, recunoscută de lege, ancorată în mai multe sectoare de activitate care se bazează exclusiv pe voluntariat cred că poate fi catalogat un succes pentru calitatea mea de sindicalist.
Care e cea mai mare problemă a sindicatelor din România?
România s-a dezvoltat economic și social în urma contribuției majoritare pe care forța de muncă a avut-o procesului de dezvoltare economică și socială. Contribuția antreprenoriatului a fost mult prea mică, în comparație cu cea livrată de forța de muncă. Cred că România de astăzi este cea mai mare realizare a mișcării sindicale. Fiscalitatea ridicată pe muncă, o legislație potrivnică, un cod al muncii deloc prietenos forței de muncă a presupus și generat o serie semnificativă de sacrificii pe care angajatul din România le–a făcut pentru ca România de astăzi să arate cum arată. Doar forța de muncă singură, nu poate face minuni, nu poate genera un proces de dezvoltare sustenabil deoarece dezechilibrul relației capital – forță de muncă nu este de natură să genereze un proces de dezvoltare sustenabil și nici durabil. Munca a fost factorul de producție care a avut o contribuție majoritară în procesul de dezvoltare de care s-a bucurat România, sindicatele, în calitate de entități de reprezentare ale acestui factor de producție, au avut un rol semnificativ în tot acest proces.
Trebuie să recunoaștem și să apreciem sacrificiul făcut de părinții noștri pentru România de azi iar mișcarea sindicală trebuie să promoveze această realizare. Din păcate, presiunea constantă pe factorul de producție muncă, generată în special de incapacitatea de a modifica modelul economic utilizat de România, a impus consecințe și tensiuni inclusiv în cadrul activității sindicale, tensiuni din ce în ce mai greu de gestionat.
Ca credeți că ar fi cele mai importante modificări in legea dialogului social pentru a favoriza activitatea sindicală?
Legea dialogului social trebuie să evidențieze un echilibru între angajator și angajat. În acest moment, angajatorul este net favorizat, situație deloc constructivă pentru viitorul economiei României. Facilitarea procesului de negociere, scăderea pragului de reprezentativitate la nivel de companie, scăderea numărului minim de persoane pentru înființarea unui sindicat, obligativitatea negocierii contractelor colective la nivel de sector precum și renunțarea la reprezentantul salariaților sunt poate unele dintre cele mai importante modificări ale legii dialogului social. În opinia mea, acestea contribuie atât la consolidarea negocierii colective, a mișcării sindicale dar și la o redistribuire etică a valorii adăugate generate la nivel de companie sau la nivel național.
