Lora Nenkovska: Premiile Sofia Nădejde sunt foarte necesare, deoarece literatura scrisă de femei continuă să rămână neobservată

Profesoara bulgară de limba și literatura română discută despre complexitatea și dimensiunea socială a culturii române contemporane, care este parte integrantă a culturii europene

Lora Nenkovska (sursă: Lora Nenkovska)

Lora Nenkovska este lector de limba și literatura română la Universitatea din Sofia „Kliment Ohridski”. A tradus în limba bulgară autori precum Matei Vișniec, Petru Cimpoeşu, Mircea Eliade, Dan Lungu, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, Simona Popescu, Ioan Es. Pop, Max Blecher și alții.

Doamnă Nenkovska, sunteți o mare admiratoare a culturii și literaturii române. Ce găsiţi atât de interesant în această zonă a culturii? În ce măsură România este o țară periferică pe harta culturală europeană și în ce măsură cultura acestei țări este importantă pentru regiune și pentru Europa?

Da, am norocul că literatura și cultura română sunt o parte integrantă și esențială a vieții mele de zi cu zi. În arta și literatura română găsesc tot ceea ce o persoană caută până acum în cultura și manifestările ei – sens, înțelepciune, noi direcții, cunoaștere, întâlnire cu lumi diferite. Pot aduce și alte argumente, pentru că literatura română este extrem de bogată. Voi cita unul dintre autorii mei preferați, Matei Vișniec, care spune că o  literatură de o calitate excepțională a fost scrisă în limba română.

Nu pot percepe România ca pe o țară periferică pe harta culturii europene. Pentru mine, cultura din România este vie și palpitantă și face parte integrantă atât din harta creativă a Balcanilor, cât și din procesele culturale europene.

Este suficient să menționăm excepționalele texte dramatice contemporane (Gianina Cărbunariu, Elise Wilk, Matei Vișniec, Peca Ștefan, Mihaela Michailov etc.) care au fost publicate de vecinii noștri de la nord, artiști precum Dan și Lia Perjovschi, scena poeziei vii, numeroasele festivaluri literare internaționale, viața muzicală bogată. Îmi doresc foarte mult să scriu și să pun în scenă texte atât de influente, angajate social, precum sunt cele create în teatrul românesc contemporan și să realizez festivaluri precum Festivalul de literatură și traducere din Iași.

L-ați tradus în bulgară pe scriitorul român Max Blecher, un fel de Kafka din România. De ce joacă acest scriitor joacă un rol important în dezvoltarea postmodernismului românesc?

Max Blecher (1909-1938) este unul dintre acei scriitori care lasă urme adânci în memoria literară prin originalitatea sa estetică. În ciuda scurtei sale vieți, a lăsat o moștenire literară semnificativă publicând variat – nuvele, aforisme, poezie și ficțiune. Cele trei romane ale sale – Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată, îl fac unul dintre cei mai importanți scriitori români. 

Romanele sale îl introduc pe cititor în profunzimile conștiinței umane. Este foarte posibil ca datorită acestei specificități este comparat cu Kafka. Eu personal nu găsesc o scuză pentru o astfel de comparație. Pentru mine, Max Blecher este Max Blecher. Puternic influențat de suprarealism, de cărțile lui Kierkegaard, de care nu s-a despărțit și de boala care l-a forțat să trăiască la pat până la moartea timpurie, la vârsta de doar 29 de ani.

Mircea Cărtărescu, care îl compară cu Kafka și Bruno Schultz, spune că în Întâmplări în irealitatea imediată, Blecher plasează narațiunea între cele două războaie mondiale și consideră că scriitura sa ca aparținând postmodernismului din cauza prezenței puternice a kitsch-ului, a imitației a simulacrelor în acest roman.

Interesul pentru Max Blecher a reînviat printre poeții generației 2000.

Un extras din traducerea dumneavoastră dintr-o operă a Simonei Popescu, o scriitoare română postmodernă din anii ’90, a fost publicat recent în  “Jurnalul literar”. Ce ar putea atrage atenția cititorului bulgar asupra labirintului psihologic și a chinurilor personajului principal din cartea ei? Nu avem noi, astăzi, ca națiune, o gândire prea materialistă, de zi cu zi, incapabilă și neinteresată de astfel de tensiuni și căutări psihologice?

Da, în martie “Jurnalul literar” a publicat un extras din romanul Exuvii, care a fost publicat recent de Editura Gutenberg și poate fi citit în bulgară. Acesta este un roman foarte important pentru literatura română. A fost publicat în 1997, a fost republicat de unsprezece ori de atunci, a fost inclus în manualele de literatură și a însoțit formarea generațiilor de cititori de mai bine de două decenii. Exuvii este într-adevăr un roman reprezentativ pentru literatura postmodernă, în care nu există acțiune, dar totuși se întâmplă mereu ceva la nivel mental. Influența lui Blecher poate fi, de asemenea, detectată. Simona Popescu este o poetă extrem de talentată. Este profesor de literatură română contemporană la Universitatea din București și este o cercetătoare serioasă a suprarealiștilor români.

Exuvii este o carte experimentală. Nu este o narațiune care ne duce din punctul A pentru a ajunge și a termina logic în punctul B. Pregătiți-vă să urcați și să coborâți, să pargugeți un drum în spirală și să călcați în apele adânci ale prozei-labirintului inteligent, în care nu există acțiune, ci un o acțiune continuă. La prima vedere, poate părea că aceasta este o poveste despre copilărie, adolescență sau căutare de sine, dar totuși acesta nu este un jurnal.Nu este nici o narațiune care are ca scop construirea imaginii unei persoane aflate în procesul de creștere și maturizare. Mai degrabă, ni se oferă o narațiune a tuturor acelor fețe-ființe-esențe din care suntem construiți, cum ar fi păpușa rusă de lemn matryoshka, care ascunde în interiorul nenumăratelor surori identice mai mici, o întreagă „societate feminină”, în cuvintele Simonei Popescu.

Există un interes pentru cultura și literatura română în mass-media și societatea bulgare. Se vorbește despre o întreagă „școală” de traducere a literaturii române, susținută de programul de traducere al Institutului Cultural Român. În același timp, în România există încă opinia că în Bulgaria suntem specialiști în producția de legume, nu în cea de idei. De ce cultura și intelectualii bulgari nu sunt populari în România și nu captează imaginația românilor, așa cum ați fost cucerită dumneavoastră de creativitatea românească? De ce nu există nicio viziune cu privire la în relațiile bulgaro-române?

Da, sunt de acord că, în ultimii ani, putem vorbi despre existența unei școli de traduceri și despre o consistentă receptare a literaturii române contemporane în limba bulgară, iar acest lucru se datorează politicii prudente a Institutului Cultural Român, care sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici a pus bazele multor programe fructuoase pentru a crea generații de traducători literari și programul existent de sprijin pentru publicarea traducerilor de literatură română în întreaga lume.

În opinia mea, Bulgariei îi lipsesc astfel de programe consistente și bine finanțate pentru sprijinirea și finanțarea consecventă a traducerilor autorilor bulgari în limbi străine. Avem, de asemenea, literatură contemporană minunată și sunt sigur că își va găsi cititorii în România.

În toamna anului 2020, ați tradus poezii și fragmente din romanele scriitorilor români nominalizați la Premiile de literatură feminină Sofia Nădejde. Cum apreciați această inițiativă? În ce constă legătura dumneavoastră cu această inițiativă?

Îmi place foarte mult această inițiativă, care a creat un barometru pentru urmărirea literaturii scrise de femei în România și a începuturilor sale. Anul acesta, am fost invitată să traduc textele nominalizate în bulgară și să le pun la dispoziția cititorilor bulgari.

Cred că astfel de inițiative sunt foarte necesare, deoarece literatura femeilor continuă să fie neglijată, neobservată și, prin urmare, inexistentă în lumea premiilor literare.

Scopul Premiilor Sofia Nădejde este de a face femeile scriitoare vizibile prin diversele lor inițiative și proiecte literare. Sunt foarte curioasă să văd cum va schimba această inițiativă percepția cititorilor și a vieții literare din România în următorii câțiva ani.

Ce le lipsește bulgarilor și românilor pentru a avea cooperarea și încrederea pe care le-au avut în Evul Mediu (când luptau împreună împotriva bizantinilor și latinilor) sau în perioada anterioară Războiului de Indendepdenţă din 1877-1878, când în România locuiau mase de migranți bulgari? Elitele sau popoarele au un potențial mai mare de a dezvolta relații bulgaro-române de astăzi?

Cred că ceea ce ne lipsește, ca popoare, este cunoașterea reciprocă și mai multe oportunități de a ne întâlni în inițiative culturale. Acest lucru ar contribui la construirea acelor cunoștințe, și empatie, la o percepție a celuilalt. Cultura, arta și literatura sunt pentru mine modalitățile prin care ne putem întâlni și comunica cel mai ușor.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Vladimir Mitev

Vladimir Mitev

Jurnalist de știri și analize internaționale. A lucrat pentru revista săptămânală bulgară ”Tema” între 2008 și 2015. Fondatorul blogului bilingv româno-bulgar ”Podul prieteniei”. Articolele și traducerile lui au aparut în agenția BGNES, revistele ”A-specto”, ”Economie”, blogul ”Bulgaria Solidară”, și altele. A publicat şi în revistele românești Decât o Revista și Q Magazine, în revistele culturale Vatra şi Poesis, ca și pe site-ul românеsc de stânga Critic Atac. În prezent face doctorantură de literatură iraniană la Unversitatea din Sofia. Începând cu iunie 2020 dezvoltă în limba română, limba bulgară, limba engleză şi alte limbi blogul ”Podul persan al prieteniei”. Din vara anului 2021, el este co-gazda podcastului de relații internaționale "Discuţii transfrontaliere" în colaborare cu jurnalista poloneză Malgorzata Kulbaczewska-Figat.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *