Despre război ca investiţie şi profit
Războiul este o continuare a politicii prin alte mijloace ne învaţă Carl von Clausewitz.
Situaţia demult s-a schimbat pentru că de ceva vreme războiul este o continuare a economiei prin alte mijloace.
Războaiele au devenit cinice, fără o legitimare politică, fără un sens istoric etc. Nu se mai vor teritorii, nu se mai vor popoare, nu se mai vor cruciade. Acum se vrea doar profit. Totul e redus la acest obscen indicator economic “al pieţei libere”: profitul. Fiecare bombă, fiecare explozie trebuie să aducă profit. Războiul e o investiţie imensă care trebuie să aducă un profit pe măsură: sîngele şi moartea unor oameni nu contează.
Ni se spune cine e de vină?
Fireşte că vina o poartă nişte culegători de mac din Afganistan care fac substanţe periculoase: şi le băgăm noi gazele noastre “civilizate” şi scumpe, preventive”.
Ni se spune că vina o poartă nişte beduini amărîţi care au luat-o razna şi stau pe o mare de petrol. Sînt periculoşi că trag cu praştia în noi . Da, cam asta e diferenţă între echipamentul lor militar şi cel occidental. Praştia e tot de provenienţă occidentală. Noi le răspundem pe măsură: bombardaţi cu cea mai nouă tehnologie. Le dăm prăştii ca să avem legitimitate să venim peste ei cu ultimile investiţii militare. Să se aleagă praful de tot.
Da, ştim: sînt fundamentalişti, sînt nedemocraţi. Atunci să-i democratizăm cu bombe pînă nu va rămîne piatră pe piatră şi pînă cînd conturile grase ale elitei finaciare şi militare din ghetourile de lux ale lumii vor fi pline. Doar asta contează. Democraţia cu bombe e un nou motiv pentru profit. O luptă pentru “democraţie şi pace” după care nu mai rămîne nimic.
Acum a venit rîndul Siriei, un stat ceva mai prosper, mai laic, mai funcţional dar care a avut ghinionul unui lider autoritar. Un motiv „sufucient” pentru „marile puteri” ca să arunce în aer nu doar Siria ci înteraga regiune.
Fireşte că lumea occiidentală, acest “ghetou de lux” al lumii nu poate fi vinovată. Dar oare chiar ne-am imbecilizat în aşa hal? Am uitat că sensul războiului are o minimă logică: întotdeauna cel puternic este cel care controlează şi produce războaie. Arma e făcută să omoare iar armata să lupte. Oare cine produce cele mai multe arme din lume? Cine sînt primii cinci “gangsteri globali”?
Am uitat de istoria colonialismului şi de tot haosul creat în acele zone pe care o numim superior “lumea a treia”. Şi am uitat că toţi aceşti “mujahedini” nu-s decît foştii “prieteni” deveniţi “duşmani”: îi înarmăm şi educăm cînd ne place şi cînd îi scăpăm de sub control le dăm cu bombe. Bună investiţie.
Sub aplauzele “lumii bune” acompaniate de presa mainstream, nebunii lumii care ne conduc apasă pe butoane din birourile lor de lux, de la mii de kilometrii depărtare, ca într-un joc virtual: că e NATO, că e Rusia & co.
Iar bomba nu alege: omoară tot, omoară şi copii şi civili. Profitul însă nu are astfel de greţurui morale.
Pentru ei: It’s not a war, it’s just business. Pentru cei din teritoriu, din viaţa reală, e singe, moarte, tragedie, sărăcie şi disperare.
